Cand concretul te inteapa in talpa metaforica

Posted: February 13th, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Imi aduc aminte angoasele existentiale pe care le aveam acum nu de mult, insa sigur cu o viata in urma. Cand nu stiam daca sa sun si pe cine sa sun si mai ales ce sa spun. Cand imi alegeam oamenii total gresiti pentru a-i iubi asa cum stiam eu cel mai corect si mai ales cand imi dadeam seama de ce-am facut. Cand scriam cu pixul pe hartie si fiecare punct atarna greu, greu de tot, asa cum atarnau si amintirile cand somnul dadea sa vina.

Fast forward cativa ani mai incoace si observ ca nu am scapat de mai nimic. Apasarea din piept, scheletii din dulap si cuvintele nerostite sunt tot acolo, numai ca acum sunt cauzate de chestii concrete. O anvelopa cu personalitate multipla imi da ulcer sentimental. Bara din spate a masinii mele ma face sa nu mai pot sa dorm fara aplicatii speciale de relaxare pe telefon. Facturi, impozite si cheltuieli neprevazute imi dau fiori asa cum imi dadeau mesajele alea de nu stiam cum si daca sa le trimit, in toiul noptii. Cand ma angajez in treburi si proiecte ma simt ca atunci cand ma angajam in prietenii cu oameni si nu stiam daca o sa tina si asta imi cauza fire de par alb metaforic.

Nu stiu cand am ajuns ca si lucrurile concrete, de oameni mari, sa ma macine atat de tare si la un nivel atat de profund. Cred ca asta se intampla, totusi, pentru ca se aplica zicala “suma viciilor trebuie sa ramana constanta”. Viciile mele sunt macinarile interioare, facutul de nervi nisip, framantarile si ingrijorarile. Cum in alte aspecte sunt pe drumul cel bun, am transferat framantarile spre alte departamente. Stiu ca nu-i bine. Stiu ca oamenii care sunt zen traiesc mai mult. Dar oare traiesc si mai in detaliu? Nu stiu.

Cert e ca prefer o pana de cauciuc unui stres emotional, un impozit unui schelet in dulap, o zi plina unei amaraciuni date te miri ce. Cumva, e mai bine asa, desi senzatia e ca nici acum nu sunt pe plus. Dar nu-mi place viteza si nici sa ma grabesc aiurea, asa ca astept sa devin zen, chiar daca astept mult si bine si asta ma macina.


Nobody gives a flying shit

Posted: November 29th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , , | No Comments »

In aceasta zi debordez de pesimism. Pentru ca asa vreau eu, nah. Da, viata e frumoasa, dar daca nu ar avea anumite zile de toata pomana, nu ai mai sti cand si ce sa apreciezi si totul ar fi un mare haos. Si eu sufar putin de OCD si nu imi place sa fie haos. Ba chiar am maine toata ziua rezervata facutului de curat.

Dar divaghez.

Ei da, azi e o zi in care constati ca nu te calca nimeni pe bombeu decat daca au nevoie de un capat de ata si stiu ca tu ai capatul ala de ata. O zi in care nu are nimeni chef sa te asculte decat daca faci un troc. O zi in care iti racesti gura de pomana, iti consumi neuroni si faci nevroze pentru oameni care isi amintesc de tine cand li se termina si acel capat de ata pe care l-ai dat, pana la urma, ca ai inima buna si cu tine nu e niciodata “niciodata”.

E ziua in care faci bradul foarte devreme si incepi sa fii din ce in ce si din ce in ce mai ursuz. Culmea. Si cui dracului ii pasa ca esti tu intr-o dispozitie proasta. Ce sa vezi; mai sunt si zile de-astea.

Nu-mi trebuie nimic. O sa imi treaca sau o sa imi vina iar sa zic ca am exagerat. Se poate sa mi se traga de la faptul ca toamna e la 99,8 la suta si ca se termina un an incredibil de fain, asa ca simt nevoia sa echilibrez lucrurile macar acum, pe ultima suta de metri. Nu stiu, vedem cum o fi maine, dupa curatenie.


Cu toata seriozitatea…

Posted: October 29th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , | 2 Comments »

… va spun ca imi gem picioarele a drum. Imi doresc sa ma plimb, sa vad si sa simt chestii noi la fel de mult cum imi doresc sa stau linistita in paturica si sa citesc o carte buna in tihna, nu la metrou, printre straini.

Si uite-asa nu stiu cum sa impac astea doua chestii. Cand o fac pe una sunt necajita ca nu o fac pe cealalta si tot asa. Si totusi, in strafunduri asa, sunt multumita de indecizie.

Alteori, tot cu toata seriozitatea va spun, ma apuca niste stari de depersonalizare de nu stiu ce e cu mine. Ma apuca in cele mai nepotrivite momente ale vietii. Cum ar fi, cand bat la usa de la baia biroului. Sau intr-o sedinta. Sau atunci cand cumpar paine. Ma apuca in momente firesti, banale ale vietii, exact momentele alea din care e facuta viata, in cea mai mare proportie. Si nu stiu cine sunt si unde merg si ce e acela un om si de ce sunt eu el si ma intreb daca nu o sa ma plictisesc din a fi eu si daca da, ce naiba o sa fac. Caci una singura sunt si, dupa cum ma invata viata, oricat ti-ai dori, nu te poti dedubla si nu poti avea mai multe fiinte.

Imi trece insa. La fel cum imi trece si dorul de duca si dorul de patura si dorul de solitudine si dorul de drumuri.

Pentru ca oamenii sunt complicati, de-aia. Mai ales toamna tarziu. Cu toata seriozitatea va spun.


Silvia la mall (nu e despre ce credeti)

Posted: February 21st, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , , , | No Comments »

Am facut ieri un mic drum in mall si am constatat ca totul acolo ramane la fel. De cand ma duc eu in mall, singura diferenta e ca au mai aparut ici-colo cateva magazine noi (thank God for H&M!), dar in rest, aceleasi magazine in care intri pentru a lasa prea multi bani pentru prea putine chestii cu adevarat importante.

In timp ce stateam la coada sa platesc un cadou (da, e coada in mall la 9:30 pm), mi-am amintit un moment clar din viata in care am crezut ca am gasit piatra filosofala. Si de fapt, nu era aia, nici pe departe. Era doar o biata pietricica intr-un pantof care ma jena la alergare. Asta nu inseamna ca momentele placute nu au fost, sau ca nu a insemnat nimic, doar ca… nu era Acel Lucru Maret care credeam eu ca e.

Ma sperie sa zic “intotdeauna” (desi in conversatiile de zi cu zi, rostesc des cuvantul asta) pentru ca nu pot sa concep cu adevarat ce inseamna. Nu am avut niciun moment in care am zis sau am simtit ca-i pentru totdeauna care sa nu se termine. Si asta e firesc, pe de o parte, iar pe de alta ma sperie rau de tot.

Dar mai tare de atat ma sperie chestiile care tind sa se permanentizeze fara sa simti. Cum ar fi ca de vreo 5 ani din 7 de cand stau in Marele Oras tot zic ca plec. Nu-mi accept chiriile, strazile pe care le iubesc, barurile care imi plac, parcurile unde imi place sa descopar stradute ascunse si tot asa. Nu inteleg nici acum daca nu plec pentru ca nu e momentul, daca nu plec pentru ca mi-e frica sau daca nu plec pentru ca nu vreau.

La mall e mereu la fel. Acelasi mall vizitat de mine cand am chef sa ma simt mai bine intr-un mod superficial. Imi place sa cumpar chestii, imi place sa-mi cumpar haine in care ma simt putin mai bine, imi plac rochiile si fustele cumparate in momente de depresie sau lacurile de unghii cumparate atunci cand am avut o zi lunga la munca. Macar partea asta superficiala mi-o asum cat de cat… desi n-as fi zis nici ca o sa ajung aici. Dar, incet incet, lucrurile se aseaza. Acum 4 ani, nu foloseam lac de unghii. Acum am peste 30 de culori.

Ce vreau de fapt sa zic e ca ne construim in fiecare zi, acceptand sau nu asta. Desi mental am ramas intr-o perioada de studentie fara griji in care imi permiteam sa cred ca totul e o etapa, in jurul meu se construieste o lume care uite ca are si parti gen shopping, fuste si rochii, parti pe care nu le-as fi prevazut vreodata sa apara. Si care, cand le vezi brusc langa tine, te sperie un pic.


Funny Valentine

Posted: February 15th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , | No Comments »

Unul din putinele lucruri e pe care le iubesc atunci cand ma trezesc tarziu este acela ca ma pregatesc fara panica. Deja am intarziat, la ce bun sa ma grabesc. Am pus azi pe mine o fusta dupa prea mult timp (nu-ti face griji, mama, ca am dresuri super groase) si am plecat spre statia de tramvai ca o floricica. Asa de relaxata eram, ca aproape ca am uitat sa cobor la metrou.

Mi-e foarte dor de primavara si vara, mi-e foarte dor sa ma simt feminina. Aseara cel putin, a trebuit sa-mi aplic un tratament de infrumusetare complet ca sa-mi revin dupa seara cu bere si cartofi prajiti in fata TV-ului. Mi-am tras doua palme, o masca pe fata si mi-am facut unghiile.

Am nostalgii ciudate, nu reusesc sa ma impac foarte bine cu starea de multumire sufleteasca si frumos interior cu care m-am inconjurat. Picture perfect isn’t for me. De-aia am nevoie uneori de seri cu bere si TV, de retrait tristeti si de scormonit in gunoiul metaforic. Chiar daca in ultima vreme am dus gunoiul destul de des.

Problema, cand scormonesti in gunoi, e ca e posibil sa dai de ceva pe-acolo si sa te intrebi, de ce oi fi aruncat eu asta? Si il scoti din gunoi, il stergi de praf, il pui pe raft, pentru ca, peste foarte putin timp, sa te uiti la el cu manie si sa-ti dai seama ca iti strica zen-ul intr-un mare, mare fel.


Veselia se amana pe termen nelimitat

Posted: February 9th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , , , | No Comments »

De sambata, nu mai dorm bine. Am aproape acelasi cosmar, cu mici variatiuni pe tema. De fapt, nici nu ii pot spune cosmar, dat fiind ca e o chestie deja traita… Nici nu stiu cum sa-i zic! E ca si cum in fiecare noapte cineva imi pune acelasi film urat, care se termina cum deja stiu.

Din cauza ca nu mai dorm bine si din cauza ca am racit, nu mai vad lucrurile bune din viata. Adica le vad, dar la fel de bine vad cum ar fi si fara ele. Oribil, intr-adevar. Dar am crescut si am trecut prin foarte multe ca sa ma mai impresioneze ceva la maxim.

De aceea, am abandonat toate planurile de veselie, de voie buna, de viata frumoasa, pentru mai tarziu. Nu mai am chef… Nu mai am stare.  Stiu ca e nasol, stiu ca e urat din partea mea si totusi nu ma pot opri din a fi sinistru de ingrozitoare.

Am lasat iar prea mult de la mine, am gresit iar, iar am reusit sa dezamagesc, sa nu fiu suficient de buna, chiar daca am incercat. Uneori ma simt un clovn deghizat, un impostor pe cale sa fie descoperit. Cea mai nasoala senzatie: cand stii ca, daca deschizi usa, te vei trezi cu o galeata cu apa varsata pe cap si esti deja cu mana pe clanta, cu o fractiune de secunda inainte de dezastru.

Am fost prea infatuata, recunosc. Prea increzatoare ca lucrurile bune au aparut pe strada mea. Nu a fost nevoie decat de un virus, de o raceala, de putina febra si de niste nopti nedormite. Asa cum e nevoie intotdeauna… si uit.


Zapada te face sa gandesti

Posted: January 26th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | 3 Comments »

Cand ninge, e mai liniste. Mai ales in Marele Oras, unde s-a asternut asa de frumos zapada pe toate strazile, ca nici n-ai zice ca exista masini aici. Si cand e mai liniste, te gandesti. Unele lucruri pe care le cugeti te bucura. Altele nu prea, dar oricum nu ai de ales. Iarna se inchid drumuri din cauza viscolului si, daca rumegi putin problema, iti dai seama ca se prea poate sa fie si metaforica treaba si sa fie si datorita viscolului.

Afara e zapada, liniste, oamenii se ingramadesc in metrouri, tramvaie, autobuze, se grabesc la munca, scoala, orice ajunge sa ii tina departe de locul unde vor de fapt sa fie. Uneori ma doare o coasta in stanga si nu stiu de ce. Alteori mi se pare ca am uitat acasa ceva si cel mai des ma gandesc la portocale. Nu imi pot da o explicatie pentru niciunul din lucrurile de mai sus.

Am pierdut prea multa vreme cu explicatii. Ani intregi, cred. Am incercat sa explic sentimente, trairi, pierderi si dureri intr-un mod rational, desi stiam ca nu voi reusi. Azi simt ca am taiat frunza la caini in tot timpul asta.

Ar fi trebuit – de fapt, trebuie sa spun cu voce tare ce ma doare si nu pot. Nu pot pentru ca ma astept sa fiu inteleasa asa cum ma inteleg eu acum si asta evident ca e imposibil. Am reusit sa inteleg ca fericirile nu pot fi intelese, mai am putin pana reusesc sa inteleg ca nici tristetile nu trebuie sa fie intelese, ci poate doar acceptate.

Mi-as dori sa nu mai viscoleasca si sa ies afara sa fac un om de zapada. Sa ii pun o oala in cap in loc de caciula, o matura in loc de mana si carbune in loc de ochi. Sa-i pun un fular si sa stau langa el si sa ma gandesc la vara si la toate lucrurile care or sa se schimbe si pe care inca nici nu mi le imaginez.


Sau ceva de genul asta

Posted: January 17th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

Observ ca nu mai stiu sa definesc oameni, situatii, circumstante si asa mai departe. Parca traiesc intr-un soi de ceata metaforica si, culmea, imi place asta. O ceata in care nu vezi decat la doi metri in fata si, pentru ca e o ceata metaforica, ai totusi incredere ca dincolo de aia doi metri este ceva frumos si pasnic.

Am inceput jobul nou si am senzatia, din ce in ce mai concreta, din ce in ce mai palpabila, ca lucrurile sunt unde si cum trebuie sa fie.  Intotdeauna mai sunt chestii perfectibile si de data asta pe bune ca nu simt treaba asta ca pe un ghimpe in coaste.

Corelat cu faptul ca ma simt ca in ceata si ca imi place, putem sa spunem ca, in sfarsit, am ajuns si eu in punctul unde pot spune ca iau chestiile pe rand si ca nu ma mai framant asa de tare pentru ce si cum o sa fie.

Vreau sa vina primavara ca sa pot sa imi permit sa fiu nazuroasa. Am aflat ca primavara li se permite aproape orice femeilor. Nu stiu de ce si nu ma intereseaza prea mult daca e corect.


Unde as putea sa fiu si unde sunt

Posted: January 7th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

As putea sa fiu intr-un club la ora asta, doar e vineri. As putea sa fiu sus pe tocuri undeva sau cu blugii mei rupti jos in Expirat. As putea sa o ard indie sau hipsteresc prin Control. As putea sa beau bere prea rece pentru vremea de afara si sa ma duc de 15 ori la baie. Sa astept la coada, sa fie ocupat, sa imi aranjez parul, sa fiu in acelasi timp si multumita, si nemultumita de felul in care ma prezint.

As putea sa stau in varful patului cu o carte si ceaiul de seara. Sa fie liniste, vecina de sus sa nu aiba televizorul la maxim, sa ma cufund intr-o lume care nu e a mea, e doar altfel si nu neaparat mai buna. Eventual sa iau notite, dumnezeu stie ca am atatea carnetele si pixuri care abia asteapta sa-mi vina ideea asta.

As putea sa fiu in vizita la prieteni, intr-o hahaiala continua si atat de placuta despre viitor, trecut, dopuri, carti, catei, drumuri si planuri de vacanta. Sa bem niste vin, bere, suc, apa sau ce-o fi, sa ne uitam la pisica sau la televizor si sa fie cald si bine.

Si totusi sunt acasa si scriu. Nitel mai devreme am rumegat in minte ce as fi vrut de fapt sa scriu, de cum am intrat pe usa, alergata de cainii blocului. Si am renuntat.

In ultima vreme asa fac. Nu mai spun mai nimic despre mine. Pentru ca mi se pare gresit din start, banuiesc. Pentru ca mi-e sila sa mai explic si sa incerc sa pun in explicatii rationale ceea ce eu stiu ca nu e rational. Pentru ca nu am cum sa explic de ce ma distantez cand tot ce vreau e sa ma apropii decat prin a accepta ca sunt defecta putin si ca poate asta e un lucru firesc. Poate pentru ca ma protejez prea mult. Inainte ma protejam prin scris, prin explicatii poate criptice, dar pe care eu reuseam sa le prind si despre asta era vorba. Acum, sunt pe principiul “da’ mai lasa-ma” cu propria persoana.

As putea acum sa fiu in multe locuri si in mod ciudat nu ma gandesc cu jind la ele. Astia suntem, cu asta defilam, bine ca am net, muzica buna, timp sa nu fac nimic, o durere de cap care ma impinge spre pat si o dimineata lunga si tarzie inainte.


Decizii

Posted: January 5th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , | 1 Comment »

Pentru anul care tocmai ce a inceput cu un mare “mi se rupe” din partea mea, am pregatit o lista de decizii pe care as vrea sa le respect macar pana in februarie, daca nu pana in decembrie. Asadar, avem asa:

1. Sa nu-mi mai pierd sosetele;

2. Sa nu mai raman niciodata fara cafea;

3. Sa nu mai mananc la KFC;

4. Sa nu mi se mai incurce parul;

5. Apropo de par, sa iau decizii mult mai repede si mai nemilos in ceea ce il priveste;

6. Chiar daca sunt vacuta si uneori fac pe tampita, sa nu ma mai duc la culcare suparata;

7. Sa-mi iau papuci cu catei;

8. Sa port mai mult rosu;

9. Sa am mai multa incredere in vanzatoarele de cartele de metrou;

10. Sa le spun “multumesc” celor care ma calca pe bombeu;

11. Sa-mi curat mai des pantofii;

12. Sa incerc, timid, sa port tocuri;

13. Sa urc pe scari pana acasa;

14. Sa nu imi iau pisica.

 

Cam asta e… Sper sa ma tin de ele. De ultima stiu sigur ca o sa ma tin, dar am trecut-o acolo sa nu raman cu 13, nu e vorba ca imi poarta ghinion cifra 13, doar ca nu imi e deloc simpatica.