So this is my life (fara video)

Posted: March 15th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Ma trezesc dimineata si nu-mi place deloc. As dormi ani in sir daca as putea, cu pauze pentru masa si dus. Asta pentru ca iubesc sa mananc si iubesc mirosurile de fructe, flori sau cine stie ce mai pun astia in gelurile de dus.

Imi place sa-mi trec singura mana prin par. Am un simt tactil dezvoltat si de asta imi place sa mangai chestii. Mai putin pisici, pentru ca nu stiu cum. Si cu toate astea, imi plac foarte mult leii, ma uit ore in sir la poze cu ei si daca ma duc la Zoo, cusca lor e prima pe care o caut, desi ma intristeaza sa-i vad captivi.

Imi place sa beau prima cafea acasa, departe de orice, in timp ce ma compun pentru ziua care urmeaza si fizic, si psihic. Ma aranjez mai mereu, imi place sa fiu cocheta inca de cand eram mica si oamenii ma confundau cu un baietel. Imi mai place sa fac curat si sa spal vase dimineata – ma relaxeaza apa calda si mirosul detergentului de vase (ala cu extract de grapefruit imi place cel mai mult).

Imi place sa mananc trufe de ciocolata, sa beau bere vara pe terasa si sa port fuste. Uneori in acelasi timp.  Ma gandesc la asta uneori in timp ce merg cu tramvaiul. Ma gandesc cum o sa ma imbrac la vara si ce concerte o sa vad. Uneori citesc, dar in ultima vreme sunt foarte suparata pe mine pentru ca nu mai reusesc sa ma concentrez si nici sa ma las furata de vreo carte. Dau vina pe carti.

Sunt o multime de chestii marunte care imi plac. Si mai multe, tot marunte, care nu imi plac. Uneori e suparator sa ma concentrez numai pe astea din urma, si atunci am doua variante: ori imi pun de o cafea, ori ma duc la cumparaturi.

Cred ca sunt foarte girly in esenta, dar as prefera ca partea asta sa ramana putin ascunsa. Sa se vada doar varful unghiilor, mereu colorate.

Am ales sa nu ma mai gandesc la franturi. Am ales sa sterg poze, cum ar veni. Am ales sa-mi fiu eu, mie, indeajuns. Sa pot sta intr-o camera (chiar si fara internet!) si sa pot sa imi asez ceva in minte asa cum trebuie in asa fel incat sa nu ma plictisesc.

So this is my life. Foarte alandala, nu stii de unde sa incepi si unde sa spui buna seara, iubito, te-astept ca si cand. E bine cand te asteapta cineva, cu toaaate  alea de mai sus si altele, gramezi, care nu se scriu pe acest blog.



Leave a Reply