Ennui, but not quite

Posted: March 12th, 2015 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Vine primăvara și mi-e ciudă.

Mi-e ciudă că nu mai pot să mă bucur de ea ca altă dată, când eram copil. Mi-e ciudă că, acum, în loc să mă bucur că pot să mă dau cu bicla și să renunț la paltoane, mă bucur că găsesc leurdă și urzici în piață și deci că pot trăi mai sănătos! Mi-e ciudă că, în loc să mă bucur că pot umbla ”cu capul gol”, cum zice bunica, mă bucur că pot să mă încalț în Converși pentru a bate cele câteva sute de metri în aer liber de la metrou spre job. Mi-e ciudă de mine și de faptul că nu am știut, nu am înțeles unele lucruri simple, prea ocupată fiind cu cele metafizice, cele consumatoare de neuroni, de inima neagră, de gânduri care mai de care mai de care.

Mi-e ciudă că am învățat, m-am străduit să învăț să amân, nu să prețuiesc clipa. Să mă tem, nu să mă arăt așa cum sunt. Să am grijă de cum sunt percepută, nu să am grijă de cum sunt pe dinăuntru, cum mă mai simt, cum o mai duc anii mei. Și mi-e ciudă că, în loc să mă bucur de aerul din parc, să mă dau în leagăn de una singură, mă bucur de neonul din birou și de priveliștea spre parc pe care o admir cu ochii mici, în fiecare dimineață.

De drumurile pe care nu le mai bat singură, cu muzica în urechi, ci doar cu gândurimiidegânduri și toți călătorii din metrou – pfiu, ce să mai zic. Nu mai zic.

Mi-e ciudă, băi, primăvară. Dar nu e prea târziu, cu tine. Știu că mai pot repara chestii, știu că mai pot deschide ochii mai larg ca să văd mai multe. Știu. Și-mi doresc. Și sper să fie în curând destul de primăvară și pentru mine.


In the days of the cold

Posted: October 3rd, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , | No Comments »

Acum aproximativ o lună eram la mare. Mă mira relativitatea timpului de pe un șezlong așezat strategic spre mare, în timp ce soarele blând de început de septembrie își făcea de cap prin părul meu blonzit.

O lună mai tarziu, mă bucur de prima răceala într-un an jumate și mă miră relativitatea timpului de pe scaunul meu incomod de la birou, în vreme ce aștept.

Aștept – asta e misiunea mea în viață, aparent. Aștept decizii de când mă știu. Aștept un telefon de o oră. Aștept niște bani din iulie. Aștept o carte la poștă. Aștept să îmi vină inspirația de mai mult de jumătate de an. Aștept vacanța mică din noiembrie. Aștept să îmi expire RCA-ul. Și tot așa.

Aștept, deși stau prost la capitolul răbdare. Dar poate că stau mai bine decât credeam. Cică grijile aduc riduri – cred că sunt ridată cu totul în interior, în cazul ăsta. Un suflet ridat, nervos, care dă din picior a nerăbdare.

Nu mă înțeleg cu frigul, nu mi-a plăcut niciodată. Anotimpul ăsta dubios, știrile cum că la munte ninge, amintirea nisipului fierbinte în mâna mea dreaptă, așteptarea asta și grijile, oh, grijile, sunt destul să mă facă să vreau să mă înfășor într-o pătură galbenă și să hibernez până în vară.


Ganduri de cumparat

Posted: April 19th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba!, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , , , , | No Comments »

Scriam intr-un document ceva si nu stiu cum am ajuns cu mintea foarte, foarte departe. Si atunci mi-a venit ideea! Ce-ar fi daca am putea sa vindem, respectiv sa ne cumparam gandurile? Vrei sa te gandesti la o vacanta superba in Maldive, dar nu te ajuta imaginatia? Ia de aici! Ai chef azi sa fii trist? Uite, vand ganduri depresive la pret minim. Nu stii ce sa faci in weekend? Ia-ti la super oferta ganduri de timp liber.

Pe mine nu ma mai ajuta domnul creier sa ma concentrez pe lucrurile cu adevarat bune in viata, de vreo cateva zile. Din motive de viata concreta, am ajuns iar ca un arici, chestie pe care am promis sa nu o mai fac – si totusi, iata-ma.

Asa ca as cumpara la kil ganduri vesele, jemenfichiste, ganduri nepasatoare, as vrea sa pot sa gandesc si eu la liber „la naiba cu toate” o data, fara sa imi rod unghiile metaforic cum ca nu fac bine ce fac. Nu mai vreau sa am griji si am obosit sa ma lupt cu mine de fiecare data cand am.

Incep sa cred si eu, cu adevarat, ca problema nu e la mine. Hai sa mai beau o cafea, cafeaua de joi, caci se stie ca ajuta in cazuri de confuzie maxima. Si pana la ora 15:43, am un nou target: sa fiu vesela si la naiba cu toate!

PS: m-am decis aseara sa incep sa colectionez iepuri. Nu cred ca ajungi vreodata sa fii prea in varsta pentru a mai colectiona ceva. Si iepurii sunt amuzanti!


See the distance

Posted: June 2nd, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

Trebuie sa vorbesc despre oameni. Ma inconjor de ei. Imi trag seva din ei. Mi-e greu sa nu fiu cu si pentru oameni. Mi-e si mai greu sa ma rup de oameni. Am facut-o uneori si a durut mai tare decat sa-ti rupi un bandaj fix de pe inima, repede, ca asa “doare mai putin”.

Si totusi, ii inteleg si pe cei care se feresc de oameni. Parca esti mai protejat. Nu trebuie sa smulgi niciun bandaj, ce mai, esti dat dracului. Nici un stres… nu?

Si uneori privesc pe geam cu ochii mici, dimineata, si ma intreb cate drumuri mai sunt de batut, singura, cate mai sunt de batut cu oameni. Si cati oameni inca nu cunosc si cate bandaje o sa smulg.

Timpul are asa un dar de a fi cel mai mare dusman al meu, dupa mine.

Poate ca imi trebuie sa pun un picior inaintea altuia, chiar daca mai nimeresc in vreo balta. Poate ca trebuie sa-mi caut tenisii rosii si rupti de atatea drumuri si sa ii port pe alte drumuri.

Aseara am avut intalniri de gradul 3 cu apa. O data, m-a stropit un troleu. Apoi, am calcat intr-o balta. Apoi, in alta. Si, dupa ce m-am enervat, am stat putin si m-am gandit: de ce ma enervez? Are vreun rost? Nu as putea mai bine sa ma bucur de faptul ca reusesc sa ma lovesc in stalpi si lanturi, calc in balti si am conversatii dubioase cu cainele blocului?