Fuse și se duse

Posted: March 30th, 2015 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

O săptămână de consistența unui metal din altă lume. Nu știi ce să faci cu el. Nu știi dacă-i bun sau toxic, iar simțurile îți sunt înșelate și nici măcar nu poți face afirmații de genul: e greu/e ușor, e rece/e cald.

O săptămână prăfoasă, prin care ai trecut ca printr-o apă grea, deși nu știi să înoți. Cu un colac aproape dezumflat, dar cu plămânii plini de aer. Într-un balon cu aer, dar aer deloc cald.

O săptămână în care tot ce vrei e să fii magic, dar nu-ți iese decât o chestie deosebit de concretă și de banală, cum ar fi să mergi să cumperi pâine de la magazinul de la colț.

Zile în care te trezești fie exagerat de optimist, fie nemaipomenit de trist, iar ambele aceste stări contradictorii lucrează împotriva ta, a celui care trebuie să fii săptămâna în cauză.

Dar vorba aia românească, fuse și se duse. Dimineața poate acum să aibă și alt gust decât amar și necesar. Când soarele te mângâie blajin pe obraz într-una din cafenelele tale preferate, când gândurile par a se limpezi și când zâmbetele sunt clare, parcă nu mai e nimic de zis decât „Cale bătută!”


Și stai cuminte

Posted: March 23rd, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

Și stai cuminte pe canapeaua ta cea crem, cuminte și ea. Bei cafea cu lapte și te bucuri că ai curat în casă. Cât de cât, adică dacă te vizitează un prieten e ok, nu trebuie decât să-ți ceri scuze pentru mormanul de haine uscate și nestrânse, de parcă ele îi dau vreo boală musafirului tău. Mașina de spălat învârte cuminte haine  - oh doamne, de unde atâtea haine?

Și e o duminică tare cuminte. Nu superi pe nimeni și vrei să îi mulțumești pe toți, ți-ai dori să fie cu putință asta, dar lumea în care trăim e plină ochi de haine uscate și nestrânse, aruncate în fața ta în ciudă, cât să nu poți trece ușor. Totul e mai greu, ai pană la bicicletă și încă nu e destul de cald pentru ea.

Ești așa de cuminte, că ți se face greață. Și cumințenia asta e ca o boală. De fapt, nu știi unde se termină cumințenia și începe inerția. Imobilitatea sufletească. Senzația aia cum că oricum n-ajungi nicăieri, așa că la ce bun să te mai ridici de pe canapeaua ta crem, cuminte.

Dar nu e nimic, de fapt. E doar primăvară. E doar martie, sunt doar lucruri. Noi știm mai bine de-atât să trăim.

Soundtrack

 


Să fie oare chiar primăvară?

Posted: March 12th, 2014 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , | No Comments »

Și n-am mai scris și între timp a venit primăvara, tiptil de tot, chiar foarte încet, ca un bătrân care nu se încumetă să se mai ducă nicăieri pentru că nu știe dacă se mai întoarce. Mi s-a părut chiar că această primăvară a fost îndărătnică și a făcut tot ce i-a stat în putere spre a ajunge cât mai târziu. Nori, ploaie, vânt, atmosferă ce scoate ce e mai rău din oameni – cred că de-aia nici n-am mai scris, de fapt.

Și știu că n-am mai scris și pentru că și eu, la rândul meu, m-am întrebat de va veni oare primăvara. Am stat în colțul meu sigur în vreme ce afară lumea se polua cu nerăbdare și m-am întrebat de nu cumva am ajuns in limbo pentru o perioadă mai lungă de timp. Așa cum și mașina mea n-a mai vrut să pornească fără baterie, nici eu nu am reușit să mă urnesc dintr-ale mele, rămânând fără combustibil fix când nu mi-aș fi dorit să se întâmple asta. Dar poate că era totuși cazul să se întâmple asta. Cine să știe.

Cert e că primele raze de soare au coincis cu niște planuri, niște fluturi în stomac pe care îi simt în legătură cu acele planuri, cu un start din senin al meu și al minții mele, cu un fel de salt brusc, ca atunci când te tot întrebi dacă să… dar n-ar fi mai bine să nu… și dintr-o dată zici la naiba cu toate și sari.

Sigur că lucrurile sunt mult mai puțin dramatice de atât. Aș putea chiar spune că, pentru unii oameni, pare că nu s-a petrecut, de fapt, nimic. Dar nu-i nimic, mie mereu mi-a plăcut să exagerez. Mă simt de parcă trăiesc o epopee și nu o nuvelă.

Oricum. E cald. E bine. Se întâmplă lucruri. O să fie și mai bine. O să fie primăvară.


Lehamite de iarna

Posted: March 25th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | 4 Comments »

Ma gandesc de azi de dimineata ca maine e cod galben, portocaliu, vinetiu. Mai intai m-am gandit cu groaza, apoi cu o oarecare durere de cap, pe urma cu Joy Division in casti ca sa fiu sigura ca ma apuca toate melancoliile blegoase, apoi m-am gandit cu resemnare si pe urma m-am gandit asa cum te gandesti ca trebuie sa-ti bei cafeaua, la o adica.

Vremea asta absolut bacoviana – ce zic eu aici, deja dam in E. A. Poe –  nu are cum sa scoata bucuriile din noi. Nu poti fi fericit sub neoane. Sau poti, dar e o fericire mica, marunta, de birou. Nu poti sa fii fericit in lumina ecranului tau, acelasi pe care il privesti de luni dimineata pana vineri seara, cu mici intreruperi, cum ar fi restul lucrurilor pe care le fac oamenii cand sunt ei oameni.

Si de-asta iarna nu ma bucura. Frigul ma paralizeaza, imi interzice lucruri, ma tine departe de mine, uneori. Sigur ca biata de ea nu ma sileste de-a dreptul; mai degraba imi fabric eu scuze ce tin de iarna ca sa evit sa fiu altfel. Dar cum rezultatul final e acelasi… nu stiu daca mai conteaza cum s-a ajuns acolo intr-atat.

De cand eram mica, am un dinte impotriva intrebarii “Cum ai reusit?” atunci cand spui cuiva ca te-ai imbolnavit. De parca daca ii dai un raspuns extraordinar de clar si de corect, te vindeci instant. Ca supa.

Eh, am pornit de la iarna. E 25 martie si eu sunt plictisita si blazata. De la atata iarna si cred ca un pic si de la Joy Division.


Tonight

Posted: March 22nd, 2013 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , | 4 Comments »

Sunt unele seri in care nu-ti ajunge buretele imaginar sa stergi toata saptamana traita. Si asta spune multe, pentru ca un burete imaginar poate fi cat vrei tu de mare. Sigur, nici saptamana asta nu s-a lasat mai prejos, in ceea ce ma priveste. Cu exceptia unor momente de acalmie, in general, in capul meu s-au petrecut cam 3 vifore de intensitate medie si m-a tras curentul.

De obicei, cand se intampla asta, am asteptari foarte mari de la seara de vineri. Biata de ea, o incarc cu o groaza de vise, planuri, doleante. Cum ar fi sa ma plimb cu un balon cu aer cald. Sau sa ma intalnesc cu un unicorn. Sau sa ajung la Disneyland. Sau, mai bine, sa ajunga Disneyland la mine in living. Sa am un living destul de mare incat sa incapa Disneyland in el. Sa nu mai visez ca ma duc in Paris si ca m-a prins noaptea fara sa fac poze, ci chiar sa ma duc, nu conteaza daca e noapte sau am sau nu aparat foto.

De regula ma multumesc cu niste sala, niste junk food, o carte buna (nu mai termin o data 1Q84 si asta ma bucura) niste beri si niste oameni dragi. De regula imi e de ajuns. De regula. Sunt insa seri de vineri in care trebuie sa se intample ceva magic. Ceva imposibil. Ceva atat de fantastic, incat s-ar putea scrie o poveste minunata pe seama acestui fapt.

Insa nu prea poti sa faci magie cu mana ta. Adica, eu nu cred ca e magie daca ti-o faci singur. Asa ca nu-mi ramane decat sa astept. Serios, chiar astept ceva magnific, de magnitudinea aparitiei lui Merlin in metroul care ma duce acasa.

 


Calcule primavaratice

Posted: March 12th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , | 4 Comments »

A venit primavara, ceea ce inseamna cu 15% mai mult entuziasm dimineata, la trezire. Ceea ce poate sa se datoreze si faptului ca reusesc sa dorm din ce in ce in ce mai mult mai mult mai mult. Sunt Regina Snooze-ului, Printesa Amanarii, Contesa Somnului. Ei, si cand dormi asa mult, mult, ca mine, normal ca te trezesti cu un zvac deosebit. Ca azi, cand batea ceasul de 9:15 si eu inca visam prajituri; dar divaghez.

Primavara poate sa aduca, fireste, cu 70% mai multe sanse de ploaie si cam cu 66% mai multe sanse de depresie. Se stie faptul ca ne apuca curatenia de primavara, ceva de speriat; probabil ca e din cauza ca putem deschide larg toate geamurile din casa fara sa ne inghete nasul instant, ceea ce ne face sa simtim ca oricine poate arunca cu privirea prin treburile noastre. Asa ca ne apucam sa organizam dulapuri, camari, sa ne imperechem sosetele, sa sortam haine in gramezi “de dat”, “ce-a fost in capul meu” si “meh”, sa ne curatam cutiile cu acte si sa le organizam cam in aceleasi categorii in care ne-am sortat si hainele.

Si cand te apuci sa faci curat in lucruri, ajungi sa faci curat si in chestii ce tin de suflet. Bai si acolo, sa vezi chestie, nu iti mai vine sa arunci nimic, totul ti se pare minunat, te intrebi de ce te-ai descotorosit pana si de scheletii aia pe care cu atata drag i-ai cules pe faras si i-ai dat afara. Pe urma, ca asa e omul, treci in extrema cealalta si te apuca depresiile; nimic nu e bun, aruncam tot, viata e desertaciune.

Undeva in toata dementa asta, se intampla primavara. Careia nu ii pasa de obiceiul vostru de a face curat. Iesiti in parc, suiti-va pe biciclete, cumparati-va role, cititi in aer liber, stati pe balcon, la soare, si lasati prostiile. Au un dar de a se arunca singure, la un moment dat.


Avem o primavara; ce facem cu ea?

Posted: March 1st, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | 2 Comments »

Mi-a venit in sfarsit primavara. Of! Ca tare am asteptat-o. Sfarsitul lui februarie mi-a adus cadou nu numai o vreme sumbra, cat si o picatura de depresie, similara cernelei pe care o foloseam in generala. Numai o picatura si era suficient pentru a strica orice.

Gandurile s-au invartit haotic in jurul status-quo-ului in care mi se parea ca ma aflu. Desi am reusit in februarie sa ma mut din nou, asa ca nu s-ar putea spune ca am stat degeaba. Insa mental, am cam stat. Am pierdut o groaza de timp cu privirea in gol, in loc sa mi-o aplec spre chestii mai interesante decat el, golul. Sigur nu ar fi greu sa gasesc. Nu ma pot holba insa la oameni, o sa par ciudata daca fac asta. Nu m-am mai holbat nici la carti, din lipsa de interes pentru intratul in lumile altora. Nu m-am mai holbat nici la ceas, motiv pentru care am fost mereu in intarziere.

Si uite cum azi a venit primavara si ma intreb ce o sa fac cu ea. Oare o sa am atata energie cat imi doresc ca sa imi apartin mie, din nou? Oare o sa am uneltele potrivite pentru a pregati mintea sa se deschida? Oare o sa gasesc pantofii potriviti pentru a strabate drumurile pe care vreau sa le strabat? Numai timpul si primavara vor decide, insa eu una simt ca e de bine.


Everything else

Posted: March 27th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

Timpul se dilata si se contracta dupa cum are el chef. Degeaba ai bici, el nu te asculta. M-a ascultat putin sambata trecuta, inceputa in fosta (deja) garsoniera la o ora mult, mult prea matinala pentru o zi blanda de sambata.

Am indesat o groaza de chestii in ziua aia, si bune, si rele, si grabite, si de sanatate, si de singuratate, si cate si mai cate. Si am gasit apartamentul!

Am fost la oftalmolog, mi-am luat rama noua de ochelari, mi-au crescut dioptriile si m-am gandit la tata, de la care mostenesc treaba asta cu ochelarii, mi s-a facut foarte, foarte ciuda si intr-un fel aiurea pe care altii nu au cum sa il inteleaga ca eu nu am cum sa zic ca ma duc la tata in vizita fara sa insemne ca ma duc intr-un loc foarte trist si foarte tacut. Am trecut prin ambele case, chiar si prin cea din Pitesti unde cred ca m-am lasat pe mine, cea de la 17 ani, sa cresc frumos in universuri cu totul si cu totul paralele.

Am fost la fast food cu mama – o chestie care ne place amandurora. Am luat un tren si am reusit sa ajung sa gasesc – sau ma rog, sa ne gaseasca el pe noi – apartamentul perfect, cel in care deja ma asteapta toate rochiile mele, ca niciodata, fiecare pe umerasul ei, cuminte.

Saptamana asta e ultima de nomad. Lucrurile se intampla frumos si calm. Imi place. Azi ma duc in Pantelimon pentru ultima oara, vineri in Drumul Taberei pentru ultima oara.

Nu prea ma mai intereseaza aspectele practice, ele se intampla. Am senzatia ca viata mea nu mai e ca la sah – sa astepti incordat sa vezi cine face urmatoarea miscare, simtindu-te presat de timp si aproape invins, ci ca un puzzle mare si frumos – timpul te ajuta, ai toate piesele, un final frumos te asteapta. In plus, niciodata nu m-am priceput sa joc sah. Strategia nu e punctul meu forte.

 


So this is my life (fara video)

Posted: March 15th, 2012 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Ma trezesc dimineata si nu-mi place deloc. As dormi ani in sir daca as putea, cu pauze pentru masa si dus. Asta pentru ca iubesc sa mananc si iubesc mirosurile de fructe, flori sau cine stie ce mai pun astia in gelurile de dus.

Imi place sa-mi trec singura mana prin par. Am un simt tactil dezvoltat si de asta imi place sa mangai chestii. Mai putin pisici, pentru ca nu stiu cum. Si cu toate astea, imi plac foarte mult leii, ma uit ore in sir la poze cu ei si daca ma duc la Zoo, cusca lor e prima pe care o caut, desi ma intristeaza sa-i vad captivi.

Imi place sa beau prima cafea acasa, departe de orice, in timp ce ma compun pentru ziua care urmeaza si fizic, si psihic. Ma aranjez mai mereu, imi place sa fiu cocheta inca de cand eram mica si oamenii ma confundau cu un baietel. Imi mai place sa fac curat si sa spal vase dimineata – ma relaxeaza apa calda si mirosul detergentului de vase (ala cu extract de grapefruit imi place cel mai mult).

Imi place sa mananc trufe de ciocolata, sa beau bere vara pe terasa si sa port fuste. Uneori in acelasi timp.  Ma gandesc la asta uneori in timp ce merg cu tramvaiul. Ma gandesc cum o sa ma imbrac la vara si ce concerte o sa vad. Uneori citesc, dar in ultima vreme sunt foarte suparata pe mine pentru ca nu mai reusesc sa ma concentrez si nici sa ma las furata de vreo carte. Dau vina pe carti.

Sunt o multime de chestii marunte care imi plac. Si mai multe, tot marunte, care nu imi plac. Uneori e suparator sa ma concentrez numai pe astea din urma, si atunci am doua variante: ori imi pun de o cafea, ori ma duc la cumparaturi.

Cred ca sunt foarte girly in esenta, dar as prefera ca partea asta sa ramana putin ascunsa. Sa se vada doar varful unghiilor, mereu colorate.

Am ales sa nu ma mai gandesc la franturi. Am ales sa sterg poze, cum ar veni. Am ales sa-mi fiu eu, mie, indeajuns. Sa pot sta intr-o camera (chiar si fara internet!) si sa pot sa imi asez ceva in minte asa cum trebuie in asa fel incat sa nu ma plictisesc.

So this is my life. Foarte alandala, nu stii de unde sa incepi si unde sa spui buna seara, iubito, te-astept ca si cand. E bine cand te asteapta cineva, cu toaaate  alea de mai sus si altele, gramezi, care nu se scriu pe acest blog.


Sparks

Posted: March 13th, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , , | No Comments »

Suntem facuti din atatea piese mici incat e de mirare ca nu ne ratacim si ca nu ne amestecam mai mult.

Venus si Luna isi fac de cap, iar cand Mercur o fi retrograd, sa vezi atunci paranghelie.

Paranghelie intr-o lume pe care nu o pricepem.

Asa cum, de altfel, unii isi traiesc viata.

Uneori cred ca problemele s-ar rezolva mai simplu cu o cutie de cola si un lucky lights. Apoi imi amintesc ca m-am lasat si de cola, si de tigari, si de rezolvat probleme.

De ce fac oamenii curat? De ce doneaza haine? De ce isi arunca chestiile din dulapuri?

Ca sa stranga si mai multe, fireste.

Suntem facuti din bucati de alti oameni si uneori as vrea sa-i strang pe toti, toti intr-o camera mare, sa le dau cola si tigari si, in timp ce ei toti sunt ocupati sa se laude cu ce au mai primit/castigat, sa ma adun, sa te readun, sa fim o bucata intreaga de eu si de tine, fara altii.

Dar nu exista suficienta cola si suficiente tigari si in curand Mercur va fi retrograd si eu nu ma mai recunosc uneori si deja e tarziu si cred ca dieta asta nu imi prieste