Hei, vara e dupa usa, eu stiu

Posted: January 26th, 2013 | Author: | Filed under: Gânduri în corabie, La naiba! | Tags: , , , , , , | 2 Comments »

O sa vina februarie si dupa aia totul o sa fie pe fwd. Inchipuie-ti o lume in care in aceeasi zi se topeste zapada, e martie, apar primele frunzulite, vine Pastele, pleci la mare ca doar e mai si trebuie sa te simti tanar, incepe sa ploua un pic, ascunzi hainele de iarna si gata, uite, minunata vara iti bate la usa.

Si-i vreme de inghetata, de sandale, de nisip fierbinte, de visat, pierdut si castigat pe malul marii. E vreme de peste bun la Cerhana alaturi de cei mai buni prieteni pe care visai vreodata ca o sa ii ai, e vremea de rochii care se ridica in vant, de ploi salbatice, e vremea ca toate verile pe care le-ai trait vreodata sa se stranga intr-una, singura, cea mai mare. E vremea de muzica buna care se simte live, de festivaluri de departe, de limbi straine, de uimiri imense, de oameni frumosi, de oameni stranii, de oameni raniti. E vremea sa fie august si toate sa fie altfel si totusi la fel, iar mie sa mi se para asta ciudat, dar familiar.

E vreme de vara si imi miroase a mare si a cald. Vreau sa fie toropeala, caldura aia pe care nu o suporta nimeni, caldura aia care te face sa intelegi cum ar fi in iad, daca ai ajunge acolo (dar nu o sa ajungi pentru ca ai mancat tot din farfurie si te-ai purtat frumos cu oamenii).

E vremea sa iti infigi cortul in nisip, ca sa rezervi un loc mai bun. Chiar daca nisipul e metaforic si cortul la fel. E vremea sa iti ghicesti singur in palma si sa speri la ce-i mai bun. E vara dupa usa si nu o sa mai poti sa te prefaci mult timp ca nu esti acasa sau ca trebuie sa iesi sa dai zapada din fata blocului si n-ai timp de ea.


Dezradacinare

Posted: May 25th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , , , , , | 2 Comments »

Unii oameni nu au scris sa se “aseze”. Eu una asta cred. Si nu ma gandesc la asta cand vad rebeli fara cauza cutreierand lumea si schimband orasele in care locuiesc asa cum isi schimba altii sosetele. Din contra, cred ca aceste persoane sunt cele mai atasate de locuri si sunt “most likely to settle down for good”, o data ce isi ostoiesc nevoia de alergatura.

Eu cred ca oamenii care nu au scris sa se aseze sunt printre cei care cauta asta cel mai tare. Sunt printre cei care semneaza tremurand un credit pe 30 de ani. Sunt printre cei care bifeaza un X timid langa toate chestiile din catalogul Ikea pe care le vor pentru casa “lor”. Sunt acei oameni care isi cauta privelistea perfecta de la etajul perfect. Acei oameni care, o data mutati intr-o casa noua, pun repede o perdea – a lor, un covor – tot al lor si papucii de casa la usa si ofteaza apoi a implinire.

Printre acei oameni cred ca sunt si eu.

Am senzatia ca am acum doua drumuri in fata. Fie ma asez, fie ma ridic si umblu. Si oh, vai, cat imi doresc sa umblu, sa vad, sa incerc, sa simt si sa gust. Mai mult chiar decat imi doresc sa imi asez oasele obosite intr-un pat alb, imaculat, si sa dorm 100 de ani.

Dar cred ca mai am de crescut pana departe. Sunt drumuri frumoase de umblat pe care le poti bate si cand esti acasa, stiu asta. Numai ca notiunea de “acasa” a fost intotdeauna confuza si permisiva pentru mine. Am ajuns sa o asociez cu oameni si experiente. Asa ca, intr-un fel, mai mereu sunt acasa. Si deci ce-mi mai trebuie sa-mi iau talpasita? Un alt troller, asta da. Pantofii potriviti, am. Timp, se face. Incredere – ei, aici stau mai prost.

Cand apare noul catalog Ikea?


Unde te duci cand pleci de acasa?

Posted: August 24th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Ma refer, bineinteles, metaforic. Unde te poarta gandurile? Spre alta casa? Alte intamplari? Alte locuri in care ai vrea sa fii si nu esti?

Uneori ma apasa tare sentimentul ca nu am cunoscut inca toate persoanele care or sa aiba un rol decisiv in viata mea, ca nu am cumparat canapeaua care va fi a mea, in casa mea, in locul meu, uneori ma apasa ca inca habar nu am cat mai am de zambit si de plans, in acelasi timp si poate in aceleasi cantitati. Uneori ma apasa faptul ca o sa ma sperii de multe ori si poate o sa paralizez de si mai multe ori de cat am reusit pana acum.

Uneori ma apasa faptul ca am aflat ce voiam sa aflu, stiu ce voiam sa stiu si totusi universul nu s-a dat cu fundul in sus si lucrurile sunt in continuare intr-un minunat status quo, cu singura diferenta ca eu stiu.

Uneori ma intreb care dintre Silvii este cea reala, daca nu cumva sunt toate si daca e asa, e crunt, pentru ca pot sa fiu in atatea feluri incat ma sperie rau, rau.

Un lucru stiu: canapeaua va fi moale cu multe perne, o sa am biblioteca, loc pentru bicicleta, loc pentru toate Silviile, un vecin care sa aiba mereu miere pentru cafea cand eu nu am si doamne, sper sa nu am caini in fata locului unde voi locui, in afara de aia ai mei, la fel cum sper sa am vecini care nu fac zgomot sau, daca fac, fac cand nu sunt eu acasa. Atatia ani in chirie te invata multe.