A sunkissed world

Cartea “Trebuie sa vorbim despre Kevin” este una din cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata. Filmul, pe de alta parte, este mediocru pentru mine.

Recunosc din start ca sunt subiectiva.

Ce nu mi-a placut este ca in film s-au sarit multe lucruri importante  - e drept, si cartea este extrem de stufoasa si complexa – care ar fi schimbat cu totul perceptia asupra filmului. Nu mi-a placut ca, pentru a intelege pe deplin filmul, trebuia sa fi citit cartea. Nu mi-a placut ca filmul nu sta singur pe propriile picioare, ci are nevoie ca cel care il vizioneaza sa-si aduca aminte pasaje din carte si sa aprecieze jocul actoricesc. Nu mi-a placut ca pica in pacatul multor regizori de a se juca prea mult  cu metaforele vizuale si cu simbolismul. Nu mi-a placut sa vad din recenzii ca cei care au vazut doar filmul au inteles ca Eva era o mama ingrozitoare. Concluzie corecta, intr-un fel, daca ai fi vazut doar filmul.

O analiza fina, un stil taios si explicit, o descriere superba a modului in care, desi femeie, poti sa nu rezonezi deloc cu ideea de a fi mama – toate chestiile astea au lipsit din film cu desavarsire si imi pare rau ca cei care au vazut doar filmul pierd o multime. Filmul in sine nu e prost, doar ca nu am cum sa nu-l raportez la carte si de aceea pot sa zic ca m-a dezamagit. M-a dezamagit din secunda in care mi-am dat seama peste ce a sarit din carte. In rest, da, e un film bun, un tur de forta, bine realizat. Dar nu pot sa trec peste toate, poate si pentru ca m-am atasat asa de mult de carte. Am recunoscut ca sunt subiectiva.

Singura chestie din film care m-a impresionat e cum joaca Tilda Swinton si Ezra Miller. Au surprins perfect ceea ce pana atunci nu era surprins. Iar modul in care amandoi joaca la final este absolut superb.

Ianuarie e luna in care imi schimb jobul. Ianuarie e luna in care am invatat ca pot sa spun ce am pe inima. Ianuarie e luna in care ma tund. Abia astept. Parul meu prinsese o viata numai a lui, si sunt prea ocupata ca sa il mai haituiesc si pe el sa stea cum trebuie.

Ianuarie e luna in care furnicile in copac se mananca iuti, luna in care se merge mai repede, luna cu ganduri suieratoare de vara neostovita pe la urechi. Ianuarie este luna mirarii, luna fericirilor mature, luna deciziilor ce nu se spun, dar despre care esti foarte, dar foarte sigur.

Ianuarie e luna in care pui iar totul pe o singura carte si incepi sa plamadesti si sa creezi, sperand ca de data asta Galateea nu mai fuge cu altu’. Ianuarie e luna in care pixul se tine mai stangaci in mana si luna in care si pixul, ca si tine, asteapta rabdator.

Ianuarie e luna de acasa si de nu prea. E luna in care vanataile nu mai dor, ba chiar se vindeca mai repede. E luna unui “curat-murdar, coane Fanica” pe care iti vine sa-l rostesti la colt de strada. E luna in care te uiti in trei parti inainte sa traversezi si luna in care vecinii nu te mai enerveaza asa de tare.

Ianuarie e rotunda si fericita ca un umar sarutat.

Chiar de nu e soare afara, eu tot ma simt de parca merg pe el. Sa fie de la ce-am mancat, de la ce-am baut sau de la ce mi-au auzit urechile, nu stiu. Insa este bine si atat de bine o sa fie in continuare, incat simt ca imi explodeaza inima.

Ultimul an a fost foarte… plin de provocari, ca sa o spun delicat. Insa am reusit, nu stiu cum, sa trec de ele, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie ceva de capul meu. Ma uitam acum in urma la faptul ca am stat jobless doar vreo 3 saptamani, timp in care m-am ocupat, e drept, si cu altele, de 1000 de ori mai placute. Inainte tot ziceam ca am avut noroc, dar cred ca trebuie sa accept chiar si eu meritul pe care singurica l-am avut.

Probabil ca, aflandu-ma in starea asta de fericire care imi umfla atriile si ventriculele la maxim, se vor intampla doua chestii: 1. ma duc sa ma tund si 2. o sa scriu mai rar, sau o sa scriu chestii fara sarea si piperul pe care numai o melancolie blegoasa sau o tristete adevarata o pot oferi unei scrieri. Dar ce sa zic, prefer sa imi asum riscul. Imi dau jos patura de pe coama de leu, o scutur bine de tot si o port cu mandrie. Si chiar daca maine o sa fie naspa (si sunt premise sa fie), chiar daca o luna de aici inainte o sa fie naspa, chiar daca o sa fie naspa mult timp, o sa-mi amintesc ce mi-am zis acum cativa ani. Nu zic ce, ca mi-am zis mie in privat si nu se cade sa barfesti.

Intotdeauna mi-e somn la 4:30 PM. Nu-s in stare de nimic, sunt ca o molusca, nu inteleg ce mi se spune si sunt sanse mari sa te urasc daca esti in preajma mea si ai chef sa-mi pui neuronii la incercare.

Starea se amplifica atunci cand e luni, 4:30 PM. Mi-amintesc toate dupa amiezele in care refuzam cu indarjire sa dorm, desi mi se oferea nu numai ocazia, ci si un pat confortabil. As vrea sa iau toate ocaziile alea si sa mi le bag in vena, poate as fi mai fresh.

Si azi, chiar daca e luni, 430pmsimiesomn, ma gandesc ca intotdeauna exista ocazia de a mai invata ceva despre tine si ceilalti, chiar daca crezi ca timpul de invatat nu ca a trecut, ca nu trece niciodata, dar s-a micsorat considerabil. Nu, inveti cand nici nu te astepti si este extraordinar de frumos sa inveti si lucruri bune. Tuturor ni s-a luat de mizerii, nu? Chiar si mie.

Si uite-asa e luni, Silvia e fericita si cu capul in nori, afara e iarna, mie mi-e somn – lucrurile sunt exact asa cum trebuie sa fie, mai copil prost ce esti. Tine-te bine de starea asta si n-o mai strica cu tot soiul de “ce-ar fi fost daca” sau “ce-ar fi daca”  - sper sa reusesc sa ma ascult.

Si ce daca maine o sa fie altfel? E chiar indicat sa fie altfel. As vrea si eu sa nu fie intotdeauna 4:30 PM si sa-mi fie ultra-somn.

Ma distreaza la culme expresia din titlu; nu stii cand o sa fie cerul noros si cand nu, e ca si cum joci ruleta ruseasca.

Ori de cate ori vin acasa si ma uit putin la televizor, imi dau seama ca nu pierd mare lucru: Activia iti regleaza tranzitul intestinal, cerul va fi temporar noros, nu stiu ce banca da nu stiu ce credite, un fotbalist a facut ceva, scandal in parlament, consumul de sare, zahar si grasimi si asa mai departe.

Ma pregatesc sa incep saptamana viitoare in forta, desi o voi termina probabil lesinata si nemultumita. E ultima saptamana la un loc de munca; intoteauna mi s-au parut epuizante ultimele saptamani la un loc de munca. E ca atunci cand esti mic si amani sa-ti faci temele pana duminica seara, te culci tarziu si a doua zi te intreaba ai tai ce ai si de ce esti sfarsit.

Nu stiu pentru cat timp si cand va fi cerul temporar noros, dar stiu ca e al naibii de bine cand e senin. Ar trebui sa ma bucur mai mult de asta, desi imi iau, precauta, umbrela in geanta.

As putea sa fiu intr-un club la ora asta, doar e vineri. As putea sa fiu sus pe tocuri undeva sau cu blugii mei rupti jos in Expirat. As putea sa o ard indie sau hipsteresc prin Control. As putea sa beau bere prea rece pentru vremea de afara si sa ma duc de 15 ori la baie. Sa astept la coada, sa fie ocupat, sa imi aranjez parul, sa fiu in acelasi timp si multumita, si nemultumita de felul in care ma prezint.

As putea sa stau in varful patului cu o carte si ceaiul de seara. Sa fie liniste, vecina de sus sa nu aiba televizorul la maxim, sa ma cufund intr-o lume care nu e a mea, e doar altfel si nu neaparat mai buna. Eventual sa iau notite, dumnezeu stie ca am atatea carnetele si pixuri care abia asteapta sa-mi vina ideea asta.

As putea sa fiu in vizita la prieteni, intr-o hahaiala continua si atat de placuta despre viitor, trecut, dopuri, carti, catei, drumuri si planuri de vacanta. Sa bem niste vin, bere, suc, apa sau ce-o fi, sa ne uitam la pisica sau la televizor si sa fie cald si bine.

Si totusi sunt acasa si scriu. Nitel mai devreme am rumegat in minte ce as fi vrut de fapt sa scriu, de cum am intrat pe usa, alergata de cainii blocului. Si am renuntat.

In ultima vreme asa fac. Nu mai spun mai nimic despre mine. Pentru ca mi se pare gresit din start, banuiesc. Pentru ca mi-e sila sa mai explic si sa incerc sa pun in explicatii rationale ceea ce eu stiu ca nu e rational. Pentru ca nu am cum sa explic de ce ma distantez cand tot ce vreau e sa ma apropii decat prin a accepta ca sunt defecta putin si ca poate asta e un lucru firesc. Poate pentru ca ma protejez prea mult. Inainte ma protejam prin scris, prin explicatii poate criptice, dar pe care eu reuseam sa le prind si despre asta era vorba. Acum, sunt pe principiul “da’ mai lasa-ma” cu propria persoana.

As putea acum sa fiu in multe locuri si in mod ciudat nu ma gandesc cu jind la ele. Astia suntem, cu asta defilam, bine ca am net, muzica buna, timp sa nu fac nimic, o durere de cap care ma impinge spre pat si o dimineata lunga si tarzie inainte.

Aseara m-am pus sa ma uit la Sweet Smell of Success, la care am adormit cu spor, dar nu despre asta e vorba. E vorba ca mi-am amintit ca nu am mai scris demult nimic despre filme, carti, muzica, ceea ce nu inseamna ca nu am mai vazut, citit sau ascultat nimic, ba dimpotriva. O sa incerc sa fac un post scurt, din aduceri aminte, pentru ca uit mai ceva ca o babuta, nu stiu ce se intampla cu memoria mea.

Asadar, in ordine aleatoare:

Filme

Cu siguranta am vazut, in ultimele luni, mai multe filme decat cele 4 pe care le mentionez aici, dar cum memoria mea, v-am zis, e praf, nu am de mentionat decat:

1. Deconstructing Harry – un Woody Allen de la mama lui, asa cum imi place mie. Printre rezolutiile din 2012 si 2013, daca il mai apucam, este sa vad toate toate filmele facute de nenea Allen. Ma amuza, deprima, incanta si sperie la un nivel ontologic in acelasi timp, ceea ce e perfect.

2. Simple Simon sau, daca vreti,  I rymden finns inga känslor, un film suedez incantator despre dragoste de toate felurile, sindromul Asperger intr-un grad avansat si intelegerea lumii cand ea e altfel pentru tine decat pentru altii. Nu ma asteptam sa fie un film atat de bun si de placut si il recomand cu drag. Nu stiu daca va va reinstaura increderea in umanitate, in caz ca ati pierdut-o, dar sigur o sa va faca sa va simtiti mai bine.

3. Kontroll - pentru acest film am doar cateva silabe: ex-ce-lent. Reaizat in 2003 de catre Nimród Antal, Kontroll spune povestea unui controlor din metroul din Budapesta intr-un stil adanc, comic, absurd si de-a dreptul inspaimantator uneori. Bulcsu, un om care inainte traia la suprafata printre oamenii normali care se duc la munca si la cinema, acum este controlor la metrou, are in subordine inca 4 controlori, fiecare personaje foarte bine conturate, si duce o viata subterana trista si intunecata, plina de oameni care vor sa mearga pe gratis, de batai, de rivali, ba chiar si de un criminal in serie.

Filmul e plin de metafore si nu e doar un film despre metroul din Budapesta. Trebuie vazut; si recunosc ca e primul film unguresc pe care l-am vazut.

4. Mad Dog and Glory - un film din ’93 cu Robert De Niro care joaca un politist cu probleme de intimitate, un Bill Murray care joaca un gangster fara scrupule care seara face stand up comedy in propriul club si o Uma Thurman care joaca o ingenua de ale carei intentii te indoiesti. Totul asezonat cu glumite negre si un umor straniu. Cum sa nu-ti  placa?

Carti

La capitolul asta nu mai stau asa de bine. Dupa vara in care am citit intr-o frenezie, am incetinit spre toamna si am citit mai mult Pratchett, in speranta ca o sa termin si eu vreodata Discworld. Am citit The Truth si Eric si mai am putin si termin Mort.

Am recitit Bufnita Oarba pentru ca mi se facuse dor, am mai citit pasaje din Cartea Nelinistirii, am citit si poezii de Bukowski. Mi-a placut in mod deosebit Sunca pe paine, o carte asa cum mi-era dor sa citesc, in stilul inconfundabil al lui Bokowski si pe care am savurat-o ca pe o prajitura amara – exact asa.

Apoi, am citit si Amurgul zeilor stepei de Ismail Kadare. Este diferita fata de ce-am mai citit din cartile semnate de el, atat prin scriitura cat si prin subiect. Amurgul este o carte despre iubire, literatura si dezvrajirea lumii. Personajul principal este atat de legat de tara sa si de legendele albaneze, incat el nu poate trece prin lume fara sa vada semne care ii amintesc de casa si de cum s-ar interpreta anumite scene in cultura albaneza.

Harfa de iarba a lui Truman Capote mi-a placut atat de mult! Ador cum isi construieste Capote personajele, cu rabdare si pricepere, cu intelegere si cu sensibilitate. Povestea asta am citit-o repede si ce mi-a placut a fost faptul ca Truman Capote a gasit locul ala, locul fara varsta, locul unde atat doua femei in varsta cat si un adolescent pot sta egali, fara teama, fara prejudecati.

Muzica

Ehei, aici o sa incerc sa fiu foarte scurta, ca sunt multe.

Am ascultat majoritatea albumelor prezentate aici si am ramas cu formatia Girls si albumul Father, Son, Holy Ghost in heavy rotation. E un album bipolar de-a dreptul; te izbeste fie cu un entuziasm dus la extrem, de iti vine sa ii iei pe toti din formatie la palme, fie cu o tristete adanca si fara leac, de iti vine iar sa ii iei pe toti la palme, de data asta sa-si revina.

St. Vincent – Strange Mercy mi-a placut si mai mult dupa ce am reusit sa imi iau si eu albumul si sa nu-l mai ascult prin livingurile prietenilor.

M-am dat pe brazda destul de greu, dar m-am dat si m-am indragostit de Bon Iver – pe bune, e ca o indragosteala, simt chestii in stomac cand ascult unele piese.

Am fost extrem de fericita sa ascult El Camino, albumul nou de la Black Keys, si sa ii regasesc tot atat de molipsitori cum erau cand i-am ascultat prima data.

Am ascultat mult, foarte mult Neil Young. Pentru ca-mi place, de aia. Si pentru ca m-a insotit, fara sa vrea, prin una din cele mai misto perioade din viata mea si prin una din cele mai faine luni de toamna.

V-am mai zis ca merg la Radiohead, nu? Va mai zic o data.

Cam atat… Si uite-asa mai descopar o chestie pe care trebuie sa o fac, anume sa ma tin de conturile mele de pe IMDB si WeRead, ca uite ce se intampla… Uit! Noroc cu LastFm-ul ca se activeaza de unul singur si nu trebuie sa fac eu nimic, ca altfel cine stie unde ajungeam. Lecitina, dragii mei; lecitina! Ce ziceam?…

Urmare a postarii mele de ieri, iata ce mi-a raspuns mama mea, intr-un mail. Pe principiul ca mama stie mai bine, avem asa, punctual:

1. poarta ciorapi dres

2. renunta definitiv la cafea, bea ceai

3. gateste acasa, ar cam fi cazul

4. tunde parul foarte scurt, eventual zero

5. zero si o peruca

6. incepe sa fii nesimtita si atnci toate trec pe linga tine (dar nu si cu mine)

7. poti sa-ti iei cu pisicute

8. poti purta fffff mult roz

9. mergi pe jos; faci sport

1o. poarta bocanci

11. la mall ii poti curata

12. poti sa-i cari in sacosa

13. pina la etajul 1 si pe urma cu liftul

14. sunt jucarii , gaseste una care face “miau” si da din cap si o porti cu tine.

Asta ca sa vedeti si voi cu cine seman eu. Pai n-are mama dreptate? Are, zau asa. Cred ca daca aplic punctele astea pe care mi le-a zis mama, o sa-mi fie mai usor decat mi-a fost pana acum si cu siguranta o sa ma distrez mai mult. Aia cu pisica in geanta mi-a placut cel mai mult. Trebuie sa-mi iau o geanta in care sa am dresuri, o psicia, pantofi cu toc si ceva roz, ca deh, trebuie.

Pentru anul care tocmai ce a inceput cu un mare “mi se rupe” din partea mea, am pregatit o lista de decizii pe care as vrea sa le respect macar pana in februarie, daca nu pana in decembrie. Asadar, avem asa:

1. Sa nu-mi mai pierd sosetele;

2. Sa nu mai raman niciodata fara cafea;

3. Sa nu mai mananc la KFC;

4. Sa nu mi se mai incurce parul;

5. Apropo de par, sa iau decizii mult mai repede si mai nemilos in ceea ce il priveste;

6. Chiar daca sunt vacuta si uneori fac pe tampita, sa nu ma mai duc la culcare suparata;

7. Sa-mi iau papuci cu catei;

8. Sa port mai mult rosu;

9. Sa am mai multa incredere in vanzatoarele de cartele de metrou;

10. Sa le spun “multumesc” celor care ma calca pe bombeu;

11. Sa-mi curat mai des pantofii;

12. Sa incerc, timid, sa port tocuri;

13. Sa urc pe scari pana acasa;

14. Sa nu imi iau pisica.

Cam asta e… Sper sa ma tin de ele. De ultima stiu sigur ca o sa ma tin, dar am trecut-o acolo sa nu raman cu 13, nu e vorba ca imi poarta ghinion cifra 13, doar ca nu imi e deloc simpatica.

Nu inteleg de ce oamenii se incapataneaza in continuare sa faca chestii de pe 22 decembrie pana pe 7 ianuarie. Este absolut clar ca nimeni nu care chef de munca, la fel cum nimeni nu are chef sa patineze in picioarele goale la -10 grade purtand doar o camasa de noapte si fara sa fi mancat nimic inainte. Nimeni nu are chef sa raspunda la mesaje, mailuri, telefoane, cine o face, o face in scarba si in speranta ca esti cineva de la Telemarketing si nu de la munca.

In aceasta perioada, mi-as fi vandut cele mai de pret posesiuni dupa carti si bijuterii – deci probabil aparatul foto si hainele, ca ceea ce eu numesc computer deja este in stadiul de “da-i de manivela ca sa porneasca” – pentru momente de liniste, somn din ala bun de pana la 12, citit cele 100 000 de carti de pe lista de lecturi obligatorii si mai ales pentru senzatia aia de plictis pe care nu stim sa o apreciem.

Ce imi doresc, in viitorul apropiat, este sa am timp. Timp ca sa ma pot duce si eu, ca femeia, la coafor, timp si bani pentru o excursie in alte orase decat acasa si Bucuresti, timp sa fac curat asa cum imi place mie si cum imi ia toata sfanta zi, timp sa incerc cele 10 oje noi cumparate in ultimele luni, timp sa ies la cafea cu oamenii pe care ii iubesc, si sunt multi, timp sa imi inchei socotelile cu mine insami, in liniste, privind in tavan, timp sa incep carnetelul nou primit de Craciun, timp sa fac o prajitura si timp sa gatesc pui cu prune.

Cer prea mult? In schimb, am timp sa vin la munca in preaviz, sa fac in 8 zile ce nu s-a facut in 2 luni, timp sa ma uit in jur si sa ma deprim, pentru ca, asa cum am mai zis, urasc zona de Nord a orasului astuia, timp sa dau banii aiurea pe take out care nici macar nu imi place, timp sa beau aceeasi cafea la birou, privind la tastatura si la stiri si timp sa ma aranjez dimineata pentru 8 ore la birou cu doar doi colegi (oricum e mai bine fata de saptamana trecuta, cand am fost, in mare parte, singura).

Nu stiu daca e corect sau nu, dar cum asta este ceea ce am momentan, nu pot decat sa incerc sa fac tot ce pot eu ca sa fie bine. Vorba aia, daca usa e incuiata, iesi pe fereastra si tot asa. Trebuie sa gasesc o cale ca sa nu mai ajung acasa ca aseara, epuizata, cu durere de cap, ochi si spate, bagandu-ma in pat la 9 fara un sfert, ca o babuta.