O lume cam stramba

Posted: May 21st, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , | No Comments »

Am cam obosit, spun drept. Spun drept intr-o lume stramba. Am obosit de acrobatii mai mult sau mai putin spectaculoase, de aterizari nesigure, am obosit sa imi asez ochelarii pe nas stramb pentru ca sa pot vedea drept. Am obosit sa ma indoi in moduri extraordinare, sa ma joc de-a jonglerul cu principii si valori, am obosit sa fac parte din lumea care se bucura vazand un catel cum sare prin cercurile de foc aprinse de vreun dement.

E o lume cam stramba, cam ciudata, oamenii cu OCD nu stiu cum de traiesc in ea. Sa ai mereu neplacuta senzatie ca trebuie sa indrepti tabloul vietii tale. Sa te gandesti, inainte de a adormi, ca trebuia sa fi aprins si stins lumina ideilor de fix 45 de ori. Sa incerci sa numeri perechi de ganduri si vise si sa iti iasa mereu pe minus. Trebuie sa fie tare greu, o, da.

E o lume cam stramba, o lume in care poti sa incepi paragraful urmator cu fix aceeasi propozitie si oamenii sa nu bage de seama. Sa iti incepi fiecare zi cu aceeasi eroare si totul sa mearga struna. Sa renunti, putin cate putin la ceva din ce in ce in ce mai mare, pana cand intr-o zi, obosit sa tot pierzi la pokerul asta pe dezbracate cu lumea stramba, sa te gasesti mic si gol intr-un colt in care nu apartii si sa nu mai stii cum de ai ajuns tocmai tu, tocmai acolo.


Not with a bang, but with a whimper

Posted: April 1st, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

Si s-a facut 1 aprilie si mi-e frica de mor. Nu am chef de glume, bancuri, pacaleli – in mare parte pentru ca majoritatea sunt de prost gust. In schimb, am nevoie de o cana tare de cafea si sa nu vorbesc cu nimeni, in ziua asta in care se vede treaba ca sunt obligata, prin natura muncii, sa vorbesc si sa explic lucruri. Am nevoie sa stau si sa imi rumeg povestile, poate pe unele sa le si scriu. Am nevoie de liniste si voie buna. De acasa.

Oricum, ca nu putem avea ceea ce ne dorim e o chestie cu care m-am obisnuit. Ca nu e bine sa avem mereu parte de ceea ce ne dorim, la fel. Da’ nu se poate sa se intample minunea asta moderna mai des decat se intampla, de fapt?

Sa va spun totusi ce se intampla daca nu primesc eu ceea ce am nevoie. Organismul meu incepe sa se comporte ca un copil razgaiat. Se da cu fundul de pamant si nu se lasa pana nu primeste. Aveam nevoie de multa odihna – e o chestie pe care o simt inca din primele zile inapoi la munca din ianuarie. Si cum nu am primit asa multa odihna cum mi-am dorit – ba chiar m-am trezit mai aglomerata decat imi doream sa fiu – am avut parte de o mica criza de personalitate de joi incoace.

M-am tot gandit ce-o fi fost, ce-oi fi avut, si am ajuns la definitia asta: mica criza de personalitate.

Asadar, de joi incolo corpul meu a inceput sa dea semne de oboseala si de saturatie. Plictisit de stres, nesomn si griji, vineri pe la 12 a capitulat. Nu stiu sa zic ca am avut ceva concret, in afara de epuizare. Am dormit, mancat, baut apa, m-am plimbat si toate cele, am lasat-o mai moale cateva zile si iata ca azi sunt ca o primula.

A nu se intelege ca sunt un caz corporatist grav; nici pe departe. Oboseala mea e mai degraba psihica – atunci cand stau si ma gandesc si rumeg si iar ma gandesc si iar analizez si tot judec si o iau de la capat. Cum sa nu simti nevoia sa te odihnesti putin, dupa toate astea?

Morala povestii cred ca e aceasta: daca nu primesti ceea ce ai nevoie, intr-un fel sau altul, poate un fel mai neplacut, iti vei lua singur.


Lehamite de iarna

Posted: March 25th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | 4 Comments »

Ma gandesc de azi de dimineata ca maine e cod galben, portocaliu, vinetiu. Mai intai m-am gandit cu groaza, apoi cu o oarecare durere de cap, pe urma cu Joy Division in casti ca sa fiu sigura ca ma apuca toate melancoliile blegoase, apoi m-am gandit cu resemnare si pe urma m-am gandit asa cum te gandesti ca trebuie sa-ti bei cafeaua, la o adica.

Vremea asta absolut bacoviana – ce zic eu aici, deja dam in E. A. Poe –  nu are cum sa scoata bucuriile din noi. Nu poti fi fericit sub neoane. Sau poti, dar e o fericire mica, marunta, de birou. Nu poti sa fii fericit in lumina ecranului tau, acelasi pe care il privesti de luni dimineata pana vineri seara, cu mici intreruperi, cum ar fi restul lucrurilor pe care le fac oamenii cand sunt ei oameni.

Si de-asta iarna nu ma bucura. Frigul ma paralizeaza, imi interzice lucruri, ma tine departe de mine, uneori. Sigur ca biata de ea nu ma sileste de-a dreptul; mai degraba imi fabric eu scuze ce tin de iarna ca sa evit sa fiu altfel. Dar cum rezultatul final e acelasi… nu stiu daca mai conteaza cum s-a ajuns acolo intr-atat.

De cand eram mica, am un dinte impotriva intrebarii “Cum ai reusit?” atunci cand spui cuiva ca te-ai imbolnavit. De parca daca ii dai un raspuns extraordinar de clar si de corect, te vindeci instant. Ca supa.

Eh, am pornit de la iarna. E 25 martie si eu sunt plictisita si blazata. De la atata iarna si cred ca un pic si de la Joy Division.


Seara de mai

Posted: May 25th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Treaba vine cam asa: afara a plouat ca intr-un roman rusesc, acum s-a potolit si ploua ca un fado. Eu am un soi de sinuzita combinata cu melancolie. Sunt singura acasa, in aceasta casa, in mult timp. De fapt, nu cred ca am fost vreodata, exceptand prima data cand am dormit aici.

Am spalat rufe ritualic, am citit, am luat pastile. Mi-am intins canapeaua – stiu, extravagant – si mi-am intins patura maro pe picioare. Am aprins si veioza si iaca, mediul perfect pentru a te gandi.

M-as putea gandi la presedintii Americii, la glam rock, la cafeaua de la Starbucks, la buline sau la carti. M-as putea gandi la faptul ca peste o luna si jumatate o sa plec spre Lisabona. M-as putea gandi la faptul ca durerea asta de cap e interesanta tare.

Si ma gandesc la toate si la mai nimic in acelasi timp. Mi-am potrivit lumina de 15 ori. Patura, de 10. Am invartit in maini cutia de Dr. Pepper de inca vreo 5. Am intins rufe si le-am verificat de 12 ori. Si in tot timpul asta, gandul cel mai pregnant era ca ar trebui sa dorm. Sa-mi ostoiesc gandurile si durerea de cap cu un somn bun de tot de vineri.

Stiu de ce am avut migrenele astea ingrozitoare. Am fost apasata de ganduri si de inca o pierdere, care fireste intr-un fel e un castig, doar ca inca nu reusesc sa il gasesc. La urma urmei, lucrurile, chestiile materiale nu ne fac pe noi ceea ce suntem, dar e nasol cand nu le mai ai.

Astept ca ploaia sa se potoleasca, sa se scurga de pe strazi, sa-mi extraga durerea din tample, sa adorm intr-un final si sa ma trezesc ca si cum am identificat acel castig.

Si uite asa le-am lamurit pe toate. Desi sunt sigura ca am reusit sa leg si sa amestec altele.

Nu-i bine sa fii singur intr-o seara de mai, in anumite circumstante.


La ce nu sunt eu buna

Posted: September 26th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Probabil ca sunt buna la mai multe lucruri decat cred. Dar nu sunt, cu siguranta, buna la a alege. Indiferent de gradul de importanta a unei alegeri, eu ma voi simti intotdeauna ca in Sophie’s Choice. O sa ma sucesc si rasucesc pana cand o sa iau o alegere de care, in sinea mea, nu voi fi niciodata multumita. Mr. Nobody pare un film facut pe chipul si asemanarea mea.

La fel, nu sunt buna la a evalua corect toamna. Cand cred ca e simpatica foc si imi vine sa ma joc cu ea, imi dau seama ca e, de fapt, o bestie cu chip de anotimp. Nu sunt buna la a renunta la vara. Cand mi-e frig prima data, ma fac cocolos, un arici nervos si plin de nostalgie in fata amintirii unui anotimp care face el ce face si ma transforma.

Nu sunt buna deloc la a intoarce clatitele. Pot sa fac un aluat deosebit pentru clatite, dar daca ma pui sa le intorc, o sa o iau razna si o sa fac niste boatze de aluat in forme dubioase in care nu ar trebui sa fie nimic de mancare pe lumea asta.

Nu sunt deloc buna la a ascunde lucruri. De fapt, pot sa le ascund, dar nu pot sa nu recunosc ca le-am ascuns. Atat de mult cred ca mizeria de sub covor o sa iasa la suprafata, incat de cele mai multe ori o scot chiar eu.

Si mai e o chestie la care nu sunt buna. Nu pot defel sa spal geamuri. Ma opintesc aiurea cu cele mai smechere solutii de curatat geamuri si cele mai din microfibra lavete, pentru ca in final rezultatul sa fie demn de geamurile unei biserici parasite, construite in secolul 12 si atacata de vizigoti. Nu stiu cum reusesc sa fiu atat de inapta intr-o treaba ce pare atat de simpla.

Si mai sunt chestii, dar 1. nu vreau sa ma discreditez chiar asa de tare si 2. nu vreau sa ma enervez si mai rau.


Din trei in trei

Posted: September 5th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | No Comments »

3 e o cifra magica. No I in threesome. A treia oara e cu noroc. De trei ori femeie. Cei trei crai de la Rasarit. Cele trei incercari ale lui Praslea.

Mie, recunosc, imi plac mai mult numerele pare. E mai usor cu aritmetica, la care si asa nu ma pricep. E mai simplu sa imparti si sa aduni. In plus, cifra asta, trei, ma enerveaza pentru ca, in cazul meu, trei este numarul magic de incercari, ca Praslea de mai sus, dupa care imi dau seama ca nu are sens si renunt. Iar desi cifra trei are conotatii magice, de obicei, in lumea asta in care traim, daca ajungi sa incerci de trei ori, inseamna ca esti de-a dreptul si de-a stangul greu de cap.

In toamna asta in care jonglez cu necazuri si idei tampite, devine din ce in ce mai greu sa recunosti ca esti greu de cap. De vreo saptamana, ma lupt in fiecare seara cand ajung acasa cu ideea ca e fie prea complicat, e fie prea simplu si nu-mi dau eu seama, pentru ca am depasit deja cele trei incercari magice.

Azi se pare ca o sa fie o zi foarte proasta. M-am trezit cu un car de nervi care ma apasa pe spate destul de tare si ma enerveaza fiecare om care respira langa mine. Din trei in trei nu se intampla nimic bun, a treia oara poate sa fie si ultima, e nasol sa fii atat de greu de cap ca mine, nu mai gasesc poezia niciunde si m-as baga sub o piatra, macar pana la final de luna, ferindu-ma de toamna ca de piaza rea.


Eu nu mai inteleg

Posted: July 1st, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | 2 Comments »

Sunt multe lucruri care ma depasesc. Nu stiu daca asta tine de gradul meu de maturizare, de anumite momente ale zilei sau pur si simplu asa e ordinea fireasca a lucrurilor, pentru ca, nu-i asa, unde am fi daca am intelege absolut tot din jur.

N-as putea insa sa spun ca e un lucru rau, ca eu nu inteleg multe. Nici ca e un lucru bun. Ci pur si simplu, ca e un lucru stresant.

Mult timp am incercat sa inteleg motivatiile oamenilor, nevoile lor, am incercat sa empatizez cu ei si nu cred ca am reusit mare branza. Sa devin cinica ar fi, pentru mine, cel mai mare rau posibil, pe langa a nu mai scrie (si oricum, marturisesc cu rusine ca foile mele sunt tot albe si pixurile s-au uscat). Si totusi, observ nu numai ca nu-mi mai pasa de multe chestii, dar ca nu mai vreau sa-mi pese. Insa nu incetez din a incerca sa inteleg, de parca a intelege niste fiinte umane m-ar face mai fericita.

Uneori ma trezesc ca ma uit la ei mereu, la necunoscutii din autobuz care ma calca pe piciorul inca bandajat fara macar sa baguiasca o scuza, la cei de la magazin care se cearta pentru un loc in plus la coada, la cei de pe strada care merg in legea lor, la prietenii mei si gandurile lor care mie imi par dubioase, la rudele mele si incerc, incerc din rasputeri sa inteleg. Dar nu pot, n-am cum.

Inca nu stiu daca acceptarea limitelor e semn de evolutie sau nu. Grele intrebari pentru ziua de joi.


Inapoi la niste origini uitate

Posted: May 25th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | 2 Comments »

Cat mai poate un om sa faca origami din sufletul lui, uitand ca, la origini, e o biata foaie simpla de hartie? Faptul ca, sub actiunea unor factori, devine altceva, poate mai frumos, poate mai interesant, nu schimba faptul ca e tot o foaie simpla de hartie.

Lupul de stepa, o varianta noua, mi-a ajuns din nou in brate. O citesc cu acelasi nesat, insa de data asta, prin fiecare rand, imi amintesc ceva. Imi amintesc mai ales cum am promis sa fiu autentica, sa fiu sincera, eu cu mine, lasa-i pe altii. Si am uitat, de multe ori, sa fac asta. Am indoit foaia de hartie, azi un urs, maine o lebada, poimaine o floare, pana cand s-a crapat si se vad toate urmele de la indoituri. Mi-au obosit mainile si nu ma mai ajuta cafeaua.

Citesc cartea asta si ma citesc pe mine, incapabila sa renunt la anumite lucruri, imposibil de convins de alte lucruri. Azi foaia de hartie e neteda si parca-parca se mai vede scrisul pe ea. Maine, stiu ca o sa ma manance iar in palma si o sa iau foaia si o sa o manevrez cu succes in alta forma care sa-mi dea satifactie pe moment. Reusesc sa ma concentrez, cu adevarat, numai in momentele alea. In rest, navighez aiurea. Calc in gume. Imi plang de mila. Pana cand indoi iar foaia.


Molusca la treaba

Posted: April 26th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Am constatat peste weekend ca nimic nu mai e cum era, cand duminica a trebuit sa zac pana la ora 17 in pat ca sa-mi revin dupa petrecerea de sambata seara – si intre noi si Internet fie vorba, mai rau decat orice m-au afectat pantofii mei noi- si cand am aflat ca un domn despre care n-as fi zis niciodata ca o arde pe Facebook chiar o arde pe Facebook.

Asa ca azi nu sunt in stare de nimic. Ma simt ca o molusca aruncata intr-o metropola si pusa la treaba. Cand ea, molusca, nu vrea decat sa fie cu prietenii si familia ei. Sau macar sa nu o deranjeze nimeni. As mai vrea macar o zi sa stau in varful patului si sa ma gandesc la lucruri la care nu am avut vreme sa ma gandesc. Bine, unele dintre ele ma enerveaza, altele ma plictisesc, iar altele ma intriga si niciuna din astea trei reactii nu ma atrage foarte tare. Dar e bine sa te gandesti la ele. Unele chestii trebuie facute, cand si cand. Cum ar fi curat in frigider. Ceea ce am si facut, azi de dimineata. Alteori, trebuie sa atipesti in troleu. Ceea ce am facut, tot azi dimineata.

Am multe chestii in capul meu de molusca, dar ce e interesant e ca nu prea am chef sa ma gandesc la ele. Cred ca trebuie sa dorm. Sau sa vina weekendul mai repede. Sau amandoua.


Cum nu mai e soare…

Posted: April 14th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Cum nu mai e soare, nu mai e bine. Troleul e plin, oamenii sunt nesimtiti, pofta si inspiratie de munca – ia-o de unde nu e, banii de pantofi se duc pe contributii sociale (da, stiam asta de la inceput, dar oricum e enervant sa dai bani la stat), n-am avut timp sa citesc, la spinning a fost greu, ma doare capul de dimineata si nu stiu daca metoda lui Ritesh de a face durerea de cap sa treaca o sa functioneze, n-am chef de pizza dar asta mananca toata lumea si mi-e frig sa ies afara, a, da, mi-e frig! si in weekend trebuie sa merg acasa si mi-era asa o lene, nu am chef de nimic si efectiv nu stiu de unde si ce sa incep. Si e deja 12:30.

Mai e ceva, oare? Adica sigur mai e.

Imi trebuie soarele inapoi, clar. La o adica, la sursa tuturor problemelor triviale de mai sus sunt altele, putin mai mari si de care nu am chef sa mai vorbesc cu nimeni pana cand nu le rezolv, dar nah, asa se intampla cand stai sub stres, totul e gri si nimic nu merge, orice mica drama creste proportional cu aia mare.

Cel mai tare ma enerveaza ca nu am avut timp sa citesc! Sau stare; am incercat aseara, insa imi fugeau cuvintele din fata ochilor.