Anul cafelei

Posted: December 31st, 2014 | Author: | Filed under: Eu cu mine, On the eighth day God created coffee | Tags: , | No Comments »

Eram acasă, era sfârșit de primăvară și îmi corectam poveștile pentru cartea ce-o să vadă tiparul în 2015. Mi-am pregătit o cafea bună la Aeropress și am știut că e una din clipele alea pe care o să ți le amintești, deși par random, chiar și peste ani. Azi îmi dau seama că nu a fost nimic random în ziua în care m-am decis să scriu cartea. Toate bucățile din puzzle s-au așezat cum trebuie. Se aleargă una pe alta de mult timp, dar abia în 2014 au avut curaj să se invite la întâlnire.

Fwd peste câteva luni, eram tot acasă și îmi căutam haine pentru Train Delivery, bând o cafea care se răcise între timp. Poate m-aș fi gătit mai mult dacă știam că în ziua aia urma să am întâlnirea cu Cujo. Cujo, Golan, Puiu Călinescu, Pisoi Mic – adică prima mea pisică, o responsabilitate în plus și, peste toate astea, încă un suflet de iubit, ceea ce nu are cum să fie altfel decât bine.

În august eram în Londra și beam prima mea cafea acolo. Eram fascinată, cum sunt mereu când ajung într-un oraș nou. Mă copleșesc posibilitățile și listele mentale de to do – pe care mereu mint că nu mi le fac – și eram deja puțin obosită de orașul ăsta mare și amețitor. Am ieșit din cafenea cu cafeaua în mână și, drept în fața mea, am văzut Tardis-ul pe care mă pregătisem mental să-l caut. Urma să-l văd în fiecare seară când ajungeam înapoi la hotel.

În septembrie eram iar în Bruges. Cafeaua acolo mereu are gust de acasă, indiferent unde o beau și chiar dacă e uneori declasată de bere. Îmi amintesc diminețile în care porneam, pe la 10 dimineața, din hotel, țup-țup spre piața mare, de unde luam cafea și sandvișuri cu care veneam fericită înapoi. Fericită pentru că simțeam că aparțin, fericită pentru că știam că aparțin locului unde mă întorc și omului care mă aștepta, dormind. În ultima zi am luat cafea făcută la filtru care n-a fost tocmai bună, dar a fost așa cum trebuie.

În octombrie și noiembrie am băut cele mai pline de emoții cafele din viața mea profesională. Am ales o schimbare care m-a dus la psiholog, care nu m-a lăsat să dorm prea bine și care a provocat tot ce știam eu despre mine, dar care, poate tocmai din aceste motive, a fost nesperat de bună. În decembrie eram acasă și beam o cafea tare, cu miere. Pisicile dormeau, Cujo era la etaj, mie mi-era dor și am știut cât de bine e să-ți fie dor.

Și acum suntem la final de an. Unii numără împlinirile, alții supărările, eu număr cafelele. Și ies pe plus. Am adăugat la lista mea de oameni cu care aș sta la cafea încă câțiva. Am făcut lucruri de care sunt mândră, am planuri de care știu că o să mă țin, altele de care știu că nu, dar e ok. A fost un an bun, cafelele au fost bune și poveștile, nenumărate.

Ceea ce vă urez și vouă.