AMR?…

Posted: December 19th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | 2 Comments »

Dragii mei, umbla vorba prin targ cum ca s-ar sfarsi lumea vinerea asta. Mare pacat, zau; intotdeauna am considerat ca lunea sau martea ar fi mult mai bune pentru astfel de deznodamant al rasei umane.

Si pentru ca vine sfarsitul lumii, ce fac oamenii? Cumpara, ce sa faca si ei. Cumpara provizii pentru sfarsitul lumii. Pentru ca ei nu se includ in “lume”, ei sunt o specie aparte, ei nu concept ca sfarsitul lumii nu inseamna sa ti se ia curentul o saptamana, sa nu te uiti la TV de revelion, sa nu mai existe mall-uri si nici tsunami-ul nu ii sperie. Oamenii nu pot sa conceapa ca sfarsitul lumii inseamna NIMIC. Nu prea avem conceptul asta. Cum adica, nimic? Lasa, ma bag in buncar alaturi de toate proviziile mele si de lanterna cu dinam. Sigur o sa supravietuiesc. In nimic.

In alta ordine de idei, si eu am cumparat. Dar nu pentru ca vine Sfarsitul Lumii, ci pentru ca vine Craciunul. Si uite-asa am reusit ca pe 19 decembrie sa nu mai am NIMIC (vedeti? nimic) de cumparat. Toate sunt deja achizitionate, online-ul sa traiasca, unele sunt si impachetate. Si eu m-am linistit. Asta e, de regula, momentul in care cumpar ceva pentru mine, dar nu mai am cu ce; in plus, mi-am luat deja ceva aseara.

Mai e putin si se termina si anul asta de munca . Nu ma apuc sa ma gandesc la ce a fost si cum a fost si mai ales de ce a fost. Pot doar sa zic ca a fost bine pentru ca asa am vrut. In plus, istoria se repeta si uite, exact ca anul trecut, am mai primit un cadou asa pe final de an despre care nu pot sa vorbesc inca, dar care o sa fie sigur ceea ce trebuie pentru la anu’, un an in care in fiecare zi e 13 – ca sa vezi.

Acum ma uit cum ninge si ma enervez pe de o parte si ma bucur pe de alta si mi se pare ca totul e bine si asezat si stiti ce? Chiar e. Asa ca nu prea se poate termina lumea acum; nu e loc de NIMIC, e loc de MAI MULT.


Such a lovely place

Posted: December 22nd, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | 4 Comments »

Lumea pare uneori mai frumoasa, atunci cand primesti o veste buna. Parca e asa, ca intr-un musical, veselie si ordine in univers.

Apoi ajungi acasa si, molipsit de voie buna, bradutul tau de 15 cm iti pare ditai copacul, metrul de luminite de craciun ti se par 20 de picioare de urias si ai impresia ca totul o sa fie bine. Si daca nu o sa fie bine, o sa faci sa fie bine, cum tot faci de cativa ani incoace. Daca nu-ti faci tu bine, draga mea, nimeni altcineva nu iti va face… Sau iti va face, dar o sa simti ca e din mila si nimanui nu ii place (sau nu ar trebui sa ii placa) sa fie compatimit.

Maine plec acasa de Craciun cu un cadou grozav primit recent si despre care inca nu pot sa vorbesc. Dar si cand voi vorbi, va fi exact asa cum imi voi dori si cum ar fi trebuit sa fie de preaaa mult timp. Vreau sa pun punct toamnei asteia nebune care se continua, pare-se, si in iarna, vreau sa asez lucrurile in sfarsit, vreau putina liniste, linistea si calmul de care am fugit ca o zaluda.

Asa ca daca ma intreaba cineva, asta vreau de Craciun. Nu numai asta, fireste, caci sunt ca un capcaun in zilele asta, vreau si tot vreau… Ceea ce inseamna ca in ultima postare am mintit, putin. Dar cel mai si cel mai mult imi doresc liniste si pace, ordine si diverse lucruri bune. Da. Asta vreau. Abia astept momentul ala de sambata seara, cand o sa-mi fac un  ceai de tei, imi voi lua o portocala si voi citi, din nou, A Christmas Carol. Si la ultimele pagini o sa mi se faca iar somn si o sa adorm adanc si o sa ma trezesc a doua zi si o sa fie Craciun si o sa fiu acasa si o sa inceapa sa fie Bine.


Lenea de sfarsit de an

Posted: December 20th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | 4 Comments »

Acum, pe final de an si mai ales cand se apropie Craciunul, ma cuprinde o lene ce nu va pot povesti. Initial am crezut ca e normal si ca toate aceste sentimente ale mele de lehamite cronica si de dorinta de amanare a tuturor chestiilor pentru un timp nedefinit, insa numit, prin conventie sociala, “la anu’ ” sunt intalnite la toti oamenii. Dar, pe masura ce toata lumea vrea chestii acum, pe masura ce ma lovesc de un zid de hei-rupism care efectiv ma scoate din sarite, pe masura ce mai aflu de una, de alta care trebuie facute acum, imi dau seama ca, pesemne, eu sunt exceptia.

Ieri, pe vremea aia mizerabila, eu am plecat dupa Cadourile Grozave pentru Oamenii Grozavi din viata mea. Nu-i bai, ca am gasit, insa asa dementa colectiva, priviri hulpave, maini care se intind si aglomeratie n-am mai vazut. Din an in an e mai rau si ma astept sincer ca, intr-unul din Craciunurile viitoare, sa fim cu totii ingropati sub un munte de cadouri din care vom iesi abia de Paste, pentru ca apoi sa ne ingropam in nisip, de preferinta bulgaresc, ca e mai fin, si tot asa.

Nu stiu altii, dar financiar, sfarsitul meu de an e aproape dezastruos. De fapt, cu siguranta dezastruos, daca il compar cu sfarsitul lui 2010. E plin de incertitudini si de diverse gauri prin portofel. Si ma intreb, oare eu sunt anormala ca nu fac credite la Provident? Oare e firesc sa nu fiu agitata si sa n-am febra la gandul ca aoleu, vine Craciunul? Sunt agitata, da, dar doar din cauza ca, asa cum am zis mai sus, mi-e lene si oamenii nu inteleg si nu le pasa ca in 5 zile o sa fiu acasa cu mama si o sa fie bine.

Sper din suflet ca lucrurile sa o ia pe o panta descendenta zilele astea in ce priveste pretentiile si agitatia si tot. Ca sunt si eu om si sincer, am obosit. Nu vreau altceva decat sa fiu acasa de Craciun, sa beau ceai de tei si sa ma joc cu cainii. Nici macar cadouri nu vreau. Doar daca se poate oferi liniste la pachet, impresurata de o minunata frunza rosie, festiva.


Adica

Posted: December 14th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Adica nici nu ninge, nici nu ploua si ma simt iar derutata. Am nevoie de o vacanta si trebuie sa accept. Adica sa accept ca nu va fi atat de lunga cum vreau sau cum am nevoie.

Zilele trecute m-am luptat cu o masina de spalat, rapusa de o biata agrafa, cu o carte care s-a terminat in doi peri, cu niste filme pe care le mai vazusem, dar mi-era asa de lene sa ma uit la altceva, incat hbo-ul a facut legea. Si, poate din cauza acestui din urma lucru, am avut senzatia ca traiesc in reluare. In plus, am inceput sa visez iar foarte real, cum ca fac ce fac in fiecare zi, fara elemente fantastice, fara pasari care vorbesc si fara zboruri pe deasupra Bucurestiului. Ceea ce e, fireste, plictisitor.

Macar am reusit sa termin de facut pe Mos Craciun. Ca in fiecare an, termin de cumparat hartia de impachetat si cadourile si constat ca nu am scotch. Asa ca astept sa-mi vina mintea la cap si sa ma duc sa cumpar,  nu sa ma trezesc in ziua in care trebuie daruite ca nu am scotch, nici lipici, asa ca nu le mai impachetez deloc si le dau in ce pungi mai am pe-acasa, pe sistemul “Nu e de la Carrefour, doar se potrivea punga”.

Si cred ca-mi doresc sa ninga, sa se hotarasca o data. Adica ce e asta, numai eu am voie sa fiu asa de indecisa. Bine, nici eu nu prea mai am voie, dar gasesc eu portite de scapare.