Ce-as face

Posted: April 26th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , , | 2 Comments »

As face multe chestii acum. Ma mananca talpile si am atata energie, incat nu ma recunosc. Chiar miercuri am crezut ca o sa explodez ca o Supernova, de la toata energia acumulata. As fi facut o groaza de lucruri si nu m-as fi oprit. A trebuit sa pun capul pe perna cu forta, in jur de ora 2 AM, ca de obicei, ca sa ma asigur ca voi fi functionala la o Intalnire Foarte Importanta de joi (si de succes, as spune acum).

Nu stiu ce sa zic ca se intampla. Poate asa e cand lucrurile merg bine. Te umpli de energie incet-incet, pana cand la un moment dat nu te mai recunosti.

Eh, si acum am foarte multa energie, pe care as risipi-o asa:

1. M-as duce pana la Origo sa beau o cafea tare de tot si aromata de tot, o cana de cafea neagra si spumoasa, o cafea care te face sa uiti si totodata sa iti aduci aminte, sa stai si totodata sa alergi, sa te bucuri si totodata sa cazi pe ganduri.

2. M-as duce pana la mare, in masinuta mea frantuzeasca si rosie si proaspat reparata si care poarta numarul norocos 3 in nume, 3 de la de cate ori e nevoie sa incerci sa conduci pana cand reusesti. Sa merg pe A2 cu vantul prin par si Depeche Mode la maxim.

3. M-as duce la un restaurant oriental si as manca atat falafel cat poate sa manance cel mai infometat om din lume, ceea ce, fireste, este mult si poate o exagerare, dar cine poate spune cat de mult iubesc eu falafel-ul, daca nu eu?!

4. As citi pe o banca in parc; mi se pare meschin timpul care imi mai ramane de citit, chiar si timpul pe care mi-l fac, renuntand la fel si fel de placeri, cum ar fi somnul.

5. As sari pe o trambulina, insa nu stiu niciuna prin jur destul de vesela cat sa nu imi strice cheful de viata de azi.

Si cam atat pe lista de azi, ma preseaza Treaba de Vineri, care, se stie, nu cunoaste liniste sau alte chestii care rimeaza cu linistea.


Despre viata, rochii, cafea, filme, carti si alte chestii triviale

Posted: November 2nd, 2012 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit, Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

Cand e toamna si cand frunzele galbene cad secerate, parca-parca totul e putin mai bine. As zice eu, privind de pe fereastra biroului. Petrecem prea mult timp la munca, mi-am zis acum ceva timp, cand am inceput sa imi adun lucruri la care sa tin la munca, cand am inceput sa imi creez un spatiu in care sa ma simt putin confortabil. Un cub antistres, o jucarie. O cana noua, mare si misto, cumparata ieri.

Tot cand am realizat cat timp petrecem, de fapt, la birou, am inceput sa arat si eu de parca ma bucur ca merg la birou. Sa ma pieptan, sa ma aranjez. Alta e viata intr-o rochie care iti vine perfect si in care stai 8-9 ore pe zi.

Cafeaua, toamna, imi pare ca au alt gust. Mai adanc, mai ciudat, mai cu o ora in urma. Acum cateva zile am vazut o piesa de teatru acrobatic misto – “Omul pescarus“. Pe coloana sonora era “Us and Them”, de la Pink Floyd. Si mi s-au trezit niste amintiri. Care stiti ce au facut? S-au ridicat, s-au sters la ochi si au plecat. Cam asa.

Nu-mi place cand am de ales. Poate putin mai mult ca atunci cand nu am. Insa, in ultimul timp, mi-am rafinat modul de a o face. Macar acum aleg pentru mine si se vede si sunt multumita si viata are gust de bezea.

In afara de faptul ca am fost la piesa de teatru, am invatat sa imi fac singura bijuteriile care sa-mi placa. Cu 2-3 lanturi, capse, niste material si cateva margele mi-am facut de lucru aseara, in timp ce ma uitam la Criminal Minds. Si-mi place ce a iesit si ma gandesc ca poate mi-am gasit alt hobby. Ceea ce nu e rau defel.

Am terminat “A Brave New World“. Si atat. E o carte care nu a reusit sa imi trezeasca sentimente aprige, ca altele, ceea ce nu inseamna ca nu e o carte foarte buna. Numai ca am simtit-o mai cerebrala decat ma asteptam.

Si am vazut filmul “Silent Hill“, which I hated, pentru ca nu ma uit la filme de groaza defel – ultimul pe care il vazusem era The Ring, deci… a trecut mult timp. Filmul nu mi-a placut, dar povestea, da, asa ca ma apuc de comics.

Am vazut si “Moonrise Kingdom“, de Wes Anderson, si m-am declarat multumita de cum m-a facut sa ma simt. Mi-am amintit de copilarie, prin poveste, prin imagini, prin jocul actorilor. Orice e posibil. Chiar si sa te casatoresti la 12 ani.

Bai, e noiembrie.


Haruki Murakami si asternuturile albe

Posted: May 24th, 2012 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | Tags: , , , | 5 Comments »

Nu am mai citit ceva care sa ma macine marunt-marunt de mult. Nu am mai gasit cuvinte care m-au lovit, care m-au pleznit peste sufletul meu ingamfat de si mai mult timp. Nu mai stiu sa ma pierd prin paginile unei carti asa cum te-ai pierde intr-un labirint ciudat in care singurul tau ghid e Palarierul Nebun.

Am descoperit de ce nu pot sa spun doar ca imi place Haruki Murakami. De ce e relația asta atât de ciudată a mea cu el. Pentru ca scrie bland. Tacut. Linistit. Furtunile lui sunt asteptate, planuite. Imi scrie ca si cum lumea s-ar opri undeva la ora 5. Imi scrie ca si cum stau si astept sa fiarba apa. Imi scrie ca si cum am fost intotdeauna o rebela imbracata la costum. Imi scrie ca si cum mergi cu un tren prin campii de rapita si iti aduci aminte de prima iubire, pentru ca sa o uiti instant cand trece baiatul cu chipsuri si cafea de la vagonul restaurant.

Ma intriga felul asta al lui de a scrie si de a simti, de a descrie oameni, de a-i creiona in mintea mea. Ma irita. Si totusi nu ma pot opri din a ma gandi la el. Felul asta in care scrie el e o chestie de care am nevoie pentru a ma echilibra. Nu as putea trai intr-o lume ca cea din Veniss Underground, din Crima si Pedeapsa, din Bufnita Oarba sau – doamne fereste – intr-o lume ca cea din Lupul de Stepa. Avem nevoie de balans ca sa nu ne pierdem.

Haruki asta e ca un asternut curat si alb cand tot ce ai chef sa faci e sa te scalzi in namol. Enervant, nu?

*La vreo doua ore dupa ce am scris postul asta, am reusit sa pun punctul pe Murakami, mai exact pe motivul precis pentru care ma zgandarea: he does not seem to question stuff. Aia era.*


Carti, filme, muzici

Posted: January 6th, 2012 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

Aseara m-am pus sa ma uit la Sweet Smell of Success, la care am adormit cu spor, dar nu despre asta e vorba. E vorba ca mi-am amintit ca nu am mai scris demult nimic despre filme, carti, muzica, ceea ce nu inseamna ca nu am mai vazut, citit sau ascultat nimic, ba dimpotriva. O sa incerc sa fac un post scurt, din aduceri aminte, pentru ca uit mai ceva ca o babuta, nu stiu ce se intampla cu memoria mea.

Asadar, in ordine aleatoare:

Filme

Cu siguranta am vazut, in ultimele luni, mai multe filme decat cele 4 pe care le mentionez aici, dar cum memoria mea, v-am zis, e praf, nu am de mentionat decat:

1. Deconstructing Harry – un Woody Allen de la mama lui, asa cum imi place mie. Printre rezolutiile din 2012 si 2013, daca il mai apucam, este sa vad toate toate filmele facute de nenea Allen. Ma amuza, deprima, incanta si sperie la un nivel ontologic in acelasi timp, ceea ce e perfect.

2. Simple Simon sau, daca vreti,  I rymden finns inga känslor, un film suedez incantator despre dragoste de toate felurile, sindromul Asperger intr-un grad avansat si intelegerea lumii cand ea e altfel pentru tine decat pentru altii. Nu ma asteptam sa fie un film atat de bun si de placut si il recomand cu drag. Nu stiu daca va va reinstaura increderea in umanitate, in caz ca ati pierdut-o, dar sigur o sa va faca sa va simtiti mai bine.

3. Kontroll - pentru acest film am doar cateva silabe: ex-ce-lent. Reaizat in 2003 de catre Nimród Antal, Kontroll spune povestea unui controlor din metroul din Budapesta intr-un stil adanc, comic, absurd si de-a dreptul inspaimantator uneori. Bulcsu, un om care inainte traia la suprafata printre oamenii normali care se duc la munca si la cinema, acum este controlor la metrou, are in subordine inca 4 controlori, fiecare personaje foarte bine conturate, si duce o viata subterana trista si intunecata, plina de oameni care vor sa mearga pe gratis, de batai, de rivali, ba chiar si de un criminal in serie.

Filmul e plin de metafore si nu e doar un film despre metroul din Budapesta. Trebuie vazut; si recunosc ca e primul film unguresc pe care l-am vazut.

4. Mad Dog and Glory - un film din ’93 cu Robert De Niro care joaca un politist cu probleme de intimitate, un Bill Murray care joaca un gangster fara scrupule care seara face stand up comedy in propriul club si o Uma Thurman care joaca o ingenua de ale carei intentii te indoiesti. Totul asezonat cu glumite negre si un umor straniu. Cum sa nu-ti  placa?

Carti

La capitolul asta nu mai stau asa de bine. Dupa vara in care am citit intr-o frenezie, am incetinit spre toamna si am citit mai mult Pratchett, in speranta ca o sa termin si eu vreodata Discworld. Am citit The Truth si Eric si mai am putin si termin Mort.

Am recitit Bufnita Oarba pentru ca mi se facuse dor, am mai citit pasaje din Cartea Nelinistirii, am citit si poezii de Bukowski. Mi-a placut in mod deosebit Sunca pe paine, o carte asa cum mi-era dor sa citesc, in stilul inconfundabil al lui Bokowski si pe care am savurat-o ca pe o prajitura amara – exact asa.

Apoi, am citit si Amurgul zeilor stepei de Ismail Kadare. Este diferita fata de ce-am mai citit din cartile semnate de el, atat prin scriitura cat si prin subiect. Amurgul este o carte despre iubire, literatura si dezvrajirea lumii. Personajul principal este atat de legat de tara sa si de legendele albaneze, incat el nu poate trece prin lume fara sa vada semne care ii amintesc de casa si de cum s-ar interpreta anumite scene in cultura albaneza.

Harfa de iarba a lui Truman Capote mi-a placut atat de mult! Ador cum isi construieste Capote personajele, cu rabdare si pricepere, cu intelegere si cu sensibilitate. Povestea asta am citit-o repede si ce mi-a placut a fost faptul ca Truman Capote a gasit locul ala, locul fara varsta, locul unde atat doua femei in varsta cat si un adolescent pot sta egali, fara teama, fara prejudecati.

Muzica

Ehei, aici o sa incerc sa fiu foarte scurta, ca sunt multe.

Am ascultat majoritatea albumelor prezentate aici si am ramas cu formatia Girls si albumul Father, Son, Holy Ghost in heavy rotation. E un album bipolar de-a dreptul; te izbeste fie cu un entuziasm dus la extrem, de iti vine sa ii iei pe toti din formatie la palme, fie cu o tristete adanca si fara leac, de iti vine iar sa ii iei pe toti la palme, de data asta sa-si revina.

St. Vincent – Strange Mercy mi-a placut si mai mult dupa ce am reusit sa imi iau si eu albumul si sa nu-l mai ascult prin livingurile prietenilor.

M-am dat pe brazda destul de greu, dar m-am dat si m-am indragostit de Bon Iver – pe bune, e ca o indragosteala, simt chestii in stomac cand ascult unele piese.

Am fost extrem de fericita sa ascult El Camino, albumul nou de la Black Keys, si sa ii regasesc tot atat de molipsitori cum erau cand i-am ascultat prima data.

Am ascultat mult, foarte mult Neil Young. Pentru ca-mi place, de aia. Si pentru ca m-a insotit, fara sa vrea, prin una din cele mai misto perioade din viata mea si prin una din cele mai faine luni de toamna.

V-am mai zis ca merg la Radiohead, nu? Va mai zic o data.

Cam atat… Si uite-asa mai descopar o chestie pe care trebuie sa o fac, anume sa ma tin de conturile mele de pe IMDB si WeRead, ca uite ce se intampla… Uit! Noroc cu LastFm-ul ca se activeaza de unul singur si nu trebuie sa fac eu nimic, ca altfel cine stie unde ajungeam. Lecitina, dragii mei; lecitina! Ce ziceam?…



All storied out

Posted: October 8th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , | 3 Comments »

Ma enerveaza cand simt ca am ramas fara povesti de spus. Nu de trait, doamne fereste, ar fi chiar trist, ci de trait. Uneori mi se mai intampla sa am o stare de nepovestire si asta ma face sa ma simt in suspended animation, cumva.

Cred ca e din cauza ca ceea ce as povesti sunt chestii neplacute, pe cele placute le tin pentru mine de la un timp, nu numai pentru ca am ajuns sa fiu mai discreta, dar si pentru ca bucuriile ii plictisesc pe ceilalti. E ca la stiri. Cel mai vizionat program va fi cel cu cele mai multe tragedii pe metru patrat.

M-am apucat mai demult de The Death of Bunny Munro si pana acum imi place, Nick Cave asta scrie asa cum canta, la prezent si intens, fara frica, fara pudoare si observand chestii care altora le-ar scapa.

M-am apucat de reconstruit unele relatii, incet-incet dar o fac, nu mai vreau sa intru in rutina 9-18 si sa uit de unii oameni asa cum am facut-o mai demult.

Si m-am apucat de toamna, are asa un stil de a ma face sa fiu eu impotriva mea, toamna asta, ca e nu ciudat, ci interesant, cel putin.


Totul poate sa fie mai bine

Posted: August 30th, 2011 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | Tags: , , | No Comments »

Intotdeauna e loc de mai bine. Daca nu vezi asta, inseamna ca ceva te-a limitat. Bineinteles ca, la cate posibilitati ni se deschid in fata, la cate ocazii de a inventa cate un univers nou pe secunda, la cum se desfasoara uneori lucrurile intr-un ritm ametitor, e chiar straniu sa nu crezi ca nu poate fi mai bine.

Uneori imi imaginez ocazii in care ar fi fost lucrurile altfel, fie ca le-as fi facut eu altfel, fie ca le-ar fi facut altii. Constatarea, intotdeauna, e ca viata de acum ar fi fost alta. Poate mai buna, poate mai putin buna; insa eu n-as fi stiut, pentru ca nu as fi avut termen de comparatie, cum nu am nici acum.

Toate chestiile din viata mea, multe, putine, toate stagnarile si toate dezvoltarile , toate clipele in care am crezut ca am curaj si toate zilele in care m-am simtit cea mai lasa creatura, toata lipsa mea de incredere in mine duminica si exageratul optimism de miercuri, toate astea ar fi putut sa fie altfel. Si atunci, eu cine as mai fi fost?

Va recomand din suflet Pestera lui Saramango. O carte atat de frumos scrisa, incat am citit-o dramuit. Am carti pe care le citesc intr-o noapte, intr-un delir al cititorului care descopera o lume noua, dar am si carti pe care le citesc aproape ceremonios, cu pixul in mana, luand notite si rezervandu-mi 20 de pagini pe zi, pentru a nu le termina prea repede.

Cartea m-a fascinat prin scriitura, una calma, deschisa, o scriitura deosebita, care m-a atins. Mi-a placut in mod deosebit si frazarea ce parea sa nu aiba sfarsit, lipsa de paragrafe si de impartire a cartii in dialoguri, pentru a crea un univers si un timp in care simti ca poti sa intri, neobservat, oricand.

Personajele memorabile, cainele Gasit si drama unui univers ce sta sa moara sunt de asemenea motivele pentru care cartea asta mi-a ajuns la suflet. Un alt motiv este acela ca, daca ne raportam la omenire prin mitul pesterii al lui Platon, s-ar putea sa descoperim ca umbrele sunt mai fascinante decat realitatea si ca, privind inspre real, de multe ori o sa gasim ruina, tristete si abandon. Insa asta nu ar trebui sa ne opreasca din a alege realul si lumea in care traim. La urma urmei, umbrele sunt umbre si din nimicul ce ni se pare ca ne inconjoara se pot crea frumuseti eterne, reale, vii si aici, acum. Ce conteaza ca lucrurile, oamenii cad in ruina? Sunt atatea chestii care ne pot salva. Majoritatea pornesc chiar din noi.

O sa mai citesc cartea asta cand o sa-i vina timpul. Oricum, asa cum am spus, o recomand. O recomand pentru ca intotdeauna totul poate sa fie mai bine, la fel de bine cum “totul” poate sa fie o magnifica iluzie.


Deruta la rang de arta

Posted: July 25th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

Cautam niste cursuri de scriere creativa si am gasit unul care imi place, dar care coincide cu vacanta de ziua mea, asa ca am renuntat. In timp ce ma gandeam ca imi trebuie alt curs, urmand un sir putin ciudat al unor ganduri la fel de ciudate, mi-am dat seama ca din deruta si confuzii se nasc o multime de capodopere.

Mi-e greu sa-mi imaginez cum e sa scrii cu mintea limpede altceva decat lista de cumparaturi. Mi-e greu sa-mi imaginez un scriitor care nu are probleme de relationare cu el si cu arta lui, cu lumea si cu modul in care se incadreaza in ea. Mi-e greu sa imi inchipui o opera de mare valoare care iese dintr-un pix care nu a tremurat pe hartie nici macar o clipa.

Poate ca sunt si oameni rationali sau oameni care nu cunosc deruta si confuzia atat de intim si care au scris carti de mare valoare. Nu stiu. Nu-mi place sa citesc detalii intime despre vietile scriitorilor, nu-mi place sa ii cunosc decat prin ceea ce au scris, pentru ca daca doreau sa ofere altceva publicului, se apucau toti de autobiografii. De aceea, nu pot sa cunosc modul in care scriau sau gandeau o carte. Doar pot sa-mi inchipui, citind ce-au ales sa faca public, o multime de nopti nedormite sau dormite prost, o multime de derute, o multime de ganduri nestatornice si o perpetua cautare a… ceva, nu stii nici tu ce, stii numai ca, daca scrii, speri sa fii pe drumul cel bun spre a gasi raspunsul la aceasta intrebare nepusa.


Cu gandul la lanterna

Posted: December 10th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

Am fost ieri la targul de Craciun de la Carturesti, dupa ce l-am evitat pe cel de la Sala Dalles de frica – stiu ca in fiecare an e aglomerat si ca lucrurile dragute sunt putine. Ca mi-am dat seama intre timp ca trebuie sa trec si pe acolo pana la urma, e alta poveste.

Merg la targul asta de Craciun de la Carturesti de multa vreme, de vreo 3 ani cred. Dar anul asta am simtit ca am ajuns la saturatie. Nu e vorba de targ in sine si nici de produse, intotdeauna am crezut ca sunt chestii foarte dragute la Carturesti si pe care nu le gasesti in alta parte. Saturatia mea vine din faptul ca e mereu la fel. Am ajuns sa cred ca e prea mult. Downshift. De cand am fost in vizita la Anthony Frost, mi-am adus aminte ca mie imi plac Cartile. Si Librariile. Si mai putin locurile cu pahare de vin si lanterne si rucsaci si altele.

Aseara ma simteam pierduta incercand sa gasesc dulciurile in librarie si apoi scara care duce la cafenea. Stiu ca la Carturesti gasesti mai mult decat carti – anume ceai, muzica, dichis. Nu am nimic cu asta. Am insa teama, spaima ca in curand o sa intru acolo si o sa trec, absenta, pe langa carti. Si nu vreau. Pentru ca si asa imi fac destul de greu vreme sa le mai rasfoiesc, si asa ma simt departe de lucrurile care ma reprezentau, si asa e o lupta continua sa le readuc inapoi.

Cred ca mi-e dor de vremea in care lucrurile importate se rezumau la a mai smulge o ora de citit noaptea, cu lanterna, sub plapuma.


Aseara am visat

Posted: December 3rd, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , , | 2 Comments »

Ca eram un super-erou robot si trebuia sa ma lupt cu alti roboti, pe un munte. Si nu reuseam sa-i inving pentru ca nu mancasem clatite. Asa ca m-am refugiat intr-o cabana si am mancat clatite tot restul visului, in ideea in care, candva, voi reusi sa-i inving pe ceilalti roboti.

***

Am gasit Necronomicon, l-am cumparat aseara de la Anthony Frost. Interesant cum se uita oamenii la tine in troleu daca citesti o carte mare, neagra, imbracata in piele, cu un demon pe ea si care se cheama Necronomicon.

***

Vine Craciunul. Asta inseamna ca trebuie sa-mi pun burta si barba falsa si sa ma apuc de gandit si cumparat cadouri. Doua pentru Secret Santa, unul pentru Cosanzeana, 4 pentru familie. Si unul pentru mine. Dar ala o sa vina de Mos Nicolae.

***

Ce ma enerveaza cel mai mult de Mos Craciun este ca in luna in care vine el si trebuie sa-mi pun si eu barba si burta falsa nu suntem scutiti de: taxe si impozite, chirii, intretineri, plati catre Enel si Vodafone. Drats.

***

In rest, pauza decurge bine. Parca sunt mai vesela. Un pic.


Mi-e frig

Posted: November 24th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , | No Comments »

Mi-e constant frig. Caloriferele duduie, cand intru in casa ma simt ca in sauna, am cate si mai cate paturi si pleduri moi si calde, plapuma mi-e plapuma, calorifer uman am – si mie mi-e frig.

Ajung sa cred ca mi-e frig in avans, de cand am inceput sa ma gandesc la iarna care o sa vina. Cum nu ma dezmint, intotdeauna imi fac griji fie inainte de vreme, fie prea tarziu. Cu fenomenele meteorologice imi fac griji constant, desi nu stiu de ce, pentru ca asta nu inseamna ca am vreun control asupra lor.

Si mai straniu e ca evit toate chestiile asupra carora as putea sa am vreun control. Prefer sa ma axez pe cele pe care nu am cum sa le schimb. Cum ar fi: grijile de joi, frica de iarna si spaima de ceata.

In rest, ma bucur in tacere de bucuria reintalnita de a citi, ma simt de parca trec printr-o despartire, numai ca nu chiar una amoroasa, ma bucur de schimburi surprinzatoare de mesaje si ravase cu oameni surprinzatori prin frumusetea lor, ma gandesc la cate sunt de facut acasa si la faptul ca acasa nu e chiar acasa si chestiile nu sunt chiar ce par si ma uit cu jind in agenduta rosie si-mi doresc sa scriu mai des in ea.