Mai uameni.

Posted: November 19th, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Ce-ar fi sa va reveniti voi nitel? Sa va scuturati sinele ingropat in astenie, sa va curatati de itele de panza de paianjen a nemultumirii de sine, sa cascati ochii si sa incepeti sa va bucurati de voi insiva?

Ce-ar fi sa va acceptati, sa va motivati, sa nu mai fiti acriti, sa credeti in voi, sa nu mai fiti atat de al dracului de dependenti?

Ideea acestui post este, fireste, sa nu faceti ce face Silvia, ci doar ce spune Silvia, pentru ca fireste ca am si eu pacatele mele. Insa de la un timp nu mai am loc de ale mele de dramele si pacatele altora. Avea bunica-mea o vorba: “Pacate amarate!”.

Nu stiu ce se intampla. Poate ca sunt oameni si oameni, luni si luni, ani si ani. Poate ca unii din oamenii care umbla ca niste morti vii pe strada sunt niste oameni foarte singuri care nu stiu cum sa ceara ajutor. Poate ca pentru altii o viata plina inseamna altceva decat ce inseamna pentru mine. Poate ca unii nu mai stiu sa traiasca altfel decat prin si pentru altii. Poate ca nici nu se cunosc pe sine si o fi prea tarziu acum sa mearga la scoala.

Poate ca nu iti trebuie decat dragoste.

Sau ura.

In orice caz, un sentiment radical.

Ideea e ca in noiembrie mi-as dori sa vad mai multe zambete si mai putine framantari. Atat.


Accepting the demons

Posted: June 11th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , | No Comments »

Asta este o treaba la care nu m-am priceput niciodata. Sa-mi accept demonii si sa-mi accept chestiile care ma irita, fara sa ma gandesc daca o fi rau sau bine. Ce mai conteaza daca e rau sau bine, conteaza ca nu ma simt bine si ca ar trebui sa imi accept aceste stari.

Cu totii avem ghimpi in coaste, fie ca recunoastem sau nu. Si daca recunoastem, ce o sa ni se intample? O sa fim considerati nebuni? Invinsi? Ciudati? Extremi? Si, ce? De parca pana acum nimeni nu ne-a judecat niciodata. Si chiar daca am fi nebuni, invinsi, ciudati, extremi, tot nu reusesc sa vad vreo problema.

In weekend mi-a fost cald; semn clar ca a venit minunata vara. Caldura, moleseala, gandurile atat de lenese, povestile zise noaptea, berile reci care se incalzesc imediat, planurile care nu mai incap nicaieri, bilete de avion, chestii concrete – toate arata altfel sub soarele de vara. Mai bine, as zice.

In alta ordine de idei, nu mai stiu care, dupa ani intregi de baut cafea si incercat orice de la Amigo la cafea la nisip am descoperit Cea Mai Buna Cafea: cea la presa, proaspat macinata, cu o jumatate de lingura de miere. Am zis!


Ninge si eu nu mai am 5 ani

Posted: January 25th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine, On the eighth day God created coffee | Tags: , , , , , | No Comments »

Cand aveam 5 ani, ma bucuram mult mai mult de zapada. Fireste, asta pentru ca iernile erau altfel, zapada era mai pufoasa, eu nu-mi petreceam iernile in Bucuresti si nu trebuia sa fiu undeva la 9, 9 jumate. Atunci, singura mea grija era sa ma imbrac si sa ma incalt mai repede si sa ma duc pe derdelus.

Acum, conform legii evolutiei omului, problemele sunt altele. Cum ar fi ca dupa ultima postare de alaltaieri bineinteles ca am patit alta, am facut o grozava toxiinfectie alimentara sau ce-o fi fost aia si ca urmare ieri am mancat doar banane si nu am baut cafea. Eu. Nu am baut cafea. Toaaata ziua.

Urmarile acestui fapt au fost din cele mai sinistre: pe la 3 mi-a scazut tensiunea si m-a luat cu ameteala si dureri de cap, pana in 3 am inteles pe deplin expresia “ca o gaina fara cap”; ma mai palpam din cand in cand pe scalp sa vad daca mai e acolo. Dupa 3 am luat o pastila de cap care avea si cofeina care m-a ajutat sa ajung acasa intr-o bucata. Pe la 9 nu mai puteam de somn, la 9 jumate in dus cred ca deja visam si pe la 10-11 curgeau lacrimi de crocodil din ochii mei obositi.

Azi am dres busuiocul si am baut o cafea mare si tare inainte sa plec din casa. Recunosc ca, fara de ea, nu as fi putut sa ajung in siguranta pana la metrou, avand in vedere zloata si groaza de pe jos. In fiecare iarna de Bucuresti ma mir ca acest oras arata in halul asta cand ninge si nimeni nu curata ca lumea, nimeni nu strange zloata si prea putini se gandesc la pietoni *zise Silvia cu soseta uda*.

Acum mi-as dori sa am 5 ani, alte griji si bucurii si probabil alte preocupari. Desi trebuie sa recunosc, nici ceea ce am acum nu e deloc, deloc de lepadat. Cu tot cu zloata, mizerie si altele.