Zăpadă sau bezeală

Posted: January 10th, 2017 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: | No Comments »

Am puțini ani – nici nu trebuie să merg la școală – și mă joc de-a formele pe geamul înghețat. Geamul ăla de la bucătăria casei unde am crescut – îl văd de parc-ar fi ieri. Pe scutul ăsta împotriva realității desenam zi de zi, iarna, alte orașe, alte case.

Ieșeam din casă și dădeam cu nasul de nămeți. Îmi amintesc și acum cum scârțâiau și, mai ales, ce frumos strălucea zăpada sub lumina lunii. Îmi făceam palmele căuș și cuprindeam câtă zăpadă puteam eu, făceam un bulgăre mare și greoi cu mănușile mele pufoase și mă gândeam că seamănă cu o bezea imperfectă.

Nu mai știu când bezeala s-a transformat în coșmar. Poate cu primele zile în care am văzut ce se întâmplă cu zăpada la oraș – povestea fetei frumoase și pure pervertite de minciunile modernității. Poate atunci când liniștea din nopțile de iarnă s-a transformat în fleoșcăitul continuu al anvelopelor prin zăpada topită. Poate la prima căzătură când nu s-a oferit nimeni să mă ajute. Sau poate în prima vară când n-am simțit nici măcar o dată dorul unei zăpezi pe cinste.

Eram mică și mă dădeam pe derdeluș, seara – mi se părea foarte, foarte târziu, dar cred că era abia ora 18:00. Mă strigau ai mei și le spuneam că mai stau 7 minute, apoi după 7 + 7 + 7 minute mergeam în casă, cu obrajii ca două tomate și cu șosetele ude pe care le puneam repede pe sobă să văd cum iese abur din ele.

Azi simt că nu mai am nici măcar 7 secunde și umblu mereu cu șosetele ude.


This charming life

Posted: January 9th, 2017 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Gânduri în corabie | Tags: , , | No Comments »

M-am umplut de poveștie altora. Le-am absorbit cu nesaț, am stat cu ele la cafea, mi le-am tatuat pe creier cu acul, crezând că dacă procesul e mai lung și rezultatele vor fi pe măsură. Ce să mai, m-au făcut. Amintiri, cărți, filme, oameni – m-am trezit absorbită într-o tornadă și am știut că nu mai suntem în Kansas.

Și-a trecut timpul cu timiditate, că nu știe nici el prea bine cum să facă lucrurile. Și m-am trezit că nu mai am loc în mine de poveștile care nu sunt ale mele. N-am știu ce să fac cu ele. Nici acum nu știu. Nu e ca și cum poți să le duci la reciclat sau să le lași în fața blocului ca pe frigiderul Arctic care nu mai răcește.

Nu știu nici acum ce să fac. Mă prefac o vreme că e totul ok. Dar, încet-încet, mă apuc să colecționez cutii de carton și folie de împachetat. E ianuarie, oamenii sunt atenți și la alte lucruri. Nu se mai uită la cei care aruncă bradul de Crăciun uscat în spatele blocului.