O poveste cu barci, ancore si bungee jumping

Posted: January 22nd, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , | No Comments »

Drumurile imi par cu atat mai scurte cu cat vreau sa fie lungi. Ma tine ceva, ca o coarda elastica as spune, ori de cate ori vreau sa ma misc inainte. Iluzia e aproape perfecta: pare ca am facut un pas si ma bucur de succes, simtind in exact aceeasi fractiune de secunda cum coarda invizibila ma trage inapoi.

Daca ai putea sa alegi intre o astfel de coarda si un lant greu de tot cu toate regretele tale pe care sa il tarai prin lume, asa cum isi tara Marley din A Christmas Carol lantul cu pacate, ce ai alege? Daca ai putea sa te intalnesti azi cu cel care ai fost cand erai copil, te-ai juca putin cu tine? Sau ti-ar fi rusine?

Incepem multe chestii si terminam si mai putine si, din pacate, nimic nu are rost decat daca nu ai nimic sa te tina in urma. Dar oamenii sunt creaturi dubioase care isi lasa cate o ancora peste tot. Asa, sa fie.

Nu stiu unde o sa ne duca nimic; uneori simt chiar ca atunci cand ma urc intr-o barca imi lipseste exact ancora de care spuneam. Insa nu trece mult timp si imi dau seama ca ancora a fost mereu acolo. Doar ca lumea se invarte in jurul meu si al micii mele ambarcatiuni, in vreme ce eu stau perfect nemiscata.

Nu stiu, poate ca e nevoie de un efort colectiv sa faci lucrurile sa se miste. De aia isi cauta oamenii sufletele pereche, peticul la sac, the one si asa mai departe. Ca sa nu fie singuri cand incearca sa urneasca ancora, sa taie franghia de bungee, sa isi vada de drum.



Leave a Reply