Nobody gives a flying shit

Posted: November 29th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , , | No Comments »

In aceasta zi debordez de pesimism. Pentru ca asa vreau eu, nah. Da, viata e frumoasa, dar daca nu ar avea anumite zile de toata pomana, nu ai mai sti cand si ce sa apreciezi si totul ar fi un mare haos. Si eu sufar putin de OCD si nu imi place sa fie haos. Ba chiar am maine toata ziua rezervata facutului de curat.

Dar divaghez.

Ei da, azi e o zi in care constati ca nu te calca nimeni pe bombeu decat daca au nevoie de un capat de ata si stiu ca tu ai capatul ala de ata. O zi in care nu are nimeni chef sa te asculte decat daca faci un troc. O zi in care iti racesti gura de pomana, iti consumi neuroni si faci nevroze pentru oameni care isi amintesc de tine cand li se termina si acel capat de ata pe care l-ai dat, pana la urma, ca ai inima buna si cu tine nu e niciodata “niciodata”.

E ziua in care faci bradul foarte devreme si incepi sa fii din ce in ce si din ce in ce mai ursuz. Culmea. Si cui dracului ii pasa ca esti tu intr-o dispozitie proasta. Ce sa vezi; mai sunt si zile de-astea.

Nu-mi trebuie nimic. O sa imi treaca sau o sa imi vina iar sa zic ca am exagerat. Se poate sa mi se traga de la faptul ca toamna e la 99,8 la suta si ca se termina un an incredibil de fain, asa ca simt nevoia sa echilibrez lucrurile macar acum, pe ultima suta de metri. Nu stiu, vedem cum o fi maine, dupa curatenie.


Chiar nu-mi plac zilele de luni

Posted: October 31st, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

A trecut si un weekend de 49 de ore, slavit sa fie el, caci in fiecare dimineata in care atunci cand ma trezesc mai am putin si imi cresc gheare spre a ma prinde de pat si a nu-l mai parasi ma gandesc ca va veni ziua cand ceasul se da inapoi si se doarme cu o ora in plus.

Trezita si aruncata azi in lume, in drum spre metrou m-am enervat. Asa cum ma enervez eu cand nu am ce face, cand e toamna, cand ma bantuie fel si fel de cacaturi pe care nu mi le pot scoate din cap. Ma simt intr-un carusel, am obosit, nu mai am energia de la 19 ani si vreau si eu sa ma asez, ca o babuta. Ma streseaza gandurile ridicole pe care le am, cartile pe care abia daca le citesc, tot soiul de schimbari, mi-e dor de oamenii cu care lucram pana acum si ma enerveaza ca viata asta are un fel de a se intampla, chiar si cand iti planifici tu, ca fraierul, sa nu se mai intample.

Ma enerveaza mai ales faptul ca as vrea sa ma cert cu cineva, am chef sa dau intr-un om, am chef sa ma inchid intr-o camera si sa sparg 1500 de farfurii si sa ies de acolo zen, curata la cap, fara probleme si fara alte necazuri pe care singura mi le pricinuiesc. Se vede treaba ca nu mi-au placut niciodata lucrurile simple, dintr-o bucata, de vreme ce mi le tot complic atata si nu stiu cum sa fac sa aterizez in picioare si inca nici macar nu am sarit iar eu ma gandesc deja la aterizat. O dementa totala.

Pe de alta parte, ma gandeam eu cand am iesit din metrou, se prea poate ca nervii sa fie exclusiv directionati spre faptul ca e luni si ca m-am saturat, ca mi-e dor de diminetile mele si de tabieturile simple, dinainte ca eu sa ma gandesc ca poate un e-book reader nu e chiar unealta diavolului si sa imi doresc mai mult, tot timpul mai mult, mai multe chestii pe care sa se astearna praful cat eu sunt hai hui cu capul.

Hai, sa vina vineri si sa ma linistesc si eu putin de tot. Tineti pumnii.


La ce nu sunt eu buna

Posted: September 26th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Probabil ca sunt buna la mai multe lucruri decat cred. Dar nu sunt, cu siguranta, buna la a alege. Indiferent de gradul de importanta a unei alegeri, eu ma voi simti intotdeauna ca in Sophie’s Choice. O sa ma sucesc si rasucesc pana cand o sa iau o alegere de care, in sinea mea, nu voi fi niciodata multumita. Mr. Nobody pare un film facut pe chipul si asemanarea mea.

La fel, nu sunt buna la a evalua corect toamna. Cand cred ca e simpatica foc si imi vine sa ma joc cu ea, imi dau seama ca e, de fapt, o bestie cu chip de anotimp. Nu sunt buna la a renunta la vara. Cand mi-e frig prima data, ma fac cocolos, un arici nervos si plin de nostalgie in fata amintirii unui anotimp care face el ce face si ma transforma.

Nu sunt buna deloc la a intoarce clatitele. Pot sa fac un aluat deosebit pentru clatite, dar daca ma pui sa le intorc, o sa o iau razna si o sa fac niste boatze de aluat in forme dubioase in care nu ar trebui sa fie nimic de mancare pe lumea asta.

Nu sunt deloc buna la a ascunde lucruri. De fapt, pot sa le ascund, dar nu pot sa nu recunosc ca le-am ascuns. Atat de mult cred ca mizeria de sub covor o sa iasa la suprafata, incat de cele mai multe ori o scot chiar eu.

Si mai e o chestie la care nu sunt buna. Nu pot defel sa spal geamuri. Ma opintesc aiurea cu cele mai smechere solutii de curatat geamuri si cele mai din microfibra lavete, pentru ca in final rezultatul sa fie demn de geamurile unei biserici parasite, construite in secolul 12 si atacata de vizigoti. Nu stiu cum reusesc sa fiu atat de inapta intr-o treaba ce pare atat de simpla.

Si mai sunt chestii, dar 1. nu vreau sa ma discreditez chiar asa de tare si 2. nu vreau sa ma enervez si mai rau.


All this silence, getting to my head

Posted: September 21st, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Stii senzatia aia cand te trezesti dimineata si esti convins ca esti total si fara sansa de vindecare fucked up? Pai atunci, bine ai venit in Silvia Land, sa pun de un ceai, un piscot, ceva?

Atata vreme iti ocupi mintea si viata cu chestii pe care le crezi importante si dupa aia se intampla ceva si vezi ca nu sunt. Atata vreme crezi ca nu esti o persoana tocmai rationala, ca sa descoperi, in momente cheie ale vietii, ca de fapt esti. E ca si cum esti racit si esti convins ca degeaba iei paracetamol, pana in ziua in care iei si vezi ca functioneaza.

Am tacut multe zile si nu mi se mai obisnuiesc degetele cu tastele, cu miile de pixuri de prin casa, cu toate cuvintele pe care vreau sa le asez cumva, ordonat. Si ma enerveaza lucrurile astea, ma enerveaza lipsa de activitate lucrativa, ma enerveaza nou-gasita mea luciditate intr-un hal in care nu m-a enervat niciodata dezordinea mentala in care am stiut sa stau pana acum.

Cert e ca, atunci cand unele lucruri explodeaza, altele se aseaza. E bine si e ciudat ca inca ma ia prin surprindere treaba asta.


Din trei in trei

Posted: September 5th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | No Comments »

3 e o cifra magica. No I in threesome. A treia oara e cu noroc. De trei ori femeie. Cei trei crai de la Rasarit. Cele trei incercari ale lui Praslea.

Mie, recunosc, imi plac mai mult numerele pare. E mai usor cu aritmetica, la care si asa nu ma pricep. E mai simplu sa imparti si sa aduni. In plus, cifra asta, trei, ma enerveaza pentru ca, in cazul meu, trei este numarul magic de incercari, ca Praslea de mai sus, dupa care imi dau seama ca nu are sens si renunt. Iar desi cifra trei are conotatii magice, de obicei, in lumea asta in care traim, daca ajungi sa incerci de trei ori, inseamna ca esti de-a dreptul si de-a stangul greu de cap.

In toamna asta in care jonglez cu necazuri si idei tampite, devine din ce in ce mai greu sa recunosti ca esti greu de cap. De vreo saptamana, ma lupt in fiecare seara cand ajung acasa cu ideea ca e fie prea complicat, e fie prea simplu si nu-mi dau eu seama, pentru ca am depasit deja cele trei incercari magice.

Azi se pare ca o sa fie o zi foarte proasta. M-am trezit cu un car de nervi care ma apasa pe spate destul de tare si ma enerveaza fiecare om care respira langa mine. Din trei in trei nu se intampla nimic bun, a treia oara poate sa fie si ultima, e nasol sa fii atat de greu de cap ca mine, nu mai gasesc poezia niciunde si m-as baga sub o piatra, macar pana la final de luna, ferindu-ma de toamna ca de piaza rea.


Conexiuni

Posted: July 22nd, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 5 Comments »

Incercam sa gasesc un sens in toate lucrurile care mi se intamplau si nu credeam in coincidente.  Acum cred ca soarta se joaca baschet cu noi si visele si aspiratiile noastre. Ne pune in fata unor oameni doar ca sa vada ce iese. Si daca iese, ce sa zici, intr-adevar, poti spune ca e mana destinului, dar nu asa cum te asteptai.

Cautam intelesuri ascunse in cele mai stupide momente si in cele mai cretine patternuri. Intre timp, am invatat sa ma multumesc cu ce primesc in cel mai pragmatic mod. Imaginatia chiar e un lucru grozav, dar uneori trebuie sa ai grija sa nu urmaresti chiar orice fir de nisip din gandurile tale.

Mana destinului. Cautam asta, o dorim, o includem in conversatii, ne croim, unii dintre noi, viata in jurul acestor cuvinte. Cand colo, realitatea cruda e ca viata uneori pur si simplu face misto. Important e ce faci tu cu aceasta chestie. O lasi sa te scuipe in fata, te stergi si mergi mai departe, zici ca n-are nimic, te resemnezi – ce faci?

Sunt putin tulburata. Din cauza ca simt ca nu am loc in sufletul si in ratiunea mea pentru anumite experiente deja traite. Nu stiu ce sa fac cu ele. Sa le pun in dulapul cu fantome? Sa le bag sub covor? Sau dau vina pe soarta? Iar ma apuca dracii!

Looking so long for the words to be true/But always just breaking apart


Vara asta nu:

Posted: June 14th, 2011 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , | No Comments »

N-am mancat cirese. Nici capsuni. Nici zmeura.

Fireste, am furat de pe ici, de pe colo, ca un copil hulpav, dar nu am mancat eu, singura, fara sa ma vada nimeni, un castron mare de cirese, o galetusa de zmeura sau fragi, o casoleta de capsuri manjiti obscen cu zahar.

N-am fost la mare si nici nu am luat vacanta azi.

Doar am tanjit la marile altora, la vacantele altora, privind timpul cum trece pe langa mine, scarpinandu-ma cu mana dreapta in partea stanga si intrebandu-ma: da’ eu de ce nu…

N-am cules teiul.

Probabil ca l-a cules mama, ca in fiecare an; n-am cules niciodata teiul din fata casei mele si am avut intotdeauna impresia ca o sa ma astepte pe mine sa il culeg. Ei bine, nu, se trece si trebuie cules de alte maini. Cand eram mica, ma cocotam sus de tot in ramuri si trageam in piept, cu nesat, parfumul asta greoi si innabusitor de tei in floare.

N-am mancat atata inghetata pe cat as fi vrut.

Pe bucati, tot asa, de pe ici, de pe colo, dar nu mi-am cumparat un cornet din ala mare pe care sa-l mananci cu pofta, fara sa-ti pese ca esti pe strada, ca e cald, ca inghetata care se topeste se scurge pe maini, pe brate, pe pantaloni si pe tenisi.

Am timp, zic mereu. Nu pentru astea. Pentru altele.


Simteam eu ca vine

Posted: June 8th, 2011 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , | No Comments »

Cand au zis astia la Meteo ca e cod galben, nu i-am crezut. E, uite ca era o avertizare directa, pentru mine, clar, cum ca vine furtuna. Sunt plina de nervi, am atatia nervi ca nu am unde sa-i depozitez in astea doua camere. Am nervi pentru ca:

- obiceiurile rele mor cel mai greu;
- chiar nu mai poti sa ai incredere in cam nimeni, ceea ce e cea mai oribila lectie de invatat;
- nimeni nu e asa de cinstit cum spune;
- e greu sa tragi linia intre realitate si imaginar;
- nu ma mai pot relaxa;
- nu ma pot opri din tesut.

Sunt foarte nervoasa pentru ca inca nu am inteles ca oamenii, dar chiar TOTI oamenii, au partile lor negre, oho, le au si cand se jura ca nu le au, numai ca unii nu le asculta prea mult si altii le ascund foarte bine. Si m-am plictisit de jocurile astea de cacat, m-am plictisit de aruncat vina, de cautat alte locuri in care sa te ascunzi, m-am plictisit de inselaciuni si de nenorocitele astea de masti, ca zici ca suntem la festivalul din Venetia. M-am saturat ca de mere stricate, ca alea acre imi plac. Si da, si eu am partile mele negre, foarte negre chiar, ceea ce uneori face jocurile mai complicate si sentimentul asta de furie si mai acut.

Ia sa vedem, maine o da soarele si pe-aici?

In alta ordine de idei. Acest cantec. Atat.


Cred ca mi s-a luat de net. Putin.

Posted: October 15th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

De la o vreme, a inceput sa mi se ia de net. De toate prostiile de pe el. De Facebook si Messenger si Google si alte mii si mii de cacaturi mai mici sau mai mari. Nu stiu daca asta e din cauza ca, de vreo doi ani si ceva, internetul nu mai e doar loc de joaca, ci si de munca, dar se prea poate, avand in vedere ca de multe din chestiile care mi s-a luat, mi s-a luat in astia doi ani.

Cred ca una din cele mai mari probleme ale mele cu internetul e ca am dat peste mai multi oameni decat as fi vrut. Zi de zi, pareri dupa pareri, poze, mailuri si atasamente care ma pun in contact cu oameni. Procentul celor cu care am intrat astfel in contact si cu care nu as fi schimbat o vorba in viata reala e mult mai mare decat cel al oamenilor de care chiar imi place. Si nu ai cum – sau nu stiu eu inca sa fac asta – sa nu dai de oameni; poti sa te auto-educi sa nu-ti mai pese, asta da. Dar ei exista, tu ii vezi, ii vezi schimonisindu-se, scriind, adunandu-se in grupuri si fiind total nepasatori, si n-ai cum sa zici ca n-ai vazut.

E posibil sa-mi treaca sila asta, la fel cum e posibil sa ma apuce furiile adolescentine si mai ales e posibil sa fie inceputul unei perioade de naparlire. O perioada in care sa fiu mai selectiva, cine stie, o perioada care trebuie sa vina. Internetul e cea mai mica din problemele mele, in sensul in care e doar prilejul cu care mi-am amintit de ce unele chestii ma enerveaza rau de tot.

In alta ordine de idei, e toamna-primavara afara si eu mi-am cumparat un fular colorat rau de tot, aproape turbat. Aseara bantuiam prin magazin si efectiv ma intrebam cum de pot sa fiu atat de mana-sparta uneori si atat de zgarie-branza alteori.


Mie inca mi-e frig

Posted: October 12th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Impart atatea chestii incat ajung sa cred ca am impartit vara cu prea multi oameni si am ramas fara ea. Din vara care a trecut, nu-mi amintesc decat apasatoarea Venetie, pe care o mai visez uneori, si un apus selenar de la Sfantu Gheorghe, combinat cu un peste fript.

Si ma mir ca n-am nisip in geanta. M-am straduit sa-l las pe tot acolo si mi-a reusit foarte bine toata treaba.

In restul timpului in care nu am regrete referitoare la vara, ma gandesc de ce sunt oamenii atat de falsi pe cheltuiala lor. Cui ii pasa ca ti-ai rupt tu din principii si de la gura si ai stat frumos pe un scaun, ca sa “dai bine”? Cui dracului ii pasa ca dai tu bine? Si daca ii pasa, conteaza asta mai mult decat faptul ca tu ajungi acasa simtindu-te ca un cacat?

De cate ori zic ca am terminat-o cu compromisurile, se mai intampla ceva care ma face sa ma intreb daca chiar asa e. In timp ce scriam un mail pe care oricum l-as fi scris mult mai virulent, chiar ma intrebam la ce ma obosesc. Teoretic, chestia asta cu sa spui ce ai pe suflet si sa nu mai accepti compromisuri ar trebui sa te faca sa dormi mai bine noaptea. Ei bine, intr-o lume in care toti sunt speriati de moarte de aparente si de “ce o sa zica lumea”, trebuie sa recunosc ca ma cam trezesc cu dureri de spate.