Bilantul unei saptamani in care 42 e doar un numar

Posted: January 25th, 2013 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | 2 Comments »

Cateodata am senzatia ca cineva asculta dubstep fix in neuronii mei. Ceea ce, fireste, nu e un lucru bun, data fiind aversiunea mea fata de dubstep.

Probabil ca am calcat universul pe coada pentru chestia asta, cine stie. Mi se pare ca universul functioneaza intr-un mod dubios, in care raspunsul nu mai e 42 decat pentru cei care, de regula, nu comunica si altora revelatiile pe care le au.

Probabil ca asta se intampla din cauza unei saptamani stranii, in care, daca  te uiti din afara, nu s-a intamplat chiar nimic, insa de fapt s-au intamplat o gramada de chestii ce tin de suflet si pe care oamenii s-au obisnuit sa le treaca cu vederea.

Probabil ca de vina este si faptul ca numarul optim de cafele pe zi, adica 3, a fost inlocuit cu unul destul de rautacios, adica 4. Limita intre “doamne cat de bine e” si “nu mai suport pe nimeni” s-a dovedit astfel a fi extraordinar de fragila.

Sigur ca o gramada buna din basul care cade pe creierul meu se datoreaza si faptului ca am folosit “probabil” mai des decat mi-am permis eu, mie. Nu de alta, dar atunci cand spui cuvantul asta creezi o groaza de universuri paralele; si cine vrea sa isi asume asemenea responsabilitate?

Oricum, un lucru e de bine: mi-am regasit energia de a ma inhama la o rutina care imi face bine. Suna dubios, dar nu am cum sa descriu altfel. M-am reapucat sa ma duc la sala, singurul loc in care imi dau voie sa fiu atat de rea cu mine incat imi vine sa plang pe urma. Cine zice ca sala tine doar de sanatate si kile in minus? Tine si de a-ti permite, de 3 ori pe saptamana, sa fii sadic cu tine. Ceea ce este grozav si mai util decat credeti.


2 Comments on “Bilantul unei saptamani in care 42 e doar un numar”

  1. 1 Ring de dans said at 7:38 pm on January 26th, 2013:

    Ce bine ca ai reusit sa mergi iar la sala! Si eu ma simteam tare bine cand mergeam, iti da o energie pe care nu o poti compara cu nimic. :)

  2. 2 sunkissed said at 1:13 pm on January 28th, 2013:

    :) asa e


Leave a Reply