A sunkissed world

19 Mar, 2017

Scrie.

Posted by: sunkissed In: Eu cu mine

Azi se fac 14 ani de când nu te am lângă mine. Sunt 14 ani prin care am trecut prin toate stările posibile și imposibile, am experimentat sentimente care cred că nu au nici măcar definiție în dicționar și am retrăit momente cu obsesia în buzunar. M-ai învățat, printre atâtea, arta lui ‘ce-ar fi fost dacă’, artă pe care în 14 ani am dus-o pe noi culmi.

Și totuși, printre atâtea superlative, de 14 ani cel mai simplu, cel mai corect, cel mai definitoriu este un singur cuvânt: dor.

Mi-a fost furie, groază, teamă, supărare, tristețe și durere de mii de ori. Dar mereu, mereu mi-e dor. E la mine în portofel și când sunt la cinema, și când ies în oraș, și când mă pregătesc de o nouă călătorie, și când vin acasă. E prezent cu mine la birou, în cele mai grele zile, sau acasă, când silesc pisica să stea la mângâiat.

Dorul de tine mi-a adus azi un altul: cel de scris. Nu am mai scris. M-ai fi certat. Ți-aș fi zis că n-am ce. Ai fi râs. Ți-aș fi zis că mi-e teamă că nu sunt suficient de bună. Ai fi râs și mai tare. Și uite-așa ar fi trecut ziua, tu râzând și eu luând pixul, de ciudă, și apucându-mă să scriu (ți-am zis că-s bună la ‘ce-ar fi fost dacă’).

Sunt 14 ani, mi-e dor și da, o să scriu. Ce să facem și noi cu dorul ăsta; ce putem: îl luăm, îl modelăm, îl facem cerneală și-l așternem peste alte lucruri ca să le acopere ca o plapumă pufoasă, albă, pură.

 

 

Share this: Twitter | Facebook

No Responses to "Scrie."

Comments are closed.

Facebook LastFM StumbleUpon Twitter

Arhiva

March 2017
M T W T F S S
« Jan   May »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

About

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead." Bukowski

Silvia's books

American Gods
The Graveyard Book
Dance Dance Dance
Kafka on the Shore
Foundation
Prelude to Foundation
Lolita
One Hundred Years of Solitude
Slaughterhouse-Five
The Catcher in the Rye
The Blind Owl
Steppenwolf
Demian/Siddharta/Der Steppenwolf
The Glass Bead Game
Demian
Peter Camenzind
The Fairy Tales of Hermann Hesse
Gertrude
Knulp
Rosshalde


Silvia's favorite books »

Take a look



Kokoro by Natsume Sōseki