(Cel putin) 100 de zile fericite.

Posted: February 5th, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

Acum fix 27 de zile am început să postez poze cu hashtag 100happydays pe Instagram. Aflați aici de ce.

M-am gândit că s-ar putea dovedi un proiect mișto. Ideea e simplă, pare chiar banală: chiar poți găsi momente de fericire 100 de zile la rând? Dacă nu aș fi putut face asta, m-aș fi gândit că viața e chiar foarte tristă și anostă. Nu se poate să nu găsești momente de fericire, nu?

Exercițiul ăsta, până acum, a avut rolul scontat. Dar a mai avut câteva rezultate, cel puțin pentru mine. Anume că mi-am dat seama că uneori fericirea e repetitivă. Momentele mele de bucurie, de multe ori, sunt aceleași. Când deschid ușa de la casa noastră. Când îmi prepar cafeaua de dimineață. Când mă trântesc, sfârșită, dar fericită, în pat și știu că dorm. Când mă trezesc în miez de noapte și îmi dau seama că mai am o groază de dormit… și multe altele.

Apoi mi-am dat seama ca momentele de fericire pură nu se pot fotografia. Din simplu motiv că, știți voi, le trăiți. Puține din pozele postate de mine reflectă momentele efective de fericire. Deseori sunt anticipative. Sau post-fericire. Asta nu le face însă mai puțin reale.

Aș mai spune încă un rezultat al acestui exercițiu. Mi-am dat seama că nu numai momentele de fericire sunt repetitive. Și zilele îmi sunt la fel. Deseori chiar mă întreb ce naiba voi poza. Nu în ideea în care să trișez. Dar mă întreb mereu dacă voi avea momente de fericire, altele decât cele repetitive. Care nici alea nu sunt deseori bătute în cuie.

După astea 27 de zile însă, mi-am dat seama că exercițiul ăsta e util chiar și pentru un om ca mine. De mulți ani mi-am făcut un obicei în a identifica momentele frumoase ale fiecărei zi. Doar că nu am făcut-o niciodată cu așa o constanță. Iar asta mă ajută cumva să răzbesc în zilele alea în care mă întreb dacă o să am ce poza. Dacă o să se întâmple ceva fain sau dacă, la naiba, pun eu mâna și se întâmplă.

Și poate una din cele mai frumoase concluzii ale acestor 27 de zile este să te uiți în urmă la poze și să vezi că oamenii te surprind în bine, că tu te mai poți surprinde pe tine și că majoritatea chestiilor ce ți se întâmplă sunt, de fapt, mult mai interesante decât credeai tu în zilele care miros a mâzgă.


AMR?…

Posted: December 19th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | 2 Comments »

Dragii mei, umbla vorba prin targ cum ca s-ar sfarsi lumea vinerea asta. Mare pacat, zau; intotdeauna am considerat ca lunea sau martea ar fi mult mai bune pentru astfel de deznodamant al rasei umane.

Si pentru ca vine sfarsitul lumii, ce fac oamenii? Cumpara, ce sa faca si ei. Cumpara provizii pentru sfarsitul lumii. Pentru ca ei nu se includ in “lume”, ei sunt o specie aparte, ei nu concept ca sfarsitul lumii nu inseamna sa ti se ia curentul o saptamana, sa nu te uiti la TV de revelion, sa nu mai existe mall-uri si nici tsunami-ul nu ii sperie. Oamenii nu pot sa conceapa ca sfarsitul lumii inseamna NIMIC. Nu prea avem conceptul asta. Cum adica, nimic? Lasa, ma bag in buncar alaturi de toate proviziile mele si de lanterna cu dinam. Sigur o sa supravietuiesc. In nimic.

In alta ordine de idei, si eu am cumparat. Dar nu pentru ca vine Sfarsitul Lumii, ci pentru ca vine Craciunul. Si uite-asa am reusit ca pe 19 decembrie sa nu mai am NIMIC (vedeti? nimic) de cumparat. Toate sunt deja achizitionate, online-ul sa traiasca, unele sunt si impachetate. Si eu m-am linistit. Asta e, de regula, momentul in care cumpar ceva pentru mine, dar nu mai am cu ce; in plus, mi-am luat deja ceva aseara.

Mai e putin si se termina si anul asta de munca . Nu ma apuc sa ma gandesc la ce a fost si cum a fost si mai ales de ce a fost. Pot doar sa zic ca a fost bine pentru ca asa am vrut. In plus, istoria se repeta si uite, exact ca anul trecut, am mai primit un cadou asa pe final de an despre care nu pot sa vorbesc inca, dar care o sa fie sigur ceea ce trebuie pentru la anu’, un an in care in fiecare zi e 13 – ca sa vezi.

Acum ma uit cum ninge si ma enervez pe de o parte si ma bucur pe de alta si mi se pare ca totul e bine si asezat si stiti ce? Chiar e. Asa ca nu prea se poate termina lumea acum; nu e loc de NIMIC, e loc de MAI MULT.