In the days of the cold

Posted: October 3rd, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , | No Comments »

Acum aproximativ o lună eram la mare. Mă mira relativitatea timpului de pe un șezlong așezat strategic spre mare, în timp ce soarele blând de început de septembrie își făcea de cap prin părul meu blonzit.

O lună mai tarziu, mă bucur de prima răceala într-un an jumate și mă miră relativitatea timpului de pe scaunul meu incomod de la birou, în vreme ce aștept.

Aștept – asta e misiunea mea în viață, aparent. Aștept decizii de când mă știu. Aștept un telefon de o oră. Aștept niște bani din iulie. Aștept o carte la poștă. Aștept să îmi vină inspirația de mai mult de jumătate de an. Aștept vacanța mică din noiembrie. Aștept să îmi expire RCA-ul. Și tot așa.

Aștept, deși stau prost la capitolul răbdare. Dar poate că stau mai bine decât credeam. Cică grijile aduc riduri – cred că sunt ridată cu totul în interior, în cazul ăsta. Un suflet ridat, nervos, care dă din picior a nerăbdare.

Nu mă înțeleg cu frigul, nu mi-a plăcut niciodată. Anotimpul ăsta dubios, știrile cum că la munte ninge, amintirea nisipului fierbinte în mâna mea dreaptă, așteptarea asta și grijile, oh, grijile, sunt destul să mă facă să vreau să mă înfășor într-o pătură galbenă și să hibernez până în vară.


Va salut de la mare

Posted: July 10th, 2013 | Author: | Filed under: Gânduri în corabie | Tags: , , , | 2 Comments »

Unde ziua e mai lunga, apa mai tandra, nisipul mai pufos, mancarea mai gustoasa, oamenii mai turisti si eu mai in apele mele.

Va salut de la mare de unde jinduiam sa ajung inapoi inca de cand am plecat. Nu stiu ce e cu marea asta; nu stiu sa inot si nici la soare nu prea pot sta, dar la mare ma simt mereu mai eu ca oricand.

Poate ca e vorba de o mare departare doar? Departare de concret, de realul de dimineata cand deschizi ochii buimaci ce viseaza inca, de spaimele urbane, de oboseala cronica, de perpetua senzatie ca trebuie sa fie ceva mai mult.

La mare totul e cat trebuie. Minunat.

Asa ca va urez si voua sa va gasiti “departele”.


Opa, a venit vara

Posted: June 5th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Gânduri în corabie | Tags: , , , , | No Comments »

A venit vara aproape pe neasteptate. M-a prins, culmea, pe malul marii, cum imi sta mie mai bine – si totusi tot surprinsa m-am trezit la sosirea ei. Nu stiu de unde sa o iau si primul lucru pe care imi vine sa fac este sa o dorm. Sa dorm toata vara si sa visez minunatii, calatorii, lucruri care fac viata mai frumoasa, grozavii care in realitate nu exista.

Am totusi noroc ca sunt genul de persoana care se gandeste nu de doua ori, ci de mult mai multe ori lucrurile. Asa ca ori de cate ori imi vine sa dorm, imi pun de cafea si ma gandesc la cum sa fac ca acele grozavii chiar sa devina realitate. As vrea sa nu cad in patima gandirii self-help-iste si sa spun ca e suficient sa iti doresti ceva destul de tare – insa ajuta destul de mult.

Si cum vara are acest dar de a te baga in toate panicile si fricile si paranoiile posibile, o sa imi iau cana de cafea, o sa ma uit adanc in ea si o sa o rog sa imi ajute biata inima sa primeasca schimbarile ce eu cu manuta mea mi le pregatesc nu ca pe o provocare sau un drum drept spre hipertensiune, ci ca pe un lucru bun si pe care am norocul chiar de a mi-l putea face singura cu mana mea.

Prea des apreciem libertatea pe care o avem si de care ne putem bucura in voie pentru ca ne e frica sa nu cumva sa gresim. Cumva e bine sa tot vrei sa fii drept, dar hei, e vara si tineretea nu se numeste traita fara cateva chestii cu potential de eroare prin ea.

A venit vara aproape pe neasteptate, iar asta e suficient sa ne faca sa fim altfel, cumva.


Just like heaven… long ago.

Posted: March 6th, 2012 | Author: | Filed under: Gânduri în corabie, If only | Tags: , , , | 8 Comments »

Aseara am simtit ca eram la mare.

Nu am putut sa adorm. M-am invartit prin casa pe care o voi parasi curand, in talpile goale si infrigurata, incercand sa-mi dau seama cate mai sunt de inlocuit, reparat, infrumusetat si curatat pana cand plec. M-am plimbat asa prin casa timp de cateva ore, m-am asezat in pat si am strans din gene, incercand sa cuprind intreaga oboseala in ele, pentru a cadea intr-un somn, speram eu, fara vise.

Numai ca, din senin si fara legatura cu serialul care rula pe monitor (mai nou, cand sunt singura, nu reusesc sa adorm in liniste), m-am imaginat la mare. Brusc si viu, ca de fiecare data, am simtit valurile tulburi cum mi se lovesc de trup, am vizualizat si aproape simtit arsura de pe umeri de care niciun SPF50 nu ma fereste. Am simtit nisipul care se lipeste de talpile prea mult umblate pe asfaltul incins. Am simtit mana dreapta cum nu mi se mai strange nici a indoiala, nici a dor, ci a certitudine. Am simtit ca ma curat in apa, pe plaja, seara la bere, am simtit cum ma strang si ma desfasor, asa cum numai marea ma poate face sa fiu.

Am simtit ca eram la mare. Si acum am in inima o vibratie ciudata, un dor ca acela cand te gandesti la baiatul cu care schimbi scrisori o iarna intreaga, in asteptarea verii calde si dulci. Abia astept nisipul sub talpi si in rucsac si clipele de fericire albastra, astept o mare cat o viata plina de aventuri.

Intr-un final am adormit si m-am trezit tot eu, tot aceeasi, tot in Bucuresti. Pe masa era cozonacul pregatit de proprietara garsonierei in care stau. Afara parea inca iarna inghetata si timpul parea suspendat intre dus – spalat pe dinti – verificare mail – imbracat – cereale – cafea – incuiat usa si plecat. Poate si e suspendat. Ca atunci cand ii scrii scrisori baiatului de care ti-e drag toata iarna. Acum astept sa se desfaca timpul. Sa plec la mare. Sa fie bine.


De la 2 metri si un pic

Posted: August 8th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine, Gânduri în corabie | Tags: , , , , | 2 Comments »

Oamenii au acest minunat dar de a se focaliza in totalitate pe absente si rautati, pe cei care nu sunt langa ei, pe oamenii care nu le spun la multi ani, pe lucrurile pe care nu le vor mai trai, decat pe momentele frumoase in care se afla, pe oamenii grozavi pe care ii au langa ei, pe telefoanele de la oameni de la care nici nu te astepti.

Exercitiu de vointa la 26 de ani si 10 minute, vazand lumea de la 2 metri si un pic, cu marea in stanga: sa fiu in moment. O data in viata, sa nu-mi mai fuga mintea dupa iepuri albi care nu stau locului. O data in viata, sa nu ma gandesc ca maine o sa am febra musculara de la colacul de inot (da, se poate), ci doar sa zac in el, in deriva. Sa nu ma gandesc ca prea mult mujdei strica la stomac (da, si asta se poate) si sa mananc cat peste am eu chef. Sa nu ma gandesc ca o sa ma doara capul de la nesomn si sa ma culc cand simt eu chemarea cortului. Sa nu ma gandesc la abandonuri tampite si taceri care ma scot pur si simplu din mintile mele si asa afectate de vara si sa ma bucur de conversatiile pe care le am cu cei mai dragi prieteni si cea mai misto familie.

Si a fost grozav. Nemaipomenit. Eliberator. Imi place luna asta. Imi place ce mi se intampla si chiar ce nu mi se intampla; nu de alta, dar poate invat si eu, in sfarsit, si nu voi mai da bani pe ata trainica cu care sa tot cos amintiri si suflete.

Daca-mi permiteti o recomandare de vacanta: la Cobadin au cel mai misto market din toate satele din imprejurimi, unde gasesti orice, de la truse de cusut la 60 de agrafe la 1,5 lei, de la suport de servetele plus servetele la creioane cu maimutici in varf. Intrebati-i pe aia 4 bucuresteni care s-au oprit ieri acolo sa ia apa si suc si au plecat cu cele de mai sus minus suc.


Si valurile se sparg de tarm

Posted: August 5th, 2011 | Author: | Filed under: Gânduri în corabie | Tags: , | No Comments »

In 2 Mai e liniste. vama e departe, azi. ultima zi de 25 si e nor, valurile se sparg de tarm, spunand povesti pe care le aud doar eu. ma simt straina si nu prea, mi-as lua cortul si as trai in izolare o vreme si nu prea. cred ca trebuie sa ma hotarasc si nu prea. uite, timpul s-a hotarat deja sa treaca si oamenilor li se pare firesc. inca e liniste, august stie ce sa faca cu marea mea.


Si asa incepe

Posted: August 2nd, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , | 2 Comments »

Aseara am reusit Ceva. A fost ca si cum am desfacut o sticla de sampanie. M-am straduit putin, m-am interesat care e cea mai buna metoda si in final am zis “la naiba” si sticla a facut Poc si eu m-am umplut de euforie, hailamultiani.

Nu pot inca sa spun ce este Ceva-ul, nu din alte considerente in afara de simplul “nu pot”. Insa am inceput si eu stiu ca am inceput si asta e un lucru extraordinar. Dupa aceea, m-au apucat toate spasmele creative, toate fricile, mi-au transpirat mainile si aveam un nod in gat; presupun ca asa se intampla cand desfaci o sticla de sampanie ce trebuia desfacuta acum mult timp.

Maine plec la mare. De sambata o sa am 26 de ani. O sa am 26 de ani la mare. Probabil ca o sa ma intristez, cine stie daca o sa ma si bucur, inca nu stiu. Stiu doar ca, pentru prima data, simt ca am asteptari mari de la mine. Eu, de la mine, pentru ca stiu ca pot. Acum, o data ce am desfacut sticla aia de sampanie, singura persoana pe care o pot acuza pentru esec sunt eu. Si poate sa fie un esec, sunt convinsa. La fel de bine cum poate sa fie cel mai bun lucru pe care l-am facut vreodata.

In alta ordine de idei… la mare, maine. Da.


Dor de mare intr-o fraza

Posted: June 29th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La naiba! | Tags: , , | No Comments »

Vreau sa simt nisip sub talpi si sa beau cafeaua aia tare de la Ovidiu – n-am mai fost acolo de acum doi ani si tare mi-e dor de stalpul de la Stuf si de discutiile pe plaja cu George si de cafelele “tari” ale lui Fely de la Soni si de Horatiu si de Adi care la mare citeste ziare si de Elena care la mare mananca la fel de mult ca mine si de Mircea care adoarme sau dispare si de Ada care e mai blonda la mare si de multe alte chestii,

dar cel mai dor imi e sa simt briza prin par, sa mi se inroseasca pielea, sa ma zgarie o scoica in talpa, sa simt mana dreapta cum se lasa, grea, intr-o alta lume, sa ma uit la mare pana ametesc de bucurie, sa ma inconjor de muzica frumoasa si oameni tacuti, sa ma plimb pe plaja daca s-ar putea pana la bulgari si inapoi; mi-e dor de mare si de ce am lasat acolo in fiecare vara in care m-am dus, mi-e dor de mare ca de o dependenta, mi-e dor de mare cu tremur si cu buza rasfranta,

si stiu ca o sa ma duc curand, altfel, dupa ce termin o multime de chestii concrete, dar ce nu stiu este daca sa indraznesc sa vreau de la marea de anul asta mai mult decat mi-a oferit pana acum si nu stiu daca mai am vreo faramita de rabdare sa mai formulez cereri,

insa nimic nu schimba faptul ca tare mi-e dor de marea in care toate lucrurile se arunca pentru a se curata.


Lately…

Posted: January 21st, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | 5 Comments »

In ultimul timp, am mai cugetat putin asupra notiunii de “teafar la cap” si nu am ajuns la nicio concluzie in afara de aia ca-mi trebuie bacon pentru omleta de maine.

Am adoptat un nou fel de a face lucrurile, macar o vreme (probabil pana luni sau marti): o sa fiu zen. Cand imi vine sa scuip, zambesc. Cand imi vine sa bat un om sau o bucata de lemn, zambesc. Cand imi vine sa dau cu tastele de pamant, zambesc. Si tot asa.

Am senzatia ca am mai adoptat acest fel de a face lucrurile candva si n-a mers. Am uitat de ce, dar sigur imi voi aminti.

Am mai adoptat tactica de a avea discutii ridicole despre chestii care imi vin atunci in cap si nu mai vreau sa le tin acolo. Ca pe vremuri adica.

Si tot in ultima vreme, m-am reapucat de sala, dar si de shaorma, ceea ce-mi da mari dileme. As mai avea nevoie de inca un cap sa solutionez problemele. Sau de inca un stomac. Extern. Ca un hard extern.

Ma gandesc ca imi trebuie cu disperare niste nisip sub talpi. Inca sunt de parere ca cele mai rele lucruri in viata vin de la absenta marii si a nisipului sub talpi. Nu-mi pasa ca e ianuarie, ca e frig si bla-bla. Credinta mea ramane nestirbita.