Înapoi în mare**

Posted: March 21st, 2016 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only | Tags: , , | No Comments »

Te apuci să faci chestii – bani, muncă, relații, copii. Te apuci să faci o grămadă de lucruri și uiți de tine. Te trezești brusc într-o dimineață ca un pește pe uscat: nelalocul tău și pe moarte și zău dacă știi ce e mai rău. Ai vrea să desfaci tot ce ai făcut. Ai vrea să uiți tot ce ți-ai amintit. Ai vrea să nu mai știi să te trezești, dimineața. Să știi doar să visezi și asta să-ți fie singura realitate.

Ai vrea, de pildă, să uiți să te-ai lăsat de fumat și să-ți mai aprinzi una. Să uiți că te-ai lăsat de iubit anumiți oameni și să le scrii poezii, ca pe vremuri. Să uiți că nu mai știi să te îmbraci în altceva decât în negru, gri, alb.

Dar când te apuci să-ți croiești un om nou care nu ești tu, nu mai poți să te lași.

Trebuie să continui cu mascarada. Tot înainte, poate-poate iese ceva. Și de nu iese – și mai bine. Tu ai vrut! Ai încercat!

Ai încercat pe dracu’.

Puține chestii ai mai încercat de când ai crescut.

 

*Acest text reprezintă o ficțiune. Niciun fapt relatat nu are legătură cu realitatea (voastră).*

 

**Titlu


Nu credeam ca o sa zic asta

Posted: September 6th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , , , | No Comments »

… dar muncesc prea mult. Altfel nu-mi explic oboseala, stresul, noptile nedormite bine, faptul ca nu mai am timp sa-mi fac unghiile (MARE tragedie, credeti-ma).

Nu ma plang, desi asa pare. Se pare ca incerc din rasputeri sa ma simt ocupata, insa faptul ca nu ma plang pe unde apuc (eventual raspund la intrebarea “ce faci” cu “sunt obosita”, pentru ca 1. cam sunt si 2. am descoperit ca raspunsul asta te cam scoate de la o posibila ananghie) imi da senzatia ca oboseala asta e una buna.

Lucrurile merg bine.

Si eu accept asta.

Tristetile mele s-au facut traista si au plecat.

Tristetile mele nu merita bagaj Louis Vuitton; nu. Ele cand vin si cand pleaca vin si pleaca cu o plasa de rafie veche dupa ele. O tarasc prin tarana, vin cu ea murdara si rupta si pleaca cu ea si mai murdara, si mai rupta.

De data asta se pare ca si-au luat vacanta pe termen nelimitat.

Brusc, din senin, prin toate chestiile astea pe care le fac – sau tocmai datorita chestiilor pe care le fac – lucrurile s-au asezat. Bine. Si sunt ok cu asta. Foarte repede, aproape instant, am reglat conturi ramase restante si-i bine, ma.

Acum poate pot sa ma preocupe si pe mine altele. E loc de noi obsesii, cum ar veni.