Și înc-o vară…

Posted: August 24th, 2017 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | 2 Comments »

Momentul acela când te uiți în calendar cu o uimire înduioșătoare și realizezi că timpul face ce știe el mai bine. Trece. Nu e de mirare, e probabil unul din puținele lucruri de care poți să fii sută la sută sigur (și restul de care ești sigur derivă din el): timpul trece. Nu e surpriză că nici azi, când puneai de cafea, ceasurile nu s-au oprit și lumea nu a stat, uimită, în loc.

Și totuși mă trezesc prinsă în gânduri și discuții sterile, uite cum trece vara, se duce și anul ăsta, mai e un pic și ne văităm de frig. Și, ca într-un roller coaster în care te-ai urcat fără să analizezi corect riscurile, stai cuminte și răbdător să se termine tot chinul și să te duci să-ți dai, apoi, cu apă rece pe față, repetând ca o mantra ”nu mai fac asta niciodată”. (spoiler: o să o mai faci).

Nu știu ce să zic în fața acestei uimiri. Că sunt tristă că trece vara? Da, evident. Că mă întreb unde se duce timpul? Nu, nu mă întreb că nu sunt copil. Că mă sperie vastitatea universului în care ne rotim ca niște gâște? Sigur.

Doar că na, vedeți voi, ce poți discuta în lift? Nu e ca și cum cele 3 sau 5 etaje pe care le urc aproape zilnic sunt propice pentru a naște discuții despre spaima care mă ține trează noaptea pe la 3, ultima oară când te-ai simțit om, gândurile horror care te cuprind când ai mai mult de 5 minute singur, tu cu tine. Discuți despre vreme și timp. Aia faci. Și te miri cum de există acest paradox: vorbești în lift despre cât de repede trece timpul, în vreme ce acele minute în el par a nu se mai sfârși niciodată.