Jingle hells

Posted: December 13th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | 2 Comments »

Pe măsură ce devii om mare, și mai mare, cel mai mare, Crăciunul devine din ce în ce mai greu de crescut. Dospește mai greu ca în copilărie, când ți-era ușor să faci aluatul de sărbători. Se cristalizează mai greu decât zâmbetul tău de copil în fața primei ninsori. Și te prinde nițelus mai dificil decât cărțile specifice Crăciunului pe care le devorai sub plapumă, cu lanterna.

Oamenii mari aleargă, măi. Fug, se duc, se uită, cumpără, decid, calculează, împart, completează fișe cu perioad de concediu, își zâmbesc fals, uită, negociază prețul brazilor, lasă de la ei și iau cu lăcomie de la alții. Oamenii mari sunt niște versiuni amplificate a ceea ce reprezintă ei. Când, de Crăciun, ar trebui să fie chiar invers. Ar trebui să fim iar copii.

Eu una nu țin minte goana, fuga, zăpăceala, amorțeala. De Crăciun, țin minte colinda, prietenia, familia aproape, gândurile bune și portocalele. Bradul, mirosul, globurile, ai mei, drumurile frumoase, sania, haina groasă, căciula de urs (cu care am dormit în brațe, multă vreme).

Uneori mi-e rușine. Dar, de cele mai multe ori, îmi amintesc la timp. Și pot să zâmbesc cu un zâmbet știrb, iar.


AMR?…

Posted: December 19th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | 2 Comments »

Dragii mei, umbla vorba prin targ cum ca s-ar sfarsi lumea vinerea asta. Mare pacat, zau; intotdeauna am considerat ca lunea sau martea ar fi mult mai bune pentru astfel de deznodamant al rasei umane.

Si pentru ca vine sfarsitul lumii, ce fac oamenii? Cumpara, ce sa faca si ei. Cumpara provizii pentru sfarsitul lumii. Pentru ca ei nu se includ in “lume”, ei sunt o specie aparte, ei nu concept ca sfarsitul lumii nu inseamna sa ti se ia curentul o saptamana, sa nu te uiti la TV de revelion, sa nu mai existe mall-uri si nici tsunami-ul nu ii sperie. Oamenii nu pot sa conceapa ca sfarsitul lumii inseamna NIMIC. Nu prea avem conceptul asta. Cum adica, nimic? Lasa, ma bag in buncar alaturi de toate proviziile mele si de lanterna cu dinam. Sigur o sa supravietuiesc. In nimic.

In alta ordine de idei, si eu am cumparat. Dar nu pentru ca vine Sfarsitul Lumii, ci pentru ca vine Craciunul. Si uite-asa am reusit ca pe 19 decembrie sa nu mai am NIMIC (vedeti? nimic) de cumparat. Toate sunt deja achizitionate, online-ul sa traiasca, unele sunt si impachetate. Si eu m-am linistit. Asta e, de regula, momentul in care cumpar ceva pentru mine, dar nu mai am cu ce; in plus, mi-am luat deja ceva aseara.

Mai e putin si se termina si anul asta de munca . Nu ma apuc sa ma gandesc la ce a fost si cum a fost si mai ales de ce a fost. Pot doar sa zic ca a fost bine pentru ca asa am vrut. In plus, istoria se repeta si uite, exact ca anul trecut, am mai primit un cadou asa pe final de an despre care nu pot sa vorbesc inca, dar care o sa fie sigur ceea ce trebuie pentru la anu’, un an in care in fiecare zi e 13 – ca sa vezi.

Acum ma uit cum ninge si ma enervez pe de o parte si ma bucur pe de alta si mi se pare ca totul e bine si asezat si stiti ce? Chiar e. Asa ca nu prea se poate termina lumea acum; nu e loc de NIMIC, e loc de MAI MULT.


Expectations vs reality

Posted: December 26th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Acum cateva saptamani, cand mi-am dat seama ca nu m-am pregatit deloc pentru Craciun si cand am realizat ca iar am inceput sa nu mai vad lucrurile bune din viata si cand toate astea bune erau destul de bine acoperite de alte si alte multe mizerii care ma faceau sa ma simt oribil, mi-am zis in barba mea de copil prost: o sa am noroc daca trec de Craciunul asta ca prin branza.

Acum, dupa Craciun, imi dau seama cat de prostuta am fost. Sunt ATAT de norocoasa, chiar si in unul din cei mai urati ani ai mei. Sunt atat de norocoasa ca in anul asta mi s-au intamplat niste lucruri atat de frumoase, de unice, de deosebite, incat am uitat sa ma mai bucur de ele. Sunt norocoasa si pentru cele triste, pentru despartiri, indepartari, decizii grele de tot, reveniri si plecari. Sunt norocoasa si extrem de fericita pentru ultimele luni si, in general, in viata asta sunt recunoscatoare pentru faptul ca am fost iubita de atatia oameni minunati, fie ca m-au iubit o viata, niste ani buni, saptamani dubioase, zile de poveste sau minute extraordinare. Fara resentimente sau parfum de scheleti in dulap, fara tristete si fara drumuri blocate de viscol, totul e asezat.

Nu cred ca e doar spiritul Craciunului care vorbeste, nici macar nu mi se mai pare dubios ca nu ma intereseaza ce o sa fie dupa ce despodobim bradul si ascundem bine toate ornamentele de sarbatori. Imi pasa doar de oamenii din viata mea, cei care sunt, care au fost si daca am noroc ca cei care or sa vina sa fie pe jumatate la fel de misto, ce sa zic, chiar ca sunt norocoasa. Da, anul asta nu a fost prea bun si da, lucrurile nu merg toate asa cum ar trebui, bla bla… Dar acum ca am realizat ca oamenii in sine sunt o dimineata de Craciun, macar stiu ce am de facut ca sa pot sa fac lucrurile sa fie mai bune.

Acuma poate sa si ninga. Nu stii niciodata de unde pornesti de fapt. Linia de start nu e mereu aia marcata, la fel cum nici linia de finish nu e intotdeauna unde te astepti sa fie – uneori nu e deloc.

 


Such a lovely place

Posted: December 22nd, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | 4 Comments »

Lumea pare uneori mai frumoasa, atunci cand primesti o veste buna. Parca e asa, ca intr-un musical, veselie si ordine in univers.

Apoi ajungi acasa si, molipsit de voie buna, bradutul tau de 15 cm iti pare ditai copacul, metrul de luminite de craciun ti se par 20 de picioare de urias si ai impresia ca totul o sa fie bine. Si daca nu o sa fie bine, o sa faci sa fie bine, cum tot faci de cativa ani incoace. Daca nu-ti faci tu bine, draga mea, nimeni altcineva nu iti va face… Sau iti va face, dar o sa simti ca e din mila si nimanui nu ii place (sau nu ar trebui sa ii placa) sa fie compatimit.

Maine plec acasa de Craciun cu un cadou grozav primit recent si despre care inca nu pot sa vorbesc. Dar si cand voi vorbi, va fi exact asa cum imi voi dori si cum ar fi trebuit sa fie de preaaa mult timp. Vreau sa pun punct toamnei asteia nebune care se continua, pare-se, si in iarna, vreau sa asez lucrurile in sfarsit, vreau putina liniste, linistea si calmul de care am fugit ca o zaluda.

Asa ca daca ma intreaba cineva, asta vreau de Craciun. Nu numai asta, fireste, caci sunt ca un capcaun in zilele asta, vreau si tot vreau… Ceea ce inseamna ca in ultima postare am mintit, putin. Dar cel mai si cel mai mult imi doresc liniste si pace, ordine si diverse lucruri bune. Da. Asta vreau. Abia astept momentul ala de sambata seara, cand o sa-mi fac un  ceai de tei, imi voi lua o portocala si voi citi, din nou, A Christmas Carol. Si la ultimele pagini o sa mi se faca iar somn si o sa adorm adanc si o sa ma trezesc a doua zi si o sa fie Craciun si o sa fiu acasa si o sa inceapa sa fie Bine.


Lenea de sfarsit de an

Posted: December 20th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | 4 Comments »

Acum, pe final de an si mai ales cand se apropie Craciunul, ma cuprinde o lene ce nu va pot povesti. Initial am crezut ca e normal si ca toate aceste sentimente ale mele de lehamite cronica si de dorinta de amanare a tuturor chestiilor pentru un timp nedefinit, insa numit, prin conventie sociala, “la anu’ ” sunt intalnite la toti oamenii. Dar, pe masura ce toata lumea vrea chestii acum, pe masura ce ma lovesc de un zid de hei-rupism care efectiv ma scoate din sarite, pe masura ce mai aflu de una, de alta care trebuie facute acum, imi dau seama ca, pesemne, eu sunt exceptia.

Ieri, pe vremea aia mizerabila, eu am plecat dupa Cadourile Grozave pentru Oamenii Grozavi din viata mea. Nu-i bai, ca am gasit, insa asa dementa colectiva, priviri hulpave, maini care se intind si aglomeratie n-am mai vazut. Din an in an e mai rau si ma astept sincer ca, intr-unul din Craciunurile viitoare, sa fim cu totii ingropati sub un munte de cadouri din care vom iesi abia de Paste, pentru ca apoi sa ne ingropam in nisip, de preferinta bulgaresc, ca e mai fin, si tot asa.

Nu stiu altii, dar financiar, sfarsitul meu de an e aproape dezastruos. De fapt, cu siguranta dezastruos, daca il compar cu sfarsitul lui 2010. E plin de incertitudini si de diverse gauri prin portofel. Si ma intreb, oare eu sunt anormala ca nu fac credite la Provident? Oare e firesc sa nu fiu agitata si sa n-am febra la gandul ca aoleu, vine Craciunul? Sunt agitata, da, dar doar din cauza ca, asa cum am zis mai sus, mi-e lene si oamenii nu inteleg si nu le pasa ca in 5 zile o sa fiu acasa cu mama si o sa fie bine.

Sper din suflet ca lucrurile sa o ia pe o panta descendenta zilele astea in ce priveste pretentiile si agitatia si tot. Ca sunt si eu om si sincer, am obosit. Nu vreau altceva decat sa fiu acasa de Craciun, sa beau ceai de tei si sa ma joc cu cainii. Nici macar cadouri nu vreau. Doar daca se poate oferi liniste la pachet, impresurata de o minunata frunza rosie, festiva.


Vin sarbatorile…

Posted: December 18th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Vin sarbatorile, acum e clar. A fost si Secret Santa, a fost si primul cadou, deja oamenii merg mai grabiti si unii dintre ei deja sunt oribil de panicati, gandindu-se ca nu au gasit inca acel Cadou Grozav de Craciun pentru Persoanele Grozave din viata lor.

Anul asta nu am facut brad in mica mea garsoniera. Dar mi-am cumparat luminite de pom, ca un fel de compromis.

In fine, ce voiam sa spun este ca vin sarbatorile si pe mine, astazi, m-a trezit un soare arzator, de m-am intrebat imediat oare cat am dormit, oare e vara, oare plec la mare?

Am prea multe anotimpuri in minte. Trebuie sa reusesc sa ma concentrez pe asta actual. Altfel nu-mi miroase a bine. De aceea, maine voi cumpara cadouri de Craciun si, cu putina vointa, o sa-mi cumpar si un bradut mic, mic de tot, cat garsoniera mea, ca sa nu ma mai simt stinghera, ca un om in costum de baie si cu un colac de inot in jurul taliei aflat in satul lui Mos Craciun.

Imi trebuie Singur Acasa, partile 1, 2 si 3, Un Colind de Craciun de citit iar, ca in fiecare an, un brad la mine acasa si un foc cald, de lemne care troznesc a liniste. Asa, sigur o sa simt ca vine si Craciunul asta.


Sincronizare

Posted: December 16th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Pare-mi-se ca nu mai sunt deloc sincronizata. Fac prostii si ma desincronizez cu un procent variabil, in functie de gravitatea prostiei. Sunt ca Ezio din Assassin’s Creed cand omoara tarani sau oameni nevinovati si se desincronizeaza. Ma astept sa ma trezesc, din clipa in clipa, intr-un scaun ultramodern si intr-un viitor cu care nu rezonez defel.

Si daca m-as trezi, mi-ar parea rau. Daca inainte cautam alte realitati, acum imi place realitatea asta a mea. Linistea din anumite parti, haosul din altele. Cel mai mult imi place ca ma simt fericita si protejata si ca simt ca chestiile se intampla atat de precis uneori, incat te sperie. Asa ca ma straduiesc din greu sa evit prostiile, sa alung gandurile negre si sa nu ma mai trezesc… cum sa zic, nu-mi vine sa cred ca dintre toti oamenii, Marylin Manson o zice cel mai bine, dar asa e. Deci, sa nu ma mai trezesc putting holes in happiness.

Azi e Secret Santa cu prietenii, ca in fiecare an de vreo… 4, cred Sau 5? Nu mai stiu. Ne strangem tot timpul si ne dam cadouri, ne veselim, he hlizim si ne amintim. In fiecare an suntem cu cativa oameni vechi in minus si cu unii noi in plus. Anul asta, unii fac eforturi serioase numai sa vina si sa lase cadourile sub pom. E trist ca devenim oameni mari. E trist ca ne imputinam. E insa foarte bine ca vin oameni noi. E  minunat ca tinem cu dintii de traditia asta. Si cred ca sunt in asentimentul tuturor prietenilor mei cand spun ca e absolut fantastic ca anul asta nu am mai dat mailuri organizatorice al caror ton aducea cu cel al Monicai din Friends.

Ieri m-am invartit prin mall ca o gaina fara cap. Vreo ora jumate am petrecut cautand Cadoul Perfect. Pana la urma, am cedat si am cumparat Cadoul Inedit. Chiar si asa, m-am simtit coplesita de Mosi Craciuni, de preturile umflate cu pompa, de multimea de oameni veniti sa caste gura si mai ales de asezarea mall-ului, pentru ca am reusit sa ma ratacesc si sa nu mai gasesc magazinul unde se afla Cadoul Inedit. Ma invarteam in cerc si de vreo 3 sau 4 ori m-am trezit fata in fata cu paznicul de la H&M, care se uita mirat la fata disperata care nu gasea un nenorocit de magazin intr-un etaj din mall.

Dar cum totul e bine cand se termina cu bine, m-am tarat spre casa epuizata tinand in punga Cadoul (si in geanta 3 vaze mici din ceramica pentru mine) si m-am trezit gandindu-ma in 41 ca, daca si cand e rau e bine, e minunat. Mai trebuie sa ninga. In rest, sunt in grafic.

 


Graba mare!

Posted: December 24th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | 2 Comments »

Anul acesta, traditia mea de ajun de Craciun e pusa in pericol; am racit asa de tare incat o sa trebuiasca sa-mi infig  scobitori in pleoape ca sa nu adorm in timp ce citesc “A Christmas Carol”.

Si tot anul acesta, Craciunul vine cu trei mari revelatii, doua dulci si simpatice si una mai putin draguta, insa necesara. E bine. Sunt acasa. In fiecare an, am tot scris cum o sa plec acasa de Craciun si acum scriu cum sunt acasa. Si culmea e  - sau poate ca nu e culmea, ci e doar normal –  ca nu prea am cuvinte.

M-am tot gandit la anul asta si nu stiu ce sa scot din el. Ca lumea o ia razna. Probabil ca e ultima concluzie, si cea mai importanta. Dar stiti cat de putin conteaza chestiile astea cand esti acasa?

Ma duc sa cumpar cozonaci (ar fi fost frumos sa scriu ca-i fac, dar lasa). Diseara vine Mosu’. V-am povestit ca intr-un an i-am scris o poveste pe care i-am lasat-o langa paharul cu lapte si biscuiti? Si atunci eram fericiti si mai multi decat suntem acum. Anii au trecut si suntem mai intelepti. Si, intr-un fel straniu, tot fericiti. Graba mare, fug, se inchide la magazinul de cozonaci!


Toata lumea o ia razna

Posted: December 21st, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only | Tags: , , , , | 2 Comments »

Incep sa nu mai inteleg nimic. Oamenii par ca se grabesc si nu prea. Alearga, dar fara convingere; zambesc, dar fara suflet. Ma intreb de nu le e greu sa traiasca la doua capete. Ca o lumanare care arde prea repede, in contradictoriu.

Oare sa fie de la zapada si soare? Sa fie de la goana disperata dupa cadouri? Sa fie de la munca, efort si stres care se vede treaba ca nu ajung nicaieri? Nu stiu. In ultimul timp, sunt din ce in ce mai distantata de astfel de lucruri si desi se pare ca ma stresez, nu prea o mai fac la nivelul la care o faceam.

Ieri am trecut pe langa piata de brazi si m-a izbit in plina figura, deja schimonosita de frig, mirosul de cetina atat de cunoscut. M-am oprit si l-am tras adanc in nari, in piept, in suflet, mi-am amintit de toti brazii de Craciun, de toti cei care i-au impodobit in decursul anilor, de cozonaci si portocale si de promisiunea mea de a nu pleca de acasa de Craciun. Banuiesc ca nu m-am gandit niciodata ca e posibil sa ai mai multe case. Insa numai una o sa aiba pentru mine, intotdeauna, mirosul de cetina.

Si daca lumea o ia razna, cui ii pasa cu adevarat? Nici macar ei nu-i pasa. E mai usor sa te opresti cateodata din drumul tau grabit si absolut fara sens.


Aseara am visat

Posted: December 3rd, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , , | 2 Comments »

Ca eram un super-erou robot si trebuia sa ma lupt cu alti roboti, pe un munte. Si nu reuseam sa-i inving pentru ca nu mancasem clatite. Asa ca m-am refugiat intr-o cabana si am mancat clatite tot restul visului, in ideea in care, candva, voi reusi sa-i inving pe ceilalti roboti.

***

Am gasit Necronomicon, l-am cumparat aseara de la Anthony Frost. Interesant cum se uita oamenii la tine in troleu daca citesti o carte mare, neagra, imbracata in piele, cu un demon pe ea si care se cheama Necronomicon.

***

Vine Craciunul. Asta inseamna ca trebuie sa-mi pun burta si barba falsa si sa ma apuc de gandit si cumparat cadouri. Doua pentru Secret Santa, unul pentru Cosanzeana, 4 pentru familie. Si unul pentru mine. Dar ala o sa vina de Mos Nicolae.

***

Ce ma enerveaza cel mai mult de Mos Craciun este ca in luna in care vine el si trebuie sa-mi pun si eu barba si burta falsa nu suntem scutiti de: taxe si impozite, chirii, intretineri, plati catre Enel si Vodafone. Drats.

***

In rest, pauza decurge bine. Parca sunt mai vesela. Un pic.