I’m not living, I’m just killing time*

Posted: May 16th, 2016 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only | Tags: , , , , , | No Comments »

*aici

 

Azi dimineață m-am trezit ca niciodată.

Pentru câteva clipe nu am fost eu. Nu știu cine am fost. Nu am înțeles ce trebuie să fac cu mâinile, ce e cu patul ăsta, de ce sunt lucrurile aranjate așa în cameră și, de fapt, ce e aia o cameră.

Am mai trăit clipe de confuzie – ultima pe care mi-o amintesc e recentă, eram într-un aeroport mult prea treaz pentru ora 1:30 AM și eu știam doar că trebuie să merg acasă, dar nu puteam conceptualiza acest ”acasă”.

Doar că acum am fost complet ruptă de mine, de corpul meu, de ceea ce știu despre mine.  O senzație rece și întunecoasă, apăsătoare ca o noapte prea caldă de august în care nu-ți merge ventilatorul și tu ești prea obosit și ai mâncat prea greu la prânz.

Nu mai știu cum am revenit la realitatea mea. Am stat și am așteptat, probabil. Nu asta facem cu toții? Oare nu pentru asta m-am antrenat atâția ani?

Ca, atunci când îmi trece vreun gând altfel prin cap, să aștept să treacă. Când deschid ușa spre Narnia, să aștept să vină cineva s-o închidă. Când dau de piticul de la capătul curcubeului, să nu-i spun nimic, să aștept să plece.

Uneori, doar uneori, pare că întreaga viață e o amorțeală.


Și când ești la metrou

Posted: April 25th, 2016 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , | 1 Comment »

Uneori vii de la muncă pe la șapte jumate seara așa și prinzi metroul gol. Grămezile de oameni s-au dus deja acasă, acum mai sunt 2-3 rătăciți. Și mergi cu Gaslight Anthem în urechi, cu bocancii ăia verzi în care ai transpirat și te simți cam urâțică în hanoracul ăla.

Dar ești așa de cotropită de fericire că nu știi de ce să te ții cât să nu cazi. N-ai mai fost așa de ceva vreme.

Ești fericită că ai rucsacul plin de șosete cu pepeni, cadouri de Paște și planuri, că deși Gaslight sunt în pauză s-ar putea reuni oricând și ai putea răguși pe ’59 sound, că viața e așa cum e și nu e altfel, că ai pierdut fix cât ai pierdut și că ai plâns fix cât ai plâns, că azi a fost luni și ai fostlamuncălanaiba.

Sunt fericiri.

Pe culmi de munte, în Seychelles (cred – trebuie să fie oameni fericiți acolo), în luciri de diamante, în săruturi de adolescenți, în conturi în bancă, în apusuri cu Prosecco, în parapante și în fugi.

Și sunt și alte fericiri.

Mici. În metrou. Și foarte, dar atât de ale tale.


Fuse și se duse

Posted: March 30th, 2015 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

O săptămână de consistența unui metal din altă lume. Nu știi ce să faci cu el. Nu știi dacă-i bun sau toxic, iar simțurile îți sunt înșelate și nici măcar nu poți face afirmații de genul: e greu/e ușor, e rece/e cald.

O săptămână prăfoasă, prin care ai trecut ca printr-o apă grea, deși nu știi să înoți. Cu un colac aproape dezumflat, dar cu plămânii plini de aer. Într-un balon cu aer, dar aer deloc cald.

O săptămână în care tot ce vrei e să fii magic, dar nu-ți iese decât o chestie deosebit de concretă și de banală, cum ar fi să mergi să cumperi pâine de la magazinul de la colț.

Zile în care te trezești fie exagerat de optimist, fie nemaipomenit de trist, iar ambele aceste stări contradictorii lucrează împotriva ta, a celui care trebuie să fii săptămâna în cauză.

Dar vorba aia românească, fuse și se duse. Dimineața poate acum să aibă și alt gust decât amar și necesar. Când soarele te mângâie blajin pe obraz într-una din cafenelele tale preferate, când gândurile par a se limpezi și când zâmbetele sunt clare, parcă nu mai e nimic de zis decât „Cale bătută!”


Cudetoate

Posted: April 23rd, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Viata ca o shaorma cu de toate, mananci pana cand ti se face rau. Si apoi esti gata sa o iei din nou de la capat, dupa mici momente de respiro in care esti deprimat pentru ca ai mancat prea mult.

Uneori mai mergi si la sala, la modul mai putin metaforic. M-am decis azi, dupa ce m-am visat, a doua noapte la rand, obeza, sa ma reapuc de sala. Asa ca diseara o sa pedalez in veselie, la subsol, eu cu gandurile mele. As pedala in realitate, in aer liber, dar ma tem ca nu-mi permite orasul si nici haitele de caini omniprezente.

O sa ma tin de sala intensiv pana cand o sa ma visez slaba. Apoi o sa merg cu moderatie.

In rest, am avut parte de un weekend grozav, am descoperit locuri noi, m-am plimbat si am mancat o groaza de chestii dulci – de unde si visele urate. Asa frumos mi-e in ultima vreme, ca mi-e greu sa nu-mi fac grijile mele silvistice stupide.