Inca mai vad zidul

Posted: August 29th, 2013 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | Tags: , , | No Comments »

Aseara la The Wall, pentru cei care au crescut, au crezut, au iubit, au invatat, au ras si au plans alaturi de Pink Floyd, a fost aproape un vis indeplinit. Lasand la o parte ca Gilmour a fost prezent doar in spirit, ca inca mai sunt oameni care se supara pe alti oameni ca au tupeul si posibilitatea de a canta pentru lucruri la care tin si de a face show-uri asa cum doresc si asa cum viseaza,  lasand la o parte ca suntem romani sau obositi sau tineri sau veniti din alt oras, The Wall a fost un show cum trebuie sa fie orice show. Unul care nu te lasa indiferent. Si daca te lasa, permiteti-mi sa am opinia personala ca expresia “gasca prin apa” nu va este straina.

Pe langa toate astea, mai sunt de luat in considerare sunetul absolul exceptional, un regal pentru urechile noastre obosite, proiectiile extraordinare si masinaria asta care este intreg spectacolul, oamenii frumosi pe care i-am vazut, cred ca cei mai frumosi pe care i-am intalnit la un concert, acei copii fericiti si curiosi veniti alaturi de parintii lor. Poate si oamenii care faceau poze cu blitz pentru ca asa inteleg ei concertele si oamenii suiti pe toate balcoanele, probabil dandu-si hi5 pentru cat de destepti sunt ca au facut economie. Dar nu (numai) despre asta e vorba. Cand un show e extraordinar, astea cad in plan secund.

Pentru mine, cea mai pregnanta si sufocanta amintire este chiar Zidul. La un moment dat, pe la jumatatea primului set, am intrezarit cu coada ochiului un om care aseza de zor o caramida. Si mi-am zis in barba: “inca se mai construieste Zidul?”

Ca sa imi dau seama, cateva secunde mai tarziu, ca acesta ajunsese sa acopere intreaga scena. De unde era vizibil numai pe partile laterale, Zidul ocupase, pe nesimtite, intreaga portiune a scenei. Doar cateva zone mai existau neacoperite, dar si pentru ele se pregateau, cuminti, caramizi. Exact asa cum ni se intampla si noua. Pe nevazute, pe nesimtite. Aproape dintr-o data, desi procesul a fost unul anevoios si pervers.

Sigur ca Waters nu spune nimic nou. Povestea e veche, e particulara, e generala, e a tuturor si doar a lui. Dar zidul e acolo pentru fiecare si el nu se va darama cu incetisorul. Poate doar ca nu a venit vremea Procesului inca.

 

 



Leave a Reply