Cum scapi de răceală

Posted: October 15th, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , | No Comments »

Te dai cu ruj roșu. Nu știu dacă merge dacă ești băiat, dar hey, whatever floats your boat. Senzația e cu atât mai mișto cu cât va trebui să reaplici acel minunat și sexi ruj roșu ori de câte ori sufli nasul, pentru că treaba asta cu suflatul de nas este destul de dezordonată. Și ori de câte ori vei reaplica rujul ăla, te vei simți ca o divă. Cine nu vrea să se simtă divă de 100 de ori pe zi?

Citești o carte precum The Little Friend. O poveste interesantă, un personaj mișto și totuși o scriitură care, cum-necum, te face să adormi în 50 de pagini. Și se știe că somnul face bine la răceală. Nu știu dacă o vindecă mai repede, dar în mod cert te face să nu o mai simți pentru câteva ore.

Smotoceală cu pisica. Nu știu cum sunt alte mâțe, dar Cujo zace alături de mine atunci când mi-e rău de parcă și el e cel mai năpăstuit pisoi din lume. E interesant deci să simți că ești compătimit cu atâta empatie. Plus, alte beneficii ce musai trebuie menționate, precum torsul constant, ce ajută la somn, și căldura emanată de pisoi. Chiar dacă în cazul meu simt căldura pisicească numai dacă îmi țin motănelul cu forța, Cujo fiind un pisoi independent care nu prea stă la smotocit și care, chiar și atunci când mă compătimește, o face de departe.

Junk food. Aseară mi s-a confirmat faptul că McDonald’s are puteri magice în lupta cu răceala. Nu știu cum se face dar, de câțiva ani, ori de câte ori mi-e rău și n-am gust mi-e poftă de Mc și e singurul lucru pe care îl pot ingera cu oarecare poftă. Și să vezi minune, a doua zi mi-e mai bine. Sau poate că doar mă concentrez pe alte lucruri, cum ar fi „La naiba, iar mi-am băgat picioarele în stilul de viață sănătos, fatty fatty boom boom”.

Cam atât din tranșee. Revin cu leacuri-minune, că doar nu le țin pentru mine, sunt o generoasă.


Dintr-una într-alta

Posted: July 21st, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

Știu că pare că m-am supărat pe lume, mai ales luând în calcul ultima mea postare. Dar de fapt, lucrurile stau altfel.

Am învățat, cu greu, e drept, să separ foarte bine lucrurile care mă supără tare și mă apasă poate la fel de tare de cele care reprezintă tot ce e mai vesel și bun în viața mea. Pentru a supraviețui emoțional, mi-am creat sertare și sertărașe de sentimente, depozitare de gânduri și stări, am împărțit bine lucrurile și încerc să am ordine în ele. Ca și în cazul dulapului meu cu haine, sunt momente în care haosul domnește, lucrurile frumoase se poartă primele și rămâi fix cu rochia aia în care arăți cu 10 kile mai grasă.

De-aia am nevoie din ce în ce mai des de momente în care fac ordine, curat, disciplină.  Aranjez, spăl și calc și mă străduiesc ca lucrurile să fie cât mai echilibrate. E loc în dulap și de rochia aia urâtă, e nevoie de ea ca să-ți amintești că nu mai ești persoana care putea să o poarte.

Și desigur, la tăcerea mea din ultimul timp a contribuit și vara. Epuizanta vară, lungile nopți, zilele cu soare în frunte, chiar și ploile și furtunile neașteptate și nedorite. A trebui să învăț că e vară, ca în fiecare an, iar asta chiaaar îmi ocupă tot timpul!


I lived; what next?

Posted: September 4th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | 3 Comments »

Asa cum timpul vine, timpul trece, si epopeea Silviei si a volanului continua. Ieri seara nu a fost asa de rau cum ma asteptam, nu am ajuns la Politie, nu am calcat pietoni, nu am intrat in fundul altor masini si nici nu mi s-a spart timpanul de catre instructor.

In schimb, tot timpul (ma rog, in pauzele de la semafor) ma intrebam: de ce, doamne, de ce nu mi-am facut eu acest blog mai devreme, in 2005, cand am facut scoala de soferi? Tare bine imi prindea sa citesc acolo cum am invatat eu sa nu mai trag dreapta de volan, cum sa tin banda, cum NU trebuie sa apesi frana pana in podea daca nu vrei sa iti plezneasca airbagul in fata, care e stanga si care e dreapta, cum se tine corect piciorul pe acceleratie astfel incat sa nu ai spasme de durere 2 ore dupa aceea si tot asa.

Prima mea ora de condus prin Bucuresti a fost haos, haos, va spun. Nu stiu de ce isi complica altii viata si tin cu indarjire sa conduca in acest oras. Mie imi place sa conduc – dupa cum mi-am adus aminte ieri, insa aici, in haosul asta, in iadul asta al jocului intre ambreiaj, acceleratie si frana, numai o placere nu poti sa zici ca este condusul.

Acum astept cu nerabdare si tot cu frica ora de maine. Cred ca o sa imi fie un dram de frica ori de cate ori ma sui la volan; ceea ce, cumva, poate sa fie bine. Si visez la viitoarea mea masina, mica si cocheta asa cum ii sade bine unei masini de fete. NU un monstru precum Megane-ul pe care ma chinui acum.

In other (not related to autumn and sadness news), am tradat marea familie Android si am trecut de partea cealalta. Concluzii dupa doua zile: a tool is still a tool. But it’s nice if you can like your tool, too.

Cam asa. Maine, condus, poimaine, dentist, vineri, condus, weekend – zacut si curatenie. Nu va faceti griji. Nu traiesc numai in concret. Am in cap O GROAZA de chestii pe care nu mai pot sa le povestesc in scris; cel putin, nu acum.


A venit vremea pentru Marea Intrebare

Posted: November 16th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , | 9 Comments »

Uite ca, din fir de nisip in fir de nisip, s-a ajuns la brutala intrebare “Ce faci de Revelion?”.  “Autoritatile sunt luate prin surprindere” de schimbarea brusca a anotimpurilor, astfel incat iar am ramas perplexa cand m-a intrebat cineva asta, saptamana trecuta. Sa ma intrebi ce fac de Revelion e aproape la fel cu a ma pune sa-ti rezolv o ecuatie integrala, eu nefiind deloc un as in matematica, nici pe departe. Sa zicem doar ca mie calculatorul de la telefon mi-a salvat viata de multe ori.

Asadar, intrebarea este “Ce faci de Revelion?” Atitudinea in fata intrebarii poate fi: indiferenta totala (caz in care nu mai conteaza mai nimic, dar sa stii ca s-ar putea sa fii deranjat de niste pocnituri pe la 12 noaptea peste vreo luna jumate), entuziasm in toate gradele lui sau depresie crunta. Raspunsul la intrebare poate fi cel clasic, adica “Habar n-am, ce s-o nimeri”, cel ciudat, adica “Am ceva pregatit inca din martie” sau cel frustrat – in care ma inscriu, adica “Nu stiu, dar vreau sa fie altceva”.

De la inceput vreau sa zic ca intrebarea in cauza este un rahat de intrebare. Ma distruge psihic ca unii oameni acorda atata importanta unei nopti. Pana la urma, nimic nu se schimba ca prin minune pe 1 ianuarie. Nici pe 1 februarie. Nici pe 1 martie, ca sa vezi. Insa pana la urma, oricat de hateri am fi, trebuie sa ne aflam undeva pe 31 decembrie si, daca tot suntem acolo, hai sa si ciocnim un pahar de brifcor.

Destul de multi ani am facut parte din primele categorii amintite mai sus. Indiferenta totala in preajma apropierii datii de 31 decembrie si abordarea “ce-o fi, o fi” a locului unde se va face tambalau. Motiv pentru care de cativa ani ajung prin cluburi in Bucuresti si, desi a fost simpatic, nu ma mai tin nervii. In fiecare saptamana, mai mult sau mai putin, ajung prin cluburi in Bucuresti. Stiu cum e.

Pe de alta parte, inca nu ma incadrez in categoria oamenilor care isi fac rezervari la munte din martie/aprilie si in niciun caz nu ma incadrez in categoria de oameni dispusa sa plateasca 2300 de lei pentru un revelion rustic la Arpasu de Jos, inclus in pret plimbare cu sania (true strory, am primit pe mail oferta). De asemenea, nu ma incadrez nici in categoria oamenilor care au mintea la ei si pun bani deoparte, in loc sa-i dea pe oja sau alte prostii, pentru un revelion petrecut in afara tarii in locuri misto unde nu dai 2300 de lei ci, culmea, mai putin. Da’ n-ai sanie.

De mult am si eu o fantezie: sa fac revelionul in tren. Sa ma duc undeva, hailamultiani la 12 si apoi inapoi acasa cu primul tren. Asta implica putin planning, cat sa nu dormi in frig intr-o halta uitata de lume in noaptea de 1 ianuarie, dar inca sper si ma tot gandesc la asta de ceva timp.

Nu stiu daca anul asta o sa fie momentul magic in care o sa scriu pe blog din Gara Cucuietii din deal. Sincer, nici macar nu-mi pasa de Revelion. Vreau doar sa fie. Si daca tot e si daca tot nu va trece mai repede, sa fie misto. Am zis. Poate obtin un discount la Arpasu de Jos, cine stie. Alte idei?


Stii cum e cand

Posted: May 28th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | No Comments »

Stii cum e cand stii si vrei sa te apuci de ceva, de ceva-ul ala maret care iti va aduce o gramada de lucruri bune. Si totusi nu reusesti decat sa constientizezi ca trebuie sa faci. Atat. Cauti linkuri despre lucrul pe care vrei sa-l faci pe care le pui frumos in bookmarks si te simti la fel de implinit ca si cum ai fi facut, de fapt, lucrul ala. Faci un plan “old school” cu pixul pe hartie, urmand ca apoi sa lasi foaia pe birou, la vedere, si sa pui o cana murdara de cafea peste ea si sa ti se manjeasca tot. Sa incepi sa-ti faci un program pentru lucrul maret si totutsi in timpul ala sa gasesti ceva mai bun de facut si sa mai amani putin. Sa vorbesti cu oameni despre cat de mult ai vrea sa faci chestia aia si totusi uite ca viata asta nu te lasa.

Stii cum e? Ah, nici eu.


Got the shakes

Posted: March 18th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Ascult Explosions in the Sky doar ca sa simt cum explodeaza ceva in mintea mea, de altfel aplatizata ca asfaltul pe care calc, zi de zi, zi de zi. Cand a fost frumos afara, am preferat sa merg pe jos, mainile in buzunare, castile in urechi, pana acasa. M-am gandit la multe, am ajuns iar sa fac retrospectiva lucrurilor trecute cand nu e cazul.

M-am indepartat, stiu, de multi si multe si mai ales de momentele in care faceam poc de preaplin. Uneori imi pare rau, alteori simt ca e singura mea sansa pentru a supravietui cum trebuie in tot acest haos din ce in ce mai mare, un haos in care ne plimbam ca bezmeticii si ne mintim ca e ok.

Cola la cutie si soare, asta vreau. Sa ma duc la mare, sa-mi inchid conexiunile neuronale si sa ma las luata de val.

Mai e pana atunci. Mai sunt ceaiuri si beri, ploi si acelasi asfalt pe care ma plimb, incercand sa fac ceva sa explodeze in mintea si in sufletul meu.


Si-uite asa se facu toamna

Posted: September 29th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, If only | Tags: , , , , , | No Comments »

Nu stiu cum si de unde, dar a venit si ploaia, intunericul si, o data cu el, prostiile. Nu le fac loc in cap, zi de zi le dau cu sutul mai departe cu o precizie de care si Pele ar fi mandru, dar prostiile astea au un dar de a se tine scai de om, ceva de speriat.

Si ma tot uit la, cum sa-i zic, patternul meu comportamental si la lucrurile pe care le fac ca sa nu ma mai gandesc la prostiile astea. Realizez ca, daca as fi unul din oamenii aia care se ingroapa in munca pentru a nu se mai gandi la prostii, as fi bogata peste poate. Dar nu sunt. Eu… ma gandesc la prostii. Ca sa nu ma mai gandesc la prostii. Sau cumpar chestii. Achizitiile ma fac fericita. O sa ajung cumparator compulsiv, clar. Sau citesc carti in care se vorbeste despre prostiile altora, toamnele altora, problemele si framantarile altora.

Nu stiu, nene. Mie dati-mi strazi pavate, maturate, dati-mi cinematograf, vara, alte chestii de facut, alte plaiuri de umblat. Nu ca acum, sa fie intuneric si sa fie trist. Ce naiba. Om sunt si eu si mi-e frica de toamna rece si ploioasa.


Cum trece timpul?!?

Posted: September 28th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La naiba! | Tags: , , , , , | No Comments »

Panica mare in SilviaLand. Mazarea nu merge cu cartofi prajti, cat de mult as vrea. Jaluzeaua de la geamul din bucatarie nu vrea sa stea locului. Chestii de facut sunt pe toate drumurile. Ajungi sa te uiti la ceas, sa vezi ca e 3 jumate si n-ai facut nimic. iti smulgi metaforic parul, pentru ca in realitate investesti in el si in tratamente scumpe si nu merita sa ramai fara el.

Oamenii vor, cer, te intreaba, iti dau chestii de care nu ai nevoie, iti trimit mailuri, pac, se mai deschide o fereastra de mess, telefonul nu mai suna, ca in cantec, si ce bine e! Cand suna, daca nu e un numar cunoscut, nu (mai) raspund; cine stie cate premii am pierdut cu aceasta ocazie.

Si chestia grava e ca nu am loc sa mai citesc in troleu, din ce in ce mai multi oameni ocupati au acelasi traseu cu mine, ma sufoca, ma lovesc, ba ieri o tanti mai ca ma impingea sa ma urc in autobuz. Oamenii isi permit sa fie intimi prea repede si prea fara perdea. Pe vremea mea… Pe vremea mea, in Pitesti city, se urca in fiecare zi Calea Bucuresti la picior si n-aveam probleme dubioase. Si aveam si picioare mai frumoase, fara sa dau bani la sala pentru asta.

Apropo de sala, finantele mele nu tin cu silueta, abia saptamana viitoare o sa fiu fericita ca am febra musculara. Si uite-asa (imaginati-va un semn larg cu bratele deschise) ma doare spatele de la stat pe scaun, ca nu mai am cuvinte.

Si pentru ca nu mai am cuvinte si nu mai am timp prea mult, n-o sa mai zic nimic, gata.


Planurile Silviei

Posted: September 14th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Silvia nu are cine stie ce planuri. Asta pentru ca Silvia stie ca planurile nu prea se indeplinesc asa cum isi imagineaza ea. Dar alea cateva pe care le are, crede ea, sunt de bun simt si usor de facut. Silvia are in plan, de ceva vreme, sa:

- vada cat mai multe filme noir si toate filmele lui Hitchcock. More on that later. Vorba aia.

- cumpere/citeasca multe carti si toate ale lui Cortazar.

- mearga la sala din nou de trei ori pe saptamana (s-a cam culcat pe o ureche).

- sa faca in asa fel incat sa treaca mai repede septembrie-rapciune, pentru ca nu prea are asteptari mari de la luna asta.

- sa nu mai vorbeasca despre ea la persoana a treia, ca e ciudat.

- sa invete sa foloseasca internet banking-ul de la BT, daca tot il plateste.

- sa isi faca un control oftalmologic, caci incepe sa vada chestii stranii si/sau blurate.

- sa se odihneasca mult, bine si cu prajituri in zilele ce urmeaza.

- sa nu mai manance, dracului, seara/noaptea, ca viseaza urat.

- sa-si cumpere o narghilea mica.

-… si sa-si cumpere multe alte chestii, care merg trecute intr-o lista separata.

Cam atat. E marti si-i toamna si mie mi se usuca floarea de pe balcon.


O dimineata obisnuita

Posted: September 8th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , | 2 Comments »

Uneori ma intreb cum am ajuns sa am o atata rabdare, dexteritate si pricepere in a face multe-multe lucruri in 40 de minute, dimineata. De multe ori, cand suna ceasul, trebuie sa ma gandesc bine-bine de tot cum ma cheama si unde sunt. Si totusi, reusesc sa ma dau jos din patul cald si imbietor, sa pun un picior inaintea celuilalt, sa ajung la baie, sa curat mecanic dintii in timp ce ma uit in oglinda si imi dau seama cine sunt, apoi reusesc sa ma duc la bucatarie si sa pun de cafea.

Daca am ajuns pana aici, e bine, e ok, universul e in echilibru si pot sa ma apuc sa fac dus, sa imi aleg hainele- procedeu dificil, in care trebuie sa ma lupt cu usa de la dulap de multe ori, sa imi aleg sosetele – e o arta, sa ma si imbrac, sa imi pun fata cea frumoasa (sau mai frumoasa decat cea de e-dimineata-vreau-sa-dorm), sa mananc, sa spal rufe (nu suport un cos plin de rufe, asa ca spal rufe cam la doua zile), sa le intind, sa le strang pe alea deja uscate, sa mananc ceva bun si indestulator, sa ma uit la teveu si sa-mi schimb si geanta.

Mie mi se par multe lucruri pentru o biata dimineata, zau asa. Si sufar, sufar nespus ca trebuie sa imi maltratez astfel primele ore din zi, in loc sa le dorm, sa le motai, sa le dau briose si cafea lunga (nu aia pe fuga, cand ma grabesc), sa raman in pijamale pana la pranz, sa citesc, sa stau infofolita in patura mov si sa ma uit la filme vechi, cu luminitele mele de Craciun aprinse. Mi-e ciuda ca inca nu am descoperit secretul pentru a face asta in fiecare dimineata si sunt convinsa ca as avea parte de mai putine depresii si ganduri negre decat am, de obicei. Bine ca exista cafea, sa ma treaca peste toate.