A sunkissed world

29 Jul, 2013

Ce nu am facut pana la 28 de ani

Posted by: sunkissed In: Eu cu mine|La naiba!

Nu am reusit sa invat japoneza.

Am fost dusa de mica la lectii de japoneza, in Pitesti. Eram cam singurul copil intr-o mare de afaceristi care aveau alte interese fata de mine pentru a invata japoneza. Putin mai tarziu, am inceput lectiile private cu o fata mica si bruneta care m-a invatat kanji si hiragana. Cumva eu am luat asta ca pe o lectie de pictura si nu am retinut mare lucru. Ani mai tarziu, am descoperit Bleach, am retinut o injuratura (ksa) si mi-am dat seama ce limba frumoasa este japoneza. M-am gandit, n-ar fi fain sa mai incerc o data? Stiu ca se spune ca dupa 20 si nu mai stiu cati de ani nu mai reusesti sa inveti chestii noi, dar ma gandeam ca eu sunt  mai speciala si sigur o sa fredonez cantecele in japoneza peste 3-4 luni. Mi-am cautat caietul vechi de la meditatii, l-am gasit, l-am rasfoit si mi-am adus aminte de “picturile” mele, m-am uitat pe net dupa cursuri, am facut o ora la companie si… cam asta a fost tot. Dar mai e timp.

Nu am fost niciodata domnisoara de onoare.

Pana acum cativa ani, nici nu imi placeau nuntile foarte mult. Am descoperit ca asta se datora faptului ca  nu mai fusesem la una de cand aveam vreo 5-6 ani, cand orice lucru mi se parea mai putin rau decat sa fiu indesata intr-o rochie cu pampoane si rugata sa stau cuminte. Pe urma mi-am dat seama ca o nunta e cum ti-o faci si tu, ca oaspete, asta unu, si ca doi, conteaza si nuntile la care mergi. Domnisoara de onoare n-am fost, desi mi-am dorit, in secret sau mai putin secret. Nu am alte explicatii pentru pofta asta decat unele strict femeiesti. Mi-am dorit sa fiu parte la o nunta putin mai mult decat de pe-o parte, ca jucatorii de fotbal de pe banca de rezerve. Mi-am dorit rochii asortate si secrete de nunta si sa merg cu o mireasa pufoasa la baie si sa am povesti pe care altii n-au cum sa le aiba. Mi-am dorit in sinea mea de domnisoara care inca se mai ascunde relativ decent in blugii rupti si conversi sa ma duc la coafor si sa o rog pe tanti sa-mi faca ceva frumos in claia neastamparata, pentru ca, “stiti, sunt domnisoara de onoare”. N-am fost. Dar mai e timp.

Nu am reusit sa ma apuc de alergat.

Alergatul e o chestie relativ noua pentru mine. In ultimii ani, de la cartofiorul de canapea ce suferea de canibalism, mancand in continuu cartofi prajiti cu branza si evitand cu gratie miscarea sau dietele pentru ca avea un  metabolism misto, am suferit revelatia unui spate paradit, care cerea ajutor, si a varstei care nu iarta si depune pe burta. M-am apucat de aerobic si, cand am vazut transformarea cartofului intr-o tipa bine, m-am tinut, cu mici pauze. Intr-o vreme, am citit o groaza de articole motivante despre alergat, articole pline de alegorii si metafore ce m-au facut sa zic, cu o lacrima in coltul ochiului, CE MISTOOO, VREAU SI EU. Asa ca mi-am luat adidasii in plasa si am alergat pe banda. Vreo 2 luni. In parc am alergat o data. A fost… interesant. Nici bine, nici rau. Insa nu am trait revelatii, nu m-am simtit mai vie ca la Flori la aerobic si nici nu mi-a venit sa zic ca am descoperit piatra filosofala. Tot ce am avut a fost o durere marunta in glezna stanga. Nu stiu daca o sa mai incerc. Dar mai e timp.

Nu am reusit sa invat sa fluier.

Stiu ca pare aiurea si superficial sa expun asta aici. Dar, sa explic. Cand eram mica, am copilarit printre baieti. Atunci, sa stii sa fluieri era un “must have”, mai ales pentru fetele care voiau sa fie incluse in jocuri si povesti. Din pacate, oricat am incercat, nu am reusit decat niste hasaituri agasante si sa imi ridic urechea stanga (nu intrebati). Oricat de mare mi-a fost fericirea ca pot sa misc din ureche, baietii nu au fost impresionati. Ani mai tarziu, ma gadeam ca ar fi totusi misto sa pot si eu sa imi fluier melodiile preferate. Am mai incercat. Am incercat sa fluier cu degete, sa fluier fara degete, cu sfaturi, incurajari si hohote de ras. Nu am reusit decat sa fluier… invers. Adica, atunci cand trag aer in piept pe gura, nu cand il dau afara. Si chiar si asa, rezultatul este un miorlait penibil de pisica plouata si fara incredere in umanitate. Asadar, nu am reusit sa fluier si eu ca birjarul. Dar mai e timp.

Nu am reusit sa parchez cu spatele.

Acum trisez un pic. A existat o vreme in care parcarile cu spatele imi ieseau impecabil. Eram data drept exemplu la scoala de soferi. Aveam 20 de ani si speram ca asa incepe era mea la volan. Le faceam cu o mana (desi nu aveam voie), birjareste, pe o Dacie 1310. Insa, dupa un examen luat cu maxim de puncte si cu brio la traseu, praful s-a pus pe noul meu permis in care zambeam mandra langa prenumele scris gresit (CristiAna, nu Cristina. E asa de greu?!). Peste inca 7 ani, soarta si nevoia si un drum cu trenul ce trebuia sa dureze o ora si a durat 4 m-au facut sa zic ca imi iau masina. Si am luat. Numai ca sa constat ca mi-e frica de ea, sa cred ca ma uraste (desi aici cred ca am putina dreptate), sa ma enervez in parcare ca nu pot sa fac o laterala (acum pot, dar cu chiu, cu vai) si sa descopar ca am uitat tot ce stiam despre parcari cu spatele. Si inca nu am reusit sa imi amintesc. Dar mai e timp.

28 de ani bat la usa si mi se par, in acelasi timp, oribil de multi si incredibil de putini.

Share this: Twitter | Facebook

No Responses to "Ce nu am facut pana la 28 de ani"

Comment Form

Facebook LastFM StumbleUpon Twitter

Arhiva

July 2013
M T W T F S S
« Jun   Aug »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

About

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead." Bukowski

Silvia's books

American Gods
The Graveyard Book
Dance Dance Dance
Kafka on the Shore
Foundation
Prelude to Foundation
Lolita
One Hundred Years of Solitude
Slaughterhouse-Five
The Catcher in the Rye
The Blind Owl
Steppenwolf
Demian/Siddharta/Der Steppenwolf
The Glass Bead Game
Demian
Peter Camenzind
The Fairy Tales of Hermann Hesse
Gertrude
Knulp
Rosshalde


Silvia's favorite books »

Take a look



Kokoro by Natsume Sōseki