Si noaptea de octombrie ne curgea printre maini

Posted: October 14th, 2013 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

Atâta de iute ni se scurg zilele frumoase și așa de mult timp ne petrecem înconjurați de ceea ce trebuie să facem, de oamenii cu care nu vrem să ne înconjurăm, gândindu-ne într-un birou mic și întunecat la modalități prin care putem să facem mai bine, în care putem să fim mai mult, în care să maximizăm timpurile frumoase și să minimizăm pierderile – de parcă viața s-ar trăi într-un excel.

De parcă viața ar fi un grafic, de parcă avem alte instrumente de măsurare a succesului strategiilor noastre cu excepția gradului de omenie de care știm să facem dovadă – și chiar și ăsta este un criteriu cel puțin dubios.

Și nu știu cum se face că mă iau mereu durerile de inimă și gândurile felurite numai atunci când răsare un Trebuie mare de tot în fața mea, cam la fel de mare ca vârsta pe care nu o simt și diferitele joburi pe care nu le vreau.

Și mă gândesc, ca să îmi treacă, că îmi va ajunge să plec, să mă încui într-o cameră cochetă în Paris sau orice alt oraș, să mă amăgesc încă puțin cu evadările ăstea care or să îmi fie întotdeauna necesare, îndiferent ce aleg să fac și cum o să tot trăiesc.

Și noaptea de octombrie se scurge ușor și o indigestie poate, uneori, să fie un cadou, un fel de semnal de alarmă al unui organism care uneori e mai inteligent ca mine.


Cum sa fii mai bun

Posted: September 12th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Nu stiu altii, dar eu as vrea uneori sa fiu mai buna. Sa fiu mai calma si mai intelegatoare. Sa nu mai gresesc cand citesc apometrele. Sa nu mai ard mancarea. Sa nu mai pierd joburi. Sa nu mai stric relatii. Sa nu mai pierd prieteni. Sa nu-mi mai fie atata dor. Sa fiu intreaga, desi, cumva, ciopartita. Sa fac lucrurile bine chiar si cand nu am conditii pentru asta.

Probabil ca astfel de lucruri de mi se intampla mie in ultimul timp sunt lucruri ce ni se intampla tuturor. Probabil ca secretul este sa treci prin ele ca un cutit prin branza – si nu din aia prea grasa, care se lipeste de cutit, ci ca printr-un cas, din ala care scartaie cand musti din el. Probabil ca secretul sta in simtul umorului, intr-un optimism exagerat. Poate ca sentimentul asta de alienare, de indepartare e ceva ce vine o data cu varsta si poate chiar nu mai pleaca.

Cum sa fii mai bun? Nu stiu. Eu iau fiecare zi una cate una. Ma mai enervez, ma mai face sa plang cate un gandac sau un liliac, nu ma pot obisnui sa traiesc fara sa-mi fie dor si imi asum toate prostiile, facute sau nefacute. Stiu ca undeva exista si chestia aia de se cheama “silver lining”, si daca nu exista, o sa ma adaptez si o sa ma conving ca imi sta foarte bine in gri.

Oricat de trista as fi si oricat de tare m-as enerva ca lucrurile nu mai merg asa de bine cum mergeau o data, cand ma plictiseau, stiu, vai cat de bine stiu ca se poate si mai rau. Un rau pe care nu mai am cum sa-l mai simt. Nu stiu daca e ok sau nu, stiu insa ca, daca am trecut prin unele chestii, altele mi se par un mizilic.

Si, in rest, viata chiar e frumoasa. Partea buna este ca din fiecare mizerie invat sa fiu mai atenta. O sa fiu cel mai atent om din lume. O sa mi se dedice, in curand, un loc de cinste in enciclopedia oamenilor atenti.


Tradare, tradare, dar sa stim si noi

Posted: September 7th, 2011 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , | No Comments »

Este aproximativ ora 1, sunt obosita rau de tot si tocmai am fugarit prin camera o lighioaie ce se credea insecta, dar de fapt era un imens mamifer; cred ca avea si copite. Sunt asa de obosita, incat incep sa visez, stand in picioare, ca dorm, ca ma odihnesc si ca The Cure, care se aude acum din boxe, este de fapt Bach sau ceva linistitor.

Sunt asa de obosita si corpul meu ma tradeaza constant. Stiu ca o sa ma ridic de aici, o sa ma intind in pat si o sa privesc, constiincioasa, tavanul, pentru inca cel putin o ora. Iar un om ca mine, care are nevoie de minim 9 ore de somn bun pentru a functiona cat de cat, nu poate duce prea mult un regim din asta.

Ma infasor in patura mea de ganduri, un fel de Dionis cred ca sunt eu acum. Incep sa ma gandesc la drame, pierderi si tristeti. Nu de alta, dar bucuriile ma tin alerta, in priza, speriata sa nu cumva sa se termine, incordata si treaza. Pe cand, daca te gandesti la chestii tomnatice si bacoviene, sunt sanse mari ca mintea ta sa spuna “Ei bine, ce pot eu sa mai fac acum” si sa cedeze, chemandu-l pe Mos Ene sa-si faca treaba. Sa vedem daca merge sau daca, mai ales in combinatie cu The Cure astia, maine o sa fiu capiata de nesomn si, mai ales, de nervii treziti de ranile vechi si tristetile pe care orice om normal le-ar lasa in dulap sau sub covor.


Numai noaptea vino

Posted: July 21st, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , | 4 Comments »

Imi place noaptea pentru ca simt ca nu ma vede nimeni. Imi place noaptea pentru ca stiu ca e racoare. Pentru ca noaptea cainii au covrigi in coada sau, daca nu au, se poarta de parca ar avea. Imi place noaptea pentru ca noaptea poti sa fii la mare si sa fie bine sau poti sa fii acasa la tine in Bucuresti sau oriunde si sa fie tot bine. Imi place noaptea pentru ca e bine sa iubesti, in liniste sau nu, in haos sau nu. Noaptea poti sa detesti, poti sa te apropii sau nu. Poti sa fii ciudat sau scrantit. Normal sau serios. Nu conteaza.

Noaptea imi place pentru ca nu vine nimeni si stii ca e ok. Doar e noapte, ce om nebun se pune la drum noaptea. Se scuza mai multe noaptea. Lumina lunii e mai iertatoare.

Daca e sa fie noapte, sa fie Pink Floyd, sa am o carte buna langa mine, sa fie liniste, sa mai latre un caine in departare din cand in cand, stiu ca o sa urmeze o dimineata cu o cafea tare si totul o sa se curete. Ultima data cand am fost la mare, a fost luna plina si grasa sambata noaptea si tare bine a fost.

Acum e dupa-amiaza neiertatoare, toate lucurile par mai serioase in lumina soarelui de acum, soarele asta care nu te orbeste de fierbinte ce e, doar te lumineaza. Fac chestii fara sens si imi pierd orele in lumina. Umblu cu becul de neon in buzunar, pentru cand o sa fie noapte si luna noua.


Doamne, cat e de usor

Posted: July 12th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

E asa de simplu! E mai greu sa spui cat fac 2 X 2 decat sa ma tii aproape. In orice fel. Si totusi oamenii nu o fac. Sau poate ca ei au crescut si eu inca am inteligenta emotionala de la 14 ani.

Sunt o multime de chestii simple si totusi alegem drumul cel lung. Cred ca suntem nascuti pentru a fi indaratnici. O multime de oameni ce respinge poezia si ridicolul. O generatie pierduta prin concret si ecuatii care mai de care mai complicate. Oameni densi. Oameni grei. Oameni singuri.

Am cautat eliberarile in alte parti. Atat de gresite. Am investit oameni cu puteri supranaturale. Am nesocotit cuvinte si atitudini pentru vise. Acum tind sa cred ca e adevarat; ca o sa devin cinica si o sa ma usuc pe dinauntru, peste cativa ani, si o sa fie ca si cum nici n-am fost vreodata atat de inflacarata cum deja incep sa nu mai fiu.

Pentru ca… la ce bun sa fii ca mine, sa vrei sa simti si sa stii cand tot ce simti si ce stii sunt oameni ca cei de mai sus?


Nu stiu sa numar.

Posted: June 27th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Sau poate ca numar prea bine. Inca nu stiu. Tot ce stiu e ca nu-mi dau zilele la numaratoare. Anii. Gandurile. Nu stiu sa numar oamenii si nici cate persoane am pierdut. Nu stiu cate voi castiga. Nu mai stiu sa-mi numar saruturile de pe clavicula stanga, nu mai stiu cate maini a tinut mana mea dreapta. Nu mai stiu cate lacrimi am sters cu stanga, habar n-am sa fac impartiri si scaderi. Si uite ca totusi inca calculez, in felul meu stangaci, sperand sa-mi dea cu plus.

Intr-o saptamana o sa va scriu din alta parte. Aproape de unde va scriu acum, dar atat, atat de departe daca numeri in altceva decat in metri. Pana atunci, trebuie sa-mi pun iar viata in pungi si cutii. Iar asta doare uneori si de fiecare data cand am facut-o, as fi vrut sa nu o fac. Cumva, s-a aratat insa a fi bine, poate o sa fie bine si acum, de la etajul 7.

*If the sky can crack, there must be some way back to love and only love*

Sper ca unde ma duc sa invat sa ma iubesc, pentru ca am uitat, si e trist, deoarece nu am cerut niciodata prea multe in iubire si nici in razboi. In iubire, am cerut sa fii aici, iar in razboi, am cerut sa fii la o distanta suficienta incat sa te nimeresc cu o bazooka.


Viata are un fel bizar

Posted: June 26th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Viata are un fel bizar de a-ti amesteca ingredientele pentru cocktail. Zici ca-i un betiv care a vazut multe la viata lui. Mai multe ca tine, oricum, copil prost. Ia si bea si lucrurile vor fi din nou clare si vei sti sa mergi drept.
*
Mi-e dor. Atat. Putin. Mult. Nu stiu. Dar imi e.
*
Cum suma viciilor trebuie sa ramana constanta, probabil ca va trebui sa renunt la ceva in curand.
*
Cand am Povestit eu Bucurestiul, nu cred ca eram gata. Nici pe departe. Am multe de spus. Numai ca tinde spre drama ce am eu de spus si oamenii mai trebuie sa si rada. Unii de altii, unii cu altii…
*
Nu imi place sa nu stiu daca pot sa vorbesc sau nu. Ma face sa ma simt mica, ma face sa simt ca Normalul a castigat. Normalul in care asteptam cu totii ceva de la ceilalti si nimeni nu spune ce ar vrea cu adevarat sa spuna.
*
Viata are un fel bizar de a te construi. De parca, uneori, cel mai logic lucru din lume ar fi sa crezi in destin. Si stim cu totii ca nu prea are cum sa iasa bine cand incepi sa crezi asta. Mi-e dor de simtul umorului. Il aveam intr-o vreme, numai ca n-am mai stiut ce sa fac cu el.


Poate ca maine uit

Posted: December 9th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | 4 Comments »

Poate ca maine uit, poate am uitat deja, poate ca nu e nimic de uitat sau poate ca doar mi-e atat de somn, ca numai el vorbeste acum. Mi-e asa de iarna straina si haina, mi-e ca si cum nu mi-a fost niciodata pana acum. Am o stare de zombi si ma tarasc printre oameni, sperand sa nu se prinda nimeni, le zambesc frumos, le dau buna ziua, dar pana la urma, ia mai duceti-va toti undeva.

Cred ca fericirea e atunci cand ninge si esti acasa si nu ai unde  sa pleci pentru ca, nu-i asa, ai tot ce ai acasa. Dar in majoritatea orelor eu ma invart printre straini si ma straduiesc sa le fac pe plac, si “acasa” e o usa incuiata si o liniste care ma apasa. Cui si cum sa explic ca sunt un copil si am obosit sa cumpar cadouri de Craciun, eu vreau sa le primesc si sa fiu acasa.

Azi noapte am inceput sa scriu chestiile astea, dar cum n-am mai scris de mult nu am stiut ce sa fac si, intr-un final, mult prea tarziu, m-am culcat. Uite-asa am obosit sa dau explicatii. Chiar cred ca ar fi ideal sa dorm.


Noptile mele

Posted: November 23rd, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

De cand am perdea alba, am constant senzatia ca a nins afara, ca e iarna, iarna multa si laptoasa si ca nu am unde sa ma duc, nu am decat sa stau si sa scriu si sa scriu si sa scriu. Si apoi, dupa ce am scris, sa uit linistita. Ca doar am scris.

Am citit undeva, pe un blog dar nu mai stiu care, ca uneori pauzele de la scris sunt bune. Ca, daca scrii continuu, nu ai cum sa-ti corectezi obiceiurile proaste in scris. Dar problema e ca: ceea ce unii numesc obiceiuri proaste, eu numesc farmec personal. CUm ar fi introducerile prea lungi. Sau nepotrivirea titlului cu ce urmeaza. Sau divagatii dese.

In fapt, chestia asta s-ar putea extinde si la altele. Daca: iubesti continuu, traiesti continuu, iti amintesti continuu si te ploua continuu, nu ai cum sa-ti corectezi obiceiurile proaste in ceea ce priveste iubitul, traitul, amintitul si plouatul.

Si ma tot uit spre geam si, sa vezi chestie, chiar nu ninge, dar e ca si cum…

Maine o sa vina, tropa-tropa, zapada si smiorcaiala cu privire la ea. Macar asa, cu perdeaua mea alba, am timp sa ma obisnuiesc cu ideea. Si asta s-ar putea extinde la altele. Daca iti introduci putina rupere de sine in suflet, ai ceva vreme sa te obisnuiesti cu ideea.


Sleep…Less

Posted: July 3rd, 2009 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | 4 Comments »

Sleepless. Sheepless. Nu mai am oi sa le numar.

Ce fac doua cafele tari ca piatra si o zi buna din om. Mi-am luat sandale. Si o bluza. Si mi-am scos mintile din cap. M-a cam durut in fund azi, asa. La un nivel metafizic. Atat de metafizic, incat n-o sa stie nimeni, nicicand.

Si cu toate ca ma misc si vorbesc repede, ma manifest la fel de incet, pare-mi-se. Nu sunt satisfacuta de viteza cu care ma deplasez prin lume, e cam haotica.

Sheeples. Sleepless. Muzica buna s-a ascuns de urechile mele, e misto orasul asta cand se tace in el. Nimic, nimeni, gol, balti. Multe balti.

Pana la zi mai sunt multe nopti de trecut, tiptil, una cate una. Bine ca mi-am scos eu mintile din cap cand se anunta canicula iar.

Ma duc sa tai frunze la caini.