Happiness is best served home

Posted: December 24th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , | 5 Comments »

Am ajuns acasa si am facut bradul, am facut planul pentru masa de Craciun si am facut ultimele cumparaturi. Acum astept sa mi se usuce niste felii de portocala pentru o coronita pe care vreau sa o impodobesc home made si savurez o cafea fierbinte, tare, cu miere.

Cea mai buna cafea e aia de acasa, din Ajun de Craciun, cand dintr-un motiv sau altul e mare, mare agitatie, cateii mi se impleticesc pe la picioare si eu am la ce sa ma gandesc bun.

Aseara, ca prin minune, cand am facut bradul toate lucrurile rele s-au facut mici, mici de tot si toate lucrurile bune au inceput sa straluceasca. Sa fii acasa de Craciun – reteta sigura pentru un zambet mare de tot pe buze.

Si cum sa nu te bucuri cand Mos Craciunul tau, care de altel e si el un mare cadou in sine, iti aduce cadou bilete la Radiohead in Berlin? Nici macar nu-ti mai pasa ca nu ninge, ca poate nu toate-s asezate, ca sigur nu mai ai timp in 2011 sa repari multe tampenii.

Imi beau cafeaua nu in liniste, ci in zgomotele specifice casei mele de Ajun. Lucrurile bune incep sa se astearna mai ceva ca o zapada pe care n-ai niciun chef sa o dai la o parte.


O dimineata ideala

Posted: December 11th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , | 2 Comments »

Trebuie sa fie duminica, sa fie dimineata, dar nu chiar. Sa imi imping picioarele in papuci si sa fac cafeaua ideala la ibricul ideal, inainte de orice altceva. Apoi sa ma spal pe dinti si, in timp ce fac asta, ma uit in oglinda si vad ca azi nu arat de parca urmeaza al treilea razboi mondial.

Miroase din ce in ce mai tare a cafea si eu ma duc inapoi in pat. Ma intind in plapuma si citesc putin. Cum imi sta in fire, uneori las cartea din mana si ma uit in tavan sau ma gandesc la altele. Pana cand imi dau seama ca nu mai miroase asa de tare a cafea, asa ca ma duc sa o incalzesc, sa-mi pun cafea  si doua lingurite rase cu miere in cana cu leu.

Ma uit pe geamul din bucatarie si ploua. Diminetile bune sunt cele in care nu ai unde sa te duci, de ce sa iesi din casa si ploua. Ploua cu saptamana care a trecut, cu cea care o sa vina, cu toate enervarile de moment si supararile care se vand in piata, trei la kil.

Si de-asta intorc cu un gest de fronda spatele geamului din bucatarie si ma duc inapoi in pat. Cafeaua se bea repede, se bea printre povesti si tot felul de alunecari sufletesti dintr-o parte in alta. Poate imi pun muzica, am chef de ceva nou si ceva vechi, ceva ca ploaia, in ultima vreme am ascultat mult Iron & Wine si Neil Young.

O dimineata superba ar fi una in care as reusi si sa scriu.

Dar o dimineata absolut reusita e una in care in casa miroase a rufe proaspat spalate. Cand afara e mai cald, iubesc sa las deschisa usa de la balcon si sa poftesc in casa mirosul de rufe curate, umede. Asociez mirosul asta cu “acasa”, cu lucruri bune si pasnice si calde, cu lucruri calme, cu o statornicie care ma induioseaza si de care fug ca un cal salbatic, desi n-ai zice.

Si uneori diminetile cele mai reusite sunt cele in care lucrurile se intampla exact pe dos. In care nu esti singur in casa cu tabieturile tale. In care altcineva face cafeaua si tu poti sa te rasfeti ca un leu fara griji. Poate e si soare, poate n-ai papuci, poate ai unde sa te duci. Dar, ca in viata, lucrurile bune se intampla cand te astepti mai putin si fara sa te gandesti la rufe umede sau statornicii. Doar iti vezi de povesti si mai ales, mai ales, de tacerile pe care le-ai cautat atat de mult prin tot felul de cuvinte triste si tare, tare multe.


Descurajarea

Posted: November 26th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , | No Comments »

Dimineata nu a mirosit a cafea. A mirosit a cafea spre pranz, cand am pus un picior pe parchetul rece, apoi pe celalalt si tot asa. Am zacut ore in sir, incapabila sa ma ridic sa-mi pun o cafea calda si vesela. Am stat in pat cu durerea mea de cap si cu un sentiment de slabiciune care stiu exact de unde vine.

Descurajarea e un animal prietenos. Si primejdios. Si mai ales, extrem de atasat de cei cu sufletele din ce in ce mai mari si din ce in ce mai mici. Un fel de Tardis al lui Doctor Who, dar pe invers. Smaller on the inside.

Si e toamna si miroase a deznadejde. Descurajarea vine, in rochia ei de gala rupta si murdara si te priveste direct in ochi, stiind exact cine esti. Iar asta poate sa fie foarte periculos, mai ales atunci cand tu habar nu ai cine esti.

Mai e putin si o sa fie simplu. Dupa care o sa fie tot complicat. Mai e putin si o sa fie asa cum stiu ca fost. Mai e putin pana ieri.

Descurajarea m-a prins putin de glezna stanga, ma rog de ea sa-mi dea drumul, glezna mea stanga e facuta sa fie sarutata sau sa se rupa cand cad de pe bicicleta, nu sa fie trasa in locuri intunecate si pline de rutina. Si totusi simt ca mi-e nu lene, nici indiferent, ci ciudat sa ma mai lupt. Nu sunt o persoana cinica inca. Nici nu vreau sa fiu. Dar ajung cu succes o persoana tomnatica. Mi-e dor de soare.

In cana de cafea nu am mai citit nimic. Nu mi se mai aseaza zatul. In cazul asta, dati-mi voie sa ma indoiesc. De orice.


Cafea cu lapte

Posted: September 14th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , | No Comments »

Nu prea inteleg cafeaua cu lapte. Imi place cafeaua tare, simpla, doar cu o lingurita sau doua de miere care sa o faca mai putin salbatica. Rar beau cafea cu lapte: cand e a nu stiu cata cafea din zi sau cand mi se face o pofta inexplicabila de frappe.

Azi am mai descoperit o ocazie in care beau cafeaua cu lapte. Si cu zahar, culmea. Cand mi se face dor. Imi pun o cafea in cana cu leul cataleptic, gandindu-ma din ce in ce mai des la faptul ca viata asta e un melanj interesant dintre lucruri care asa trebuie sa fie si lucruri care s-au desfasurat total aiurea.  Stau pe fotoliu, caci altceva nu am ce face. M-am apucat sa citesc Stephen King. Si cand mi se face dor, imi pun lapte in cafea si ma bucur ca am avut un dram de noroc in viata asta in care eu vorbesc mult si altii tac mai mult. Si cand si Silvia tace… universul se intoarce cu susul in jos si poate de aia se intampla chestii de neintamplat.

Ciudata senzatie, sa-mi beau prima cafea cu lapte si zahar, intr-o casa care nu e a mea si totusi a fost putin, intr-un oras care nu e al meu si care totusi a fost putin, cu tot felul de ganduri si planuri puse pe hold. Ciudata cafea, stranie zi. Si eu care ma simt a nimanui, intr-un fel deloc trist, si a multor oameni, intr-un fel induiosator.


O super dimineata plina de decizii proaste

Posted: August 19th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , | 2 Comments »

Azi la 8 fix m-am trezit. Imi luasem o zi libera. Dupa ce m-am invartit prin pat vreo jumatate de ora, am zis “fuck it” si m-am decis sa ma duc la munca. Ce om normal la cap, atunci cand singur cu mana lui isi ia o zi libera, tot singur cu mana lui care cauta haine in dulap se decide sa mearga la munca? Asta imi intareste convingerea ca:

- nu trebuie sa iau decizii NICIODATA inainte de prima cafea si

- vara asta chiar m-a batut soarele in cap, iar cartea pe care o citesc acum nu ma ajuta (exista o legatura, dar e prea mult de explicat si ma indoiesc ca ajuta pe cineva).

De ce zic ca decizia a fost proasta? Pentru ca primul lucru pe care l-am facut la munca – da, da, inainte de cafea – a  fost sa discut cu o tanti relativ nervoasa la telefon. Si nu-mi place sa discut cu oameni relativ nervosi la telefon dimineata, mai ales vinerea, mai ales inainte de prima cafea.

Daca as descoperi o metoda prin care sa pot bea cafeaua inainte sa ma trezesc, lumea ar fi un loc mai bun si poate ca si eu as avea mai mari sanse de reusita in acest loc mai bun.


Duminica din zatul de cafea

Posted: July 24th, 2011 | Author: | Filed under: On the eighth day God created coffee | Tags: , , , | No Comments »

Sunt la a doua cana de cafea. Cafelele mele isi tin companie una alteia. Discuta intre ele, tin suete, se inteleg bine. Intre timp, eu privesc pe balcon si ma mir. Ma mir in continuare ca nu reusesc sa pun in cuvinte niste lucruri ce sunt asa de simple. De fiecare data cand incerc, iese altceva; ba chiar mi se pare ca vorbesc limbi straine.

Sigur, daca as vorbi in limbi straine, s-ar explica totul. De ce oamenii nu ma inteleg, de ce nu-i inteleg nici eu pe ei, de ce ascult The Cure cand simt ca ma apuca un zambet si ma trage de maneca, de ce beau cafea cand mi-e sete si mai ales, mai ales de ce m-am reapucat de citit Bufnita Oarba.

Insa am promis piticului de la celalalt capat al curcubeului (unde inca n-am ajuns, dar vorbesc des cu piticul la telefon) ca nu voi mai da vina pe factori externi pentru nimic in lume.

Cafeaua mea are zat, intocmai ca cea de la mare si de altfel ca toate cafelele corecte din lumea asta. Nu-mi place cand nu mai ramane nimic in cana din care ti-ai baut cafeaua. E ca si cum n-a lasat nicio urma, ceva, orice.


Ca o sfoara intinsa la maxim

Posted: July 9th, 2011 | Author: | Filed under: La naiba!, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , , | No Comments »

Tensiune maxima, risc sa ma rup. Sa ma desir, sa ma dizolv, sa dispar, sa ma elimin.

Si toata starea asta ma tine pana la prima cafea. Insa e suficient cat sa simti ca e posibil sa existe eternitatea. De cand m-am mutat, diminetiile sunt stranii, pana invat sa adopt casa asta. Dar cafelele, cafelele sunt la fel. Ma trezesc, imi infig scobitori in ochi si ma invata sa privesc clar.

Azi noapte am visat ca aveam drept animal de companie o pasare. De fapt, era un pui de pasare si mie mi-era teama sa o iubesc, pentru ca ma gandeam eu ca va creste si ori va pleca, ori se va schimba asa de tare incat nu o voi mai recunoaste.

Am stiut sa ma povestesc mai bine decat o fac acum, la un moment dat. Acum incepe sa mi se faca lehamite. Cred ca e de la multitudinea de revelatii avute in ultima vreme, din care majoritatea au fost aducatoare de insomnii si resemnari. Singura solutie ar fi un somn bun si sa cunosc mai multi Oameni si mai putine Posibilitati.


Cea mai rapida cafea din lume

Posted: June 16th, 2011 | Author: | Filed under: La naiba!, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , | 2 Comments »

Azi se bea cea mai rapida cafea din lume, se strange din dinti si se spera ca totul o sa fie bine. Azi e mult de munca, prea mult pentru un biet creier atrofiat de caldura. Azi as vrea ca totul sa fie mai rapid, timpul sa fie un cal de curse si eu sa ajung la finish line cu un zambet mare pe fata.

Ieri nu am vazut eclipsa si m-a prins din nou ploaia. Mergeam spre casa si a inceput sa ploua mai rau decat duminica. Si e amuzant cum inca ma mir de relativitatea timpului: cand iti doresti sa se miste totul mai repede, pare ca intri in slow motion. Ma uitam la mine cum mergeam prin ploaia aia nenorocita, inca 100 de m spre casa, si mi se parea ca fac asta de cel putin doua zile.

In biroul de langa se tine un training, lumea se agita, eu traiesc in slow mo, nu mai am ce sa citesc, nu stiu ce muzica sa mai ascult, nu mai stiu ce sa mai vorbesc cu piticul de la celalalt capat al curcubeului, cafeaua asta rapida se bea incet si soarele deja ma arde pe fata si pe maini, ca si cum ar fi august, ca si cum ar fi mare, ca si cum as fi in alta parte, o cu totul alta parte.


Si cand vine vara…

Posted: June 1st, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, Gânduri în corabie, On the eighth day God created coffee | Tags: , , | No Comments »

Cand vine vara, incep sa inteleg ce zic pescarusii. Cand vine vara, stiu cum ma cheama. Cand vine vara, stiu mai multe, infinit mai multe decat iarna si simt mult mai multe decat primavara.

Vara, obsesiile se topesc in cafea si drumurile par a nu mai avea limite. Vara, merg desculta pe nisip si-mi place sa gasesc scoici simpatice. Vara vorbesc mai mult cu mai multi oameni, vara am grija de mine intr-un fel distructiv, dar al meu.

Vara ma aprind ca o flacara, foarte, foarte repede si ma sting la prima pala de vant. Ma indragostesc foarte usor de oameni, idei, conversatii si momente. Si-mi place. Imi plac fluturii din stomac pe care ii simt vara, chiar si atunci cand vad un pahar de unica folosinta cu o cafea tare in el.

Vara asta trebuie sa fug de mine, altfel risc sa ma indragostesc si de mine, cea din vara; si ce ma fac cand vine toamna si ma schimb ca un copac care va ramane repede de tot fara frunze?

All that you fashion
All that you make
All that you build
All that you break
All that you measure
All that you feel
All this you can leave behind


Despre interior si exterior

Posted: October 20th, 2010 | Author: | Filed under: La naiba!, On the eighth day God created coffee | Tags: , , | No Comments »

Sa va zic ceva. De prea putine ori mi-am tras o linie imaginara pe caietul si mai imaginar al realizarilor si nerealizarilor mele practice, din lumea reala, si am constatat ca ma simt mai bine. Adica da, ma lupt pentru anumite chestii, schimb destul de des modele de comportament la mine, desi nu pare. Dar nu pot spune ca diferenta e radicala.

Asta vine sa-mi confirme ca ce e mai bun si mai rau din noi e doar in noi. Avem asa o lume bogata in interior, incat uneori am putea trai doar acolo. Nu inseamna si ca ar trebui sa o facem. Dar inseamna ca, daca uneori ne extragem de acolo fortat, n-are cum sa nu curga un pic de sange.

Mi-e foame de lucruri pe care sa le simt la intensitate maxima. Si lucrurile alea nu vin din retete in 50 de pasi, schimbat de rutina, facut sport sau alte bazaconii. Toate aceste alte bazaconii te ajuta sa nu innebunesti, dorind sa traiesti doar in sinea ta, si paveaza calea spre acele lucruri pe care le simti la intensitate maxima.

Cum ar fi cafeaua asta de langa mine, pe care atat o iubesc. Prima gura de cafea dimineata e, pentru mine, semnalul ca m-am trezit si ca e timpul sa ies in lume. Nu sa ies pe strada musai, dar sa fiu in lume.