A sunkissed world

15 Mar, 2013

Mono sau cum am inteles eu primavara japoneza

Posted by: sunkissed In: Ce-am mai văzut, citit, auzit

Din start va spun ca nu poti sa vorbesti despre un concert Mono in termeni de:

- setlist;
- interactiune cu publicul;
- momente amuzante;
- solo-uri de chitara, tobe, clape si altele;
- show-uri de lumini;
- bullets.

Asta pentru ca un concert Mono nu se poate defini in lucruri unitare, in instante, in 1 sau in cantitati. Mono e mult, Mono e coplesitor, Mono, in ciuda numelui, e tot; e chiar ultra-surround.

Asa ca o sa explic ce am inteles eu si nu-mi ramane decat sa sper ca se va intelege.

Cand am vazut prima oara un concert post rock, s-a nimerit sa fie tot la Silver Church. Am vazut God is an Astronaut intr-un mediu care mi s-a parut ca li se potriveste manusa. Si am plans, atunci, fara sa stiu de ce, fara sa am motiv, fara sa am altceva decat ochii inchisi si pumnii stransi, ascultand un cantec ce putea sa fie despre orice. Si stiu ca m-am intrebat atunci daca asa o sa fie oare la toate concertele post-rock pe care o sa le vad.

Fix un an mai tarziu, mi-am dat seama ca da, e la fel, doar ca altfel.

Mono nu se potrivesc cu nimic. Sunt in lumea lor, pe scena, aproape ca nu au fete pentru ca tin mereu parul peste ochi, ca un paravan impenetrabil. Sunt veniti dintr-o tara de departe, o tara cu care, ca european, nu reusesti sa te identifici, nu poti decat sa iti imaginezi cum arata o primvara acolo. Nu spun nimic pe scena, nu multumesc nimanui, incep la fix si termina la fix, peste inca 2 ore. Totul merge struna, elvetienii ar fi gelosi pe nivelul lor de precizie, iar nemtii ar analiza cu atentie meticulozitatea de care dau dovada. Sunt niste masinarii, Mono astia. Masinarii care simt.

Cum altfel sa imi pot explica sunetul lor halucinant, efectul special prezent in mai toate cantecele lor care iti ridica inima pana in gat, iti pune o grimasa pe fata, te face sa transpiri pe dinauntru si sa iti imaginezi ca primavara in Japonia trebuie sa fie plina de furtuni?

Cum altfel sa pot intelege ceva din avalansa de sentimente care m-au facut sa ma trezesc iarasi ca pun singura versuri in cantece, in capul meu, ca ascult o muzica ce ma face sa ma inchid si sa ma deschid in acelasi timp?

Cum altfel sa pot sa explic cuiva cat de tandru, de dureros, de metodic, de calm a putut sa fie acest concert?

Cum sa pot sa afirm ca, la final, nu am inteles nimic din ce primavara au japonezii, dar ca am inteles aproape tot din cum trebiue sa fie o primavara in gand si in suflet?

Am vazut al doilea concert post-rock din viata si m-am simtit aceeasi. Pentru ca un lucru pe care le au in comun  toate aceste formatii este capacitatea lor incredibila de a te aduce inapoi la tine, iar Mono fac asta cu o precizie matematica, primavaratica, atenta si distanta care iti prinde atat, dar atat de bine.

Share this: Twitter | Facebook

No Responses to "Mono sau cum am inteles eu primavara japoneza"

Comment Form

Facebook LastFM StumbleUpon Twitter

Arhiva

March 2013
M T W T F S S
« Feb   Apr »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

About

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead." Bukowski

Silvia's books

American Gods
The Graveyard Book
Dance Dance Dance
Kafka on the Shore
Foundation
Prelude to Foundation
Lolita
One Hundred Years of Solitude
Slaughterhouse-Five
The Catcher in the Rye
The Blind Owl
Steppenwolf
Demian/Siddharta/Der Steppenwolf
The Glass Bead Game
Demian
Peter Camenzind
The Fairy Tales of Hermann Hesse
Gertrude
Knulp
Rosshalde


Silvia's favorite books »

Take a look



Kokoro by Natsume Sōseki