Silvia la mall (nu e despre ce credeti)

Posted: February 21st, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , , , | No Comments »

Am facut ieri un mic drum in mall si am constatat ca totul acolo ramane la fel. De cand ma duc eu in mall, singura diferenta e ca au mai aparut ici-colo cateva magazine noi (thank God for H&M!), dar in rest, aceleasi magazine in care intri pentru a lasa prea multi bani pentru prea putine chestii cu adevarat importante.

In timp ce stateam la coada sa platesc un cadou (da, e coada in mall la 9:30 pm), mi-am amintit un moment clar din viata in care am crezut ca am gasit piatra filosofala. Si de fapt, nu era aia, nici pe departe. Era doar o biata pietricica intr-un pantof care ma jena la alergare. Asta nu inseamna ca momentele placute nu au fost, sau ca nu a insemnat nimic, doar ca… nu era Acel Lucru Maret care credeam eu ca e.

Ma sperie sa zic “intotdeauna” (desi in conversatiile de zi cu zi, rostesc des cuvantul asta) pentru ca nu pot sa concep cu adevarat ce inseamna. Nu am avut niciun moment in care am zis sau am simtit ca-i pentru totdeauna care sa nu se termine. Si asta e firesc, pe de o parte, iar pe de alta ma sperie rau de tot.

Dar mai tare de atat ma sperie chestiile care tind sa se permanentizeze fara sa simti. Cum ar fi ca de vreo 5 ani din 7 de cand stau in Marele Oras tot zic ca plec. Nu-mi accept chiriile, strazile pe care le iubesc, barurile care imi plac, parcurile unde imi place sa descopar stradute ascunse si tot asa. Nu inteleg nici acum daca nu plec pentru ca nu e momentul, daca nu plec pentru ca mi-e frica sau daca nu plec pentru ca nu vreau.

La mall e mereu la fel. Acelasi mall vizitat de mine cand am chef sa ma simt mai bine intr-un mod superficial. Imi place sa cumpar chestii, imi place sa-mi cumpar haine in care ma simt putin mai bine, imi plac rochiile si fustele cumparate in momente de depresie sau lacurile de unghii cumparate atunci cand am avut o zi lunga la munca. Macar partea asta superficiala mi-o asum cat de cat… desi n-as fi zis nici ca o sa ajung aici. Dar, incet incet, lucrurile se aseaza. Acum 4 ani, nu foloseam lac de unghii. Acum am peste 30 de culori.

Ce vreau de fapt sa zic e ca ne construim in fiecare zi, acceptand sau nu asta. Desi mental am ramas intr-o perioada de studentie fara griji in care imi permiteam sa cred ca totul e o etapa, in jurul meu se construieste o lume care uite ca are si parti gen shopping, fuste si rochii, parti pe care nu le-as fi prevazut vreodata sa apara. Si care, cand le vezi brusc langa tine, te sperie un pic.



Leave a Reply