Bilantul unei saptamani in care 42 e doar un numar

Posted: January 25th, 2013 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | 2 Comments »

Cateodata am senzatia ca cineva asculta dubstep fix in neuronii mei. Ceea ce, fireste, nu e un lucru bun, data fiind aversiunea mea fata de dubstep.

Probabil ca am calcat universul pe coada pentru chestia asta, cine stie. Mi se pare ca universul functioneaza intr-un mod dubios, in care raspunsul nu mai e 42 decat pentru cei care, de regula, nu comunica si altora revelatiile pe care le au.

Probabil ca asta se intampla din cauza unei saptamani stranii, in care, daca  te uiti din afara, nu s-a intamplat chiar nimic, insa de fapt s-au intamplat o gramada de chestii ce tin de suflet si pe care oamenii s-au obisnuit sa le treaca cu vederea.

Probabil ca de vina este si faptul ca numarul optim de cafele pe zi, adica 3, a fost inlocuit cu unul destul de rautacios, adica 4. Limita intre “doamne cat de bine e” si “nu mai suport pe nimeni” s-a dovedit astfel a fi extraordinar de fragila.

Sigur ca o gramada buna din basul care cade pe creierul meu se datoreaza si faptului ca am folosit “probabil” mai des decat mi-am permis eu, mie. Nu de alta, dar atunci cand spui cuvantul asta creezi o groaza de universuri paralele; si cine vrea sa isi asume asemenea responsabilitate?

Oricum, un lucru e de bine: mi-am regasit energia de a ma inhama la o rutina care imi face bine. Suna dubios, dar nu am cum sa descriu altfel. M-am reapucat sa ma duc la sala, singurul loc in care imi dau voie sa fiu atat de rea cu mine incat imi vine sa plang pe urma. Cine zice ca sala tine doar de sanatate si kile in minus? Tine si de a-ti permite, de 3 ori pe saptamana, sa fii sadic cu tine. Ceea ce este grozav si mai util decat credeti.


Clocking in

Posted: September 16th, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Oriunde vrei sa mergi, ai face bine sa ajungi la timp. Fireste, nu iti va spune nimeni ce inseamna la timp sau macar cine te va evalua, ceea ce face lucrurile putin mai complicate. Insa, pe de alta parte, unde ar fi lumea asta daca ai gasi din start cana ta de cafea preferata, daca zaharul ar fi la locul lui si daca nu ai avea parte de niciun fel de necunoscuta inm viata, niciun “x” care sa te puna pe ganduri si sa te fara sa pierzi sirul cand numeri oi, noaptea, singur in patul tau, in camera ta intunecata?

In mintea mea, “la timp” inseamna multumire. Eficienta sufleteasca. O stare de bine deloc mediocra si pentru care stiu cativa oameni dispusi sa verse niste sange – al lor, al altora, nici nu conteaza.

Am crezut prea mult amarat de timp ca fericirea inseamna mediocritate, ca sa descopar acum ce copil tampit am fost. Am descoperit asta cand am aflat ce inseamna, cu adevarat, “la timp”. Cum se pot potrivi chestiile, experientele, regasirile de sine, chiar si greselile, mersul acasa, indiferent ce inseamna “acasa”, cand de fapt puteai sa ramai, cum se pot deci sincroniza toate acestea astfel incat doi oameni sa ajunga sa se intersecteze exact la timp. Nicio secunda macar mai tarziu.

Sunt unele chestii din care numai altcineva te poate salva. Altcineva-ul acela potrivit pentru tine. Sigur ca nu e de datoria lui sa o faca, insa, daca mai si reuseste fara efort, e clar ca lucrurile sunt exact unde trebuie ele sa fie.

Intr-un fel, lucrul acesta m-a ajutat, la modul cel mai generalist, sa nu mai dau niciun sfat si nu ma mai amarasc inutil.Pentru ca am ajuns sa constat ca 1. oamenii fac exact, dar EXACT ce vor ei, indreptandu-se intr-un fel inconstient si de unii singuri spre acel Moment Potrivit pentru ei (nu conteaza pentru ce e momentul potrivit), si 2. pentru ca sunt prea putine lucruri care sa conteze cu adevarat si care sa te afecteze pe tine, in sinele tau cel mai adevarat, cel mai real, cel mai expus. Restul, vorba aia, e maculatura. Si toamna.