I’m not living, I’m just killing time*

Posted: May 16th, 2016 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only | Tags: , , , , , | No Comments »

*aici

 

Azi dimineață m-am trezit ca niciodată.

Pentru câteva clipe nu am fost eu. Nu știu cine am fost. Nu am înțeles ce trebuie să fac cu mâinile, ce e cu patul ăsta, de ce sunt lucrurile aranjate așa în cameră și, de fapt, ce e aia o cameră.

Am mai trăit clipe de confuzie – ultima pe care mi-o amintesc e recentă, eram într-un aeroport mult prea treaz pentru ora 1:30 AM și eu știam doar că trebuie să merg acasă, dar nu puteam conceptualiza acest ”acasă”.

Doar că acum am fost complet ruptă de mine, de corpul meu, de ceea ce știu despre mine.  O senzație rece și întunecoasă, apăsătoare ca o noapte prea caldă de august în care nu-ți merge ventilatorul și tu ești prea obosit și ai mâncat prea greu la prânz.

Nu mai știu cum am revenit la realitatea mea. Am stat și am așteptat, probabil. Nu asta facem cu toții? Oare nu pentru asta m-am antrenat atâția ani?

Ca, atunci când îmi trece vreun gând altfel prin cap, să aștept să treacă. Când deschid ușa spre Narnia, să aștept să vină cineva s-o închidă. Când dau de piticul de la capătul curcubeului, să nu-i spun nimic, să aștept să plece.

Uneori, doar uneori, pare că întreaga viață e o amorțeală.


Înapoi în mare**

Posted: March 21st, 2016 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only | Tags: , , | No Comments »

Te apuci să faci chestii – bani, muncă, relații, copii. Te apuci să faci o grămadă de lucruri și uiți de tine. Te trezești brusc într-o dimineață ca un pește pe uscat: nelalocul tău și pe moarte și zău dacă știi ce e mai rău. Ai vrea să desfaci tot ce ai făcut. Ai vrea să uiți tot ce ți-ai amintit. Ai vrea să nu mai știi să te trezești, dimineața. Să știi doar să visezi și asta să-ți fie singura realitate.

Ai vrea, de pildă, să uiți să te-ai lăsat de fumat și să-ți mai aprinzi una. Să uiți că te-ai lăsat de iubit anumiți oameni și să le scrii poezii, ca pe vremuri. Să uiți că nu mai știi să te îmbraci în altceva decât în negru, gri, alb.

Dar când te apuci să-ți croiești un om nou care nu ești tu, nu mai poți să te lași.

Trebuie să continui cu mascarada. Tot înainte, poate-poate iese ceva. Și de nu iese – și mai bine. Tu ai vrut! Ai încercat!

Ai încercat pe dracu’.

Puține chestii ai mai încercat de când ai crescut.

 

*Acest text reprezintă o ficțiune. Niciun fapt relatat nu are legătură cu realitatea (voastră).*

 

**Titlu


Treisprezece.

Posted: March 19th, 2016 | Author: | Filed under: If only | Comments Off

Nu mai țin minte dacă erai superstițios. Probabil că la nivel declarativ nu. Dar probabil, la fel ca și mine, un pic acolo ți-era nițel frică de pisicile negre care taie calea oamenilor în diminețile de 13.

Întrebarea e – eu ce fac anul ăsta? 13 ani de dor, 13 ani de ghinion cumplit. 13 ani în care mă tot proiectez uneori, noaptea, când nu mă vede nimeni, în Cealaltă Viață, aia în care nici eu și mai ales, mai ales nici tu nu ai avut ghinion. Cât timp oare se va mai deschide ușa spre ea?

Până acum ghinionul m-a motivat. M-a făcut să fiu mai bună. Uite, am scos cartea, știi? Am făcut lucruri bune anul trecut. Am încercat să le fac și mai bine pe toate și poate anul ăsta reușesc. Și le-am făcut bine pentru că tu m-ai învățat. M-ai învățat ce înseamnă să fii responsabil, atent, sârguincios și mai ales om cu ceilalți.

Când aveam discuțiile noastre lungi despre viață și tot, continuarea firească, realizez, a poveștilor pe care mi le spuneai când eram mică, mi-era teamă că nu-ți voi reține fiecare cuvânt. Acum realizez că nu despre asta e vorba. Disperarea cu care te ascultam și încercam să le rețin a fost totuși bună la ceva. Am reținut esența. Acum, după atâția ani, tot așa sunt: uitucă până la cer. Nu țin minte mai nimic din ce aud, văd și, din păcate, citesc. Dar țin minte ce trebuie să însemne.

Problema e că acum realizez că ai mai avut dreptate cu ceva: lumea asta poate foare ușor să mă pună la pământ. Nu îi e deloc greu, sunt o mână de om. Și am idealuri și îmi pun probleme și pun întrebări și atunci când încerc să fac bine, pot eșua fantastic doar pentru că am încredere în toți oamenii.

Așa că mă întreb, acum că încep ăștia 13 ani de ghinion: cât timp o să mai meargă ulciorul la apă? Cât timp mă voi mai strădui să scot ceva bun din tot nonsensul ăsta? Cât timp voi mai rezista până când voi tăia calea pisicii și voi spune La dracu’ cu toate?

Și uite așa ajung iar să aștept răspunsuri care nu vin.

Și uite așa, că sunt 10, 12 sau 13 ani, tot foarte, foarte greu îmi e. Și dor de poveștile tale. Era mai bine să ne fi oprit acolo. Să ne fi mutat în pădurea cu iepurași și păsări cântătoare, să fi ales o scorbură să ne fie tuturor casă, să ne fi luat toți câinii cu noi și să fi stat acolo sub plapumă toți, citind cărți și uitându-ne la campionatul de Sumo. Da. Așa era cel mai bine.


Mai stai nițel

Posted: August 14th, 2015 | Author: | Filed under: Eu cu mine, Gânduri în corabie, If only | Tags: , , | No Comments »

Sunt veri și sunt veri.

Sunt veri ce nu se mai sfârșesc.

Asta nu e una din ele.

Sunt multe grade în aer. Sunt mulți oameni transpirați și nervoși. Sunt multe pălării purtate cu mândria cu care alții își poartă CV-ul.

Și totuși, miroase a sfârșeală. Mereu, după 10 august, miroase așa, a frunze uscate, a renunțare, a lipsa chefului de a mai încerca.

August ne dă drumul spre o toamnă mult prea plină pentru niște oameni deja obosiți.

Încep să mă simt ca atunci, când se termină o mare iubire: pârjolită, secătuită, complet dezinteresată de cafeaua de mâine.

Și de-aia zic, măi, vară: mai stai. Mai stai cât să mai povestim un pic. Nu cred că e locul între noi de uși închise. Nu cred că e vremea să-mi pun un pulover pe mine. Nu cred că sandalele vor să se ascundă în cutiile luate special pentru ele – oricât de frumoase, sunt tot niște închisori ale plimbărilor fără griji.

Mai stai un pic, dar fii mai domoală. Ai făcut ce-ai vrut în astea două luni jumate. Mai ascultă și de alții, ce zici?

Mai ascultă la o limonadă, la o bere rece, la o ploaie de stele, la un dezmăț cu pepeni rotofei și zemoși. Mai stai. Mai sunt o grămadă de lucruri bune de încercat.


Uneori, visele se adeveresc

Posted: March 27th, 2014 | Author: | Filed under: If only | Tags: , | No Comments »

Azi noapte am visat că primeam de lucru de la unul din colaboratorii mei.

Și ce să vezi? M-am trezit de dimineață cu un mail în care chiar am primit de lucru.

Și mă întreb de ce:

- nu mi s-a putut adeveri visul în care plecasem la Paris pentru a-mi schimba toată garderoba;

- nu mi s-au adeverit toate visele cu omul cu joben și mustață, ca să aflu și eu cine e;

- nu mi s-au adeverit visele cu dezmățuri pantagruelice lăsate, firește, fără urme și consecințe;

- nu mi s-au adeverit visele de când eram mică și visam că lumea se oprește în loc, toți îngheață așa, în pozițiile în care erau, iar eu mă plimb peste tot prin lume;

- nu mi s-a adeverit niciun vis în care zburam sau mâncam nori.

Dar deh, este și ăsta un început. Trebuie să am grijă ce visez la noapte – partea aia cu vizita la Paris nu sună rău deloc. Poate acum ar fi mai cald, poate acum cafeaua ar avea alt gust. Poate acum mi-ar ieși și aroganța de a trage un fum dintr-o țigară, la o terasă, îmbrăcată într-o rochie neagră și cu ochelari de soare mari, având în același timp o față pe care se amestecă armonios superioritatea și misterul – o chestie din aia de-o faci la Paris și vii înapoi acasă și-ți tragi blugii rupți pe tine, iți iei Converșii și te duci, cu mutra ta obișnuită, să-ți cumperi cafea de la colț.

 


The art of autumn

Posted: September 14th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, If only | Tags: , , , , , | No Comments »

Toamna lui 2013 se serveste cu o doza mare de maturizare. Se ia si niste cafea, se amesteca bine de tot cu niste planuri, se baga si niste bilete la cateva concerte, se mixeaza cu vin rosu sau Guinness, inca nu ne-am hotarat. Se fac planuri de vise, de duca, de intoarceri, de pribegiri, de carti, de oameni, de prietenii. Se incearca chestii noi, se uita chestii vechi doar pentru a le incerca din nou si a crede ca sunt noi.

Ce astept eu de la toamna asta nu stiu daca este ceea ce ea imi poate da. Eu astept copilarisme, plimbat prin frunze, bucurii cu iz de galben si amintiri din ploi traite candva de sub alte adaposturi.

In schimb o sa ma multumesc cu ce primesc si nu e deloc putin. E altfel, da. Oamenilor nu le place rutina. Sa fie totul altfel si sa nu mai stim nici cum ne numim.

Cand insa devenirea, transformarea nu e fortata, altfel-ul asta nu este nici el asa de aducator de spaima si de groaza. Poate, la o adica, sa mai fie si bine.

Cred ca de-aia ne si intoarcem la scoala, toamna. Cu sprancenele arse de soarele de august, cu parul incalcit, cu scoici in geanta si nisip in sandale, derutati in fata lumii reale si a chestiilor care devin, se transforma, trebuie sa mergem putin si la scoala.


A sad kind of happy

Posted: September 8th, 2013 | Author: | Filed under: If only | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Sunt fericita ca se face shift-ul de la media traditionala la media online.

Sunt trista cand se face cu amaraciune, cu tristete, cu neincredere si cu un sentiment de saturatie ca un os intr-un gat ragusit de cat a strigat.

Sunt fericita ca oamenii tineri ies in strada, ca sunt civilizati, ca sunt atenti, ca sunt activi.

Sunt trista ca sunt si mai multi care s-au saturat de asta, par a se fi saturat pana si de a deschide un google si o carte, se multumesc doar cu ce primesc si ii rad pe aceia, oricare ar fi ei, din orice tara, orice oras, care cred in ceva, orice si care fac ceva in privinta asta, asa cum pot, cum stiu, cum isi doresc sa faca altii pentru ei.

Sunt fericita ca prietenii mei sunt asa cum sunt si nu obosesc in a le spune si altora ce au aflat, citit, descoperit, invatat.

Sunt trista ca sunt atatia oameni speriati de nou si reticenti la a mai invata, de parca traiul se opreste undeva in Centrul Vechi la 20 si ceva de ani.

Sunt fericita ca unii stiu ca o sa imbatranim toti si vor sa fim niste batrani frumosi si increzatori.

Sunt trista ca altora nu le pasa si ca isi asuma toiagul si amaraciunea din tinerete, brusc, undeva in metrou in drum spre lucru.

Sunt fericita ca mai sunt oameni care se intreaba de ce.

Si trista ca sunt oameni care se intreaba cum sa faca sa fie totul cum era si sa fie liniste, ca noi am obosit si vrem sa fie ca inainte. Sa ne hahaim, sa luam totul la misto, sa ne radem de ce poze cu pisici mai apar pe net si, in general, sa ne traim distopiile de parca ar fi ceva firesc ca acestea sa apara de la sine, de la o varsta.


Siuiteasa

Posted: June 30th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, If only | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Iti faci noi prieteni, descoperi alta muzica, iti canti tu tie muzica asta, te pierzi prin carti, prin asternuturi, prin oameni si prin veri.

Pleci la mare si te intorci si nu mai stii cum se scrie de mana si sigur ca astea nu sunt legate intre ele, iti cumperi blugi si mai suferi un pic.

Ii corectezi pe unii, pe altii nu, ai dreptate dar de cele mai multe ori te inseli, vin oameni acasa la tine si ii primesti asa cum si ei te-au primit.

Mananci ciocolata, faci felurite alergii, te ploua toamna, vara, visezi urati si ti-e foarte, dar foarte dor.

Iti numeri anii, firele de par carunte, cariile si gaurile din inima, iti aduci aminte de copilarie si te intristezi putin.

Numesti “acasa” fel si fel de locuri si ignori semnele cum ca e ceva in neregula in fiecare, te comporti civilizat la masa si salbatic in mintea ta.

Nu ai incredere in viitor, ai prea multa incredere in viitor, dansezi in nisip sau pe ciment si de fiecare data tii pe cineva de mana.

Votezi, injuri, mai bei din cand in cand, te lasi de fumat, de apuci de iubit, iti amintesti de cand voiai sa canti la chitara si nu ai reusit.

Inveti limbi straine, uiti sa spui multumesc, faci bai fierbinti, esti bolnav, vulnerabil, primavaratic, te intrebi cate mai sunt de trait.

O groaza; o groaaaaza mai sunt de trait. Si ce bine!


Linistea de dinainte de furtuna

Posted: June 7th, 2013 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only | Tags: , , , , | No Comments »

Sunt zile in care nu iti vezi capul de treaba. Sunt zile cand nu mai stii de unde sa te apuci, dar stii sigur ca vei sfarsi epuizat undeva, fara sa mai vrei sa te mai intalnesti cu tine in starea aceea niciodata.

Apoi sunt zile cand momentele astea de sfarseala si, culmea, de plictis in fata lucrurilor ce trebuie facute te ajung din urma in cel mai brutal mod posibil. Si iei decizii si te tii de ele, desi iti tremura mainile uneori, pentru ca na, sindromul Stockholm este un nesimtit si il poti experimenta fara sa iti dai seama cu adevarat. Te intrebi daca e bine ce ai decis si faptul ca nu poti sa pui in aplicare de acum este foarte enervant.

Linistea de dinainte de astfel de furtuni planificate este altfel decat linistea clasica. Este una artificiala si aparenta. Cei ce stiu cum e vremea stiu la ce sa se astepte. Isi dosesc umbrela in rucsac si isi vad, aparent linistiti, de treaba. Au mereu pelerina pe sub haine si stiu ca in curand, chiar foarte curand, o sa inceapa sa ploua.

Insa totul merita facut daca stii ca te va intampina linistea de dupa furtuna. Calmul de dupa ruperea de nori, cand soarele rasare si tu uiti de agitatie si de zilele in care nu mai stiai de unde sa te apuci, uiti de gramezile de neliniste si zambesti, fericit. Pana data viitoare.


Sa mai ai putin timp

Posted: November 10th, 2012 | Author: | Filed under: If only, La naiba! | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Sa mai ai putin timp si pentru tine. Sa mai ai putin timp si pentru ceilalti. Sa nu uiti sa ii invalui in cuvinte frumoase si in gesturi delicate. Sa nu uiti sa fii om si cald si viu si de treaba.

Nu e niciourma de repros sau de gand negativ. Cred ca uitam sa fim simpatici cu oamenii care ne definesc viata. Sau poate am dat numai eu peste oameni care traiesc, pare-se, numai pentru ei, desi se hranesc din altii fara rusine si fara sa ceara voie.

Putem sa facem viata mai frumoasa, lacrimile mai putine si visele mai colorate pentru atatia oameni din jur. Si nu trebuie sa le cerem nimic. Si nici nu trebuie sa avem vreun rezultat. Si nici macar nu trebuie sa spunem cuiva.

De ce or alege unii sa isi traiasca vietile in intuneric, ma depaseste.