B’estfest – 3 zile de praf, tantari si mai ales muzica

Posted: July 9th, 2012 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit, Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , , , , , , , | 5 Comments »

Este pentru prima data cand am fost la toate trei zilele de B’estfest. Si poate data viitoare prind curaj si un ventilator portabil sa ma duc si mai devreme, pe lumina, sa apar si eu in pozele de pe Facebook, ce dracu’, ca toata lumea se taguieste peste tot, mai putin eu, Doamna Noptii.

Dar acum serios, nu as fi putut sa misc un deget pe caldura care a fost sambata si duminica. Poate daca exista ceva in intervalul orar 12:00 – 22:00 sa ma motiveze, m-as fi dus, dar cum nu a fost, am zis pas.

Ziua 1 a debutat cu o coada enorma la autobuzele speciale care te duceau in Tunari.

Coada de oameni se lungea pana in parc. Se vede treaba ca oamenii s-au obisnuit cu festivalurile la mare departare de casa. In plus, ma gandeam cu groaza cum o sa fie la Summer Well, unde si anul trecut a fost horror cu transportul, iar anul asta or sa vina Stone Roses, care au strans recent 75 000 de fani doar pentru ei.

Dupa un drum scurt si relativ ieftin cu taxiul, am ajuns in peisajul familiar de anul trecut. Praf, mult mult mult praf, tantari, multi tantari, un  drum neasfaltat pe care era sa-mi rup picioarele de mai multe ori si niste fete de la BGS mult prea zeloase.

In primele momente dupa ce am intrat in Summer Camp, m-am simtit derutata. Prea multe chestii, prea multa lume, muzici de 15 feluri, miros de mici etc. Ma dezobisnuisem eu, pare-se, cu atmosfera de festival, dar mi-am revenit rapid dupa un tur al zonei.

Berea, bere, micul, mic, dar sa nu uitam pentru ce ne aflam totusi aici. Moonspell. Mie mi se pare fantastica aceasta formatie. Oricat m-as stradui, nu gasesc decat cuvinte de lauda. Am fost si singura din grupul meu care a apreciat pana si masca lui Ribeiro.

Fata de 2008 cand i-am vazut prima data, Moonspell de la B’estfest au fost mai scurti (normal) si mai axati pe ultimul album (iar, normal). In plus, mi s-au parut mult mai dark and sensual decat prima data, cand erau dark and powerfull. Mie ultimul album imi place, imi place directia pe care o iau. Cu toate astea, cand auzi Opium, Vampiria si Alma Mater, suna altfel toata treaba. Alma Mater e o piesa ca vinul: better with time. Si cand ai norocul, ca mine, sa ii vezi de doua ori si de ambele ori cu luna deasupra, este grozav.

La minus as baga faptul ca in fata scenei, in primele randuri, venea un suav miros de la toaletele de langa, dar si faptul ca la primele piese (in afara de Axis Mundi) vocea lui Ribeiro aproape ca nu se auzea.

Dupa un concert la superlativ pentru mine si cel mai bun al festivalului (pen’ca sunt extraordinar de subiectiva, d-aia), am luat-o repede la goana spre scena principala, unde Garbage cantase deja I Think I’m Paranoid (damn it!). Pentru ca sunt mica si stiu sa ma strecor, am ajuns iar aproape de scena, suficient cat sa o observ pe minunata Shirley in toata splendoarea sa. Femeia asta este grozava! O energie halucinanta, un sunet impecabil, o atitudine ireprosabila. Toata lumea are ceva de invatat de la formatia asta. Este, cred, una din formatiile ascultate de mine live cu cel mai bun sunet (si sa nu uitam ca am vazut si U2 :D).

Dupa Garbage am tras un ochi si la Kreator si am plecat spre casa. Cu RATB-ul. Proasta idee. Extraordinar de aglomerat, autobuzele nu faceau fata, controlorii bagau oameni pe usa din fata cat sa taxeze norma pe seara aia, dupa care deschideau restul de usi ca sa te imbulzesti. Si te imbulzeai, ca nu stiai cand vine urmatorul autobuz si voiai si tu acasa. In autobuzul in care eram eu i s-a facut unui tip rau, iar soferul nu s-a prins ca trebuie sa deschida usile decat cand ajunsese in dreptul unui accident (din seria “ghinion peste ghinion”). Dupa care a deschis usile, tipul a coborat ajutat de niste oameni, autobuzul a inchis usile si a plecat. Just like that. Lasandu-l pe ala in mijlocul pustietatii. Nu zic ca trebuia sa il astepte, dar macar putea sa dea prin statie spre autobuzul din spate sa-l ia pe tip cu el. Am citit ulterior ca soferul credea ca tipul era beat. Dar nici macar nu a coborat sa vada care era situatia. Eu sunt extrem de sensibila la chestia asta de cand mi s-a facut rau in autobuz la ora 9 dimineata si NIMENI nu mi-a intins o mana cand aproape am lesinat. Se dadeau la o parte sa nu cad pe ei. Dar NIMENI nu m-a intrebat daca sunt ok, nici macar cat am stat pe jos in statie timp de 30 de minute. In schimb, se uitau la mine ca la felul 13. De parca stateam acolo ca era cool sau ceva. In fine.

Am reusit sa ajung acasa pe la 4 si un pic si a doua zi am pornit iar spre festival, de data asta sperand la ceva mai chill. Ceea ce am si reusit sa obtin. Autobuzele erau mai goale, am reusit sa ajungem si sa plecam de la festival fara probleme. Am prins putin din Milow, desi nu tineam neaparat.

Dar bineinteles, vedeta serii a fsot Royksopp. Un spectacol desavarsit, fiecare melodie a avut momentul ei de glorie si am beneficiat de 3 bis-uri, dintre care unul cu melodia mea preferata, Remind Me. Mi s-a parut ca toata lumea s-a simtit bine, era o atmosfera generala foarte placuta, calda (si nu de la caldura de data asta) si oamenii chiar au rezonat la Royksopp. A fost un public misto, ceea ce as putea spune despre toate serile/scenele.

Mi-a placut complexitatea spectacolului, dincolo de muzica, toate costumatiile utilizate si micile artificii care te tineau in priza. Nu prea am fost la multe concerte din acest gen muzical, desi imi place, recunosc, dar Royksopp au fost cu adevarat buni. Si frumosi. Nordul a stat mereu bine la acest capitol.

Ieri a fost ultima zi si abia asteptam sa vad Pulp. Motiv pentru care am ajuns mai devreme, am injurat caldura, m-am plictisit la Caro Emerald, am bagat niste Tristania si m-am dus la scena principala cu 30 de minute inainte de Pulp, reusind sa prind loc in primul rand.

Ca o paranteza: daca eu stau la gard in stanga, se arunca pene si alte chestii in dreapta si centru. Daca stau in dreapta, se arunca in stanga si centru. Daca stau in centru, nu se arunca. Legea lui Murphy a concertelor. Deci nu, n-am nicio pana/prosop/setlist.

Show-ul a inceput cu proiectia cu laser de care am tot auzit; cuvinte in limba romana proiectate cu verde pe un ecran de panza neagra. Dupa un pic de teasing, a urmat Do You Remember The First Time, care de altfel e si piesa mea preferata. Intreg spectacolul a fost asa cum imi inchipuiam: erotic, obraznic, incarcat, energetic. Jarvis era halucinant si greu de urmarit cu privirea (chiar il compatimeam pe tipul desemnat sa stea dupa el si sa ii descalceasca firul de la microfon). Totul a sunat genial, perfect – asa cum am zis, cum ma asteptam. De unde cred ca a si pornit problema mea. Deja aveam asteptari care au fost indeplinite exact asa, ca la carte. Am simtit ca lipseste ceva. Nu stiu ce – mi-au cantat pana si Like a Friend si Dogs are Everywhere. Cred ca am asteptat eu prea mult acest concert, cine stie… Totusi, valul de energie de pe Common People live e ceva grozav de experimentat macar o data in viata.

Ca un minus: stateam in primul rand si totusi auzeam perfect ce vorbeau cei de langa mine, la un volum normal. Not ok.

Dupa o gura de apa gasita cu greu de tot si dupa ce am cascat gura la Meshuggah, am plecat acasa direct cu taxi-ul, neavand curaj sa infrunt gramada de oameni care, ca si mine, dorea sa ajunga cat mai repede acasa pentru ca nah, azi e luni si mor de somn.

Other stuff: m-am dat in masinutele busitoare si mi-a placut la nebunie. Old school fun. Am mancat chestii bune si m-am bucurat ca apa era 3 lei (jumatate de jeton), si nu 6. Desi langa Jah Army era un colt unde apa era 1 jeton; ciudat, stiu. Din fericire, praful care era pe drum nu era si la festival, iar cu tantarii te puteai razboi eficient cu un Autan. In rest, zambete multe, fete frumoase (o chestie pe care o tot constat alaturi de prietenele mele: din ce in ce mai multe fete misto in tara asta), oameni fericiti. Mi-a placut.

Astept cu interes editia urmatoare si sunt curioasa ce o sa se intample cu transportul. A fost atata lume ca mi-e clar ca nu exista modalitate prin care RATB-ul va face vreodata fata; cred ca ar trebui sa-si trimita intreaga flota de masini. Cu masina e ok sa vii daca nu te deranjeaza ca va avea un strat de 10 cm de praf pe ea la plecare. Cu taxi poti sa vii si sa pleci daca mai ai inca vreo 300 de lei pentru intreg week-endul. Cu bicicleta poti sa vii, dar daca o mai gasesti cand pleci poti sa cazi cu ea in sant ca un baiat pe langa care am trecut aseara.

Peste 3 zile plec la alt festival, primul meu festival mare, Optimus Alive. Sincer, sunt tare curioasa sa vad cum este acolo, cum e organizat si altele. Nu mai zic cat de tare imi doresc sa vad The Cure si Radiohead, ca mi se pune un nod in gat.

Oricum, vara asta este de departe cea mai plina de muzica vara. Si-mi place la nebunie!

Acum ma scuzati, trebuie sa-mi pun capul pe tastatura si sa dorm putin.


5 Comments on “B’estfest – 3 zile de praf, tantari si mai ales muzica”

  1. 1 Catalina said at 9:52 pm on July 9th, 2012:

    esti o norocoasa

  2. 2 sunkissed said at 10:23 pm on July 9th, 2012:

    Sunt; pe de alta parte, e drept ca norocul ti-l mai si faci uneori, motiv pentru care multa vreme am fost ghinionista si nefericita

  3. 3 polimedia.us/fain said at 10:26 pm on July 16th, 2012:

    A sunkissed world — Blog Archive — B—estfest — 3 zile de praf- tantari si mai ales muzica…

    “In primele momente dupa ce am intrat in Summer Camp, m-am simtit derutata. Prea multe chestii, prea multa lume, muzici de 15 feluri, miros de mici etc. Ma dezobisnuisem eu, pare-se, cu atmosfera de festival, dar mi-am revenit rapid dupa un tur al zon…

  4. 4 Otilia said at 11:25 am on July 18th, 2012:

    Exact ce ne trebuie din cand in cand, in afara de tantari si praf, dar ce mai conteaza cand distractia este in toi :)

  5. 5 sunkissed said at 4:15 pm on July 30th, 2012:

    :) asa e


Leave a Reply