Obsesia alergatului

Posted: September 24th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | 1 Comment »

În ultima vreme, toată lumea aleargă.

Văd din ce în ce mai mulți oameni care își cumpără adidași, pantaloni, ceasuri smechere și fug. Fug prin parc, pe bandă, fug de ei înșiși, fug de alimentația nesănătoasă, fug de anii care au trecut, fug de bucurie, fug de nevoie, fug pentru a-și pune pe Facebook că au fugit și azi 2, 3, 4 km.

Nu îmi explic altfel obsesia asta decât prin prisma faptului că timpul trece și trebuie să îl prindem din urmă. Repede, cât se mai poate, să-l apucăm de mâneca de la treningul de firmă și să îl tragem la răspundere. Să îl întrebăm ce e cu ridurile, cu necazurile, cu bucuriile trecute prea din scurt, cu tot ceea ce se schimbă la noi și nu putem accepta în timp așa de scurt.

Să îl întrebăm de ce nu mai putem alerga de plăcere, pur și simplu, așa cum făceam când eram mici, atunci când nu aveam scop să participăm la semi-maraton sau să dăm share la cei 15 km parcurși de dimineață într-un parc anonim în care nimeni nu știe cum ne cheamă și unde mergem la masă la prânz.

Alergăm de parcă nu ar mai fi nimic de lăsat în urmă. Poate că pentru unii e mult, mult mai bine așa.

Dacă e să mă refer la mine, niciodată nu mi-a plăcut să alerg. Nici când eram mică. Îmi place să am timp și să mă uit în jur. Banda mă plictisește, parcul mă ametește, iar alergatul metaforic îmi dă dureri de cap și de suflet.


One Comment on “Obsesia alergatului”

  1. 1 unzambetmic said at 8:20 pm on September 26th, 2013:

    Buna,

    Si eu am observat ca sunt din ce in ce mai multi oameni dornici de miscare. E o moda. Eu am fost marti si ma duc si maine. It’s all about the fun :D


Leave a Reply