Ce ți-o mai fi și cu octombrie…

Posted: October 20th, 2015 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , | No Comments »

Cine ce să mai înțeleagă din luna asta? Capricioasă ca o domnișoară în cabina de probă, deziluzionată ca domnița care iese din magazin, necumpărând nici de data asta nimic, căci rochia aia îi făceau degetele să pară grase. Curioasă ca o pisică* ce aude cum se deschide frigiderul, atentă ca stăp sclava pisicii, nu cumva să-i cadă o bucată din sandviș pe jos.

Trivializăm totul și pe mine una asta mă sperie mai mult decât mă sperie două chestii: că abia acum două zile mi-am târșâit pentru prima dată pantofii printr-un morman de frunze galbene, răpuse de toamnă, și că încă n-am mers cu trenul deloc în luna asta.

Și se știe că nu te poate încerca cu adevărat o stare de depresie până când nu mergi cu trenul, cu niște căști adânc înfipte în urechi și ceva trist în ipod.

Așadar, acum mă străduiesc să înțeleg ce naiba e cu luna asta și de ce mă simt, continuu, ca un maratonist uitat la linia de start. Se lasă seara și el tot acolo e, privind încurcat cum nu vine nimeni să-i dea startul așa cum trebuie.

 

*BTW, acum am două. Asta mică din stânga imaginii este Orca. Am să vă povestesc ce și cum.



Leave a Reply