În pădure, unde totul se poate

Posted: December 27th, 2013 | Author: | Filed under: Scrieri | Tags: , , , , , , | No Comments »

Stai liniștit, îi spune iepurele. Uneori e de 1000 de ori mai bine să fii așa… ca tine. Știi? Voinic și plin de încredere. Șoaptele pădurii nu te înspăimântă. Pentru tine e mereu Crăciunul; și mereu ai fost cuminte. Pentru tine, totul se strânge sau se dilată cât e nevoie ca să-ți facă loc în lume.

Ei, ce știi tu, spuse cerbul. Mi-aș dori să fiu altfel, să fiu ca tine. Știi, mereu mi s-a părut că poveștile mari sunt destinate celor micuți. Lumea, de nu e făcută pentru voi, se transformă cât ai zice “cotlon”. Sunteți mângâiați de soartă să primiți aventuri fantastice, cât umbra voastră de mari.

Iepurele pufni sub mustățile pline de promoroacă. Necazul e, cerbule, că și fuga noastră e de 1000 de ori mai iute, la fel ca și toate lucrurile de care alergăm. Făpturile mici sunt mereu pe fugă. Mereu amenințate.

Da, zise cerbul, mângâind pământul înghețat. Poate că așa e. Dar nu vezi tu, iepure, că acolo e aventura? În fuga aia a ta, acolo se ascund cele mai mari povești. În frica cea mare ce îți face inima să iasă din piept, în aburul pe care îl scoți pe nări atunci când te pregătești să faci primul pas. În pregătirea ta de goană, în drumul cel lung și înfrigurat. În curajul pe care îl ai de a simți destul de mult, de a-ți deschide inima suficient cât să poți să te temi. Acolo e aventura, îți spun…

Iar eu, cerbule, spuse micul iepure suit pe un bolovan cât el de mare, eu îți zic că aventura cea mare stă în statornicie. În puterea ta de a vedea lucrurile nu numai așa cum sunt, de nu te mai teme, ci și de a le vedea așa cum pot ele să devină. În momentele de liniște deplină când singurul exces se întâmplă la tine în minte. Și chiar atunci când te lupți cu alții, încucișându-vă coarnele regale și lustruite de timp și așteptare, chiar atunci când știi că nu există niciun învingător tocmai prin faptul că unul din voi va pierde – acolo e aventura.

Vezi tu, iepure, spuse șoptit cerbul, noi amândoi ne luptăm în felul nostru…

… văd, cerbule. Și amândoi trăim, zi de zi, o aventură.

Pentru amândoi e în fiecare zi Crăciunul; și amândoi am fost cuminți. Aventura e atunci când aștepți cadoul și nu știi de va trebui să fugi sau să rămâi după ce îl desfaci.


Meh-ul de octombrie

Posted: October 24th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

Și a venit acea perioadă Meh. Perioada în care nicio cafea nu e destul de bună și niciun plan nu e suficient de bine construit. Perioada în care nemulțumirile își fac loc, parșive, acolo unde până nu demult te ardea puternic soarele de august pe o plajă care era a ta.

Perioada aia din octombrie când frunzele cad ca limbile unui ceas și-ți amintesc că nu ai început încă proiectul ăla mișto. Că n-ai făcut încă ordine în debara. Că ar trebui să mai cugeți puțin asupra unor planuri. Că ar trebui să îți mai calci și tu cămășile.

Perioada asta din octombrie este ca un profesor cicălitor, la ora căruia te uiți, exasperat, spre ceasul ce pare că ți-e împotrivă, sperând să vină pauza mai repede. Și când colo, ce să vezi, o să te rețină încă puțin când crezi că s-a terminat, să-ți aducă aminte că mai trebuie să iți cureți și tu încălțămintea aia și să îți plătești asigurarea la mașină.

*În altă ordine de idei, m-am reapucat de alergat. Sentimentul pe care îl am când mă uit la ceas, așteptând să îmi completez cele 30 de minute la care mă oblig înainte de antrenamentele de forță, este similar celui de mai sus, de când eram la școală. Nu-mi place să alerg. Dar o fac. Încerc să văd, pe pielea mea, dacă reușesc să mă conving că-mi place, la un moment dat. Și atunci să disec sentimentul, să văd cât e real și cât e sindrom Stockholm.*


Siuiteasa

Posted: June 30th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, If only | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Iti faci noi prieteni, descoperi alta muzica, iti canti tu tie muzica asta, te pierzi prin carti, prin asternuturi, prin oameni si prin veri.

Pleci la mare si te intorci si nu mai stii cum se scrie de mana si sigur ca astea nu sunt legate intre ele, iti cumperi blugi si mai suferi un pic.

Ii corectezi pe unii, pe altii nu, ai dreptate dar de cele mai multe ori te inseli, vin oameni acasa la tine si ii primesti asa cum si ei te-au primit.

Mananci ciocolata, faci felurite alergii, te ploua toamna, vara, visezi urati si ti-e foarte, dar foarte dor.

Iti numeri anii, firele de par carunte, cariile si gaurile din inima, iti aduci aminte de copilarie si te intristezi putin.

Numesti “acasa” fel si fel de locuri si ignori semnele cum ca e ceva in neregula in fiecare, te comporti civilizat la masa si salbatic in mintea ta.

Nu ai incredere in viitor, ai prea multa incredere in viitor, dansezi in nisip sau pe ciment si de fiecare data tii pe cineva de mana.

Votezi, injuri, mai bei din cand in cand, te lasi de fumat, de apuci de iubit, iti amintesti de cand voiai sa canti la chitara si nu ai reusit.

Inveti limbi straine, uiti sa spui multumesc, faci bai fierbinti, esti bolnav, vulnerabil, primavaratic, te intrebi cate mai sunt de trait.

O groaza; o groaaaaza mai sunt de trait. Si ce bine!


Ce te faci fara inspiratie

Posted: January 16th, 2013 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Ai putea sa te apuci de balet. Sigur nu e asa de complicat cum pare si probabil ca e mai putin complicat decat sa fugaresti idei in negura mintii tale, idei care nu se lasa prinse orice ar fi.

Ai putea sa te apuci sa fii inspirat in alte domenii. Cine spune ca nu se poate da cu aspiratorul intr-un mod creativ?

Ai putea sa te duci la piata, sa cumperi un pui de tara si niste legume si sa trantesti o supa sanatoasa, vanjoasa, dupa care sa tragi un pui de somn si sa devii om normal, ce atata inspiratie…

Ai putea sa reciclezi idei mai vechi, dar e ca si cum te furi pe tine, sentiment care numai pe unii dintre creativi ii poate enerva atat de tare.

Ai putea sa te uiti la Futurama in nestire, sa mananci magiun pe paine neagra, sa te joci Little Big Planet si sa te prefaci ca nu s-a intamplat nimic, sperand ca asta o sa devina o realitate.

Ai putea sa te cauti de boli imaginare, sa te bucuri ca nu ploua, sa cauti destinatii de vacanta – fix in ordinea asta.

Sau ai putea sa zaci letargic pe fotoliul tau galben, scarpinandu-te in cap de parca ai vrea sa ajungi la creier, asezand cuvintele astea in propozitii si fraze si sperand ca o sa sara iepurele de unde nu te astepti, cum s-a mai intamplat, de altfel.

Sigur, asta ma fac eu. Probabil ca pentru altii chinul e mai mic sau mai mare sau poate ca altii au un iepure mai agil. Nu stiu.