Admin

Posted: March 27th, 2017 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , | 1 Comment »

Click, click, dimineață.

Sunt zile când nu știum cum de-am făcut să ajung la birou. Dimineți în care totul se mișcă pe fast forward, lumea pare a se sfârși, miroase a încins de cât de repede se mișcă, totul în jur e un carusel dement și totuși cea mai mare grijă a mea este să-mi stea părul bine

*ceea ce arată că nimic nu se schimbă din copilărie*

și să ies din casă val-vârtej, nu cumva să-mi fie frică.

Sunt și zile din celelalte. În care mi se pare că am trăit 100 de ani și mai am încă 1000. Mă uit la cafeaua care mi se varsă în cană de la espressorul care mă urăște

*dar asta e o altă poveste*

și mi se pare că mă uit la un cinemagraph. Așaaaa înceeet seee miiiișcă și ziua pare că nu mai începe. Eu pot pune pariu că sunt undeva, dar când mă uit mai bine, sunt acolo unde am început.

Sigur că sufletului nu-i șade bine în astfel de circumstanțe. Când pe repede înainte, când pe încetișor, că amețesc… ce să mai înțeleagă și el, mai ales când are altele pe cap. Uite, e primăvară, trebuie făcută curățenia în dulapul cu fantome, nu e chiar așa simplu. Am discuții cu el în fiecare dimineață stranie, dar na, e ca și cum vorbești cu un copil. Sau mă rog, e exact ca și cum vorbești cu un copil.

În orice caz. Cel mai des se întâmplă să fiu între viteze și recunosc: asta e cel mai enervant.


O dimineata obisnuita

Posted: September 8th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , | 2 Comments »

Uneori ma intreb cum am ajuns sa am o atata rabdare, dexteritate si pricepere in a face multe-multe lucruri in 40 de minute, dimineata. De multe ori, cand suna ceasul, trebuie sa ma gandesc bine-bine de tot cum ma cheama si unde sunt. Si totusi, reusesc sa ma dau jos din patul cald si imbietor, sa pun un picior inaintea celuilalt, sa ajung la baie, sa curat mecanic dintii in timp ce ma uit in oglinda si imi dau seama cine sunt, apoi reusesc sa ma duc la bucatarie si sa pun de cafea.

Daca am ajuns pana aici, e bine, e ok, universul e in echilibru si pot sa ma apuc sa fac dus, sa imi aleg hainele- procedeu dificil, in care trebuie sa ma lupt cu usa de la dulap de multe ori, sa imi aleg sosetele – e o arta, sa ma si imbrac, sa imi pun fata cea frumoasa (sau mai frumoasa decat cea de e-dimineata-vreau-sa-dorm), sa mananc, sa spal rufe (nu suport un cos plin de rufe, asa ca spal rufe cam la doua zile), sa le intind, sa le strang pe alea deja uscate, sa mananc ceva bun si indestulator, sa ma uit la teveu si sa-mi schimb si geanta.

Mie mi se par multe lucruri pentru o biata dimineata, zau asa. Si sufar, sufar nespus ca trebuie sa imi maltratez astfel primele ore din zi, in loc sa le dorm, sa le motai, sa le dau briose si cafea lunga (nu aia pe fuga, cand ma grabesc), sa raman in pijamale pana la pranz, sa citesc, sa stau infofolita in patura mov si sa ma uit la filme vechi, cu luminitele mele de Craciun aprinse. Mi-e ciuda ca inca nu am descoperit secretul pentru a face asta in fiecare dimineata si sunt convinsa ca as avea parte de mai putine depresii si ganduri negre decat am, de obicei. Bine ca exista cafea, sa ma treaca peste toate.