Insurportabila ușurătate a cafelei

Posted: October 6th, 2017 | Author: | Filed under: Eu cu mine, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , | No Comments »

Mă duc adesea la o cafenea de pe lângă muncă. De cele mai multe ori, mă strecor fără să zic nimănui, ies de parcă sunt fugărită de fantomele trecutului. De puține ori, zâmbesc și încerc să interacționez ca o ființă umană – astea sunt dățile care mă fac să ies transpirată toată, ca după sală sau saună sau sală în saună.

În ultimul timp mi-e greu să mai găsesc confortul în lucrurile aparent firești, pe care toată lumea le face. Am ajuns să accept chestii dubioase (cum ar fi că I am FINALLY getting braces, dar asta e o poveste ce se va întinde pe minim 2 ani, deci am timp să o relatez) și activități pe care nu le faci chiar în fiecare zi, dar când e vorba de mers la cafea sau de stat la coadă la Mega, mă simt ca un urs în magazinul de porțelanuri.

E foarte greu să ai grijă de tine. Fizic. E un truism, dar așa e. Mi-e imposibil să înțeleg cum își neglijează oamenii propriile ființe așa de mult. Chiar și eu, un pic obsedată de mine, mă regăsesc acum corectând chestii ale trecutului. Și serios de nu e foarte, foarte greu. Să te iei de mână și să te duci la căutat. Mi-a fost mai ușor să merg la psiholog.

Dar acum, că am pornit pe drumul ăsta al facerii bine, mă văd în imposibilitate de a mai fi om în alte privințe. Chiar mă uit deseori la mâini și mă mir că nu-s gheare, mă uit în jur la birou și mă mir că nu e plin de porțelanuri.

Life is a funny thing, vă zic. Râzi, da’ nu prea e râsul tău.



Leave a Reply