Dimineți cu miros de ton

Posted: November 12th, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

E luni dimineața și zbori spre noul loc de muncă. Ți-ai propus ca azi să fii draguță, atentă, voioasă, curioasă. Să fii pregătită pentru toate lucrurile noi ce te vor asalta, să fii gata să ai energie chiar și la final de zi. Știi însă că, atunci când acesta va veni, vei eșua în griji și unghii roase, te vei întreba dacă te-ai descurcat ok pentru o primă zi, cât o să-ți ia până înveți cum fac toți oamenii ăștia noi lucrurile și dacă o să-ți faci și tu ceva prieteni noi.

Dar până atunci te grăbești la metrou, părul în vânt, eșarfa în toate părțile, pachețelul în geantă. În geanta în care îți duci, așa, de good omens, o ramă foto, un iepure, o agendă cu iepuri, pixuri și iepurele metaforic din pălărie cu tot cu pălărie.

Undeva pe la a treia stație de metrou realizezi că toate visele și aspirațiile tale, toate planurile pentru cum să-ți cucerești colegii, toate proiecțiile tale mentale despre viitorul luminos care te așteaptă au fost înmuiate complet în sosul salatei cu ton pe care cu mândrie o transportai, alături de rama foto, iepurele real, iepurele imaginar, pixurile și agenda.

Și iac-așa petreci prima dimineață la biroul nou: frecând cu sârguință în mica chiuvetă din baie iepurele de pluș, pe care mai apoi îl atârni la uscat pe calorifer, pentru a fi admirat mai târziu de unul din superiorii tăi.

Because that’s how things go. Weird.


Acrobații de freelancer. Tristă viață de artist.

Posted: October 2nd, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , | No Comments »

Sunt câteva lucruri în viața unui freelancer care dor tare. Frământări metafizice, tristeți, chestii care ne macină pe noi, toți ăștia care la întrebarea „Și unde ziceai că lucrezi?” nu putem răspunde în câteva cuvinte. Hai să le enumăr punctual, că dacă mă opresc la fiecare, iar mă apucă durerile în coșul pieptului.

1. Când un proiect la care ai lucrat aduce bonusuri financiare numai angajaților și tu primești doar un mail de mulțumire

2. Când mergi în vizită la colaboratorii tăi și vezi că au birouri mai faine ca ăla de unde lucrezi tu pentru ei

3. Când ai de lucru urgent pentru toți clienții tăi în același timp și în plus mai ai și un day job

4. Când vezi pe Facebook că oamenii din firma pentru care faci freelance au plecat în teambuilding

5. …și tu stai acasă și lucrezi pentru un proiect supermegaimportant al companiei

6. Când primești out of office autoreply de la un client care te-a rugat să-i livrezi ceva azi

7. Când primești task-uri de ziua ta, în vacanță

8. Când ești chemat la sediul clientului la 9 dimineața

9. Când vrei să pleci în vacanță și trebuie să anunți toți colaboratorii și să rezolvi toate problemele ce se pot rezolva până pleci

10. Când la finalul unei zile de freelance nu mai ai energie decât pentru asta

 

 

(Acrobații de freelancer: partea 1, partea a doua, partea a treia)


Acrobații de freelancer. Oricine poate să scrie

Posted: September 16th, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , | 1 Comment »

Apreciez întotdeauna feedback-ul constructiv. Sigur că e greu să tragi linia între feedback constructiv și feedback de dragul de a da reply, mai ales că mulți dintre noi găsim greu să fim obiectivi cu propria noastră muncă, iar prima reacție la feedback, aproape viscerală, este de Câh.

Dar să plecăm de la premisa că putem face diferența.

Mi-e greu, în contextul ăsta, să accept părerismele sau opiniile de dragul de a opina. Mi-e greu să văd clienți care nu mă lasă să-mi fac treaba pentru care m-am pregătit și la care mă pricep. Mi-e și mai greu să aud că oricine poate să scrie. Da, da, am auzit exact aceste cuvinte. Uneori în varianta „trece și tu niște texte acolo, ce-o fi așa greu”.

Dragi clienți. Nu e cum credeți voi. Nu oricine poate să scrie și unii n-o fac doar pentru că n-au timp. Sau, desigur, dacă a scrie înseamnă a lega litere și cuvinte între ele, sigur, poate. Dar nu oricine poate să facă treaba mea de copy sau writer sau content manager sau alt job pentru care m-ai contactat. Așa cum nici eu nu pot face treaba ta de management. Zău că nu pot. Și te las să o faci. Poate am opinii personale despre cum o faci, dar nu-ți voi trimite un mail în care îți critic arbitrar strategia de business sau culoarea aleasă pentru logo sau design-ul cărților de vizită pe criteriul că oricine poate conduce o firmă.

Acum, e drept că în domeniile astea mai creative intervine și gustul. Modul în care „te potrivești” la stil cu un client. Dar vedeți voi, copywriterii au acest dar de a se mula pe stil. Și chiar și în cazurile extreme de nepotrivire creativă, există o cale prin care, cu puțin efort, te poți înțelege om de creație cu persoană de management. Totul pornește de la brief (stați așa, că am un capitol dedicat și ăluia, nu știu exact când, dar o voi face, promit). Explică-i bine omului cum vrei să sune. Dă-i și exemple. Nu interveni pe texte fără să explici de ce. Nu pot sublinia îndeajuns asta.

E firesc ca la un moment dat tu să ai altă idee. Copywriter-ul tău, crede-mă, s-a gândit bine (plecăm de la premisa că e un copy responsabil) la fiecare cuvânt și le-a cântărit pe fiecare de zeci de ori. Dacă nu ești ok cu ceva, nu trimite înapoi un document sec cu fraze și cuvinte tăiate cu roșu. Trimite mai bine un feedback coerent.  Ai încredere în omul ăla că va ști să citească și să-și facă meseria.

Indiferent despre ce meserie e vorba, totul se rezumă cam la asta:

1. Explică bine de la început ce vrei de la omul pe care îl contractezi.

2. Explică-i bine, când trimiți feedback, ce și mai ales de de vrei schimbat.

3. Don’t be a dick.

Încă un sfat pentru freelancerii aflați la început de drum: nu uitați că de data asta nu mai stă nimeni între voi și client. Nimeni nu vă va lua partea, nimeni nu va prelua informații de la client pentru a le așeza într-un document lizibil. Mare parte din munca de freelance, oricare ar fi ea, implică project management.

Data viitoare scriu despre tristeți de freelancer. Melancolii, chestii lipsă, dureri sufletești etc. Și noi suntem oameni.

Iar la o dată și mai viitoare o să vă povestesc despre cum întinzi un deget (nu ăla mijlociu) și ți se ia toată mâna. Pe aceeași factură.


Acrobații de freelancer. Lungul drum al banilor până în buzunarul tău

Posted: August 22nd, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | 1 Comment »

 

Făceam eu mai demult o glumiță de natură profesională (destul de proastă ea, glumița) și spuneam că unele persoane nu văd decât partea Free din freelancer. Altfel nu puteam înțelege de ce erau așa de mirați când le ceream și bani pentru munca depusă pe tarlaua lor virtuală.

După ce am descoperit minunata chestie denumită contract de colaborare și am ales să-mi uimesc clienții încă de la început cu suma necesară, ba chiar dându-mă peste cap uneori și trimițând și devize, raport de activitate, porumbei care să șoptească la urechea clientului  “peste o lună va trebui s-o plătești pe fata aia, nu uita!”,  tot am avut neplăcuta, oribila, urâta problemă a întârzierii plății dincolo de orice scuză ar putea fi (chiar și dincolo de scuza că ți-a mâncat câinele din dotare întreg departamentul de contabilitate).

Am scris mii de rânduri pe temă. Mail-uri trimise și netrimise (acestea netrimise fiind puuuuțin nepoliticoase – dar hei! e eliberator să te exprimi în scris). Mi-am frământat mințile găsind eu scuze pentru întârzieri. Am surzit prieteni și persoane dragi cu lamentările mele continue pe temă. Am fost aproape de a apela la recuperatori. Și tot așa.

Dragi freelanceri. Nu e cazul să vă întrebați dacă e vina voastră ori ba. De cele mai multe ori, dacă sunteți oameni care își fac treaba temeinic și care au semnat un contract de colaborare beton, nu e vina voastră.

Dragi clienți. Eu fac un serviciu pentru voi, serviciu agreat prin contract. Nu ar trebui să fie treaba mea că s-au întâmplat 1620 de chestii care vă împiedică să mă plătiți. Eu plec de la premisa că, atunci când agreăm costurile, vă asumați că veți avea banii ăia. Mi-am făcut treaba. E cazul să o faceți și voi. Iar faptul că trebuie să întreb de bani, mereu și mereu, e cel puțin umilitor. Îmi arată mie că nu vă pasă de munca mea, de ceea ce am încercat să fac pentru compania voastră, că sunt doar o bifă pe un caiet în departamentul de marketing – iar asta nu e ok. Faptul că sunt freelancer nu înseamnă că sunt sub angajații cu normă întreagă. Nu înseamnă că vă puteți permite să mă plătiți peste termen, lăsându-mă la coada priorităților. Nu eram la coadă acum 3 săptămâni când îmi dădeați mail-uri peste mail-uri, nu?

Iar dacă cumva întârziați pentru că s-a întâmplat *orice*, singurul sfat pe care nici nu cred că ar trebui să-l dau este să comunicați cu omul ăla ce-și va primi banii mai târziu.

Știți de câte catralioane de ori mi s-a întâmplat să nu primesc niciun fel de răspuns la întrebările mele legate de plată? N-am cu ce să compar. Este ireal cum oamenii pur și simplu… nu-ți mai răspund. Ei cred că, de vreme ce nu îți pot da un răspuns concret, mai bine nu dau niciunul. Ei bine, asta e un exemplu perfect de conduită de business din capitolul Așa nu. Nu este nimic ce poate justifica lipsa de răspuns la telefon sau e-mail.

Ce sfat am să dau celor ce dau peste situații din astea, fiind freelanceri? În teorie sună  foarte mișto: nu mai lucrați cu acel client. Faceți ce vă zic,  nu ce fac. Eu încă mai am colaborări cu întârziați cronici. Din trei motive:

- am întâlnit extrem de puține persoane care plătesc ok și la timp.

- am proiecte de care m-am atașat emoțional și pur și simplu nu pot renunța la ele.

- mi se explică clar situația și discutăm lucrurile pe șleau.

Ce pot spune e că trebuie să fiți foarte atenți unde trageți linia, cum și cui spuneți Nu sau Nu mai și cât sunteți dispuși să răbdați. Nu știu dacă situațiile astea sunt doar în domeniul meu de activitate, dar eu despre el vorbesc pentru că mi-e singurul cunoscut. Nu am cine știe ce experiență sau autoritate de a da sfaturi. Ce am este promisiunea făcută mie, recent, chiar, de a nu mai accepta toate proiectele care, din start, par shady. Semnați contracte făcute beton – apelați la cineva din zona legală, dacă aveți la cine – și aveți tăria de a apela la clauzele ce privesc penalitățile, dacă e cazul. Fiți fermi, gestionați situațiile matur și cu calm. Și dacă nu observați dorința de a comunica sau de a face lucrurile mai bine… știți voi cântecul ăla cu Jack și cu drumul.

Data viitoare, în al treilea episod, vă voi povesti despre Cum își vâră clientul nasul în munca ta în moduri neproductive.


Acrobații de freelancer. Ce crezi că o să faci vs. Ceea ce ajungi să faci

Posted: August 21st, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | 1 Comment »

De câțiva ani, pe lângă un job de zi cu zi, am ales să fac freelancing pe partea de copywriting, editare, traduceri și content management. De ce am luat decizia asta? Nu pentru că sunt workaholică, ci pentru că aveam reală nevoie de niște bani în plus.

Am pornit la drum cu mare naivitate. Am crezut două chestii: că oamenii mă vor respecta pentru ceea ce m-am pregătit să fac, anume meseria mea și că oamenii cu care voi lucra îmi vor fi parteneri, nu șefi (n-am zis manager, am zis șef – știți voi la ce mă refer).

Având în vedere cât de tare m-am înșelat pe parcursul anilor, am decis să fac ce fac eu mai bine, anume să scriu despre lucruri. Încep așadar seria asta de acrobații de freelancer, în care vreau să povestesc despre diferite situații dificile prin care am trecut și trec (pentru că sunt fraieră, mostly).

Prima dintre ele: ce crezi că o să faci și ce o să faci de fapt.

Ce-am crezut eu că o să fac: că o să scriu din cafenea texte inteligente pentru care voi fi plătită corespunzător fix la o zi sau două după ce emit factura.

Ce fac de fapt: scriu de toate pentru toți (ceea ce nu este un lucru rău), fac social media management which I kinda hate, lucrez de pe unde apuc (niciodată din cafenea – ba chiar și din vacanță), iau proiecte pe care ulterior le regret pentru că aflu că întotdeauna mai e ceva ascuns despre care nimeni nu-ți spune, cel puțin o dată pe lună trimit mailuri și dau telefoane ca să aflu când, totuși, voi fi și eu plătită pentru activitățile depuse.

Una din primele mele probleme, la început de drum, a fost să-mi setez un tarif pe oră. Chiar și așa, tot nu am fost mulțumită de acest criteriu al orei, că doar nu dau la strung în mod egal timp de 60 de minute. Unele task-uri sunt mai complexe ca altele. Nu știu nici acum cum sa cuantific dinainte identificarea unui concept creativ, la care e posibil să mă concentrez zile întregi. De aceea cer mereu multe detalii despre proiect și nu pot răspunde la “cam cât mă costă și pe mine un site – așa, în general vorbind” altfel decât cu o ridicare din umeri.

În fine, după ceva mișcări tip trial & error, am ajuns la un sistem care pe mine mă mulțumește acum. Chiar și așa, la începutul activității mele m-am lovit de o mică chestie cronofagă numită: activitate de client service. Adică: mailuri înainte și-napoi, telefoane, întâlniri și altele.

Mai mult decât atât, am pierdut o groază de vreme pe multe proiecte, vreme neprevăzută în estimarea inițială de timp și costuri, din motive ca:

- n-am primit brief,

- clientul nu a comunicat din timp ceea ce dorește,

-clientul intervine pe texte, modificând radical viziunea pe care am agreat-o de comun acord,

- clientul trimite modificări după termenul-limită al proiectului etc.

Și aceste lucruri sunt tot cronofage – mai mult, sunt chestiuni care pot să influențeze negativ relația dintre mine și client, aducând frustrări și impasuri creative.

Sigur, veți spune – și pe bună dreptate – orice freelancer ar trebui să se aștepte la asta. Și sunt complet de acord. Ce vreau acum, în primul capitol al mini-seriei mele, este sa subliniez niște lucruri pe care orice om care dorește să devină freelancer trebuie să le ia în considerare și pe care mi-aș fi dorit să mi le spună cineva.

Data viitoare vă voi povesti despre lungul drum spre primirea banilor. Știu că abia așteptați. Vă asigur că o să fie de-a dreptul savuros.

 


Dintr-una într-alta

Posted: July 21st, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

Știu că pare că m-am supărat pe lume, mai ales luând în calcul ultima mea postare. Dar de fapt, lucrurile stau altfel.

Am învățat, cu greu, e drept, să separ foarte bine lucrurile care mă supără tare și mă apasă poate la fel de tare de cele care reprezintă tot ce e mai vesel și bun în viața mea. Pentru a supraviețui emoțional, mi-am creat sertare și sertărașe de sentimente, depozitare de gânduri și stări, am împărțit bine lucrurile și încerc să am ordine în ele. Ca și în cazul dulapului meu cu haine, sunt momente în care haosul domnește, lucrurile frumoase se poartă primele și rămâi fix cu rochia aia în care arăți cu 10 kile mai grasă.

De-aia am nevoie din ce în ce mai des de momente în care fac ordine, curat, disciplină.  Aranjez, spăl și calc și mă străduiesc ca lucrurile să fie cât mai echilibrate. E loc în dulap și de rochia aia urâtă, e nevoie de ea ca să-ți amintești că nu mai ești persoana care putea să o poarte.

Și desigur, la tăcerea mea din ultimul timp a contribuit și vara. Epuizanta vară, lungile nopți, zilele cu soare în frunte, chiar și ploile și furtunile neașteptate și nedorite. A trebui să învăț că e vară, ca în fiecare an, iar asta chiaaar îmi ocupă tot timpul!


Unde pleacă Silvia în Vacanță?

Posted: June 2nd, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , | 12 Comments »

Sună foarte pompos să spun că plec în Vacanță, dar de fapt este vorba de acele 4-5 zile pe care mi le rup din august pentru a-mi serba ziua de naștere, asigurându-mă astfel că un nou oraș mă ține departe de depresie.

Așadar, să recapitulăm: anul trecut am fost de ziua mea în Bruges și la Paris în toamnă, în 2012 am fost în Roma de ziua mea și la Lisabona puțin înainte, în 2011 am fost în faliment așa că am fost în Vamă, în 2010 am fost în Veneția, iar în 2009, puțin după ziua mea, dar tot drept cadou pentru mine de la mine, am fost în Croația. Anul ăsta, printr-o fericită întâmplare, iar, o să ajung în Bruges în septembrie – primul oraș pe care mi-am dorit să-l văd de două ori așa de tare, încât s-a întâmplat.

Nu am călătorit eu foarte mult, față de alți oameni, și cu siguranță nu la fel de mult cum mi-aș fi dorit. E drept că nici nu fac din asta așa o prioritate, pentru că știu că mai trebuie să mă dedic și locului unde sunt, dintr-o serie de motive și responsabilități. Dar am încercat și am reușit să plec și să văd măcar câteva locuri pe care simțeam că o să mă ia durerea de suflet dacă nu le văd în viața asta. Am împletit vacanțele cu ziua mea pentru că, lăsând la o parte depresia mai mult sau mai puțin închipuită de femeie care îmbătrânește, iubesc să simt că mi se trec anii călătorind. E mai simplu așa.

Ei bine, anul ăsta mă aflu, ca niciodată, într-o dilemă. Dacă până acum călătoriile mele au ținut cont de impuls, ocazii de cazare ratate, promoții la bilete de avion sau concerte, anul ăsta m-am trezit făcând ce nu fac eu niciodată: o listă în Excel (!!). Am trecut frumos în coloane prețurile biletelor și al cazărilor, excursii opționale, am făcut un total minim și maxim, am colorat coloanele și… am descoperit că nu am bani de mai nimic din astea.

Dar în viață se cuvine să fii optimist, așa că eu chiar sper să plec undeva anul ăsta de ziua mea. Acum am pe listă așa:

- Munchen – pentru că vreau să văd măcar puțin din Bavaria

- Londra, pentru că London, baby! și pentru că vreaaaau (dar e cel mai scump de pe listă)

- Dublin, pentru Guinness și Cliffs of Moher (știu, sunt în partea ailaltă)

- Napoli, pentru că am auzit numai de bine

- Florența, pentru La grande bellezza a Italiei de care mi-e dor

- Amsterdam, pentru că de ce nu

- Barcelona, pentru toate miliardele de motive

- Veneția, pentru că e un oraș în care aș merge și mâine.

Criteriile mele sunt: să nu fie mult prea scump (Ibiza nu-mi permit, deși vreau) și, dat fiind că plec în august, să nu plec într-o țară în care este mult prea cald (Italia e totuși pe listă, dar e primul motiv pentru care oscilez, dat fiind că acum doi ani în Roma am cam suferit de pe urma caniculei).

Așadar, ajungem la întrebarea din titlu: unde pleacă Silvia în vacanță, hm? Bineînțeles, puteți sugera și alte destinații. Halp!


Azi chiar m-am enervat

Posted: February 17th, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , | Comments Off

De regulă nu comentez aici știri. But today I am mad.

Aș fi vrut să am tăria să nu comentez cazul elevei fugite la mănăstire. Dar când am dat cu nasul de nesimțirea unor reprezentanți ai Biserici Ortodoxe Române, care AU MINȚIT cu bună știință despre unde se afla ea, nu mă pot abține să nu mă enervez.

Din diverse motive personale, m-am ținut deoparte de religie – și mai cu seamă de reprezentanții acesteia. Cu mici excepții din copilăria mea în care am mers la biserică dusă de bunica mea – și iată că nu m-am îndoctrinat – nu am mai dat de preoți care să îmi câștige încrederea. Câțiva  - să-i număr pe degete – îmi sunt dragi și le simt bunătatea în cuvinte. Am ajuns la o înțelegere tacită, eu cu mine, față de acest subiect. Uneori mi se mai ridică însă sprânceana când mai dau cu nasul de articole prin presă despre ce se petrece prin unele biserici sau mănăstiri, sau despre anumite comportamente ale preoților care, în loc să denote harul acestora, denotă o mare, mare foame de bani.

Iar azi, când citesc declarațiile halucinante ale unor preoți, nu mă gândesc decât la bunica mea, care de 87 de ani trăiește cu încredere în preoți și în harul lor, și nu pot să nu simt că acești preoți și de fapt întreaga BOR au mințit-o chiar pe ea, pe bunica mea. Bunica mea cea care nu ne lasă să spunem ceva de rău despre un părinte și care crede cu o tărie pe care aș vrea să o mai am și eu în cele sfinte și cele drepte. Mă apucă o furie pe care nu știu să o gestionez, mă simt eu trădată aproape personal și mi se pare că toate limitele mi s-au întins.

Mi-e milă de ortodoxism că e uneori reprezentat de astfel de oameni și mă apucă o serie de întrebări-cascadă ce știu că vor rămâne fără răspuns. Aș vrea să îi întreb pe oamenii ăștia: nu vă e rușine? Să mințiți? Să cereți bani de la sărmanii cărora ar trebui să le dați? Să construiți catedrale enorme și scumpe, de parcă Dumnezeu ar fi ca voi și nu ar fi îmbunat decât de lucruri scumpe și de bani? Nu vă e un pic de jenă, în umanitatea aia pe care eu încă mai sper să nu o fi pierdut-o de tot?

*O să las postul fără comentarii, că n-am chef de controverse & cine are chef de ele e rugat să se abțină. Nu voiam decât să defulez undeva.*


Obiceiuri sanatoase

Posted: September 11th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La comandă | Tags: , | 1 Comment »

Am primit o leapsa de la Ciupercutza si tare ma bucur, a trecut ceva timp de cand nu a mai primit una. In plus, subiectul e unul care chiar ma preocupa: obiceiuri sanatoase, alimente, produse sau apucaturi pe care le-am introdus de curand in viata mea. De cand am implinit 25 de ani, ceea ce s-a intamplat acum mult timp, dragii babei, am devenit constienta ca timpul trece si ca e important sa treaca frumos. Asa ca m-am apucat sa il imblanzesc cum stiu.

Pai hai sa va zic, ca am treaba si nu am chef sa o fac, asa ca scriu.

1. Sport, sport, sport.

Nu, nu se poate fara. Nu, n-are rost sa va fofilati. Da, are rezultate daca scopul vostru e sa slabiti sau sa va simtiti in forma. Da, este al dracu de greu la inceput si uneori si dupa. Dar hai sa va spun de ce merita. Inainte sa merg iar la sala, luasem o pauza de doi ani de la aerobic. O mare greseala, am descoperit eu. Cand m-am apucat din nou, am facut-o pentru ca eram total nemultumita de tonusul muscular, de durerile de spate frecvente, de niste kile pe ici, pe colo si mai ales de starea mea mizerabila din fiecare zi.

Dupa aprozimativ doua luni, am inceput sa fiu iar multumita de ce vad in oglinda. Muschii s-au reasezat, spatele nu ma mai doare, iar pe fata am un mare zambet. De ce? Pentru ca un program regulat de sport face minuni pentru spirit. Esti mai organizat, mai echilibrat, mai exigent. Poate unul din cele mai misto avantaje: inveti sa defulezi eficient. Mai ales la Tae Bo ;) Inveti ce e aia disciplina – nu merge cu “azi n-am chef” – cel putin nu pentru un om obsedat ca mine. Ajungi sa mergi la sala si in vacanta, si asta din placere, i-auzi.

Ce fac eu concret? Merg la sala de 3 ori pe saptamana. Merg la Salsafit - merita reclama pentru ca aici am intalnit cei mai amabili oameni, sala este foarte mare, curata, iar orele sunt foarte variate, asa incat e ceva pentru toata lumea. Fac cardio aerobic de 2 ori pe saptamana si tonifiere inca o data. Recent am planificat sa incep sa merg si la fitness. Dar stiu ca o sa fie foarte greu – am fost o singura data si, desi merg la aerobic regulat din ianuarie, nu am putut sa ma ridic din pat 2 zile. La propriu.

Ca sa concluzionez: sport, sport, sport. Alergati, suiti-va pe bicicleta, mergeti la tras de fiare, orice. Singurele lucruri de care trebuie sa tineti seama este sa nu va apucati de capul vostru, daca nu ati mai fost activi fizic deloc, si sa nu exagerati din prima. De asemenea, sa nu renuntati dupa  una-doua-trei saptamani. Sa nu renuntati deloc, nici cand ajungeti in faza de platou (aici sunt eu acum si e TARE enervant – de aia o sa merg la fitness, sa schimb ceva). Ganditi-va la sala ca la un joc, fiecare zi in care nu renunti este o Achievement Unlocked day. E cel mai misto joc pe care poti sa il joci.

2. Somn minim 8-9 ore pe noapte.

Am descoperit ca de la o varsta fiecare noapte pierduta isi spune cuvantul. Nu neaparat in riduri si tristete generala, ci mai cu seama in incapacitate de concentrare pentru inca 2 zile de atunci inainte. Personal, daca nu dorm 8-9 ore in fiecare noapte, va puteti astepta ca a doua zi sa nu pot articula nici doua cuvinte, sa fac alegeri stupide si/sau sa ma rastesc la cineva care, poate, nu are nicio vina. Somnul e sfant si nu fac rabat de la asta.

Sigur ca sunt putin norocoasa si nu trebuie sa ma trezesc la 7 (ceea ce, pentru mine, e inca noapte), ca altfel viata mea sociala ar fi sub pamant. Sigur ca in weekend dorm aproape tot timpul, in etape. Insa ce am observat minunat este ca ma trezesc singura dupa 8-9 ore, si ma trezesc chiar normal. Fara dorinta de a rupe capul oricui imi spune buna dimineata si fara sa fiu inapta intelectual pentru cel putin 4-5 ore de atunci incolo.

3. Minim doi litri de apa pe zi.

Cred ca, daca faceti sport, nu aveti cum sa nu va tineti de regula asta. Uneori doar la sala beau un litru. Hidratarea e esentiala, si daca ma intreaba cineva cum fac sa am tenul fin si fara riduri, nu ezit sa le spun sa bea apa. APA – nu cola, fanta, pepsi, bere, cafea, ceai, ciorba, etc. APA. Efectele sunt miraculoase. Mai putin vizitele frecvente la toaleta intreprinderii unde traforati pentru existenta. Dar e ok, tot se zice ca e bine sa ne ridicam de la calculator o data la o ora.

Si daca nu se poate fara, e bine si niste ceai, ca tot a venit toamna si parca-parca intra mai bine. Ceai cu gheata nu am putut sa beau niciodata, dar ceai fierbinte intr-o dimineata de weekend, toamna… Parca e totusi misto si hidratarea asta, nu? :D

4. Tigara aia din mana? Aruncati-o

Acum. Fara scuze, fara de maine. Doar aruncati-o. Am fumat si eu la viata mea mai mult decat imi e rusine sa recunosc si sincer pot sa spun acum ca e cea mai mare tampenie. Nu reusesc sa mai gasesc niciun rationament pentru care ar fi ok sa fumezi. Incep sa cred ca Seinfeld avea dreptate cand spunea (nu gasesc link-ul acum) ca oamenii fumeaza pentru ca le place sentimentul de putere pe care il au cand tin un mic foc in mana.

Nu are rost acum sa va spun de ce va face rau, de ce trebuie sa renuntati, de ce trebuie nici sa nu va apucati vreodata. Stiti cu totii, in inima voastra de fumatori sau potentiali fumatori, toate chestiile astea. Si pana cand nu o sa traiti iluminarea singuri, nu o sa va lasati. Stiu. Dar tot ce pot sa va spun e ca e tare misto sa ai pielea curata, sa nu te simti dependent de nimic, sa poti sa urci scarile fara sa gafai si sa poti sa simti gustul mancarii, asa cum e el.

5. Nu va infometati

Una din temerile mele, cand m-am gandit eu asa sa traiesc sanatos, a fost sa nu ma infometez. OK, nu mai mancam tampenii, nu mai mancam prajituri noaptea, nu mai bagam shaorma de 2 ori pe saptamana, insa ce facem cu Foamea?! Cu F mare, ca asa merita.

Ei bine, dupa cateva luni de chin, eu fac asa: mananc dimineata (cereale de regula, ovaz integral va recomand, desi eu inca nu am reusit sa il adopt intru totul, e un gust dobandit, cum ar veni). Nu mai mananc cu 4-5 ore inainte de somn. Nu mai mananc dulciuri. Si am descoperit gustarile. Acele minunate lucruri recomandate de toate dietele sanatoase, minunile dintre mese, caju-ul ala crud si bun, migdalele aromate. Lucrurile astea mici – la propriu – care ma tin satula si normala pe durata intregii zile. Caci, stiti cum e, nu esti tu cand ti-e foame.

Si nu, o ciocolatica nu e o gustare. Credeti-ma pe cuvant.

6. No more sugar

Acum cativa ani am renuntat la zahar. Nu stiu exact de ce. Nu pot sa zic ca am citit despre beneficiile acestui lucru inainte. Sau ca voiam sa slabesc. Pur si simplu, am zis sa o fac si pe asta. Treceam printr-o faza de plictiseala crunta in viata mea si experimentam cu astfel de lucruri.

L-am inlocuit cu miere (in cafea), iar pe urma am renuntat si la asta. Ce s-a intamplat? Probabil multe chestii bune – beau 3 cafele pe zi, inainte puneam 2 lingurite in fiecare, deci 6 lingurite de zahar (alb) pe zi… you do the math. In plus, am scapat de poftele de dulce, de senzatia aia ca, daca nu mananc O CIOCOLATA INTREAGA, fac moarte de om. Acum sunt chiar indiferenta in fata lor. Probabil ca de asta nu am devenit obeza in perioada in care nu am mai facut sport.

Daca nu puteti renunta la zahar asa dintr-o data, macar treceti pe zahar brun - e mai sanatos decat cel alb, rafinat.

 

Cam astea sunt lucrurile pe care le fac eu. Nu mi se pare ca fac mare lucru si totusi ma simt mult mai bine ca in alti ani. Cumva ma intristeaza sa ii aud pe unii, pe altii ca nu au timp sau bani sa traiasca sanatos. E ca si cum as spune ca nu am timp sau bani sa traiesc mai mult si mai bine. De fapt, este exact acelasi lucru. Si sincer, cred ca cel putin ce fac eu nu costa mult si nici nu iti inghite ani din viata. Ce ziceti, va bagati nu la o leapsa de scris despre obiceiuri sanatoase, ci la trait frumos?

 


Si totul a ramas la fel

Posted: March 7th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | 4 Comments »

In primavara asta, totul a ramas la fel ca iarna.

Sa ma explic: trec printr-o mica depresie intalnita des la oamenii de varsta mea, care au pus pret pe alte lucruri in viata si mai putin pe aspectul pecuniar. Din diverse motive, m-am trezit in niste imposibilitati financiare foarte frustrante. Si ma enervez, pentru ca aseara, dupa doua ore de sala in care sa zicem ca m-am relaxat (dar mai rau m-am enervat, de fapt, ca si sala costa & mi-ar mai fi trebuit cateva ore ca sa scap de energia cu minus), am stat in pat si am visat cu ochii deschisi la cate tari si orase as vrea sa vizitez.

Cu mana pe buzunarul momentan gol, va jur, sunt multe. Multe rau. Atat de multe ca ma enervez ca nu am mentalitate de redneck care isi idolatrizeaza tara lui si atat. Atat de multe ca ma dor picioarele numai cand ma gandesc la plimbari. Si chestiunea sta cam asa: as putea spune, ca in vremurile bune (adica studentie, de exemplu) “lasa bai, amanam acum, nu e momentul, o sa treaca si asta etc”.

Numai ca exista o varsta critica pentru fiecare dintre noi cand sa amani ceva e ca o boala. Te ia cu greata, ameteli, transpiratie, ura, ciuda si tot ce vrei. Si daca e sa fim sinceri, cat sa mai amani? Un corp ai si ala oboseste chiar si din cauza amanatului. Toate chestiile pe care nu le faci ajung sa te apese si sa nu te mai lase sa dormi.

In fine. O sa ma opresc aici, pentru ca trebuie sa dau scroll in Google Maps pentru cateva ore. Concluzia nu exista, e doar un moment, o sa treaca, se mai intampla. Cred.