De neinteles

Posted: February 6th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , | No Comments »

Sunt cateva chestii pe care nu le pot intelege si pace. In afara sferelor sufletesti sau intelectuale, adica. In serile in care nu ma mai intreb daca limitele limbajului sunt si limitele lumii mele sau daca exista intr-adevar un suflet care isi vede de treaba cu mult dupa ce noi nu mai suntem, ma gandesc la chestii mai concrete si uneori, mai apasatoare. O piuneza in pantof se poate dovedi mai cicalitoare decat insuportabila usurinta a fiintei,

Asadar, mi se pare de neinteles…

…cum ditai corporatia ca Ikea sta ATAT de prost in materie de prezenta online in Romania. Nu ma refer numai la greseli de ortografie pe site. Nu ma refer numai la erori 404 acolo unde ele nu ar trebui sa fie. Nu ma refer numai la faptul ca Java mai crapa – desi ma refer si la astea. Ma refer insa la faptul ca nu pot sa anunte si ei ca magazinul este in proces de restructurare si, ca atare, multe din chestiile pe care stiai unde sa le gasesti acum sunt ascunse in negura vremurilor. Poate in alte tari e mai bine, insa in Romania site-ul Ikea este iadul, va zic. Incercati voi sa va simtiti ca intr-o casa suedeza in el si va promit ca or sa va albeasca niste fire de par in timp ce va simtiti ca intr-o bodega de la tara.

…cum pozele din baruri/cluburi cu oameni mega-super abtiguiti sau dand pe gat niste licori dubioase au astazi atat de mare trecere. Ma bucur ca Facebook nu exista cand aveam eu 20 de ani, insa cu toate astea mi-e greu sa inteleg, chiar si azi, la varsta matusalemica la care ma intamplu, de ce doamne-iarta-ma ai vrea sa fii vazut public vraiste sau cu viciile fix langa tine, chiar si daca fac un efort si gandesc cu mintea de atunci. Pe de alta parte, e drept, poti sa iesi si tu ca omul sa te distrezi, sa bei o bere si PAC colorata maine e gata si data la gazeta.

… cum e atat de dificil sa gasesti oameni cu care trebuie sa colaborezi si care sa fie pur si simplu OK. Fara mailuri alambicate, fara deadlines imposibile, fara promisiuni nerespectate, fara amanari cretine. As vrea sa dau de oameni care sa iti respecte timpul asa cum si tu il respecti pe al lor, care iti respecta meseria asa cum si tu o respecti pe a lor, de oameni care inteleg relatiile de colaborare nu ca pe unele de subordonare.

… cum e posibil sa existe atatia oameni care se plang atata si nimeni sa nu faca nimic. E o pasivitate care ma enerveaza, e o pasivitate agresiva, daca se poate asa ceva. Ne-am obisnuit lenesi si saraci si asta ne consuma toti neuronii care ar putea sa schimbe ceva. Ne plangem peste tot si guess what? Profetiile se auto-indeplinesc si ajungem sa fim pe cat de amarati ne declaram.

… cum de exista un curent atat de puternic in randul femeilor, curent caruia nu stiu ce nume sa ii dau, care promoveaza femeile care se mandresc ca nu se duc la coafor, ca nu stiu sa gateasca, ca nu isi fac unghiile, ca machiajul e o tampenie si ca moda e din ce in ce mai dificil de priceput. Nu inteleg de ce agresivitatea in a expune aceste lucruri de parca ar fi valori; in definitiv, cand de fapt in niciun fel nu e mai bine si nimanui nu ii pasa ce culori poarta altii pe unghii. Se pune asa de mare accent pe… nepasare, sau indolenta, sau lipsa de feminitate la fel cum uneori se intampla invers. De ce om vrea sa fim cu totii profesori?

Si cam asta nu inteleg eu intr-o zi de miercuri aiurita, in care mintea zboara si zboara in alte locuri decat unde ar trebui ea sa se pozitioneze, de fapt.

 



Leave a Reply