A sad kind of happy

Posted: September 8th, 2013 | Author: | Filed under: If only | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Sunt fericita ca se face shift-ul de la media traditionala la media online.

Sunt trista cand se face cu amaraciune, cu tristete, cu neincredere si cu un sentiment de saturatie ca un os intr-un gat ragusit de cat a strigat.

Sunt fericita ca oamenii tineri ies in strada, ca sunt civilizati, ca sunt atenti, ca sunt activi.

Sunt trista ca sunt si mai multi care s-au saturat de asta, par a se fi saturat pana si de a deschide un google si o carte, se multumesc doar cu ce primesc si ii rad pe aceia, oricare ar fi ei, din orice tara, orice oras, care cred in ceva, orice si care fac ceva in privinta asta, asa cum pot, cum stiu, cum isi doresc sa faca altii pentru ei.

Sunt fericita ca prietenii mei sunt asa cum sunt si nu obosesc in a le spune si altora ce au aflat, citit, descoperit, invatat.

Sunt trista ca sunt atatia oameni speriati de nou si reticenti la a mai invata, de parca traiul se opreste undeva in Centrul Vechi la 20 si ceva de ani.

Sunt fericita ca unii stiu ca o sa imbatranim toti si vor sa fim niste batrani frumosi si increzatori.

Sunt trista ca altora nu le pasa si ca isi asuma toiagul si amaraciunea din tinerete, brusc, undeva in metrou in drum spre lucru.

Sunt fericita ca mai sunt oameni care se intreaba de ce.

Si trista ca sunt oameni care se intreaba cum sa faca sa fie totul cum era si sa fie liniste, ca noi am obosit si vrem sa fie ca inainte. Sa ne hahaim, sa luam totul la misto, sa ne radem de ce poze cu pisici mai apar pe net si, in general, sa ne traim distopiile de parca ar fi ceva firesc ca acestea sa apara de la sine, de la o varsta.


Mi-am pierdut cheile

Posted: February 24th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , , | 2 Comments »

Cele mai importante momente din viata mea au ramas nefotografiate.

Sau, daca au fost fotografiate, nu au reusit sa prinda clipa, secunda, milisecunda in care acele momente au cantarit cel mai mult.

Zilele astea mi-am facut de lucru cu tot felul de poze in tot felul de rame si am reusit sa ma gandesc la acele momente despre care nu pot sa vorbesc, nu pot sa scriu, momente nepozate, chestii care raman doar amintiri. Unele minunate, altele care taie in carne vie. Uneori intru la mine in suflet si ma simt ca la macelar. Bucati de carne macra peste tot.

E, si momentele alea despre care nu pot sa vorbesc sunt cele mai marcante din viata unui om. Intreaba pe oricine care e cel mai important moment din viata lui, cea mai draga amintire, cea mai induiosatoare clipa din viata traita de el si fii sigur ca o sa iti spuna o minciuna.

Sunt lucruri in noi mai ascunse decat o haina neagra intr-o noapte intunecata. Cu buna stiinta si cu credinta ca asa e mai bine. Sunt, in fiecare dintre noi, dulapuri ale caror chei au fost aruncate. De multe ori dam vina pe macelaria aia din interior. Dar de fapt nu e vina nimanui. E… pur si simplu asa cum ar trebui sa fie.

Daca nu am “pierde” o cheie, doua, nu am mai avea taria de a deschide, in fiecare zi, atatea usi.

Closedown by The Cure on Grooveshark


Waving the white flag

Posted: November 17th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

Nu mai stiu de cate ori mi-a venit sa ma retrag dintr-o cursa ce nu stiu sigur nici macar daca exista. Sa imi flutur toate batistele albe si apretate a supunere, sa cedez prada unui trai mic-burghez cuminte si fara riscuri ce aduce, fireste, o oarecare multumire sufleteasca.

De multe ori am zis ca, daca te predai si devii mediocru, poate ca e mai bine si poate ca din renuntare incep sa se intample lucruri.

Numai ca de fiecare data am trisat.

Nu stiu sa renunt. Nu complet, nu adevarat, nu cu totul.

In toata viata asta am renuntat cu adevarat de fix 3 ori.

Si ghici ce; nu s-a intamplat nimic. Viata are acest obicei ciudat de a merge inainte si in inertia asta unora le place sa creada ca asta inseamna ca se intampla lucruri.

E foarte sambata, foarte noiembrie si am foarte obosit. Imi vine sa ma schimb de tot la fel de mult cum imi vine sa ma tin de mana si sa nu-mi mai dau drumul, macar pentru inca o toamna. Mai e putin.


Ce-am invatat in ultima zi de august

Posted: August 31st, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Azi am invatat matematica asa: autobuzul 313 face doua statii de la Unirii pana la intrarea in parcul Tineretului, nu trei. Si daca il iei in sens invers din statia la care ai coborat prea tarziu, face doua statii, nu una, pana inapoi la Tineretului. Am mai invatat ca nu esti niciodata prea in varsta pentru a te verifica de portofel cand pleci de acasa. Am re-invatat importanta a doua cuvinte: pursue everything. Indiferent daca mergi pana in panzele albe si daca ti se pare ca esti penibil – cui ii pasa?! Am invatat ca nu e nicodata prea tarziu sa faci ce te taie capul. Am invatat ca, daca nu te bucuri cand povestesti despre experiente pe care rational vorbind le vezi ca fiind grozave, probabil ca experientele alea nu sunt asa grozave. Am invatat ca nu ar trebui sa-mi fie frica de intuneric si ar trebui sa ies cu bicicleta si seara. Am invatat ca niciodata nu esti prea obosit pentru a trage o haina pe tine si a iesi din casa; sau daca esti, ceva undeva e fundamental gresit si trebuie sa repari. Am invatat sa nu mai uit sa-mi cumpar apa, pentru ca ma deshidratez.

Am invatat ceva, zic eu, chiar si in ultima zi dintr-o luna plina doar de potential, de vise si de planuri, de sentimente si senzatii, de pareri si de inceputuri. De vreo cateva zile incoace, sunt nespus de vesela si sufar de miserupism intr-un grad care ma face sa cred ca poate o pot aduce pe vechea si amuzanta Silvie inapoi. With a little help from my friends, un hei-rup organizat, cred ca se poate sa renunt la angoase si ros de unghii, macar un pic, cat sa nu zic ca n-am facut tampenii in toamna asta care sta sa inceapa ca o pruna din aia pe care o pandesti sa se coaca mai repede, hamesit.