Leacul universal

Posted: February 12th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

Desi inca sunt foarte racita, starea mea psihica s-a ameliorat considerabil. Cum? E simplu: am dormit! De joi seara tot dorm, cu mici intreruperi pentru mancare, pastile, apa, pipi. Azi noapte am dormit 14 ore si sincer as mai fi dormit, daca nu m-as fi trezit de foame.

Somnul e foarte important pentru mine si sunt convinsa ca as duce-o mult mai bine de nu as fi nevoita sa ma trezesc artificial, in creierii diminetii. Dar, hey, we take what we get si daca maine ma trezesc la 8, probabil ca o sa ma culc iar o data cu gainile.

In rest, sunt complet sictirita de ninsoare, de frig, de viscol si ma gandesc sa-mi cumpar o lopata cu care sa dau dracului zapada la o parte din fata blocului, daca altcineva nu o face. As fi facut asta pana acum de nu eram bolnava. Nu-i mare branza sa dai zapada pe doi metri, cat sa nu cazi cand intri in bloc cu plasele pline de la Billa, dar de ce sa faca vecinii mei asta? Nu; se inchid in casa, dau manelele la maxim si se bucura ca sunt asistati social. OK, nu toti, ci doar aia de la etajul 6.

Nu inteleg, sincer nu inteleg obiceiul asta de a te ingropa in bloc si vai, de a deplange urgia zapezii care te face sa nu mai iesi din casa. In loc sa pui mana pe lopata si sa faci frumos in fata blocului, ca dupa aia tot tu plangi ca nu ai pe unde sa treci spre magazin sau farmacie. Ne-a tampit statul la oras, zau.

Ah, abia astept sa vina caldura si sa se topeasca mizeria asta de zapada bucuresteana, cum nu va puteti inchipui. Chiar daca o sa racesc cu spor si atunci, la primele semne de dezghet.


Cerul va fi temporar noros

Posted: January 8th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Ma distreaza la culme expresia din titlu; nu stii cand o sa fie cerul noros si cand nu, e ca si cum joci ruleta ruseasca.

Ori de cate ori vin acasa si ma uit putin la televizor, imi dau seama ca nu pierd mare lucru: Activia iti regleaza tranzitul intestinal, cerul va fi temporar noros, nu stiu ce banca da nu stiu ce credite, un fotbalist a facut ceva, scandal in parlament, consumul de sare, zahar si grasimi si asa mai departe.

Ma pregatesc sa incep saptamana viitoare in forta, desi o voi termina probabil lesinata si nemultumita. E ultima saptamana la un loc de munca; intoteauna mi s-au parut epuizante ultimele saptamani la un loc de munca. E ca atunci cand esti mic si amani sa-ti faci temele pana duminica seara, te culci tarziu si a doua zi te intreaba ai tai ce ai si de ce esti sfarsit.

Nu stiu pentru cat timp si cand va fi cerul temporar noros, dar stiu ca e al naibii de bine cand e senin. Ar trebui sa ma bucur mai mult de asta, desi imi iau, precauta, umbrela in geanta.


Vin sarbatorile…

Posted: December 18th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Vin sarbatorile, acum e clar. A fost si Secret Santa, a fost si primul cadou, deja oamenii merg mai grabiti si unii dintre ei deja sunt oribil de panicati, gandindu-se ca nu au gasit inca acel Cadou Grozav de Craciun pentru Persoanele Grozave din viata lor.

Anul asta nu am facut brad in mica mea garsoniera. Dar mi-am cumparat luminite de pom, ca un fel de compromis.

In fine, ce voiam sa spun este ca vin sarbatorile si pe mine, astazi, m-a trezit un soare arzator, de m-am intrebat imediat oare cat am dormit, oare e vara, oare plec la mare?

Am prea multe anotimpuri in minte. Trebuie sa reusesc sa ma concentrez pe asta actual. Altfel nu-mi miroase a bine. De aceea, maine voi cumpara cadouri de Craciun si, cu putina vointa, o sa-mi cumpar si un bradut mic, mic de tot, cat garsoniera mea, ca sa nu ma mai simt stinghera, ca un om in costum de baie si cu un colac de inot in jurul taliei aflat in satul lui Mos Craciun.

Imi trebuie Singur Acasa, partile 1, 2 si 3, Un Colind de Craciun de citit iar, ca in fiecare an, un brad la mine acasa si un foc cald, de lemne care troznesc a liniste. Asa, sigur o sa simt ca vine si Craciunul asta.


O dimineata ideala

Posted: December 11th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , | 2 Comments »

Trebuie sa fie duminica, sa fie dimineata, dar nu chiar. Sa imi imping picioarele in papuci si sa fac cafeaua ideala la ibricul ideal, inainte de orice altceva. Apoi sa ma spal pe dinti si, in timp ce fac asta, ma uit in oglinda si vad ca azi nu arat de parca urmeaza al treilea razboi mondial.

Miroase din ce in ce mai tare a cafea si eu ma duc inapoi in pat. Ma intind in plapuma si citesc putin. Cum imi sta in fire, uneori las cartea din mana si ma uit in tavan sau ma gandesc la altele. Pana cand imi dau seama ca nu mai miroase asa de tare a cafea, asa ca ma duc sa o incalzesc, sa-mi pun cafea  si doua lingurite rase cu miere in cana cu leu.

Ma uit pe geamul din bucatarie si ploua. Diminetile bune sunt cele in care nu ai unde sa te duci, de ce sa iesi din casa si ploua. Ploua cu saptamana care a trecut, cu cea care o sa vina, cu toate enervarile de moment si supararile care se vand in piata, trei la kil.

Si de-asta intorc cu un gest de fronda spatele geamului din bucatarie si ma duc inapoi in pat. Cafeaua se bea repede, se bea printre povesti si tot felul de alunecari sufletesti dintr-o parte in alta. Poate imi pun muzica, am chef de ceva nou si ceva vechi, ceva ca ploaia, in ultima vreme am ascultat mult Iron & Wine si Neil Young.

O dimineata superba ar fi una in care as reusi si sa scriu.

Dar o dimineata absolut reusita e una in care in casa miroase a rufe proaspat spalate. Cand afara e mai cald, iubesc sa las deschisa usa de la balcon si sa poftesc in casa mirosul de rufe curate, umede. Asociez mirosul asta cu “acasa”, cu lucruri bune si pasnice si calde, cu lucruri calme, cu o statornicie care ma induioseaza si de care fug ca un cal salbatic, desi n-ai zice.

Si uneori diminetile cele mai reusite sunt cele in care lucrurile se intampla exact pe dos. In care nu esti singur in casa cu tabieturile tale. In care altcineva face cafeaua si tu poti sa te rasfeti ca un leu fara griji. Poate e si soare, poate n-ai papuci, poate ai unde sa te duci. Dar, ca in viata, lucrurile bune se intampla cand te astepti mai putin si fara sa te gandesti la rufe umede sau statornicii. Doar iti vezi de povesti si mai ales, mai ales, de tacerile pe care le-ai cautat atat de mult prin tot felul de cuvinte triste si tare, tare multe.


Secrete despre mine

Posted: December 4th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Nu mai cred in permanenta. Cel putin nu aia umana. It’s kind of a bullshit. Puterea cuvintelor este incredibila in ceea ce priveste tinutul de oameni la distanta unul de altul.

Nu cred in conformism, desi ma pricep tare bine la a-l imita. Intotdeauna o sa ma intreb de ce asa si nu altfel si singurul motiv pentru ca nu ma revolt este ca, probabil, mi-e lene.

Sunt greu de motivat. Procrastinez cu o usurinta incredibila si de multe ori am impresia despre mine ca nu ma pricep la nimic. Poate si pentru ca nu m-am antrenat, ocupata fiind sa nu fac nimic.

Nu prea imi dau seama cand gresesc. O sa ma conving mai mereu de faptul ca, intr-un fel, sigur am fost motivata sa fac ceea ce fac si, deci, n-am gresit cu nimic.

Mi-e greu sa ma intorc, cand e cazul. O fac, dar greu de tot. Pentru ca daca ma intorc inseamna ca mi-am dat seama ca am gresit sa plec, vezi punctul anterior.

Nu am incredere in mine. Stiu eu ce stiu.

Nici in alti oameni. Dar reusesc sa am incredere in oamenii nepotriviti.

Acord prea multa importanta unor tampenii, desi urma de ratiune din capul meu intotdeauna incearca sa ma traga de maneca si imi spune “bai, vezi, fii atenta aici, nu acolo!”

Pentru o persoana care nu crede in permanenta, folosesc prea multe cuvinte de genul “intotdeauna” sau “niciodata”, chiar si cand sunt rugata sa nu o mai fac.

Ganduri de decembrie, duminica, noaptea… asta ca sa nu ma gandesc la altele si, da, ati ghicit, e un fel de procrastinare si asta.


Si, cum ar veni, iar m-am imbolnavit

Posted: November 13th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

Asa am eu noroc in viata si, cum imi schimb jobul, cum ma imbolnavesc instant. Raceala, putina febra vineri, iar vineri noapte all hell broke loose, adica mi-a curs sange din nasul extenuat de atata suflat  si tuseam asa de rau ca nu reuseam sa adorm. Am adormit pe la 4 jumate, cu nervi si durere in piept si cu speranta ca a doua zi o sa fie mai bine.

Dar a doua zi nu a fost mai bine si am zacut incontinuu, si acum nu prea inteleg cum de s-a facut ora 3 jumate, duminica, si mi-e putin groaza de faptul ca maine trebuie sa ma duc iar la munca.

Atata agitatie in viata profesionala ca anul asta n-am mai avut. Sa fiu sincera, pana acum nici macar nu realizasem ca am o viata profesionala. Si acum nu numai ca am, dar e si agitata si iar mi-e frica de ziua de luni. Stiu ca suna stupid, dar pentru mine asta inseamna o viata profesionala. Sa-ti fie frica de ziua de luni. Ciudat, nu? Nu e asa de ciudat daca ma gandesc la faptul ca inca nu am gasit smecheria aia care e munca, dar de fapt nu e.

In rest, ce sa fac, iau sirop de tuse si vitamina C si Fervex si ma intreb ce dracu s-a intamplat cu sistemul meu imunitar si cine l-a suparat in halul asta, de nu poate omul sa se bucure si el de un weekend altfel decat la pat si cu Dr. Who pe fundal. E si asta un soi de rasfat, daca faci abstractie de tuse, nas infundat si altele din gama.


Oameni radioactivi

Posted: November 6th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Cred ca exista oameni radioactivi. Oameni langa care stai linistit si pac! te trezesti cu o tumoare sufleteasca. Te duci apoi la medic si nu stie nici el ce tratament sa-ti dea, se scarpina in cap si te trimite sa stai printre alti oameni, poate-poate uiti de primii, daca nu chiar sa scapi de tumoare.

Mai cred ca sunt oameni care isi fac rau unii altora, fara macar sa vrea. Sunt alergici unii la altii, desi n-ar vrea. E ca atunci cand esti alergic la capsune, ele nu au nicio vina, dar nici tu nu te poti opri din macat. Te duci apoi la medic, se scarpina in cap, te scarpina si pe tine pe spate si ori ai noroc si-ti da un antialergic, ori iti interzice sa mai mananci capsune.

Sunt si oamenii care sunt ca bomboanele de Craciun. Le mananci rar, si atunci, pentru ca stii ca e rar, balotezi in nesimtire pana cand ti se face rau. Te duci apoi la medic, se scarpina in cap, iti aminteste ca o sa vina si Pastele si te trimite acasa, unde stii si tu prea bine ca nu mai are rost sa te mai atingi de bomboanele alea.

Ma uit la X Factor, pentru ca e TV-ul pornit, e toamna si afara si la mine in bucatarie, ceva lipseste si stiu ce si ma tot gandesc la oameni. M-am saturat sa ma plang pentru, pana la urma, nimicuri. E toamna si din ceasca de cafea goala din stanga mea nu se mai aude nimic. Se tace in jur, oameni si oameni trec pe strada, zgribuliti, isi asuma fiecare mersul la medic de parca ar fi firesc.

Si lucrurile sunt mai simple si oamenii mai buni, aia care nu te trimit la medic si nu vorbesc cand citesti si nu iti amintesc de ce nu ai.

Mi-e dor de tata. Si nici macar nu e primavara.


It’s always darkest before the dawn

Posted: October 24th, 2011 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | Tags: , , , , , , , , , , , | No Comments »

Bine ca au scos Florence + The Machine album nou, ca ma aflam intr-un impas, muzical vorbind. Simteam ca imi lipseste ceva si nu stiam ce, nu stiam de unde sa ma apuc. Eram suspendata intre Gilmour live la Royal Albert Hall, David Bowie si colaborarile sale divine cu Robert Smith si altii si bineinteles, obsesia mea de cand cu Summer Well, Interpol. Asta ca sa nu mai zic nimic de The Cure, pe care ii ascult cu o precizie de ceasornic in fiece toamna in care mi se pare mie ca s-a uitat soarele putin ciudat la mine.

Am inceput sa ascult Blonde Redhead, o treaba interesanta si plina de posiblitati, in sensul ca se potriveste la o multime de stari si de intamplari sufletesti sau mai putin sufletesti. Si intre timp am aflat ca Florence si masinaria ei nu stau degeaba si scot Ceremonials, album pe care l-am savurat azi in timpul in care nu faceam nimic – nimic din ceea ce trebuia de fapt sa fac.

M-am bucurat sa ii regasesc, Florence cu vocea parca mai bine lucrata, parca mai calma, parca mai linistita cumva. Versurile in schimb m-au luat si m-au invartit ca praful dintre frunzele de toamna prinse intr-un joc nebun cu vantul. Eu si frunzele, eu si alegerile mele, eu cu mine, eu, fata care are inca obiceiul de a plange incet si doar pentru ea cand se gandeste la posibilitatile vietii ei. Hm, e prima data cand spun asta in public.

Oricum, ideea e ca am gasit un album cu care sa ma potrivesc, asa cum se potriveste si toamna asta cu mine, chiar daca sunt atatea chestii care inca stau stramb. Nu le poti avea pe toate, chiar incerc, incerc din greu sa invat lectia asta. Si cand trebuie sa inveti lectii care tin de tine, de sufletul tau, de eu-ul tau proiectat in lumea de zi cu zi, de alegeri, de oameni cu care ai gresit, de oameni care au gresit cu tine si tot asa, o gramada de chestii, iti prinde bine un album pe care sa-l asculti si sa zici ca da bai, nu ca e bine, dar poate o fi candva macar pe breaking even.

*…But I like to keep some things to myself  – inca am acest obicei suparator cumva. Dar necesar.


Cata toamna, atatea drumuri

Posted: September 25th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Cred ca ma apuca ceva, o boala, un virus, ceva de genul asta. Cred ca-i zice… maturitate. Incep sa imi asum consecintele unor alegeri, chiar daca asta inseamna a spune si a face chestii care nu imi plac. Incep sa inteleg de ce sunt asa si nu altfel si nu ma mai blochez, panicata, in fata constatarii ca sunt cum sunt si ca fac lucrurile asa cum le fac. Mai important, incep sa vad, sa inteleg si sa accept unde am gresit.

De fapt, cred ca ori mi-am aranjat cum trebuie cuvintele din cap, de una singura, asa cum atata mi-am dorit incat am ranit, probabil, o gramada de oameni, ori mi se pare ca am reusit si sunt foarte, dar foarte delusional. Si ca de fapt nu imi dau seama ce se intampla, avand in vedere ca nu ma mai panichez ca o gaina in fata unor lucruri care, pana acum, ma faceau sa-mi iau campii.

Stand si discutand cu o prietena, am constatat ca lucrurile nu se intampla cand vrei si ti le planifici. Ai zice ca stiu asta deja, si probabil ca am stiut, dar am uitat. Ma simt ca un pasager din dreapta pe un drum plin cu denivelari. In acelasi timp, simt ca sunt la volan pe o autostrada. Si tot in acelasi timp, ma simt un pic mai matura ca acum 100 de ani, adica la inceputul anului, cand ma apucase o iarna metaforica de nu va zic.

Cert e ca, indiferent daca chiar cred asta sau sunt, cum am zis, delusional, nu mai e loc de depresii. Si, o data ce am constatat asta, s-a facut loc pentru atatea, ca nu-mi vine sa cred.


Build a life. Build a relationship.

Posted: September 11th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | 4 Comments »

Daca ati avea Facebook si daca v-ar impinge curiozitatea (sau o prietena care trebuie sa-si construiasca o camera, salut, Mihaela) sa va jucati Sims Social, ati observa trei chestii cel putin dubioase:

- cand se incarca minunatia de joc, pe ecran scrie “Build a life. Build a relationship”. Si tu, de fapt, stai cu ochii priponiti intr-un monitor, ignorand chestiile reale din jur, viata adevarata. Stupid este ca asta se intampla de cand lumea si calculatoarele si jocurile, dar acum, ca mai si scrie asta cu litere mari pe monitor, noi tot ne consideram privilegiati ca ne putem petrece timpul construind relatii virtuale intr-o lume la fel de virtuala (in care, apropo, e prea simplu sa faci bani. In lumea reala, eu nu fac bani dupa ce smulg buruienile).

- daca esti intr-o relatie cu alt sim si da dracu’ sa vrei sa il pupi pe altul, nu poti pana nu te desparti de primul sim! Adicatetelea, in Sim Social lumea este mult mai serioasa si plina de virtuti decat in lumea asta adevarata. Va zic, nici macar a shy kiss nu poti sa-i aplici altui sim. Trebuie sa fii cinstit pana la capat, sa-ti tarasti fundul pana in casa primului si sa ii spui ca nu mai merge. Asta da copiuta dupa realitate.

- in Sim Social, relatiile inter-umane… sau, ma rog, inter-simi se desfasoara cu foarte mare usurinta. E nevoie doar sa “chew the fat” de vreo 5 ori ca sa fii prieten cu cineva. Si cu oricine poti sa vorbesti despre scris si gatit, ca vei primi, cel mai probabil, puncte pretioase pentru interactiunea sociala. Puncte cu care, nu-i asa, iti poti cumpara canapele si tablouri.

Ehei, tocmai mi-am dat seama ca asta e un caz clasic de “don’t hate the game, hate the player”. Pentru ca nu sunt de vina aia de la EA Games, Zynga sau ce-o fi pentru ca o buna parte din oamenii astia care au net cumpara ingrasamant pentru a li se coace mai repede vinetele, colecteaza chirii din cladiri construite cu indexul si cateva click-uri de mouse si cauta infrigurati o cale prin care i-o poti trage vecinei din dreapta fara sa te desparti de aia din stanga. Ca-n viata, va zic, caci le-am jucat pe toate.