Insurportabila ușurătate a cafelei

Posted: October 6th, 2017 | Author: | Filed under: Eu cu mine, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , | No Comments »

Mă duc adesea la o cafenea de pe lângă muncă. De cele mai multe ori, mă strecor fără să zic nimănui, ies de parcă sunt fugărită de fantomele trecutului. De puține ori, zâmbesc și încerc să interacționez ca o ființă umană – astea sunt dățile care mă fac să ies transpirată toată, ca după sală sau saună sau sală în saună.

În ultimul timp mi-e greu să mai găsesc confortul în lucrurile aparent firești, pe care toată lumea le face. Am ajuns să accept chestii dubioase (cum ar fi că I am FINALLY getting braces, dar asta e o poveste ce se va întinde pe minim 2 ani, deci am timp să o relatez) și activități pe care nu le faci chiar în fiecare zi, dar când e vorba de mers la cafea sau de stat la coadă la Mega, mă simt ca un urs în magazinul de porțelanuri.

E foarte greu să ai grijă de tine. Fizic. E un truism, dar așa e. Mi-e imposibil să înțeleg cum își neglijează oamenii propriile ființe așa de mult. Chiar și eu, un pic obsedată de mine, mă regăsesc acum corectând chestii ale trecutului. Și serios de nu e foarte, foarte greu. Să te iei de mână și să te duci la căutat. Mi-a fost mai ușor să merg la psiholog.

Dar acum, că am pornit pe drumul ăsta al facerii bine, mă văd în imposibilitate de a mai fi om în alte privințe. Chiar mă uit deseori la mâini și mă mir că nu-s gheare, mă uit în jur la birou și mă mir că nu e plin de porțelanuri.

Life is a funny thing, vă zic. Râzi, da’ nu prea e râsul tău.


Azi chiar mi-a mirosit a toamnă

Posted: August 18th, 2014 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , | No Comments »

Poate pentru că a fost ziua în care am revenit la rutina în care zi de zi mă târăsc la birou. Poate pentru că a fost mai răcoare, poate pentru că pisica doarme mai abitir ca în primele zile sau poate pentru că nostalgia post-vacanța minunată londoneză e mare. Dar azi chiar mi-a mirosit a toamnă.

Și nu mi-a părut rău după rochițele scurte, sandalele înalte și sexi, nici după colacul pentru apa mării umflat de prea puține ori anul ăsta. Nici după serile lungi, cu lumină până la 9 și ieșit în oraș după 10, ca să fie mai răcoare. Nici după înghesuiala de pe terasa de la Origo sau Energiea, nici după biciclitul transpirat de vară.

Mi s-a făcut nici drag, nici dor, ci mi s-a făcut firesc de fulare lungi, de cizme colorate, de serile friguroase din Bruno, testând varietățile de vinuri, de beretele șic pe care vreau să le cumpăr anul ăsta, de călătoriile de toamnă, de visele de toamnă, de aniversările de toamnă, de nuci și mere, de vânt, de frig, de ploi.

Semn fie că îmbătrânesc și că îmi intră nostalgiile în oase, făcându-și loc oftând și pufăind, dându-și ghionturi ca niște doamne ce vin de la piață într-un autobuz supra-aglomerat de studenți, fie că mi-au intrat mințile în cap, ca niște copii cuminți care s-au resemnat la gândul că pauza mare e, de fapt, mai mică decât le-ar trebui.

 


Tonight

Posted: March 22nd, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , | 4 Comments »

Sunt unele seri in care nu-ti ajunge buretele imaginar sa stergi toata saptamana traita. Si asta spune multe, pentru ca un burete imaginar poate fi cat vrei tu de mare. Sigur, nici saptamana asta nu s-a lasat mai prejos, in ceea ce ma priveste. Cu exceptia unor momente de acalmie, in general, in capul meu s-au petrecut cam 3 vifore de intensitate medie si m-a tras curentul.

De obicei, cand se intampla asta, am asteptari foarte mari de la seara de vineri. Biata de ea, o incarc cu o groaza de vise, planuri, doleante. Cum ar fi sa ma plimb cu un balon cu aer cald. Sau sa ma intalnesc cu un unicorn. Sau sa ajung la Disneyland. Sau, mai bine, sa ajunga Disneyland la mine in living. Sa am un living destul de mare incat sa incapa Disneyland in el. Sa nu mai visez ca ma duc in Paris si ca m-a prins noaptea fara sa fac poze, ci chiar sa ma duc, nu conteaza daca e noapte sau am sau nu aparat foto.

De regula ma multumesc cu niste sala, niste junk food, o carte buna (nu mai termin o data 1Q84 si asta ma bucura) niste beri si niste oameni dragi. De regula imi e de ajuns. De regula. Sunt insa seri de vineri in care trebuie sa se intample ceva magic. Ceva imposibil. Ceva atat de fantastic, incat s-ar putea scrie o poveste minunata pe seama acestui fapt.

Insa nu prea poti sa faci magie cu mana ta. Adica, eu nu cred ca e magie daca ti-o faci singur. Asa ca nu-mi ramane decat sa astept. Serios, chiar astept ceva magnific, de magnitudinea aparitiei lui Merlin in metroul care ma duce acasa.

 


Sparks

Posted: March 13th, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , , | No Comments »

Suntem facuti din atatea piese mici incat e de mirare ca nu ne ratacim si ca nu ne amestecam mai mult.

Venus si Luna isi fac de cap, iar cand Mercur o fi retrograd, sa vezi atunci paranghelie.

Paranghelie intr-o lume pe care nu o pricepem.

Asa cum, de altfel, unii isi traiesc viata.

Uneori cred ca problemele s-ar rezolva mai simplu cu o cutie de cola si un lucky lights. Apoi imi amintesc ca m-am lasat si de cola, si de tigari, si de rezolvat probleme.

De ce fac oamenii curat? De ce doneaza haine? De ce isi arunca chestiile din dulapuri?

Ca sa stranga si mai multe, fireste.

Suntem facuti din bucati de alti oameni si uneori as vrea sa-i strang pe toti, toti intr-o camera mare, sa le dau cola si tigari si, in timp ce ei toti sunt ocupati sa se laude cu ce au mai primit/castigat, sa ma adun, sa te readun, sa fim o bucata intreaga de eu si de tine, fara altii.

Dar nu exista suficienta cola si suficiente tigari si in curand Mercur va fi retrograd si eu nu ma mai recunosc uneori si deja e tarziu si cred ca dieta asta nu imi prieste


Totul e o chestiune de perspectiva

Posted: August 18th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

In ultima vreme nu prea mi s-au mai intamplat chestii dubioase. Dupa care am realizat ca e din cauza ca am invatat sa imi atribui dubiosul, ca si cum ar face parte din firesc. Din cauza asta, probabil ca in curand nu o sa ma mai mire daca vad inorogi trecand strada sau daca ma intalnesc cu piticul de la celalalt capat al curcubeului, care ma va saluta reverentios.

Asadar, o data incheiat serialul Ally McBeal, pe care l-am revizionat la inceput din placere si spre final doar ca sa termin o data, acum ma pot apuca de scos dubiosul din firesc si de petrecut timp mirandu-ma de lucruri.

Amuzant a fost de dimineata, spre exemplu, cand m-am trezit convinsa ca sunt in cort – si chiar nu intelegeam de ce stau pe moale. M-am dat alene jos din patul in care am realizat ca sunt si inca nu mi se parea nimic dubios, pana cand mi-am dat seama ca nu am auzit alarma. De fapt, ca nu a fost alarma. Se pare ca, undeva, in noapte, nu se stie cand si mai ales de ce, Silvia s-a gandit ca ar fi logic sa-si dezactiveze cele 3 alarme de care are nevoie pentru a se trezi si iata-ma, ca o floricica, la 9 fara un sfert, inca in casa.

Cred ca a urmat cea mai mare graba din lume, l-am depasit si pe Speedy Gonzales, fara tequilla chiar, mi-am inghitit regretul de a nu bea cafea, m-am imbracat subtire, ignorand norul negru de deasupra blocului, am avut chiar timp sa las in cutia postala citirea de la apometre si am ajuns… la Razoare, unde am stat aprox. 20 de minute, ascultand cum un cuplu din spate se tot chinuia sa se decida daca sa ramana in 91 sau sa se urce in 69 – si tot asa, toate cele 20 de minute si putin dupa.

Dubios in povestea asta e ca nu mi s-a mai intamplat de ceva vreme sa ma trezesc fara alarma la 9 fara un sfert, ca nu m-am mai grabit de mult spre munca si ca nici macar nu m-am impacientat ca am intarziat. Firesc, doar e joi si afara miroase a octombrie. Pe Eroii Sanitari, copacii pareau din ce in ce mai tristi si resemnati. Sa dea naiba daca vreau sa vina toamna, am zis!


Constatari efemere

Posted: April 16th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

Nu stiu ce e cu mine si cu somnul meu, dar o relatie de altfel armonioasa si datatoare de vise frumoase s-a cam dus pe apa sambetei. Petrecem prea putin timp de calitate impreuna, e ca si cum nu mai avem ce sa ne spunem si traim din amintiri.

Weekendul asta am sa investesc mai mult in relatia noastra. Ma bucur ca e vineri, desi de dimineata despartirea mea de somn a fost, ca intotdeauna,  brutala si nedorita. Maine si poimaine o sa ajungem la un acord – desi pun pariu ca va fi unul firav si ca, peste nici o saptamana, o sa ajung la aceleasi concluzii ca azi.

Asadar, sa fie vineri, sa fie bine. Bad hair day azi, am uitat sa specific. M-am culat om si m-am trezit matura – sau leu in jungla infuriat la culme de hiene. Acum vad ca s-a  mai potolit, dar fix pe sistemul “lins de vaca”. Adica nicicum nu e bine. De la somnul buclucas! Va zic eu!