Alergători de cursă lungă

Posted: May 21st, 2017 | Author: | Filed under: Eu cu mine, Gânduri în corabie | Tags: , , | No Comments »

M-am gândit mult la singurătatea alergătorului de cursă lungă. Nu, nu cartea, ci sentimentul. Să tragi înainte singur, să ai picioarele pline de răni, să te simți umilit de drumul care a mai rămas și mândru de cel care a trecut.

Sunt zile în care mă simt ca într-o strânsoare din care nu prea vreau să scap, pentru că mă face să mă simt vie. Așa cum și rănile alea ale alergătorului îi amintesc că drumul e real și mai e un pic până departe.

Doar că e o iluzie. E periculos să-ți tragi seva din strânsori, drumuri lungi, destinații imposibile. Nu ajută pe nimeni, vine dimineața, îți pui de cafea, te uiți în ibric, îți ghicești prezentul și nu e ceea ce credeai că e. Nu ești mai viu ca alții, mai merituos, mai șmecher, mai tare. Ești doar un pic mai singur, un pic mai deznădăjduit, un pic mai mic.

Și când tragi linia și/ sau treci linia de sosire, endorfinele te mint c-a fost bine.

Numai că tu știi.

 


Din afară

Posted: October 27th, 2015 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , | 1 Comment »

Poate că e de la cantitatea enormă de Paracetamol ingerată zilele astea. Poate e de la fuziunea cu patul, poate e de la melancolia blegoasă care mă cuprinde o dată cu ultimele raze de soare ale lui octombrie. Sau paote că e doar o stare banală, cauzată de alegeri proaste pe care mai bine le atribui pastilelor și răcelii și cafelelor și anotimpului.

Dar nu e bine.

E găunos și mi-e frig. Și nu-mi găsesc pașii și mereu îmi dă cu plus. Nu mai știu unde să mă opresc. E ca și cum m-am trezit brusc la volanul unei mașini de curse și n-am ce face, trebuie să continuu.

Să fac ce mi se cere, să mă uit în oglindă și să mi se pară că mă recunosc. Da, mă recunosc, eu sunt. Poate ajung să mă și cred. Când ajung să mă cred, e bine. Când ajung să mă cred, e liniște.

Și mâine e miercuri și o iau de la cap. Mâine mă fac că mă recunosc, poate mă recunosc și ceilalți. Poate că e un joc tacit pe care am agreat să-l jucăm ca să nu înnebunim. Pare o explicație la fel de bună ca oricare alta.


Rezoluții pentru la anu’

Posted: December 9th, 2013 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

În 2014:

- nu voi mai lucra cu idioți, nesimțiți, oameni lipsiți de considerație pentru munca și timpul meu – cel puțin nu cu ăia care s-au dovedit a fi astfel.

- îmi voi redacta și reorganiza contractele de colaborare în așa fel încât să nu mai am probleme dătătoare de insomnii sau de cearcăne.

- nu voi mai lăsa pe nimeni în capul meu fără 15 scrisori de aprobare de la fiecare pitic de-ai mei.

- nu îmi voi mai lăsa mintea călărită ca un cal de curse…

-… și o voi folosi mai mult pentru mine și în scopurile mele, oricare ar fi ele.

- voi termina doamneiartămășiajutămă cartea aia la care lucrez și care stă în draft de 150 de ani.

- voi avea mai multă încredere în simțul meu ăla special care îmi spune dacă îmi pierd timpul.

- îmi voi aduce aminte să fiu tandră. Am uitat, m-am înăsprit.

- voi merge în Dublin, că de nu, jar mănânc.

- imi voi folosi creierul mai mult în fiecare seară când vin acasă prea obosită să mai fac altceva decât să mă uit la seriale cu crime. Mintea mea merită mai mult, trebuie antrenată.

- voi trăi mai bine și voi avea mai multă grijă de mine. Una sunt.

- voi da mai mult celor ce am uitat să dau și nu voi mai cere înapoi celor ce au luat de la mine și s-au cărat.

- o să am grijă la alimentație; am o vârstă.

- voi crede mai mult și voi crede mai puțin și voi ști când să fac diferența între situațiile care necesită când una, când alta.

- nu mă voi mai implica în proiecte cu oameni care nu îmi spun nimic, indiferent cât de mult aș vrea banii ăia.

- voi munci mai puțin și mai cu minte.

- voi iubi până îmi crapă inima, nu-i nimic, o coasem împreună la loc, la patru mâini merge mai bine.

- voi fi mai ordonată în acte, gânduri, sertare și prietenii.

 

Și or să mai vină vreo câteva. Cert.

 


Și iarna, iar

Posted: December 4th, 2013 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Și iarna asta iar a venit tiptil, iar îmi bate la ușă cu tot ce am făcut și cu tot ce nu am făcut – firește, va dați seama, cele din urmă cântăresc mai mult pentru sufletele tulburate sau pur și simplu cu creierul învolburat de frig și înfricoșat de finaluri.

Cum de, chiar și în decembrie, mă gândesc numai la anul ce se termină și nu la cel ce începe nu mai e deloc un mister pentru mine. Am pretenția că mă cunosc destul de bine, dar asta nu înseamnă că sunt încă unele chestii pe care le detest sau, hai să nu folosim așa un cuvânt puternic, pe care le disprețuiesc. Una din ele e lipsa totală de “holiday cheer” pe care o simt de când pot să afirm că am o viață de adult.

Ca adult ce face bani și se întreține și e mai mult sau mai puțin pe picioarele lui, e greu să accepți că sunt momente în care erai obișnuit să primești ce acum au devenit momente în care vei dărui chiar și dacă n-ai chef. Obligațiile și poate pentru unii modul în care scapi de ele sau modul în care le privești sunt una din cele mai mari provocări pentru un adult. Mai mare decât un ppt sau un grafic care nu iese, mai mare decât ședința de luni, mai mare decât mersul la service cu mașina.

Și în decembrie eu una o iau razna. În interior. Mă gândesc la ce am lăsat și ce am câștigat, pe unde mai trebuie să șurubăresc și pe unde mai trebuie să desenez, pe unde sunt contururi lăsate neumplute și numere de telefon neapelate de luni, ani, zile etc etc etc.

Mă gândesc la mecanismele mele de apărare care în ultima vreme au devenit din cele mai simple – de genul arderea de poduri, părăsirea vaporului, don’t look back in anger și altele.

Nu pot să vă zic că e bine, aș minți. Nici nu pot să zic că nu e bine, iar aș minți.

Lucrurile sunt cum sunt și cam asta e, uneori. Halal filosofie de viață – dar nu sunt neapărat filosofiile de viață cele care ne duc acolo unde vrem.


Si mi-am amintit

Posted: May 23rd, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Mi-a parut intr-o zi ca te vad intr-o statie de autobuz. O tampenie, desigur, ce sa cauti aici, intr-o statie de autobuz? Sa astepti poate autobuzul molcom care sa te duca acasa, la muntii tai, tu mergand mereu in picioare, nu cumva sa ocupi locul altcuiva. Sigur ca m-am induiosat si m-a apucat melancolia, putin, dar intr-un fel bun, un fel… altfel, un fel de budinca de orez pe care acum o poti manca de unul singur. Nu ma mai doare in capul pieptului si ma gandesc ca asta este o normalitate, e tot ce am vrut, e chestia care ma ajuta ca azi sa fiu asa cum sunt. Defecta, insa in alte privinte. Viata a mers mai departe si mult mai bine si mai drept decat imi imaginam vreodata. Printre toti oamenii carora trebuie sa le multumesc ca azi stiu sa ma las iubita si stiu sa iubesc, pot sa te numar fara nicio ezitare.

Apoi mi-a parut ca am vazut pe altcineva – intr-o statie de metrou, de data asta. M-am gandit la antiteza situatiilor, in sine: doi oameni care au insemnat destul de mult pentru mine, care nu se cunosc si daca viata continua asa nu se vor cunoaste niciodata. Unul in soare, altul in negura metroului, unul cu care am reusit sa ajung la o concluzie, la o chestie de povestit care chiar s-a intamplat, s-a incheiat, altul cu care n-a fost nici macar ce a fost, ceea ce e mult mai bine. Unuia inca ii scriu, cu altul ma feresc sa comunic de teama de jocuri si sensuri duble si de fapt de teama ca nici macar nu am avea un teren comun pe care sa putem vorbi in aceeasi limba despre vreme si economie.

Si ma mai intreb de ce visez razboaie.


AMR?…

Posted: December 19th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | 2 Comments »

Dragii mei, umbla vorba prin targ cum ca s-ar sfarsi lumea vinerea asta. Mare pacat, zau; intotdeauna am considerat ca lunea sau martea ar fi mult mai bune pentru astfel de deznodamant al rasei umane.

Si pentru ca vine sfarsitul lumii, ce fac oamenii? Cumpara, ce sa faca si ei. Cumpara provizii pentru sfarsitul lumii. Pentru ca ei nu se includ in “lume”, ei sunt o specie aparte, ei nu concept ca sfarsitul lumii nu inseamna sa ti se ia curentul o saptamana, sa nu te uiti la TV de revelion, sa nu mai existe mall-uri si nici tsunami-ul nu ii sperie. Oamenii nu pot sa conceapa ca sfarsitul lumii inseamna NIMIC. Nu prea avem conceptul asta. Cum adica, nimic? Lasa, ma bag in buncar alaturi de toate proviziile mele si de lanterna cu dinam. Sigur o sa supravietuiesc. In nimic.

In alta ordine de idei, si eu am cumparat. Dar nu pentru ca vine Sfarsitul Lumii, ci pentru ca vine Craciunul. Si uite-asa am reusit ca pe 19 decembrie sa nu mai am NIMIC (vedeti? nimic) de cumparat. Toate sunt deja achizitionate, online-ul sa traiasca, unele sunt si impachetate. Si eu m-am linistit. Asta e, de regula, momentul in care cumpar ceva pentru mine, dar nu mai am cu ce; in plus, mi-am luat deja ceva aseara.

Mai e putin si se termina si anul asta de munca . Nu ma apuc sa ma gandesc la ce a fost si cum a fost si mai ales de ce a fost. Pot doar sa zic ca a fost bine pentru ca asa am vrut. In plus, istoria se repeta si uite, exact ca anul trecut, am mai primit un cadou asa pe final de an despre care nu pot sa vorbesc inca, dar care o sa fie sigur ceea ce trebuie pentru la anu’, un an in care in fiecare zi e 13 – ca sa vezi.

Acum ma uit cum ninge si ma enervez pe de o parte si ma bucur pe de alta si mi se pare ca totul e bine si asezat si stiti ce? Chiar e. Asa ca nu prea se poate termina lumea acum; nu e loc de NIMIC, e loc de MAI MULT.


Octombrie?!

Posted: October 3rd, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , | No Comments »

Degeaba ma mai intreb eu unde se duce timpul. Cred ca el stie mai bine decat mine si ca unele lucruri se arata atunci cand trebuie este deja stiut.

Cateodata ma gandesc ca mi-ar trebui mai mult curaj. Dupa care imi dau seama ca nu as sti ce sa fac cu el. Dileme la tot pasul, printre paradoxul creat de frunzele galbene cazute si temperaturile mult prea mari din jur.

Mi-as dori ca, in octombrie, sa fie vreme de palton, nu de tricou. De par lung, lung, nu taiat iar in forme de neinteles decat pentru momentul in care am ales sa il tai. De initiative, nu de zacut. Dar se pare ca e vremea dovlecilor – statica, portocalie si grea.

Ce sa-i faci, asa e viata, asa e toamna. Asa se pare. Cred ca o sa ma apuc sa beau ceai.


Nu vreau sa se termine vara

Posted: August 29th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Vara se va termina cu un BANG. O sa finalizez un proiect la care lucrez de 3 saptamani fix vineri, pe 31. Si trebuia sa mai fie un proiect gata tot vineri, dar s-a amanat, thank god, ca simteam ca explodez —> working rant, boring, right? Asa ca o sa incetez, sper sa fie ultima oara cand scriu d-astea.

Din aceasta cauza plus multe alte lucruri ce tin tot de activitatile de om mare (apropo: joi la dentist, marti la pilates, probabil azi ma inscriu la scoala de soferi, telefon nu stiu cand imi iau, sunt inca in cautari si e interesant sa cauti ceva si ieftin, si grozav. Asa ca, da, sunt pe drumul cel bun – cred), am uitat ca se termina vara.

Panica.

Vara asta am facut ce am vrut. A fost minunata. Inca este. Mai sunt 3 zile si istoria ne invata ca in 3 zile lumea se poate da cu fundul in sus. Uite, pe final de vara Cristi Minculescu pleaca de la Iris – cine ar fi zis?

De aceea sunt si mai perplexa in fata faptului ca se termina vara si sunt si mai perplexa in fata toamnei care se simte deja in aer, in copaci, pe cer, in gustul de amar de gutuie, in mainile care se racesc imediat in drumul spre metrou, in gandurile care deja valseaza pe langa tine  si tot asa…

O sa imi fac o prajitura, o sa o mananc in varf de pat si o sa ma gandesc ca It’s not dark yet, but we’re getting there.


Deci, care-i treaba?

Posted: August 21st, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | 2 Comments »

M-am intors din vacanta si imi vine sa o iau pe “eu” din trecut si sa o dau putin cu capul de coltul mesei. Asta pentru ca “eu” din trecut a considerat ca poate sa lase o tona de chestii “pentru cand ma intorc”. Si m-am intors eu din Roma, si am zis ca lasa, uite, fac totul dupa Summer Well. Si dupa Summer Well am zis hai sa mai merg o data la mare si vedem dup-aia. Si ghici ce? A venit “dup-aia” si eu ce fac? Nimic, aia fac. Ah, ba nu, mint; fac totusi ceva. Imi cumpar periuta de dinti electrica de 400 de lei. Da. Aia. Asadar, ma autoflagelez in public si fac aici minunata lista cu chestii pe care *trebuie* sa le fac cat mai repede, impreuna cu motivatiile pentru care doresc sa fac toate aceste lucruri. Poate daca le pun asa, in vazul lumii, o sa imi revin de la stadiul de loaza care cauta in disperare idei pentru a prelungi vacanta (si deci si momentul in care “dup-aia” vine) la stadiul de om normal, ce face ce si-a promis el singurel, fara amenintari exterioare.

  • Trebuie sa ma duc la dentist. Da, ok, ultima experienta a fost putin traumatizanta, dar asta e, treci mai departe, pune mana pe telefon si programeaza-te, fetito, pentru ca au trecut cele 6 luni regulamentare si nici macar periuta ta noua si smechera nu te scapa de anumite chestii de una singura.
  • Trebuie sa ma apuc de spinning. Sau aerobic. Aici motivatia e simpla: dupa cum banuiam, m-am saturat de alergat pe banda, e plictisitor si, in mare, degeaba. Mi-e dor sa ma duc si sa transpir si apa pe care inca nu am baut-o. Mi-e dor sa ma doara fiecare muschi. Mi-e dor rau sa simt valurile de energie si de endorfine dupa o ora de spinning, ora care ma face sa imi caut limitele si sa vreau sa le imping si mai departe. Mi-e dor si de beneficiile fizice, e drept, insa cel mai dor imi e de cele psihice.
  • Trebuie sa imi iau telefon. Si de fita, recunosc, dar si pentru ca asta pe care il am acum nu ma mai multumeste. E din ce in ce mai greoi, merge de parca se impiedica si in plus am probleme cu semnalul, cu sms-urile, cu mai multe chestii care fac din vorbitul la telefon un stres.
  • Trebuie sa iau 3-4 ore de condus. Asta pentru ca trebuie sa imi iau masina. Cand ma gandesc ca, de fapt, nu-mi trebuie, imi amintesc cum am stat eu in iarna asta 2 ore in gara, in frig, asteptand un tren care nu a  mai venit si carand dupa mine cam tot frigiderul. Imi trebuie masina ca sa ma duc acasa, la mama, si ca sa ma duc la mare sau munte cand mi se pune mie pata. M-am saturat de bancheta din spate.

Cam atat. Sunt 4 chestii mari si late. Plus inca una, mare-mare de tot, care imi sta rau de tot pe cap si sper sa nu imi stea numai acolo. Imi doresc ATAT de mult acest lucru, ca simt un nod in gat ca la BAC sau la admiterea la facultate. Imi doresc asa de mult ca nici nu pot sa scriu despre ce e vorba. Si incerc, pe cuvantul meu de pionier ca incerc sa fac ceva in privinta asta, e singura chestie pentru care chiar incerc sa fac ceva fara sa ma gandesc ca e vacanta sau ca fac “dup-aia”. O sa incerc sa le iau punct cu punct si sper sa nu ma culc pe o ureche sau chiar pe amandoua. SPER!


Chestii personale

Posted: August 1st, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | 5 Comments »

Mi-am dat seama ca vorbesc prea abstract in ultima vreme. Asa ca vreau sa schimb putin asta.

M-am trezit extraordinar de amortita azi. O mica sciatica ce-mi aminteste ca a. probabil am stat in curent, daca el exista si b. mai mult ca sigur imbatranesc. Un picior amortit, privirea in ceata. M-am impleticit spre ibric sa pun de cafea si in oglinda din baie mi-am privit, ritualic, cearcanele. Sunt tot acolo, uneori mai mari, uneori mai mici, semne de buna purtare (citit pana noaptea tarziu) sau de rea purtare (urmarit seriale stupide pana la ore mici).

La birou, din click in click si din procrastinare in procrastinare, ca tot ar trebui sa muncim vara, am dat peste un forum pe care obisnuiam sa postez acum multi, multi ani – 7 chiar. Am recitit cu nostalgie ce postam si am fost cumva mandra de mine, cea de 20 de ani. Nu eram perfecta. Doamne fereste. Dar eram acolo unde ma imaginam eu la 20 de ani. Chiar daca putin mai idealista, mai visatoare, mai increzatoare. Nici nu stiam ce ma asteapta in viata asta. Totusi, am ramas si putin inciudata; eram mai coerenta, imi aparam opiniile cu fervoare, imi exprimam chiar si parerile nascatoare de controversa. Intre timp, mi s-a facut lehamite de toate astea.

Ca sa nu ma mai gandesc – IAR – la le mal de vivre, am incercat sa citesc niste articole “pentru stimularea creativitatii”. Anyway. Nu am gasit astfel de articole, asa ca am citit din RSS un articol stupid de genul “chestii pe care sa nu le spui la prima intalnire”. Un punct de acolo mi-a amintit de un tip cu care am iesit eu la un moment dat, in tineretile mele – candva intre etapa “forum” si etapa “sictir de viata de om mare”. Ei, tipul asta avea vreo 30 de ani. Sau 29; oricum, pe-acolo, prin acea etapa a vietii. Si tipul asta mi-a vorbit la o intalnire aproape o ora sau mai mult, nu mai stiu, despre cat de cool e ca el locuieste cu ai lui. Cat de cool sunt ai lui, de fapt. Niste boemi. Despre faptul ca el nu vrea sa se mute de acasa, nu vede niciun motiv pentru care asta ar fi un lucru bun. Etc. Etc.

Inutil sa spun ca acea intalnire s-a terminat amicabil, platonic. Poate am fost oaie si nu i-am mai raspuns la telefon. Nu stiam prea multe la varsta aia. Abia mult mai tarziu am aflat ca e ok sa-i zici cuiva uite ce e, hai sa nu ne pierdem timpul unul altuia – in mod direct.

Apoi am mai citit putin prin forum si pentru ca mi se incetosase privirea de la somn si m-am gandit ca nu am mai scris ceva personal de mult. Ceva din seria ce mai face Silvia. Nu abstract, nu la modul sufletesc, ci asa, bucati din viata. Cum povesteam o data chestii din autobus sau scoala si era bine. Deci, iaca.

Si da, in sfarsit este august. Deja imi mirosea a sfarseala azi.