Frumusetea unei seri cu ceai cald si dulciuri

Posted: October 14th, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Sunt unele momente in toamna care imi plac al dracului de tare. Unul ar fi acel prim moment in care decizi ca ar fi ok sa inchei seara cu un ceai fierbinte. Si nu cu tampenii din alea la plic cu arome de fructe stricate si lasate in congelator just in case. Nu. Infuzie, cat sa se umple casa si sufletul. Tratez ceaiul cu acelasi respect cu care tratez cafeaua. Iar asta spune chiar multe.

Azi am marcat inca un moment nou in viata: am condus singura masina mea. Sigur ca nu e mare branza, nu am ajuns foarte departe, ba chiar am avut mereu in campul vizual blocul in care locuiesc. La fel, sigur ca am stat 30 de minute sa o parchez intr-un loc aproape gol.  Dar nici nu trebuia sa ajung pana la Constanta sau sa parchez dintr-o miscare. Sunt multumita ca mi-am luat inima in dinti mai mult decat mi-am luat-o cand am cumparat-o. Si eu ma gandeam ca aia o sa fie cea mai grea chestie. Da’ de unde: un drum la acte auto si unul la primarie si gata.

Asa ca azi ma rasfat cu un ceai foarte misto cu un nume mega pompos si cu aroma de bine. Ma simt… asa, adult. Banuiesc ca asa se intampla o data cu prima chestie pe care o detii pe numele tau. In sfarsit ma indrept acolo unde imi doream sa fiu, macar o clipa-doua. Si toamna e faina, si cinasticks-urile de la Dominos sunt dementiale si am pe cine sa astept sa se intoarca acasa cu bomboane pentru mine si tot asa. E asa de bine ca mi se face mie putina greata, insa cred ca e de la cinasticks.

Ah… si masina mi-e rosie :)


Valeu, muica

Posted: September 3rd, 2012 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La naiba! | Tags: , , , , , , | 2 Comments »

A venit ziua aceea. Ziua x. La dentist am fost si a fost nu trist, cat costisitor in perspectiva, la sala ma duc maine, deci va dati seama cam ce a mai ramas.

Ma duc la ora 7 sa imi aduc aminte cum sta treaba cu ambreiajul, cu acceleratia si cu frana. Cu alte cuvinte, ii voi face nervii nisip domnului instructor pana cand o sa ma simt eu in stare sa iau taurul de coarne si sa infrunt autostrada cat ma duc acasa la mama.

Incerc sa nu ma mai gandesc la depresia de toamna mentinandu-ma ocupata. Sambata, pe 1, am fost cu fundul in sus cam toata ziua. M-am gandit numai la tampenii, la sfarsituri, inceputuri si panze de paianjen. Duminica, aproape la fel. Noroc cu Ina si Ivo ca au venit din tari straine si indepartate si au condimentat inceputul de toamna. Si tot asa, pe final de vara m-am mentinut ocupata cu munca si cu diverse alte planuri si vise, cat sa nu ma mai gandesc la chestiuni metaforice care, se stie, ma pot tine foarte ocupata.

Si, uite-asa, ajung eu azi sa iau lectii de condus, dupa fix 7 ani de pieton cu carnet in buzunar. Mi-e frica exact ca atunci cand dai teza si ti se pare ca ai uitat tot, desi esti constient ca ceva-ceva, daca nu tot, o mai fi ramas si in capul tau ceva, macar esentialul. Mi-e frica exact ca atunci cand m-am urcat pe bicicleta prima oara in 10 ani si am avut o fractiune de secunda senzatia ca o sa cad – si uite-ma cum merg pe ea si in ziua de azi.

Mai am o ora. Oh boy.

Sper sa va scriu maine cum ca a fost ok. De nu, ce sa fac, imi asum esecul si merg mai departe. Pieton.