Cand concretul te inteapa in talpa metaforica

Posted: February 13th, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Imi aduc aminte angoasele existentiale pe care le aveam acum nu de mult, insa sigur cu o viata in urma. Cand nu stiam daca sa sun si pe cine sa sun si mai ales ce sa spun. Cand imi alegeam oamenii total gresiti pentru a-i iubi asa cum stiam eu cel mai corect si mai ales cand imi dadeam seama de ce-am facut. Cand scriam cu pixul pe hartie si fiecare punct atarna greu, greu de tot, asa cum atarnau si amintirile cand somnul dadea sa vina.

Fast forward cativa ani mai incoace si observ ca nu am scapat de mai nimic. Apasarea din piept, scheletii din dulap si cuvintele nerostite sunt tot acolo, numai ca acum sunt cauzate de chestii concrete. O anvelopa cu personalitate multipla imi da ulcer sentimental. Bara din spate a masinii mele ma face sa nu mai pot sa dorm fara aplicatii speciale de relaxare pe telefon. Facturi, impozite si cheltuieli neprevazute imi dau fiori asa cum imi dadeau mesajele alea de nu stiam cum si daca sa le trimit, in toiul noptii. Cand ma angajez in treburi si proiecte ma simt ca atunci cand ma angajam in prietenii cu oameni si nu stiam daca o sa tina si asta imi cauza fire de par alb metaforic.

Nu stiu cand am ajuns ca si lucrurile concrete, de oameni mari, sa ma macine atat de tare si la un nivel atat de profund. Cred ca asta se intampla, totusi, pentru ca se aplica zicala “suma viciilor trebuie sa ramana constanta”. Viciile mele sunt macinarile interioare, facutul de nervi nisip, framantarile si ingrijorarile. Cum in alte aspecte sunt pe drumul cel bun, am transferat framantarile spre alte departamente. Stiu ca nu-i bine. Stiu ca oamenii care sunt zen traiesc mai mult. Dar oare traiesc si mai in detaliu? Nu stiu.

Cert e ca prefer o pana de cauciuc unui stres emotional, un impozit unui schelet in dulap, o zi plina unei amaraciuni date te miri ce. Cumva, e mai bine asa, desi senzatia e ca nici acum nu sunt pe plus. Dar nu-mi place viteza si nici sa ma grabesc aiurea, asa ca astept sa devin zen, chiar daca astept mult si bine si asta ma macina.