Ce-as face

Posted: April 26th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , , | 2 Comments »

As face multe chestii acum. Ma mananca talpile si am atata energie, incat nu ma recunosc. Chiar miercuri am crezut ca o sa explodez ca o Supernova, de la toata energia acumulata. As fi facut o groaza de lucruri si nu m-as fi oprit. A trebuit sa pun capul pe perna cu forta, in jur de ora 2 AM, ca de obicei, ca sa ma asigur ca voi fi functionala la o Intalnire Foarte Importanta de joi (si de succes, as spune acum).

Nu stiu ce sa zic ca se intampla. Poate asa e cand lucrurile merg bine. Te umpli de energie incet-incet, pana cand la un moment dat nu te mai recunosti.

Eh, si acum am foarte multa energie, pe care as risipi-o asa:

1. M-as duce pana la Origo sa beau o cafea tare de tot si aromata de tot, o cana de cafea neagra si spumoasa, o cafea care te face sa uiti si totodata sa iti aduci aminte, sa stai si totodata sa alergi, sa te bucuri si totodata sa cazi pe ganduri.

2. M-as duce pana la mare, in masinuta mea frantuzeasca si rosie si proaspat reparata si care poarta numarul norocos 3 in nume, 3 de la de cate ori e nevoie sa incerci sa conduci pana cand reusesti. Sa merg pe A2 cu vantul prin par si Depeche Mode la maxim.

3. M-as duce la un restaurant oriental si as manca atat falafel cat poate sa manance cel mai infometat om din lume, ceea ce, fireste, este mult si poate o exagerare, dar cine poate spune cat de mult iubesc eu falafel-ul, daca nu eu?!

4. As citi pe o banca in parc; mi se pare meschin timpul care imi mai ramane de citit, chiar si timpul pe care mi-l fac, renuntand la fel si fel de placeri, cum ar fi somnul.

5. As sari pe o trambulina, insa nu stiu niciuna prin jur destul de vesela cat sa nu imi strice cheful de viata de azi.

Si cam atat pe lista de azi, ma preseaza Treaba de Vineri, care, se stie, nu cunoaste liniste sau alte chestii care rimeaza cu linistea.


Cand simti ca pierzi

Posted: April 22nd, 2013 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , | 4 Comments »

Ma incearca uneori o senzatie apasatoare ca o ploaie de toamna cum ca am pierdut ceva.

Din nefericire pentru mine si economia timpului meu, nu simt ca am pierdut ceva concret. Cum ar fi chei sau vreun biletel sau niste bani; nici macar la primul nivel al chestiilor metafizice nu stau prea bine, fiindca nu e vorba de simtul umorului sau cheful de viata sau dorinta de a invata.

Pur si simplu… nu stiu ce e, dar simt ca sunt  mai usoara – si nu intr-un sens neaparat mai bun. Nici mai rau, totusi. Nu stiu, este realmente ciudat si este foarte posibil sa mi se para doar. Se stie ca aprilie are mereu chef de glume, chiar daca anul asta spiritul sau ghidus si-a facut mai greu aparitia.

Cert e ca sunt asa de derutata, incat nici nu stiu daca sa incep sa caut sau sa inlocuiesc ceea ce, aparent, am  pierdut. Si cumva, desi premisele sunt cu totul si cu totul altele, ma simt pe un permanent loc 2 sau 3, poate chiar 4, in orice caz, departe de cel cu care ma simt cel mai bine.

Asa ca ce sa facem? Stam si asteptam. Poate ca am pierdut cu totii ceva si undeva chestia asta inseamna un echilibru. Poate ca doar mi se pare fiindca e luni si nu am baut decat doua cafele. Sau poate, doar poate, e de la vantul asta de aprilie care ma dezechilibreaza uneori atat de tare, ca pana nici tenisii mei credinciosi nu mai fac fata.


Bucurii de toamna

Posted: October 16th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

Cand eram mica, aveam o bucurie pe care o aveau, cu siguranta, toti copiii. Imi placea foarte tare sa ma plimb prin frunze si sa le dau la o parte cu picioarele mele sfirjite de copil mic care se credea acest Moise al toamnei.

Se vede treaba ca nu stiam mare lucru, aveam mare incredere in capacitatile mele de a misca chestii din loc si a face loc pentru alte chestii. Si am crescut si, ce sa vezi, sunt la fel.

Nu mai urmaresc stirile de mult si nu stiu daca toti copiii din ziua de azi mai au vreo treaba cu rascolitul asta arhaic de frunze. Mi-e teama ca nu le mai recunosc copilaria. Dar mi-e teama la un nivel mai degraba declarativ, de fata de 27 de ani care se plange ca are prea multi cu un soi de cochetarie falsa, doar ca sa ii spuna cineva ca nu arata de 27. Si parca asta ma ajuta la ceva; stiu exact cate frunze am rascolit pana acum.

Incerc de cateva saptamani un experiment. Dar nu mi-e prea prielnic. Incerc sa ma raportez altfel la timp, sa elimin din angoasa si din panica si din frica. Numai ca, vedeti voi, nu ma simt bine. E ca atunci cand sunt prea racita ca sa mai beau cafea si mi-e greu sa imi ofer o identitate.

Asa ca o sa renunt la acest experiment absurd. Oricum nu aduce nimic bun, decat o stare proasta de zen si armonie cu care, va zic, nu ma impac deloc.


Spam

Posted: June 25th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | 2 Comments »

Unele persoane nu or sa fie niciodata mai mult decat spam.

Vin in fata ta cand nici nu te astepti, nici nu ti-ai dori. Te simti inconfortabil cu ele acolo. Vrei sa le raportezi cuiva, dar in lumea reala nu prea ai butonul de “report”. Ori de cat ori ii depozitezi in trash, fac cumva sa iasa de acolo. Si iar te trezesti cu ei in fata ochilor.Daca nu esti atent sau ai prea mult bun simt sau chiar ambele, o sa fie mereu acolo si spamul asta o sa devina o parte din viata ta.

M-am saturat de spam si totusi de foarte multi ani, pot sa spun, ma straduiesc sa empty trash once and for good. Credeam ca sunt mai selectiva, dar se pare ca nu. Uneori am o capacitate extraordinar de enervanta de a ma agata de singurul lucru bun dintr-un om, cat de mic e el.

Sunt iar intr-o cumpana. Am senzatia suparatoare ca o sa ajung mereu aici. Cred ca e cazul sa accept ca imi place sa fiu in balans, ca imi place in carusel si mai ales ca fara miscarea asta continua din capul meu n-as putea sa fiu eu asa cum sunt.

Totusi, asta e un alt fel de cumpana.  Nu are treaba cu oamenii-spam, aia era o diversiune. Are legatura cu mine, dar ma stiu, caut mereu sa dau vina pe altceva/altcineva.

De data asta, cumpana asta minunata este a mea. Si ma uit la ea, ea la mine si nu stiu cum sa fac sa “take the plunge” o data, ca am ametit de cat ma tot uit in gol.

Just do it, se zice. Sau pe romaneste, nu te mai coi mai atata.

Dar o sa ma mai coiesc putin. Peste ceva timp nici nu o sa mai vorbesc despre asta. Apoi o sa vorbesc iar. Si tot asa. Cred ca m-am resemnat; si asta nu imi convine defel.

Chestii prea grele pentru o zi de luni prea nasoala. Mai bine mai fac o cafea.


Scurt / 2

Posted: June 5th, 2012 | Author: | Filed under: Gânduri în corabie | Tags: , , , , , , , | 1 Comment »

Si-am fost la mare si a fost bine. Primul weekend de vara l-am inceput promitator. Vineri concert in ploaie la Control Day Out 2, sambata drumul lung spre mare, sambata la amiaza mancare buna la Mitocanu si putintel mai tarziu cafeaua de la Ovidiu si atipitul pe plaja.

Weekendul asta a fost condensat si m-a “dres” asa cum dregi o ciorba cu niste bors, ca sa faci din ea Cea Mai Buna Ciorba Posibila. M-au dres cafelele si oamenii si luna plina si plaja si arsura pe umar si apa rece a marii si macii de iunie si ziua libera si 2 Mai si tot-tot. M-am strans si m-am destins in acelasi timp.

Si m-am mai relaxat asa un pic, pentru ca mi-am intarit convingerea ca vara asta o sa fie intr-un fel frumos de tot. O sa ma tot strang si o sa ma tot desfasor. Trebuie sa imi perfectionez aceasta capacitate de a condensa timpul intr-un graunte de nisip.


Chiar nu-mi place schimbarea

Posted: May 12th, 2012 | Author: | Filed under: Gânduri în corabie, La naiba!, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , | 3 Comments »

Mi-am dat seama saptamanile astea ca sunt, intr-adevar, a creature of habit. Uneori imi trece, insa alteori ma bag in vizuina si dau cu pietre in cei care incearca sa intre sau sa ma scoata din ale mele.

As vrea sa spun ca am facut multe lucruri grozave, in saptamanile astea. Dar nu e adevarat. Nici macar o amarata de carte de 150 de pagini nu am reusit sa termin (Momo, de Michael Ende). Merg la sala, alerg pana imi cad picioarele, merg cu bicicleta la munca si imi fac planuri care, majoritatea, nu devin realitate. Cu alte cuvinte, this is my habit. Adica iar am nimerit putin in scorbura. Numai ca, vezi tu, nici ca-mi pasa.

Ultima data cand am alergat dupa piticul de la capatul curcubeului, am renuntat, de atata alergat. Nu am rezistenta. Cand am incercat sa-mi schimb culoarea preferata, n-a iesit nimic bun. Si cand am inceput sa port parul cu altfel de carare, iarasi nu pot spune ca a curs lapte si miere.

Cred ca e cazul sa nu mai astept laptele si mierea si sa admit ca e mult mai bine cand cana de cafea e plina si caietul meu rosu e plin de planuri. Am o presa franceza acum care a reusit sa schimbe radical modul in care vad cafeaua – e cam singura schimbare la care sunt gata sa inchid ochii.

Probabil ca sambata viitoare la ora asta o sa fiu la mare. Ar fi si cazul.


Waiting for the war

Posted: May 7th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , | No Comments »

Genunchii nostri se aliniaza nepermanent, asimetric. Picasso ar fi fericit.

Am ganduri de luni care nu se asezoneaza bine la starea mea de sprit. Ma apuca, uneori, nemultumirea, printre valurile de multumire. Ma apuca dorul de duca, de vazut, de simtit, de pipait, de aliniat genunchi in alte paturi, alte tari.

Si totusi e luni, cafeaua sta in gat si drumurile – aceleasi – se bat pe jos, nici macar cu bicicleta. Motiv pentru care depresia din balerinii mei maro se desfata – e loc si pentru ea.

Ma simt batrana si uituca, am lasat hamsterul fara talas doua zile la rand si, asa mic cum e el, simteam ca ma judeca. Nu am responsabilitatea de a avea grija de o fiinta cat palma, orice floare detin in ghiveci se usuca, iar din proaspat-plantatele mele condimente au iesit 2 din 3. Si eu am chef si dor de duca si de alte cafele si de altceva decat rutina asta pe care oricum abia o duc! Culmea.

Prea mult pentru luni. Ma straduiesc sa mai beau o cafea, o fi un raspuns pe fundul canii.


Ganduri de cumparat

Posted: April 19th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba!, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , , , , | No Comments »

Scriam intr-un document ceva si nu stiu cum am ajuns cu mintea foarte, foarte departe. Si atunci mi-a venit ideea! Ce-ar fi daca am putea sa vindem, respectiv sa ne cumparam gandurile? Vrei sa te gandesti la o vacanta superba in Maldive, dar nu te ajuta imaginatia? Ia de aici! Ai chef azi sa fii trist? Uite, vand ganduri depresive la pret minim. Nu stii ce sa faci in weekend? Ia-ti la super oferta ganduri de timp liber.

Pe mine nu ma mai ajuta domnul creier sa ma concentrez pe lucrurile cu adevarat bune in viata, de vreo cateva zile. Din motive de viata concreta, am ajuns iar ca un arici, chestie pe care am promis sa nu o mai fac – si totusi, iata-ma.

Asa ca as cumpara la kil ganduri vesele, jemenfichiste, ganduri nepasatoare, as vrea sa pot sa gandesc si eu la liber „la naiba cu toate” o data, fara sa imi rod unghiile metaforic cum ca nu fac bine ce fac. Nu mai vreau sa am griji si am obosit sa ma lupt cu mine de fiecare data cand am.

Incep sa cred si eu, cu adevarat, ca problema nu e la mine. Hai sa mai beau o cafea, cafeaua de joi, caci se stie ca ajuta in cazuri de confuzie maxima. Si pana la ora 15:43, am un nou target: sa fiu vesela si la naiba cu toate!

PS: m-am decis aseara sa incep sa colectionez iepuri. Nu cred ca ajungi vreodata sa fii prea in varsta pentru a mai colectiona ceva. Si iepurii sunt amuzanti!


Oh, the beautiful spring

Posted: March 31st, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

Frumoasa primavara; cu vant, cu tei inmugurit, cu ameteala, cu astenie, cu bomboane si cu lucruri gretos de dulci. Frumoasa primavara in care pixul alearga iar voios pe hartie, rochiile se scot la iveala, nu-ti ajung degetele sa-ti numeri bucuriile si farfuria ti-e cumva mereu plina. Frumoasa primavara in care vantul sagalnic isi bate joc de parul tau coafat cu grija si tie nici ca-ti pasa. Frumoasa primavara in care ai de aniversat o groaza de oameni dragi si buni si calzi si pe care ii iubesti asa de tare pe fiecare.

Frumoasa primavara in care iti faci un sandvis cu somon si te uiti la Anthony Bourdain si mai bei o cafea si mai dai o factura si mai speli un geam si te gandesti ca n-ar fi deloc rau sa iti calci rochiile alea si mai ales, oh, da, fustele. Frumoasa primavara in care, inapoi la etajul 1, asculti doar pasarelele si din cand in cand cate o masina. Si miroase altfel cafeaua primavara, iti tresar altfel pasii primavara, iti stau altfel esarfele primavara si simti ca totu-i bine. Da.


Ninge si eu nu mai am 5 ani

Posted: January 25th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , | No Comments »

Cand aveam 5 ani, ma bucuram mult mai mult de zapada. Fireste, asta pentru ca iernile erau altfel, zapada era mai pufoasa, eu nu-mi petreceam iernile in Bucuresti si nu trebuia sa fiu undeva la 9, 9 jumate. Atunci, singura mea grija era sa ma imbrac si sa ma incalt mai repede si sa ma duc pe derdelus.

Acum, conform legii evolutiei omului, problemele sunt altele. Cum ar fi ca dupa ultima postare de alaltaieri bineinteles ca am patit alta, am facut o grozava toxiinfectie alimentara sau ce-o fi fost aia si ca urmare ieri am mancat doar banane si nu am baut cafea. Eu. Nu am baut cafea. Toaaata ziua.

Urmarile acestui fapt au fost din cele mai sinistre: pe la 3 mi-a scazut tensiunea si m-a luat cu ameteala si dureri de cap, pana in 3 am inteles pe deplin expresia “ca o gaina fara cap”; ma mai palpam din cand in cand pe scalp sa vad daca mai e acolo. Dupa 3 am luat o pastila de cap care avea si cofeina care m-a ajutat sa ajung acasa intr-o bucata. Pe la 9 nu mai puteam de somn, la 9 jumate in dus cred ca deja visam si pe la 10-11 curgeau lacrimi de crocodil din ochii mei obositi.

Azi am dres busuiocul si am baut o cafea mare si tare inainte sa plec din casa. Recunosc ca, fara de ea, nu as fi putut sa ajung in siguranta pana la metrou, avand in vedere zloata si groaza de pe jos. In fiecare iarna de Bucuresti ma mir ca acest oras arata in halul asta cand ninge si nimeni nu curata ca lumea, nimeni nu strange zloata si prea putini se gandesc la pietoni *zise Silvia cu soseta uda*.

Acum mi-as dori sa am 5 ani, alte griji si bucurii si probabil alte preocupari. Desi trebuie sa recunosc, nici ceea ce am acum nu e deloc, deloc de lepadat. Cu tot cu zloata, mizerie si altele.