As you can see from my CV

Posted: June 23rd, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La naiba! | Tags: , , | No Comments »

Am experiență practică în pregătitul terenului pentru dezastre – iar în funcție de nevoile specifice ale companiei dvs., chiar pot sa favorizez orice tip de catastrofă sufletească.

Nu mi-e teamă de munca în echipă, alături de piticul de la capătul curcubeului și vreo câteva fantome. Se știe, de altfel, că se poate lucra foarte eficient alături de scheleții din dulap, mai cu seamă în afara orelor de program.

Mă pricem în mod deosebit la a întârzia, amâna, ignora orice chestiune de ordin rațional, urmărind întotdeauna, mai presus de orice, triumful sufletului, oricât ar fi el de fragil.

Lucrez și ore suplimentare și chiar am o abilitate deosebită în a îngropa mai multe zile într-una singură.

Nu mă pot trezi dimineața de fel, dar știți și dvs. că, într-o  așa companie, este firesc să nu te poți baza pe ore fixe de program. Totuși, pauza de masă mi-o iau cu sfințenie – obișnuiesc, atunci, să-mi număr regretele.

Sigur că pot avea o mulțime de referințe, numai că n-am mai ținut legătura cu mulți din cei ce m-ar putea recomanda. Aș putea spune chiar că nu ne mai vorbim, așa că v-aș ruga să nu-i căutați.

Pe de altă parte, știm deja că acest post mi se cuvine mie. Doar m-am antrenat toată viața.

Și promit că, de va fi să fie al meu, voi exersa mai des săritul într-un picior printre responsabilități.


În care vi se spun bancuri.

Posted: June 20th, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

Este vineri, ora 13:38 și mă ustură ochii din pricina parfumului în exces folosit de colega mea din birou, deși aș fi putut sta într-un altul. Este vineri și nu sunt la Electric Castle, deși aș fi putut fi. Este vineri și nu sunt într-un birou corporatist, deși aș fi putut fi. Este vineri și nu am cu 5 kile mai puțin, deși aș putea.

Sunt o groază de lucruri pe care le-aș fi putut face, dar faptul că nu le-am făcut cumva mă îndreptățește să cred că, de fapt, ăsta e un semn că n-am putut. Prea multă vreme m-am concentrat pe toate lucrurile astea, de parcă perspectiva unor lumi multiple în care trăim și în care suntem, pe rând, tot ce am fi putut fi m-ar face mai fericită decât această lume sigură în care ne ducem ăst trai.

De asta, am fost mereu evazivă, chiar și în conflicte. Puține situații s-au soldat cu uși trântite (cred că pot să le enumăr pe două, trei degete), deși poate aș fi vrut sau ar fi fost mai bine așa. Am lăsat mereu un loc de balans, ceea ce, pe măsură ce îmbătrânești, te face nu mai inedit, nu mai împăcuitor, nu mai indecis ci pur și simplu dual.

Acum caut iar să regăsesc în mine fata care poate spune da sau nu fără remușcări și care poate spune acel da sau acel nu în orice situație, oricui. Și asta, dacă s-ar putea, fără să dau cu proverbiala bâtă în baltă, așa cum știu eu să fac aproape la perfecție. Numai că acum sunt ca în bancul ăla cu iepurele și tigaia* pe care atâta îmi place mie să-l citez. Nu pentru că îmi plac iepurii, ci pentru că reușesc să mă identific cu micul iepure ce are un monolog atât de convingător încăt crede că e de ajuns să spună Băi, e ca mine! și toți să-l creadă. Cu alte cuvinte, pe șleau, azi am reușit să mă răstesc la un om la telefon dându-i 20% din explicațiile necesare ce i-ar fi ajutat, desigur, întru înțelegerea stării mele de agregare.

Dar cine să mai aibă băi, copii, atâta răbdare?

–Va urma. Cred.–

*Bancul: Iepurașul stă și se gândește, într-o zi: Mamă, ce foame mi-e! Ce-aș mânca niște clătite. Ia să vad dacă am cu ce face. Se duce acasă, caută și vede că are ingrediente doar pentru 20 de clătite. Bine, dar nu are tigaie să le faca. Se gândește el și-și aduce aminte că are ursul o tigaie de clătite.

Bun. Ia să merg eu la urs să-i cer tigaia.
Dar dacă îmi cere 5 clatite? Ei, nu are nimic, ii dau că eu sunt mic și mă mulțumesc cu 15.
Dar dacă îmi cere 10? Hmmm, ii dau si atatea că și-așa eu nu prea pot mânca 10.
Dar dacă îmi cere 20? La naiba, că n-am să-i dau chiar toate clătitele!!!
Ajunge iepurașul la ușa ursului și bate furios în ea. Ursul, nedumerit, se uită pe vizor și deschide, întrebând:
-Ce vrei, iepurașule?
-Auzi bă, ia du-te tu dracului cu tigaia ta cu tot!!!


Sufleu cu gust de iunie

Posted: June 25th, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Stii incapatanarea aia cu care se trezesc unii oameni si isi spun in barba ca azi o sa fie o zi tare proasta? Asa si eu m-am trezit in ianuarie cu incapatanare, spunandu-mi ca anul asta o sa fie extraordinar. Numai ca, vedeti voi, cand vine vorba de gandirea pozitiva, nu stiu ce de profetiile care se autoindeplinesc o iau cu totul razna.

Acum este miez de iunie si eu pregatesc un sufleu si coc planuri. Nu stiu cate se vor adeveri, pentru ca anul asta am avut parte de neprevazut asa cat sa-mi aduc aminte de ce nu-mi place mie schimbarea – sau, ma rog, anumite feluri de schimbare. Fac un sufleu intr-un cuptor care nu e al meu dintr-un apartament care nu e al meu, a n-spea chirie in care stau, bucurandu-ma de a suta furtuna in calitate de bucurestean adoptat, care crede ca stie maine cum i se va asterne viata si la ce ora o sa vina metroul in statie, ca sa vada ca nu e chiar asa si ca nu stie nimic.

In dulap am harta Bucurestiului, harta Romaniei, harta Europei, prea putine marcaje si prea multe planuri. Am jocuri de care ma plictisesc mai repede decat un adolescent de un sotron, am carti lasate neterminate si pe care nici macar nu mai gasesc curajul sa le mint cum ca o sa le termin. Am bilete la The Wall si dor de mare, am sila groaznica in vene si un ennui colosal in priviri. Nici eu nu stiu ce sa mai cred.

Fireste ca paharul e mereu jumatate plin, dar depinde si cu ce e plin si pentru cine. Eu, una, n-as avea ce face cu un pahar de suc de kiwi.


Calaretul fara cap

Posted: June 27th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Asa ma simt uneori: calaretul fara cap, pus in lume special ca sa traumatizeze oamenii. Senzatia se acutizeaza miercurea dimineata, cand nu inteleg de ce este deja ora 8 jumate, de ce se aude o bormasina de la etaj si mai ales de ce este iar un rotopercutor in fata blocului.

Mi-a zis cineva ca nu sunt facuta pentru locuitul la bloc. Asa e. Eu sunt aia care lasa bilete – pasnice, dar oricum – vecinilor, rugandu-i sa dea televizorul mai incet. Eu sunt aia care cheama politia daca ai petrecere cu manele la ora 3 jumate dimineata. Eu sunt aia care te aude cand mergi prin casa. Eu sunt aia care e deranjata de un radio dat mai tare dupa-amiaza.

Solutia este simpla: ori castig la Loto si imi cumpar o casa pe care o izolez fonic de toti banii ramasi, ori ma mut in unul din blocurile noi de la marginea orasului in care sta cineva la parter, cineva la etajul 10 si atat. Desi probabil ca i-as auzi si pe aia.

De la un timp, observ ca sunt din ce in ce mai putin apta sa ii suport pe altii, necunoscuti mai ales, pe langa mine, la un perete/tavan/podea distanta. Dar aleg acum sa nu ma gandesc si la asta, pentru ca nu mai am chef sa-mi fac probleme cand ele nu sunt. Intr-o vreme era hobby-ul meu, dar din fericire am invatat sa ma mai relaxez.

Numar zilele pana la vacanta mea si mi se pare ca toata lumea numara zilele pana la vacanta lor. Nu mai e mult, dar timpul asta blestemat si relativ ma face sa ma zgarii pe ochi in fiecare dimineata in care ma trezesc si nu sunt in avion spre Lisabona.

Ieri mi-am amintit momentele mele de cinism maxim. Apoi m-a bufnit rasul. Mi-a trebuit doar un moment scurt de balans ca sa ma prind iar – si de asta data, bine de tot. Din septembrie, traiesc in fiecare zi cele mai frumoase si minunate chestii. Fara exagerare, fara exceptie. Viata ca un basm fara baba oarba. E misto, ce sa mai zic.

Vacanta?

 


Spam

Posted: June 25th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , , | 2 Comments »

Unele persoane nu or sa fie niciodata mai mult decat spam.

Vin in fata ta cand nici nu te astepti, nici nu ti-ai dori. Te simti inconfortabil cu ele acolo. Vrei sa le raportezi cuiva, dar in lumea reala nu prea ai butonul de “report”. Ori de cat ori ii depozitezi in trash, fac cumva sa iasa de acolo. Si iar te trezesti cu ei in fata ochilor.Daca nu esti atent sau ai prea mult bun simt sau chiar ambele, o sa fie mereu acolo si spamul asta o sa devina o parte din viata ta.

M-am saturat de spam si totusi de foarte multi ani, pot sa spun, ma straduiesc sa empty trash once and for good. Credeam ca sunt mai selectiva, dar se pare ca nu. Uneori am o capacitate extraordinar de enervanta de a ma agata de singurul lucru bun dintr-un om, cat de mic e el.

Sunt iar intr-o cumpana. Am senzatia suparatoare ca o sa ajung mereu aici. Cred ca e cazul sa accept ca imi place sa fiu in balans, ca imi place in carusel si mai ales ca fara miscarea asta continua din capul meu n-as putea sa fiu eu asa cum sunt.

Totusi, asta e un alt fel de cumpana.  Nu are treaba cu oamenii-spam, aia era o diversiune. Are legatura cu mine, dar ma stiu, caut mereu sa dau vina pe altceva/altcineva.

De data asta, cumpana asta minunata este a mea. Si ma uit la ea, ea la mine si nu stiu cum sa fac sa “take the plunge” o data, ca am ametit de cat ma tot uit in gol.

Just do it, se zice. Sau pe romaneste, nu te mai coi mai atata.

Dar o sa ma mai coiesc putin. Peste ceva timp nici nu o sa mai vorbesc despre asta. Apoi o sa vorbesc iar. Si tot asa. Cred ca m-am resemnat; si asta nu imi convine defel.

Chestii prea grele pentru o zi de luni prea nasoala. Mai bine mai fac o cafea.


Scurt / 2

Posted: June 5th, 2012 | Author: | Filed under: Gânduri în corabie | Tags: , , , , , , , | 1 Comment »

Si-am fost la mare si a fost bine. Primul weekend de vara l-am inceput promitator. Vineri concert in ploaie la Control Day Out 2, sambata drumul lung spre mare, sambata la amiaza mancare buna la Mitocanu si putintel mai tarziu cafeaua de la Ovidiu si atipitul pe plaja.

Weekendul asta a fost condensat si m-a “dres” asa cum dregi o ciorba cu niste bors, ca sa faci din ea Cea Mai Buna Ciorba Posibila. M-au dres cafelele si oamenii si luna plina si plaja si arsura pe umar si apa rece a marii si macii de iunie si ziua libera si 2 Mai si tot-tot. M-am strans si m-am destins in acelasi timp.

Si m-am mai relaxat asa un pic, pentru ca mi-am intarit convingerea ca vara asta o sa fie intr-un fel frumos de tot. O sa ma tot strang si o sa ma tot desfasor. Trebuie sa imi perfectionez aceasta capacitate de a condensa timpul intr-un graunte de nisip.


Bine-ai venit, vara

Posted: June 1st, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Gânduri în corabie | Tags: , , , , , , | No Comments »

In fiecare an te astept mai navalnic, mai speriata de tot si toate, mai gata sa iau viata in piept pentru ca apoi sa o fac un vapor de hartie si sa o arunc in mare. In fiecare an ma bucur ca vii, pentru ca mai apoi sa nu mai stiu ce sa fac cu tine. In fiecare an ma intreb ce mi-ai pregatit.

Sunt acum atat de departe, atat de straina de tot ce s-a intamplat in vara trecuta, ca sunt aproape circumspecta in legatura cu vara asta. Insa abia astept primul miros de mare pe anul asta. Prima data cand calc pe nisip si cand uit instant ca sunt Om si ca uneori doare. Primele cirese negre. Primele caise. Primele dati cand asortez sandalele unei rochii scurte si unei senzatii permanente de lesin de la caldura. Da, astept caldura, chiar daca o sa ma plictisesc repede de ea.

Nu ma mai gandesc, nu-mi mai fac planuri. De la o varsta, planurile te cocoseaza. Te obliga. Te imbatranesc. Cel mai bine e sa iti pui un rucsac in spinare, fie el si metaforic, si sa iti vezi de treaba. De vara, de iubire, de anotimpuri, de linistea pe care o cauti intr-o scoica, poate chiar maine.


Nu stiu sa numar.

Posted: June 27th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Sau poate ca numar prea bine. Inca nu stiu. Tot ce stiu e ca nu-mi dau zilele la numaratoare. Anii. Gandurile. Nu stiu sa numar oamenii si nici cate persoane am pierdut. Nu stiu cate voi castiga. Nu mai stiu sa-mi numar saruturile de pe clavicula stanga, nu mai stiu cate maini a tinut mana mea dreapta. Nu mai stiu cate lacrimi am sters cu stanga, habar n-am sa fac impartiri si scaderi. Si uite ca totusi inca calculez, in felul meu stangaci, sperand sa-mi dea cu plus.

Intr-o saptamana o sa va scriu din alta parte. Aproape de unde va scriu acum, dar atat, atat de departe daca numeri in altceva decat in metri. Pana atunci, trebuie sa-mi pun iar viata in pungi si cutii. Iar asta doare uneori si de fiecare data cand am facut-o, as fi vrut sa nu o fac. Cumva, s-a aratat insa a fi bine, poate o sa fie bine si acum, de la etajul 7.

*If the sky can crack, there must be some way back to love and only love*

Sper ca unde ma duc sa invat sa ma iubesc, pentru ca am uitat, si e trist, deoarece nu am cerut niciodata prea multe in iubire si nici in razboi. In iubire, am cerut sa fii aici, iar in razboi, am cerut sa fii la o distanta suficienta incat sa te nimeresc cu o bazooka.


Wild Beast

Posted: June 25th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

Simt salbaticia cum imi da tarcoale. Si totusi simt ca sunt eu, cel mai eu din ultima vreme. Probabil ca “eu” nu-i altceva decat o suma de acte salbatice, de refuzuri, de tristete, de doruri si de instincte. Poate ca “eu” invat mereu aceleasi si aceleasi lectii, doar ca sa le uit si sa ma apuc din nou de invatat dupa ceva timp.

Si totusi, in toata salbaticia mea, stiu ca sunt un om care merita sa vii la el. Zau de nu, fara modestie falsa, sunt un om pentru care merita sa bati kilometri, mii de kilometri, in talpile goale, cu inima plina, fara sa trebuiasca sa initiez eu vreo chemare. Dar pentru ca musc si zgarii si sunt draguta, da, dar pana cand imi inchid portile, nu va veni nimeni dupa mine nici cat o rigla. Va trebui sa merg eu intotdeauna, si daca mersul pe jos face piciorul frumos, probabil ca am picioare de gazela.

Stiu ca, in curand, bestia din mine va fi din nou imblanzita. Ori asta, ori va musca imblanzitorul de cap. Brusc, cu sete, dupa care isi va pune castile in urechi si va mai asculta doua-trei melodii de inima albastra.

*Uneori ma gandesc ca, daca nu citeam poezie, viata mea ar fi fost mai simpla; idealizez totul prea mult, pentru un animal salbatic.*


Tacere pe frontul de est

Posted: June 22nd, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

Tacere pe frontul de est. S-au scufundat corabii, s-au cucerit imperii, s-au pierdut dragoni si s-au irosit iluzii. Frontul de est tace, pare ca e scufundat in noapte. Mie mi-e frica de tot si simt ca nu mai am putere sa oftez.

Am vrut sa scriu despre ce mi-a zis cineva, o chestie total irelevanta, dupa care mi-am dat seama ca nu prea conteaza ce si cine mi-a zis. E vremea sa fac ceva cu frontul asta, sa semnez un armistitiu, sa-mi vad de carti si de cafea in turnul meu, ca si pana acum, o groaza de ani in turn, acelasi nenorocit de turn.

Pana la urma, poate ca sunt cum sunt pentru ca nu m-am preocupat niciodata sa incerc sa fiu altfel. Poate ca tot acest razboi este aici pentru ca nu a fost in alta parte. Poate ca tot ce am scris si scriu de atatia ani, 5 chiar, este un grozav document clinic.