The living years

Posted: March 19th, 2013 | Author: | Filed under: Fără nume | No Comments »

Am numarat anii si orele si zilele si minutele absolut degeaba.

Viata mea acum este asa cum nu mi-am imaginat niciodata. Asa cum tu nu o sa o stii niciodata.

Asa cum nu stii cat am numarat. Si de ce ai sti? Ce conteaza acum, nu a contat nici atunci.

Ce am invatat in zilele, orele,  minutele trecute este ca viata, cumva, merge inainte. Stramb, sontac, schiopatand, uneori sarind, alteori ocolind, dar nu are de ales. Merge inainte, indiferent cat numar eu. Indiferent cat am pierdut prin plecarea ta. Indiferent cat am castigat.

Ma lasa fara energie sa iti scriu in ziua asta. Fara aer, fara sperante, fara sens, asa cum am numarat atatia ani. Insa m-am obisnuit, si asta e un fel de “inainte”.

Ce vreau sa spun e ca… sunt bine. As fi fost bine si altfel, si daca nu numaram, si daca te aveam pe tine sa imi impui limite, dorinte, vise si planuri. Culmea e ca acum mi le-ai impus mai mult decat ai fi facut-o vreodata explicit. Si pentru asta, pentru faptul ca ma pretuiesc, ca ma accept, ca ma iubesc, nu-mi ramane decat sa-ti multumesc.

Nu o sa iti pot multumi la un pranz de primavara, undeva pe terasa unui restaurant din orasul asta macinat de griji de care am fi uitat amandoi, pentru cateva ore. Iti multumesc in sinea mea, in liniste, in taina. Fara sa mai numar. Sunt 10 ani si ar putea fi mai multi, mai putini… Absenta ta e la fel de apasatoare. Si primavara la fel de grea. Si viata tot merge inainte.



Leave a Reply