Valeu, muica

Posted: September 3rd, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La naiba! | Tags: , , , , , , | 2 Comments »

A venit ziua aceea. Ziua x. La dentist am fost si a fost nu trist, cat costisitor in perspectiva, la sala ma duc maine, deci va dati seama cam ce a mai ramas.

Ma duc la ora 7 sa imi aduc aminte cum sta treaba cu ambreiajul, cu acceleratia si cu frana. Cu alte cuvinte, ii voi face nervii nisip domnului instructor pana cand o sa ma simt eu in stare sa iau taurul de coarne si sa infrunt autostrada cat ma duc acasa la mama.

Incerc sa nu ma mai gandesc la depresia de toamna mentinandu-ma ocupata. Sambata, pe 1, am fost cu fundul in sus cam toata ziua. M-am gandit numai la tampenii, la sfarsituri, inceputuri si panze de paianjen. Duminica, aproape la fel. Noroc cu Ina si Ivo ca au venit din tari straine si indepartate si au condimentat inceputul de toamna. Si tot asa, pe final de vara m-am mentinut ocupata cu munca si cu diverse alte planuri si vise, cat sa nu ma mai gandesc la chestiuni metaforice care, se stie, ma pot tine foarte ocupata.

Si, uite-asa, ajung eu azi sa iau lectii de condus, dupa fix 7 ani de pieton cu carnet in buzunar. Mi-e frica exact ca atunci cand dai teza si ti se pare ca ai uitat tot, desi esti constient ca ceva-ceva, daca nu tot, o mai fi ramas si in capul tau ceva, macar esentialul. Mi-e frica exact ca atunci cand m-am urcat pe bicicleta prima oara in 10 ani si am avut o fractiune de secunda senzatia ca o sa cad – si uite-ma cum merg pe ea si in ziua de azi.

Mai am o ora. Oh boy.

Sper sa va scriu maine cum ca a fost ok. De nu, ce sa fac, imi asum esecul si merg mai departe. Pieton.


Scurte note de noiembrie

Posted: November 17th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

Se scurge noiembrie printre degete, il pierd printre o tuse seaca si un suflat de nas. Nu ma dau prin frunze si prin parc am fost de doua ori, o data cu bicicleta. Nu beau ceai decat cand racesc, adica destul de des, nu am scos la inaintare decat un fular si nu stiu unde imi sunt manusile pufoase.

In noiembrie am invatat sa imi asum varsta, IAR. Am tot zis asta si tooooot uit, cu atat mai mult in unele dimineti in care in capul meu sunt copil si ma asteapta ceaiul de tei pe masa, felia de paine cu unt, miere si salam de Sibiu si optiunea de a ma da bolnava spre a nu merge nicaieri, la nicio scoala.

Inca de mica eram responsabila si nu tin minte sa fi facut vreodata asta. Dar daca acum as putea sa intorc timpul, m-as da bolnava cu fiecare ocazie, doar pentru a mai lancezi putin in pat.

Diminetile nu-mi sunt prietene, nici frigul si nici mini-depresia de toamna. Incep sa-mi fie lucrurile nu indiferente, ci firesti. Sa le accept tuturor un loc si un timp si probabil ca asta este ok.

Bucuriile mele se muta la interior. Am un designer priceput. Totul e bine chiar si cand nu e. Hai sa aprindem luminitele de iarna si sa dam drumul la reducerile de Craciun, ce ziceti?


Harvest Moon*

Posted: September 13th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

*Aici.

Ba, intr-un fel, e de bine. Mi-am aranjat atatea chestii in cap in ultimele  saptamani cat n-am reusit in ani buni. Sigur ca habar nu am despre unele treburi, dar m-am obisnuit cu asta. Cu cele care ma agasau si ma faceau sa nu dorm noaptea aveam eu o problema, dar se pare ca am reusit, intr-un final straniu si la care nu ma asteptam, sa-mi fac curat in dulap.

Azi pedalam spre casa si ma simteam ca in Charlie and The Chocolate Factory. Ca un copil care descopera un loc nou si straniu in care vrea sa traiasca de acum inainte. Sigur ca realizez ca in ultimele cateva luni am ramas fara job, fara posibilitatea de a-mi cumpara casa, fara o obsesie pe creier si in suflet si fara alte chestii, dar cum ziceam eu mai demult, bucuriile si norocul meu acum stau in bicicleta si chirie. Si in posibilitati. Sunt multe chestii pe care le putem face, noi, oamenii, dar ne marginim la ce cunoastem. Si mai ales eu, o, da. Cheia e sa nu te culci pe o ureche si sa lasi posibilitatile sa fie doar atat.

Fiecare om e o posibilitate. Ideea e sa nu-i lasi asa pe toti, sa fie o posibilitate. O vreme am regretat ca nu am lasat unele persoane sa fie doar in mintea mea. Dar m-am trezit brusc, o data cu un drum cu trenul, si am zis WTF. Suntem retardati daca lasam unii oameni sa treaca asa pe langa noi, de frica/teama si altele din gama. Si o data ce am realizat asta, am pus mana pe matura, am facut curat in dulap si gata, parca e mai simplu acum.

In alta ordine de idei, unemployment sucks. Mi-am facut de lucru cu CV-uri si cu anuntat oameni. Dar tot e nasol. Nu reusesc sa ma adun. Ma culc tarziu, ma trezesc tarziu si ma intreb cat mai am de asteptat pana cand se decide cineva ca sunt o posibilitate misto.

Din fericire, exista Neil Young si un dram de happy happy joy joy pentru care o scot responsabila pe Lucy, bicicleta.


3 ore de biciclit

Posted: September 4th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Azi am decis sa nu ascult de lene. Dupa o seara de sambata esuata la mal, dupa o bere solitara pe balcon pe la patru jumate dimineata, dupa o dimineata ciudata, o omleta stranie, niste paste mult prea iuti si un somn stricat, am decis ca mai bine imi scot mandra la plimbare. Asa ca am pornit si am biciclit in veselie, dovedindu-mi ca mi s-a vindecat degetul, ca e bine cand faci lucrurile fara scop, ca efortul fizic te face sa nu te mai gandesti asa mult la prostii si ca e mult mai bine sa vii acasa pe doua roti cu prieteni decat singura.

Data viitoare cand o sa am tendinta de a ma purta ca un copil de 12 ani, o sa fac ce ar face, de fapt, un copil de 12 ani: imi voi scoate bicicleta si voi pedala repede-repede, de parca ar fi toti demonii dupa mine. Sigur o sa fie ma bine si poate asta o sa ajute si conexiunile mele neuronale sa fie, nu stiu, ceva mai rapide.

Una peste alta… nu stiu de ce oamenii au impresia ca un copil de 12 ani se poarta dubios. E, macar, sincer in dubiosenia lui. Un copil de 12 ani nu se joaca asa cum se joaca adultii, cu ascunzisuri si alte tampenii. La adulti e problema, nu la un copil sincer si jucaus. Si la modul acela in care cred ei ca stiu sa rezolve problemele fiind ascunsi si misteriosi.

La modul in care merg lucrurile si la modul in care stiu eu sa gestionez situatiile, nu-i de mirare ca incep sa imi placa, cat de cat, pisicile. S-ar putea sa descopar, la o varsta venerabila, ca ar fi bine sa-mi iau vreo cateva si sa stam impreuna, singure, intr-o camera tapetata cu iluzii si alte chestii din astea, triste, fireste.


Help? (desen animat, e de bine)

Posted: September 2nd, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

Fiecare plimbare cu bicicleta tinde sa fie monumentala prin urmarile ei. Azi sunt ca in clipul asta: cu degetul aratator de la dreapta umflat, rosu, dezinfectat cu Betadina si pansat bine cu Baneocin praf, astfel incat arata ca o gluma proasta data prin faina. Asta ca urmare a ciocnirii mele cu oglinda de la masina domnului de ieri. In caz ca ati uitat, dupa ce m-a impins o doamna in varsta. Da. Unii fac Bungee Jumping, pe mine ma imping batranii.

Partea rea e ca incep sa-mi banuiesc scumpa bicicleta de ganduri malitioase. Cum altfel sa-mi explic ca, intotdeauna la o zi dupa ce am mers cu ea, se intampla mizerii din astea? Partea buna e ca am gasit desenul de mai sus, care mi-a amintit de copilarie si de cum asteptam, cu sufletul la gura, sa fie in reluare pe Cartoon Network. L-am cautat azi de am innebunit, pentru ca nu mai tineam minte nimic in afara de  “deget tumefiat” si “desen animat” – si bafta sa ai cautand asta pe google si chiar sa gasesti ceva.

In alta ordine de idei, azi ceva se intampla, pentru ca sunt mult mai nervoasa decat in zilele precendente, cand totul a fost perfect ca o panseluta intr-o zi de primavara. Si cum ziceam, azi nu am mancat legume proaspete, deci mai mult ca sigur ca buna mea dispozitie si calmul meu din zilele trecute se datoreaza legumelor.

Si tot in alta ordine de idei, cum mai ziceam azi in alt context, chiar sper ca inteligenta sa vina o data cu varsta; nu de alta, dar mi-ar fi mai usor sa suport unii oameni, gandindu-ma ca or sa creasca si ei.

Vineri, deci. Primul weekend de toamna. Bucurie pe doua roti in weekend, daca nu ploua, am zis!


Inca o zi in sa

Posted: September 1st, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

Azi aproape ca sa-mi stric poezia, cand am intrat cu mana dreapta in oglinda unei masini – cu regrete, dar asta e, ce-ar fi sa nu mai parcam pe trotuar? O doamna mergea tacticoasa pe pista plimbandu-si catelul. Stiu, pistele pentru biciclete (si nu pentru scutere motorizate, apropo) nu au ce cauta pe trotuar, dar asta e, sunt acolo, hai sa ne respectam unii pe altii.

De obicei nu ma mai enervez si nu-i mai “matur” pe aia care merg pe pista, ci ii ocolesc discret. Nu de alta, dar de multe ori cand claxonam un om care mergea pe pista, acest om devenea atat de debusolat, incat facea un zig-zag de mai mare frumusetea in fata unei biciclete cu o viteza relativ mare si o persoana relativ isterica in sa. Dar pe doamna asta chiar nu am avut cum sa o ocolesc, dat fiind ca era masina aia in dreapta, iar in stanga prea putin loc pentru mine, dar destul pentru ea. Asa ca am incercat sa o avertizez discret (claxon si “pardon”) ca vin, insa dansa a considerat ca ar fi mai bine sa ma impinga, sa vada ce se intampla. Imi imaginez ca doamna era fan Stan si Bran si radea tinandu-se de burta la scenele cu oameni care cad, aluneca, se lovesc sau, de ce nu, isi zdrelesc mana dreapta de oglinda unei masini.

Dar cum buna dispozitie nu se lasa alungata cu una, cu doua, mi-am vazut de treaba, pedaland spre munca, cu vantul prin par, cu multi alti biciclisti in jur (multi!) si cu o senzatie dubioasa de toamna tarzie, desi abia s-a facut 1 septembrie. Ma bucura sa merg cu bicicleta, ma bucura febra musculara de dupa si ma bucura traseul meu prin Parcul Romniceanu, care e atat de frumos si de linistit dimineata, incat iti poti auzi gandurile cele mai ascunse de parca ti le-ar sopti cineva la ureche. Iar seara, daca am chef, pot sa condimentez drumul cu inca 3 parcuri: Cismigiu, Eroilor si parcul de acasa, cum ii zic eu parcului Drumul Taberei. Si cum frunzele abia ce incep sa cada iar vremea este ideala pentru pedalat, cum sa iti strici zenul? Chiar si eu, atat de predispusa in rest la a ma gandi la drame, traume si probleme marunte!

Daca toamna asta o sa fie ca o lunga plimbare calma cu bicicleta, atunci totul e de bine. Vorba aia insa, numai sa nu ploua.

 


Cum imi petrec ultima zi de vara

Posted: August 31st, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | 2 Comments »

Am venit la birou cu bicicleta. I-am umflat rotile la benzinarie, pentru ca mi-am uitat pompa la birou, ca bleaga. Partea putin nasoala cand umfli roti de bicicleta la benzinarie si nu prea te pricepi la ce face ala acolo este ca e posibil sa-ti umfle rotile prea tare, ceea ce inseamna ca la orice bordura sau denivelare vei simti, fara indoiala, ca te duci in sus, ca pe arcuri.

Cu Bon Iver in casti, la volum minim ca sa aud totusi ce se intampla in jur, m-am plimbat pana la munca, chiar plimbare relaxata, de vara. Nu m-am grabit si totusi am ajuns mai repede ca de obicei la birou, ceea ce inseamna ca timpul chiar trece mai repede cand te distrezi. M-am uitat in weekend la Big Fish, iar, si am vazut scena aceea in care Edward o vede pe Sandra si spune asa: “They say when you meet the love of your life, time stops, and that’s true. What they don’t tell you is that when it starts again, it moves extra fast to catch up.”

Asa e si in restul timpului. Te distrezi, acele ceasului se invart ca nebunele, pentru ca apoi, cand nu te mai distrezi sau faci lucruri serioase, sa se incetineasca totul si sa simti ca traiesti o eternitate in doar o ora.

Nu pot sa cred ca e ultima zi de vara. Intr-un fel, pot, daca ma uit la copaci, la frunze, la semne, la oameni. In alt fel, in felul in care, pe la inceputul lui august, nu am crezut ca se va termina vreodata vara asta, mi-e greu sa accept evidentul. Poate ca nu e mare branza anotimpul asta pentru unii oameni, dar zau daca pentru mine nu e. E ca si cum astept, ciclic, o data pe an, sa intru intr-o alta viata, viata de vara.

Diseara ma duc sa mai scot din aerul din cauciucuri. Nu de alta, dar cine stie cum nimeresc vreo bordura si o sa capat valente de Omul Zburator, dand din maini necontrolat pe deasupra Bucuresiului, avertizandu-i pe toti ca se termina vara.


Somn si vant

Posted: August 27th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Azi am dormit afara. Intr-un acces de lene voluptuoasa, mi-am tarat sezlongul pe terasa, mi-am desfacut o bere si o carte si am zacut acolo, in liniste. M-am trezit cateva ore mai tarziu, cand unul din caini ma privea fix, de la vreo 3 cm de fata mea si cand vantul ma dezvelise de tot de cearceaful cu care eram invelita. Mi-era putin racoare si m-am gandit ca nu mi s-a mai intamplat de mult sa-mi fie racoare la 4-5 dupa masa.

Mi-am dat seama ca n-am nevoie neaparata sa merg la bai, cum tot imi spuneam eu mie de vreo luna incoace, de cand ma chinuiau oboseala ziua si singuratatea noaptea. Nu-mi trebuie decat sa vin acasa si sa zac cateva ore pe terasa.  E un leac bun la orice, e ca si cum m-ar fi luat cineva de cap si m-ar fi bagat in priza.

Tot azi, dupa cativa ani in care nu pot sa explic clar ce s-a intamplat, am condus. Cativa metri si intr-a doua, dar am condus. Am avut apoi o senzatie din aia, pe care cred ca o au toti soferii de duminica, cum ca daca as avea o masina, nu numai ca lumea ar fi mai buna, dar si eu as deveni peste noapte o eroina sau ceva de genul.

Maine e ultima duminica din vara. Maine o sa plec pe tren cu flori si cateva carti. Maine o sa incerc sa nu ma gandesc ca indian summer se apropie de final. Tot maine, o sa incerc sa pun in practica niste chestii pe care le tot aman si, daca tot vine toamna si o sa fie, cum altfel, trist, o sa imi fac din nou timp pentru sport, pentru ca unul din avantajele faptului ca te simti pe drum cu prioritate spre batranete (nu incercati sa ma convingeti de stupizenia acestui mod de gandire, caci o inteleg si o asum) este ca ai face orice sa eviti inevitabilul, chiar si sport. Si acum regret ca n-am mai fost din aprilie la sala, pentru ca stiu cat o sa am de patimit pana o sa-mi intru inapoi in oarecare forma.

Aspiratiile pe care le am in ultimul timp ma sperie. E cum scriam mai jos, oamenii vor sa se simta in siguranta. Asa si eu, convinsa fiind ca sunt batrana (sau ma rog, ca sunt pe un drum cu prioritate spre batranete), incep sa ma gandesc la cum mi-as decora propria bucatarie sau ce masina mi-ar placea sa ma astepte la scara.

In acelasi timp, sunt perfect constienta ca una din cele mai mari bucurii si potriveli ale vietii mele de acum consta tocmai in chirie si in bicicleta.

 


Ca pestele pe prag

Posted: August 23rd, 2011 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , | No Comments »

Stiti probabil expresia “un barbat are nevoie de o femeie asa cum un peste are nevoie de bicicleta”. Plecand de la aceasta expresie, imaginati-va absurdul situatiei cand am venit azi acasa cu bicicleta si, asteptand la lift, am observat ca vecinul de la parter, cel cu o pisica cu personalitate si o privire superioara (pisica, nu vecinul), avea un peste mic pe prag.

De nu m-ar fi incercat o tuse teoretica, probabil ca as fi ras.

Din pacate sau din fericire insa, am fost foarte ocupata, preocupata si asaltata de cereri din toate partile de duminica pana azi pentru a ma mai gandi la tusea teoretica sau la ce sacrificii trebuie sa faci pentru a rade. Pana cand am vazut pestele pe prag, cand am inceput sa tusesc.

Insa pot sa spun ca, intr-adevar printre picaturi, zilele astea m-am gandit la barbati, femei, pesti si biciclete, coca cola, mers la mare, tae bo, despartiri, literatura portugheza, autocare, originea tristetii, Garfield, toamna si filtre infundate – si nu de la masina de spalat.


Strangers when we meet

Posted: April 29th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

Ma indrept cu viteza luminii spre o aniversare care nu stiu cum si cand a venit. In ultimul timp, nu prea mai stiu cum se intampla lucrurile altfel decat repede. Nu mai stiu in ce zi suntem, in ce zi am fost si cu siguranta nu prea imi bat capul cu zilele ce vor veni.

Ma simt cumva… mare. Stiu ca poate nu par, sigur nici nu sunt, dar ma simt mai mare decat am fost acum ceva timp. Probabil ca e din cauza ca am uitat o groaza de lucruri. Oamenii mari cam uita. Si cand isi aduc aminte, se fac mici la loc. Dar nu prea isi mai aduc aminte ce-au uitat.

Mi-am scos bicicleta la aer curat, marti, am dus-o in parc si am admirat impreuna verdele crud specific primaverii. E asa bine sa mergi pe bicicleta! Asta te ajuta cumva sa-ti aduci aminte si deci sa ramai mic.

Parca vad ca, hop-top, vine si vara si eu nu o sa inteleg cum si cand.