De-ar fi așa simplu

Posted: December 14th, 2016 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

De-ar fi așa de ușor să-ți faci curat în gânduri cum e să-ți faci curat în bibliotecă, ce vieți bune de oameni cu locuințe aranjate la linie am avea. Măcar un pic.

Ne-am organiza cu toții într-o zi, de preferință duminica, atunci când ne cuprinde un ennui deosebit. Am zice „Așa nu se mai poate!” și, plini de năduf, ne-am apuca să scoatem tot ce avem din rafturi, să descoperim tot ce am dosit și nu mai găseam atunci când căutam, toate gândurile pierdute și lapsusurile, toate amintirile refulate și toate bucuriile mici de care am uitat.

Ne-am lua niște saci mari, rezistenți, poate chiar parfumați ca să nu mai mirosim din nou tot bullshit-ul din anumite gânduri.

Și ne-am apuca de selectat: asta aici, asta acolo, asta o dau unui prieten.

Ne-ar prinde seara aranjând apoi cele rămase pe categorii, culori, sentimente, resentimente, planuri, planuri complet irealizabile, vise, pasiuni etc. Și multe ore mai târziu am privi mulțumiți către cele realizate, sorbind un ceai cu certitudinea omului că și-a pus viața în ordine.

Luni dimineață, regăsim același haos pe care abia l-am curățat.

*Orice asemănare cu persoane și fapte reale este pur întâmplătoare.*

 


Din afară

Posted: October 27th, 2015 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , | 1 Comment »

Poate că e de la cantitatea enormă de Paracetamol ingerată zilele astea. Poate e de la fuziunea cu patul, poate e de la melancolia blegoasă care mă cuprinde o dată cu ultimele raze de soare ale lui octombrie. Sau paote că e doar o stare banală, cauzată de alegeri proaste pe care mai bine le atribui pastilelor și răcelii și cafelelor și anotimpului.

Dar nu e bine.

E găunos și mi-e frig. Și nu-mi găsesc pașii și mereu îmi dă cu plus. Nu mai știu unde să mă opresc. E ca și cum m-am trezit brusc la volanul unei mașini de curse și n-am ce face, trebuie să continuu.

Să fac ce mi se cere, să mă uit în oglindă și să mi se pară că mă recunosc. Da, mă recunosc, eu sunt. Poate ajung să mă și cred. Când ajung să mă cred, e bine. Când ajung să mă cred, e liniște.

Și mâine e miercuri și o iau de la cap. Mâine mă fac că mă recunosc, poate mă recunosc și ceilalți. Poate că e un joc tacit pe care am agreat să-l jucăm ca să nu înnebunim. Pare o explicație la fel de bună ca oricare alta.


Socoteala de acasă

Posted: July 14th, 2015 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , | No Comments »

Cum socoteala de acasă a turistului nu prea se potrivește cu realitățile companiilor de zbor, m-am trezit cu Scoția amânată pentru la anu’ și cu o nouă vacanță ce va să vie, taman în cele mai neașteptate locuri: Elveția, Franța și Germania.

Enfin, aia să fie problema, că nu văd kilturi anul ăsta.

Chiar aia să fie problema.

În ultimul timp s-au aglomerat atâtea, că am cam uitat unele chestii deosebit de importante despre mine și alții.

Am ajuns în schimb prinsă în șirul ăsta oribil al muncii în advertising: ppt-uri, idei, strategii, aoleu-uri și vai-de-noi-uri – senzația aia că ești foarte important când, de fapt, ești cam cât o muscă pe un geam, în marea schemă a lucrurilor.

Și chestia asta nu-mi place și vreau ca la 30 să-mi fie un pic altfel. În niciun caz cum mi-a fost săptămânile astea. Altfel. Mai aerisit. Mai deschis așa, cumva.

Am nevoie de vacanța asta, știu, am mai zis, știu, mă repet. Și OMG mai am atât de puțin până la 30. Mă panichez pe hârtie, că, de fapt, cred că sunt… resemnată. Da, știu că age is just a number. Super. Cunosc că alte lucruri sunt mai importante. Dar vedeți voi, eu cu aceste *alte lucruri* am niște chestii de rezolvat. Îmi trebuie o zi, două în care mă pot apleca asupra lor. Am nevoie să mă uit în oglindă și să înțeleg. Băi, am nevoie de poezie, aia e. Mi-e tare greu să mai citesc, nu mă mai pot pierde în povești. Lirismul e o chestie îndepărtată – cine naiba are timp de așa ceva când Lucrează în Publicitate?

Dar o scot eu la capăt. Cumva, dacă am învățat ceva despre mine în ăștia 29 de ani și 11 luni, e că sunt pricepută la asta.


Și până la vară…

Posted: February 18th, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , | No Comments »

Cele mai mișto promisiuni sunt cele pe care ți le faci tu, ție. Ar trebui ca faptul că ți le faci tu, ție să te oblige cumva să te ții de ele mai cu încredere. Dar cumva, pare că faptul ăsta te face să fii și mai gata să le încalci.

Ei bine, chiar și așa, eu azi am chef să-mi promit eu mie unele chestii. Și mi-am promis că până la vară…

- O să-mi las părul să crească liber, să mi se încurce pe umeri, să fluture cât de blond poate el, să uite de teama întâlnirii cu o foarfecă nemiloasă.

- O să citesc toate cărțile pe care mi-am promis și astă iarnă să le citesc, căci unele povești nu mai trebuie amânate.

- O să am grijă să nu mă mai înspăimânt când rămân eu cu mine și o să știu cum și de unde să încep a mă bucura de timpul meu.

- O să renunț să mai iau și o să încep să mai dau. Atât metaforic cât și cât se poate de concret.

- O să renunț la a-mi mai citi în frunte, dimineața, în acele două linii pe care numai eu le văd, dacă ziua o să fie bună sau proastă și o să o las să se desfășoare exact cum vrea ea.

- O să îmi înfrumusețez orice birou de oriunde voi lucra, pentru că viața și ziua de lucru sunt prea scurte ca să ai un birou urât.

Și mai am câteva. Dar de promisiunile astea nescrise chiar aș vrea să mă țin, așa că nu o să le las în scris.


The Bond

Posted: July 31st, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , | 2 Comments »

Recent simt ca mi-am pierdut legaturile cu mine. Am devenit o persoana pe care nu o recunosc, cel putin profesional, desi mare parte din ceea ce fac nu a suferit mari schimbari. Insa ma simt asa, cumva… dezlegata, neapartinand, ma simt mereu pe drumuri, desi sunt mai acasa decat am fost in multe ocazii.

Nu e ca ma tem de paradoxuri, m-am obisnuit cu ele si uneori le primesc cu inima deschisa. Numai ca uneori stau si ma intreb, si ma intreb atatea, pentru ca fiecare intrebare naste inca 3 si fiecare raspuns ma duce cu gandul la inca 5 intrebari. Si uite asa imi pierd eu timpul, cu intrebari, desi pare ca nu fac nimic sau ca ma uit la un serial sau ca mananc pepene rosu.

Sigur ca mare parte din angoase tin de varsta. De cand am implinit 25 de ani, fiecare an care a trecut a trecut in alt fel fata de ceilalti. Mai greu, mai altfel, mai “ce-am facut eu pana acum”, mai “hai ca mai am timp sa aflu”. Dubios. Poate ca asta se intampla numai in cazul femeilor, din cate am constatat eu, conducand sondaje mai mult sau mai putin agresive. Poate ca acum e timpul sa-mi iau un caine, doar ca sa am alt suflet de care sa ma ingrijesc si sa nu-mi mai pun atatea intrebari.

Sau poate ca doar trebuie sa-mi cumpar o pereche de pantofi cu toc si sa citesc o carte faina incaltata cu ei si in pijamale, acasa. N-ar fi prima oara cand as face asta si, surprinzator, pare ca rezolva destule.


Eu, mie.

Posted: January 20th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , | No Comments »

Incerc sa ma gandesc ce mi-am mai dat eu, mie, fara sa imi cer.

Probabil ca incerc mult prea mult sa ma multumesc; asta si pentru ca sunt un om greu de multumit. Uneori vin eu la mine cu daruri ca un mic servitor ce spera sa isi inveseleasca stapanul, macar azi.

Imi aduc experiente noi, chiar daca mi-e frica, chiar daca visez urat.

Imi aduc oameni noi in viata, cu riscul sa imi fac stapanul trist si nemultumit. Sansele sunt sa iasa insa invers; sunt selectiva cu oamenii aia.

Imi aduc carti noi. Uneori asa de multe ca nu stiu pe care sa o incep si le incep pe toate si pe urma e si mai rau; nu stiu pe care sa o termin.

Imi aduc amintiri. Am momente in care intentionat stau si imi aduc aminte si retraiesc si incerc sa invat.

Imi aduc greseli, o groaza! Si stiu ca stapanul o sa stie ce sa faca cu ele.

Uneori ma intreb daca nu dedic prea mult timp cu tampenia asta, dezvoltare personala, sa fii multumit cu tine insuti, sa ai sufletul plin etc. Din fericire si groaza, imi trece repede. Daca nu imi fac eu singura cadouri si nu le impachetez frumos, viata mi-a aratat ca putini oameni o vor face si ca si mai putini nu iti vor cere ceva in schimb. Dar despre cerut, mai tarziu.